ICCJ. Decizia nr. 1488/2015. Civil
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 1488/2015
Dosar nr. 6918/86/2014
Şedinţa publică din 2 iunie 2015
Asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Vatra Dornei la data de 06 aprilie 2012, reclamantul D.V. a chemat în judecată pe pârâţii Municipiul Vatra Dornei, prin primar, A.M., C.G., C.L., D.G., D.I. şi B.S., solicitând să se constate că autorii săi, D.F. şi D.A., au dobândit prin împroprietărire la reforma agrară din 1945 dreptul de proprietate asupra suprafeţei de 5000 mp, identică cu parcelele nou formate nr. 1 F de 497 mp, nr. 1CC de 309 mp, nr. 1DR de 349 mp, nr. 1F de 1157 mp şi nr. 1F de 2.690 m.p. din CF nr. xx a com. cad. Vatra Dornei, în baza Titlului de împroprietărire nr. BB/1945; să se constate că a dobândit prin moştenire şi partaj voluntar cu fraţii săi (pârâţii 1 - 5) dreptul de proprietate asupra suprafeţei de 5000 mp teren şi construcţii casă de locuit şi anexe, descrise mai sus, în baza CM din 07 februarie 1991 şi CM din 15 august 2003 şi să se dispună înscrierea în cartea funciară, pe numele său, a dreptului de proprietate astfel dobândit. La termenul din 17 aprilie 2013, pârâta B.S. a formulat cerere reconvenţională, solicitând obligarea pârâtului reconvenţional să-i lase în deplină proprietate şi liniştită posesie suprafaţa de cca. 4650 mp, teren situat în str. U., identic cu parte din parcelele topo nr. T1, T2, T3, T4, T5, T6, T7 şi T8 toate din CF nr. xx a com. cad. Vatra Dornei, indicat în acţiunea introductivă de instanţă a reclamantului, cu cheltuieli de judecată.
Prin sentinţa civilă nr. 411 din 14 mai 2014, Judecătoria Vatra Dornei a admis acţiunea; a respins cererea reconvenţională formulată de către pârâta B.S., ca nefondată; a constatat că numiţii D.F. şi D.A. au dobândit prin împroprietărire, în baza Titlului de proprietate nr. BB/1945 eliberat în temeiul Decretului-lege nr. 187/1945, dreptul de proprietate asupra suprafeţei de 5.000 mp, situată în municipiul Vatra Dornei, suprafaţă identică cu parcelele nou formate nr. 1CC, 2F, 3F, 4DR (formate prin comasarea şi redivizarea parcelelor nr. T9, T5, T6, T7, T10, T11, T1, T12 şi T8 înscrise în CF nr. xx Vatra Dornei a mun. Vatra Dornei); a constatat că numiţii D.F. şi D.A. au dobândit prin accesiune imobiliară artificială dreptul de proprietate asupra construcţiilor casă de locuit şi anexe, situate pe parcela nr. T9, identificată mai sus; a constatat că reclamantul a dobândit prin moştenire de la defuncţii D.F. şi D.A. şi prin partaj voluntar, dreptul de proprietate asupra imobilelor identificate mai sus; a dispus înscrierea pe numele reclamantului, într-o carte funciară nouă a mun. Vatra Dornei, a dreptului de proprietate asupra imobilelor astfel dobândite; a obligat pe pârâta B.S. la plata către reclamant a sumei de 4149,45 RON cu titlu de cheltuielile de judecată.
Împotriva acestei sentinţe, pârâta B.S. a declarat recurs.
Prin decizia civilă nr. 1338 din 9 septembrie 2014, Tribunalul Suceava a admis recursul şi a modificat sentinţa recurată în sensul că a respins acţiunea ca nefondată.
Prin aceeaşi sentinţă, a admis cererea reconvenţională astfel cum a fost precizată la termenul din data de 26 martie 2014 şi a obligat pe pârâtul-intimat D.V. să lase pârâtei-recurente B.S., în deplină proprietate şi liniştită posesie suprafaţa de 4.392 mp teren situat în mun. Vatra Dornei, str. U., identic cu parte din parcelele topo nr. T1, T7, T2, T9, T5 şi T6 din CF nr. xx a com. cad. Vatra Dornei indicat în raportul de expertiză întocmit de ing. B.V., ca fiind identic cu parcelele nou formate nr. 2F, 3F şi 4DR.
Împotriva acestei decizii reclamanţii D.V. şi D.M.S. au formulat cerere de revizuire, invocând dispoziţiile art. 509 pct. 8 C. proc. civ. în sensul că există hotărâri potrivnice, date de instanţe de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.
Tribunalul Suceava, secţia civilă, prin decizia civilă nr. 182 din 7 noiembrie 2014, a admis excepţia necompetenţei sale materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Suceava.
Curtea de Apel Suceava, secţia I civilă, prin decizia nr. 7 din 13 ianuarie 2015, a respins, ca nefondată, cererea de revizuire, reţinând că hotărârile invocate de revizuenţi, deşi privesc aceleaşi părţi, împreună şi cu alte părţi, în calităţi diferite, nu sunt potrivnice întrucât au obiecte şi cauze diferite.
Având în vedere că litigiul în care a fost pronunţată decizia a cărei revizuire se cere a început înainte de 15 februarie 2013 şi că se invocă contrarietatea de hotărâri, Curtea de Apel Suceava a constatat că în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ. de la 1865 şi nu prevederile art. 509 pct. 8 din noul C. proc. civ., invocate de către revizuenţi.
S-a reţinut că în prima cauză, Dosar nr. 349/334/2007, s-a respins cererea petentei B.S. (care a continuat acţiunea autorului său B.A.F.) formulată, în contradictoriu cu Comisia locală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Vatra Dornei, Comisia judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Suceava, Direcţia Silvică Suceava şi intervenienţii în interes accesoriu D.V. şi D.M.S., pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor pentru şase trupuri de teren înscrise în CF nr. C1, C2, C3, C4, xx ale comunei cadastrale Vatra Dornei, motivându-se, în esenţă, că petentul B.A.F. nu îndeplinea condiţia prevăzută de art. 48 din Legea nr. 18/1991 de a fi cetăţean român, iar pentru suprafeţele de teren care nu au fost preluate de stat nu este incidenţă procedura legilor de fond funciar ci eventual o acţiune în revendicare.
În ceea ce priveşte cel de al doilea litigiu, Dosar nr. 602/334/2012, s-a reţinut că reclamantul D.V. a chemat în judecată pe pârâţii municipiul Vatra Dornei prin primar, A.M., C.G., C.L., D.G., D.I. şi B.S. pentru a se constata că autorii săi, D.F. şi D.A., au primit la reforma agrară din 1945 suprafaţa de 5000 mp teren, înscrisă în CF nr. xx a comunei cadastrale Vatra Dornei, că a dobândit proprietatea acestui teren prin moştenire şi partaj voluntar şi înscrierea dreptului său de proprietate în cartea funciară, temeiul de drept al cererii fiind art. 650 C. civ.
În cauză pârâta B.S. a formulat cerere reconvenţională solicitând obligarea reclamantului pârât să îi lase în deplină proprietate şi liniştită posesie terenul indicat în cererea de chemare în judecată, invocând înscrierea dreptului de proprietate în cartea funciară din anul 1955.
Prin decizia civilă nr. 1338 din 9 septembrie 2014, Tribunalului Suceava a respins acţiunea principală şi a admis cererea reconvenţională, reţinând, în esenţă, că terenul ce face obiectul litigiului nu a fost supus cooperativizării, iar pârâta B.S. face dovada dreptului de proprietate cu înscrierea în cartea funciară a dreptului de proprietate a autorului său din 1955.
În concluzie, Curtea de Apel Suceava a reţinut că în primul litigiu, Dosar nr. 349/334/2007, s-a analizat îndeplinirea condiţiilor pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor reglementate de Legea nr. 18/1991, de către autorul reclamantei B.S., iar în al doilea litigiu, Dosar nr. 602/334/2012, s-au comparat drepturile de proprietate ale reclamantului-pârât D.V. şi ale pârâtei-reclamante B.S. asupra uneia din suprafeţele de teren pentru care nu se reconstituise dreptul de proprietate în temeiul Legii nr. 18/1991, în cadrul unei acţiuni în revendicare, avându-se în vedere şi prevederile Decretului-lege nr. 115/1938 privind unificarea dispoziţiilor privitoare la cărţile funciare.
Împotriva deciziei prin care s-a soluţionat cererea de revizuire, D.V. şi D.M.S. au formulat recurs, criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate.
În dezvoltarea criticilor formulate, recurenţii susţin că în mod greşit instanţa de apel a reţinut că temeiul de drept al cererii de revizuire este reprezentat de art. 322 pct. 7 C. proc. civ. de la 1865, arătând că faţă de data promovării cererii, în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 509 pct. 8 din noul C. proc. civ., în sensul că există hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri. Susţin că prin admiterea recursului, modificarea sentinţei civile nr. 411 din 14 mai 2014 pronunţată de Judecătoria Vatra Dornei în primă instanţă şi admiterea cererii reconvenţionale s-a încălcat puterea de lucru judecat a sentinţei nr. 898 din 13 iulie 2011 pronunţată de aceeaşi judecătorie, menţinută de tribunal în Dosar nr. 349/334/2007, motiv pentru care dispozitivul deciziei civile nr. 1338 din 09 septembrie 2014 pronunţată de Tribunalul Suceava în Dosar nr. 608/334/2012* cuprinde dispoziţii contradictorii, care încalcă autoritate de lucru judecat a sentinţei nr. 898 din 13 iulie 2011 a Judecătoriei Vatra Dornei, în ceea ce priveşte recunoaşterea dreptului de proprietate pentru suprafaţa de 4392 mp din total de 5000 mp cât a făcut obiectul litigiului în Dosar nr. 608/334/2012. Mai arată că, în condiţiile în care autorul numitei B.S., defunctul B.A.F., nu este proprietarul terenului solicitat, aspect stabilit irevocabil încă din 2011, tribunalul, prin decizia contestată şi admiterea cererii reconvenţionale care are ca obiect revendicarea imobiliara a acestui teren, o face proprietară pe moştenitoarea acestuia.
În continuare, recurenţii arată că în raport de sentinţa nr. 898 din 13 iulie 2011 a Judecătoriei Vatra Dornei, definitivă şi irevocabilă, care are ca şi efect puterea de lucru judecat, aspect invocat de ei atât oral cât şi prin concluziile scrise, excepţie asupra căreia tribunalul, cu ocazia judecării recursului, a omis să se pronunţe, pârâta-recurentă nu a făcut dovada că este proprietară neposesoare, pentru a fi admisibilă o acţiune în revendicare. Arată că prin sentinţa nr. 898 din 13 iulie 2011 a Judecătoriei Vatra Dornei, menţinută în recurs, s-a respins irevocabil acţiunea de reconstituire a dreptului de proprietate pentru terenul în litigiu în favoarea lui B.A.F., dar după moartea acestuia, survenită 21 iunie 2007, la 7 ani, Tribunalul Suceava, prin decizia civilă nr. 1338 din 09 septembrie 2014, o face proprietară pe acest teren care nu i-a fost reconstituit niciodată defunctului, pe soţia sa. Sub acest aspect, susţine că cea de-a doua hotărâre trebuie anulată, întrucât cuprinde dispoziţii contradictorii care încalcă autoritatea de lucru judecat a sentinţei nr. 898 din 13 iulie 2011 a Judecătoriei Vatra Dornei, în ce priveşte recunoaşterea dreptului de proprietate pentru suprafaţa de 4392 mp din total suprafaţă de 5000 mp cât a făcut obiectul litigiului în Dosarul nr. 608/334/2012.
În concluzie, recurenţii solicită admiterea recursului, modificarea deciziei nr. 7 din 13 ianuarie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Suceava şi, pe fond, admiterea cererii de revizuire astfel cum a fost formulată.
La termenul din 29 mai 2014, Înalta Curte a invocat, din oficiu, excepţia inadmisibilităţii recursului, în raport de dispoziţiile art. 328 alin. (1) C. proc. civ., faţă de împrejurarea că hotărârea supusă revizuirii este pronunţată în recurs.
Examinând cu prioritate această excepţie, Înalta Curte o va admite pentru următoarele considerente:
Regula în materia căii de atac ce poate fi exercitată împotriva hotărârii date asupra revizuirii este aceea că o astfel de hotărâre este supusă căii de atac prevăzută de lege pentru hotărârea revizuită (art. 328 alin. (1) C. proc. civ.). În consecinţă, hotărârea dată asupra cererii de revizuire care are ca obiect o decizie a instanţei de recurs este irevocabilă, aşa încât ea nu mai poate fi atacată cu recurs.
Art. 328 alin. (2) C. proc. civ. prevede că „dacă revizuirea s-a cerut pentru hotărâri potrivnice calea de atac este recursul, cu excepţia cazului în care instanţa de revizuire este Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a cărei hotărâre este irevocabilă".
Această dispoziţie procedurală nu este însă de natură a deschide calea unui recurs la recurs, aplicându-se şi în această ipoteză regula prevăzută la alin. (1) al art. 328 din C. proc. civ., în sensul că, dacă hotărârea supusă revizuirii pe temeiul art. 322 pct. 7 din acelaşi Cod este irevocabilă, acelaşi caracter îl va avea şi hotărârea pronunţată în revizuire.
Din interpretarea prevederilor art. 328 alin. (2) C. proc. civ. reiese că intenţia legiuitorului a fost aceea de a elimina calea de atac a apelului, atunci când hotărârea a cărei revizuire se cere este supusă atât apelului, cât şi recursului, şi nu aceea de a deschide calea recursului în situaţia în care hotărârea supusă revizuirii pentru contrarietate de hotărâri este pronunţată în recurs.
În speţă, decizia nr. 1338 a Tribunalului Suceava, a cărei revizuire s-a solicitat, este o hotărâre irevocabilă potrivit art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ., nefiind susceptibilă de recurs.
În aplicarea regulii prevăzute la art. 328 alin. (1) C. proc. civ., decizia nr. 7 din 13 ianuarie 2015 a Curţii de Apel Suceava, secţia I civilă, prin care s-a soluţionat cererea de revizuire îndreptată împotriva deciziei irevocabile sus-menţionate este, la rândul său, irevocabilă, recursul declarat în cauză fiind, aşadar, inadmisibil.
În consecinţă, pentru considerentele reţinute mai sus, Înalta Curte va respinge recursul declarat în cauză ca inadmisibil.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
În majoritate, respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de revizuenţii D.V. şi D.M.S. împotriva deciziei nr. 7 din 13 ianuarie 2015 a Curţii de Apel Suceava, secţia a I civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 2 iunie 2015.
Cu opinia separată a doamnei judecător S.A.M. în sensul respingerii recursului ca nefondat.
Motivarea opiniei separate:
Cererea de revizuire priveşte contrarietatea dintre decizia civilă nr. 1338 din 9 septembrie 2014 pronunţată de Tribunalul Suceava şi decizia civilă nr. 786/2012 pronunţată de acelaşi tribunal, se întemeiază pe dispoziţiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ. şi a fost soluţionată prin decizia civilă nr. 7 din 13 ianuarie 2015 a Curţii de Apel Suceava, atacată cu recurs în prezenta cauză.
Conform art. 328 alin. (1) C. proc. civ., hotărârea asupra revizuirii este supusă căilor de atac prevăzute de lege pentru hotărârea revizuită, iar potrivit alin. (2) al aceluiaşi art., dacă revizuirea s-a cerut pentru hotărâri potrivnice, calea de atac este recursul, cu excepţia cazului în care instanţa de revizuire este Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a cărei hotărâre este irevocabilă.
Textul art. 328 alin. (1) C. proc. civ. instituie regula în materia căilor de atac pentru toate cazurile de revizuire, în sensul că hotărârile care soluţionează cererea de revizuire sunt supuse aceloraşi căi de atac ca şi hotărârea atacată, cu excepţia unui singur caz, cel al contrarietăţii de hotărâri, pentru care alin. (2) al aceluiaşi art. reglementează numai calea de atac a recursului.
În cuprinsul alin. (2) este menţionată şi o excepţie, în sensul că nu este deschisă nici chiar calea de atac a recursului când cel puţin una dintre cele două hotărâri potrivnice este pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, caz în care hotărârea pronunţată în revizuire, în temeiul art. 322 pct. 7 C. proc. civ., nu mai este supusă recursului, având caracter irevocabil.
Ca atare, spre deosebire de celelalte cazuri de revizuire, limitativ prevăzute de lege, pentru ipoteza revizuirii întemeiată pe contrarietate de hotărâri, legiuitorul a consacrat legislativ, în art. 328 alin. (2) C. proc. civ., o singură cale de atac, recursul, motivat de faptul că obiectul verificării de legalitate este restrâns la un singur aspect, acela al respectării puterii de lucru judecat a primei hotărâri pronunţate în aceeaşi cauză.
Argumentul care justifică restrângerea căilor de atac în cazul de revizuire menţionat de art. 322 pct. 7 C. proc. civ. lasă fără semnificaţie faptul că hotărârea supusă revizuirii este sau nu supusă unei singure căi de atac, adică coroborarea alin. (2) cu alin. (1) din art. 328 C. proc. civ.
Textul art. 328 alin. (2) C. proc. civ. este neechivoc şi trebuie interpretat conform principiului ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus (unde legea nu distinge, nici interpretul nu trebuie să distingă).
În acest context, interpretarea literală a art. 328 alin. (2) C. proc. civ. este cea corectă. De aceea, interpretarea sistematică, prin care art. 328 alin. (2) trebuie coroborat cu art. 328 alin. (1) C. proc. civ., trebuie evitată.
Mai mult, astfel cum s-a arătat anterior, dispoziţiile alin. (2) derogă de la cele ale alin. (1), reglementând reducerea căilor de atac doar pentru un singur caz de revizuire, ceea ce impune o interpretare restrictivă.
De aceea, art. 328 alin. (2) C. proc. civ. trebuie interpretat în sensul că recursul împotriva hotărârii pronunţate într-o cerere de revizuire întemeiată pe art. 322 pct. 7 este admisibil şi în cazul în care cel puţin una dintre hotărârile potrivnice este irevocabilă, cu o singură excepţiei, expres prevăzută de lege, cea în care instanţa care a pronunţat această hotărâre este Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Această concluzie este susţinută de art. 513 alin. (6) din Noul C. proc. civ. unde se precizează expres că, dacă revizuirea s-a cerut pentru contrarietate de hotărârii, calea de atac este recursul chiar şi atunci când instanţa de revizuire a fost una dintre secţiile Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, adică atunci când hotărârea atacată este pronunţată de o instanţă de recurs (adică irevocabilă, accepţiune care nu mai este folosită în Noul C. proc. civ.), de vreme ce, potrivit art. 97 din Noul C. proc. civ., secţiile Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sunt competente să judece exclusiv ca instanţe de recurs. În această situaţie competenţa de soluţionare a recursului aparţine completului de 5 judecători.
Deşi Noul C. proc. civ. nu este incident în cauză, art. 513 alin. (6) din Noul C. proc. civ. susţine ideea că interpretările restrictive de natură doctrinară sau jurisprudenţiale, la care se face vorbire în opinia majoritară, nu fac decât să adauge la lege, îndepârtându-se de la scopul acesteia, anume acela de a exercita căile de atac în limitele şi în condiţiile expres şi neechivoc menţionate în art. 328 alin. (2) C. proc. civ.
Formularea căilor de atac numai în limitele legii constituie o cerinţă de natură constituţională, menţionată în art. 129 din Constituţia României, potrivit cu care „împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii".
Faţă de cele ce preced, consider că excepţia inadmisibilităţii trebuia să fie respinsă.
Analizând recursul, se constată următoarele:
Potrivit art. 3 alin. (1) din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., „dispoziţiile C. proc. civ. se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea acestuia în vigoare".
Legiuitorul menţionează expres care este momentul care este luat în considerare pentru aplicarea dispoziţiilor C. proc. civ., anume data introducerii cererii de chemare în judecată la prima instanţă de fond, deoarece la acest moment se consideră că procesul a început.
Prezentul proces a fost iniţiat la data de 6 aprilie 2012, anterior datei de 15 februarie 2013, când a intrat în vigoare Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., iar exercitarea căilor de atac nu are relevanţă pentru atragerea incidenţei Noului C. proc. civ., de vreme ce art. 3 alin. (1) din Legea nr. 76/2012 se referă la data introducerii cererii de chemare în judecată, iar nu a căilor de atac formulate în acel proces, fie că sunt ordinare, fie extraordinare.
Celelalte critici pe care recurentul le invocă nu se referă la lipsa de identitate de obiect şi cauză dintre cauzele soluţionate prin hotărâri potrivnice, aspect pe care s-a întemeiat hotărârea recurată, ci la aspecte de nelegalitate care privesc fondul cauzei.
Or, pe calea revizuirii formulate în temeiul art. 322 pct. 7 C. proc. civ. şi apoi în calea de atac a recursului nu pot fi reanalizate aspectele de fond ale cauzei, ci numai tripla identitate de părţi, obiect şi cauză, cerută pentru a se stabili daca în aceeaşi cauză au fost pronunţate hotărâri potrivnice, situaţie care ar aduce atingere principiului siguranţei circuitului civil şi ar atrage sancţiunea anulării ultimei hotărâri, care încalcă puterea de lucru judecat a primei hotărâri.
Pentru aceste argumente, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., s-ar fi impus respingerea recursului ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1487/2015. Civil | ICCJ. Decizia nr. 1489/2015. Civil → |
|---|
