ICCJ. Decizia nr. 1540/2015. Civil
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 1540/2015
Dosar nr. 10056/2/2011
Şedinţa publică din 09 iunie 2015
Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:
Prin cererea formulată la data de 25 noiembrie 2011, înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, revizuenta Z.M.G. a solicitat, în contradictoriu cu intimatul Z.S., revizuirea Deciziei civile nr. 1040 din 21 septembrie 2011, pronunţată de aceeaşi instanţă.
Prin Decizia nr. 2056 din 12 decembrie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, s-a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuenta Z.M.G.
Curtea, analizând cererea de revizuire, a constatat că prin decizia a cărei revizuire se solicită nu a fost evocat fondul cauzei, astfel că nu sunt îndeplinite cerinţele vizate de art. 322 alin. (1) teza I C. proc. civ.
Împotriva Deciziei nr. 2056 din 12 decembrie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a declarat recurs revizuenta Z.M.G.
Recursul a fost înregistrat la Înalta Curte de Casație și Justiție la data de 14 ianuarie 2014.
Prin încheierea de şedinţă din 08 aprilie 2014, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, a suspendat judecata recursului, în conformitate cu dispoziţiile art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., constatând lipsa părţilor la dezbateri.
Înalta Curte constată că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 248 C. proc. civ. referitoare la perimare, având în vedere următoarele considerente:
Potrivit dispozițiilor art. 252 alin. (1) C. proc. civ., cauza a fost repusă pe rol, din oficiu, la data de 18 mai 2015, pentru a se verifica dacă sunt întrunite cerinţele art. 248 alin. (1) din acelaşi cod.
Conform acestui din urmă text, orice cerere de chemare în judecată, contestaţie, apel, revizuire şi orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor dacă a rămas în nelucrare, din vina părţii, timp de 1 an.
Ca atare, perimarea apare ca o sancţiune determinată tocmai de lipsa de stăruinţă a părţilor în soluţionarea litigiului, ea având un caracter mixt, atât de sancţiune cât şi de desistare de la judecată.
În definirea perimării, rămânerea cauzei în nelucrare şi culpa părţii sunt două elemente esenţiale, sancţiunea procedurală extinzându-şi domeniul de acţiune şi asupra căilor de atac.
În speţă, din culpa părților, cauza a rămas în nelucrare, de la 08 aprilie 2014 - data suspendării cauzei - nemaifiind întocmit niciun act de procedură, fiind îndeplinite astfel condiţiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ.
Se constată aşadar că, în cauză, sunt aplicabile dispoziţiile art. 248 şi urm. C. proc. civ., cererea de recurs fiind perimată de drept, ca o consecinţă a lipsei de stăruinţă a părţilor în desfăşurarea activităţii judiciare.
În consecinţă, se va constata, din oficiu, că a operat sancţiunea prevăzută de lege, recursul declarat de revizuenta Z.M.G. împotriva Deciziei nr. 2056 din 12 decembrie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, fiind perimat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Constată perimat recursul declarat de revizuenta Z.M.G. împotriva Deciziei nr. 2056 din 12 decembrie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 09 iunie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1539/2015. Civil | ICCJ. Decizia nr. 1541/2015. Civil → |
|---|
