ICCJ. Decizia nr. 1535/2015. Civil
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 1535/2015
Dosar nr. 2052/97/2008*
Şedinţa publică din 09 iunie 2015
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin acţiunea civilă înregistrată la Tribunalul Hunedoara, la data de 29 aprilie 2008 şi precizată ulterior, reclamanta T.R. a chemat în judecată pe pârâţii primarul Municipiului Deva, Primăria municipiului Deva şi Statul Român prin M.F.P. solicitând instanţei ca prin hotărârea ce se va pronunţa să dispună restituirea în natură a imobilului înscris în C.F. Deva, în suprafaţă de 15.025 mp şi C.F. Deva, în suprafaţă de 20.170 mp, iar în subsidiar, obligarea pârâţilor la plata despăgubirilor băneşti de 200 euro/mp, ca măsură reparatorie pentru partea din teren ce nu poate fi restituită în natură. S-a mai solicitat restituirea imobilului înscris în C.F. Deva.
Prin cererea de intervenţie în interes propriu, intervenienta M.M.R. a solicitat în contradictoriu cu restul pârâţilor din cauză admiterea în principiul a cererii de intervenţie, să se constate că intervenienta are calitate de unic moştenitor legal al defunctei G.A.M.L. fiica proprietarilor de carte funciară G.P. şi G.V., să se constate că intervenienta în calitate de moştenitoare are un drept de proprietate în cotă parte indiviză de ½ din imobilele care fac obiectul prezentei cauze şi să fie obligat pârâtul primarul municipiului Deva să emită o dispoziţie de restituirea în natură către intervenientă, imobilele din litigiu pentru cota de ½ parte, iar în măsura în care se va dovedi că restituirea nu este posibilă, să emită o dispoziţie pentru restituirea în echivalent.
S-a formulat o cerere de intervenţie în interes propriu de către numitul G.P.M. prin care s-a solicitat admiterea în principiu a cererii şi în consecinţă să se constate că e unicul moştenitor al defunctului G.O.A. (fiul proprietarilor tabulari G.P. şi G.V.), să se constate că are drept de proprietate în cota de 1/3 parte din imobilele înscrise în C.F. Deva, în suprafaţă de 20.170 mp, şi C.F. Deva, în suprafaţă de 320 mp şi în suprafaţă de 432 mp; să se dispună obligarea primarului municipiului Deva să îi restituie în natură imobilele în cota de 1/3, iar în situaţia în care restituirea nu mai este posibilă să se dispună obligarea pârâtului să îi achite despăgubiri reprezentând contravaloarea imobilelor în cota parte cuvenită; obligarea părţilor care se opun prezentei cereri la plata cheltuielilor de judecată.
Prin sentinţa civilă nr. 121/2012, Tribunalul Hunedoara a admis excepţiile lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor Primăria Municipiului Deva şi Statul Român reprezentat prin M.F.P.
A admis în parte acţiunea precizată formulată de reclamanta T.R. împotriva pârâtului primarul municipiului Deva şi în fond:
A constatat că reclamanta are calitate de persoană îndreptăţită la reparaţiunile acordate în baza Legii nr. 10/2001 după proprietarii tabulari G.P. şi G.V. (născută L.), conform notificării înregistrată la B.E.J., B.E.
A obligat pârâtul primarul Municipiului Deva să dispună restituirea în natură către reclamantă a terenurilor înscrise în C.F. Deva, în suprafaţă măsurată de 32.547,07 mp, astfel cum au fost identificate prin raportul de expertiză topografică întocmit de expert I.I.
A obligat pe pârâtul primarul Municipiului Deva, să acorde reclamantei T.R. măsuri reparatorii în echivalent, constând în despăgubiri, pentru suprafaţa de 3.271,1 mp teren, identificat mai sus, în condiţiile Titlului VII al Legea nr. 247/2005, având în vedere evaluarea acestuia din raportul de expertiză topografică mai sus menţionat.
A respins în rest acţiunea reclamantei.
A admis în parte cererile de intervenţie în interes propriu formulate de intervenienţii M.M.R. şi G.P.M. şi în consecinţă:
A constatat că intervenienţii au vocaţie succesorală după proprietarii tabulari G.P. şi V. cu privire la cota de 1/3 părţi fiecare din terenurile înscrise în C.F. Deva.
S-au respins în rest cererile de intervenţie în interes propriu.
A obligat pe pârâtul Primarul municipiului Deva să plătească reclamantei T.R. suma de 3.400 lei cheltuieli de judecată şi la câte 500 lei, pentru fiecare din intervenienţi, cheltuieli parţiale de judecată.
Prin Decizia civilă nr. 667 din 20 decembrie 2012, Curtea de Apel Alba Iulia a admis recursurile declarate de reclamantă şi de pârâtul primarul Municipiului Deva, a fost casată sentinţa primei instanţe şi a fost trimisă cauza spre rejudecare.
Prin sentinţa civilă nr. 157 din 25 iunie 2014, Tribunalul Hunedoara a constat că, în cauză, operează autoritatea de lucru judecat sub aspectul excepţiilor lipsei calităţii procesuale active a intervenienţilor M.M.R. şi G.P.M.
A fost respinsă acţiunea civilă formulată de reclamantă împotriva pârâţilor Primăria municipiului Deva şi Statul Român prin M.F.P.
S-a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta T.R., împotriva pârâtului primarul municipiului Deva şi, în consecinţă:
S-a constatat că reclamanta are vocaţie la reparaţiunile reglementate de Legea nr. 10/2001 cu modificările şi completările ulterioare, pentru imobilul Notificat din 14 februarie 2002, situat în Deva, judeţul Hunedoara, având categoria de folosinţă fânaţ - înscris în C.F. Deva, astfel cum a fost identificat prin raportul de expertiză judiciară întocmit de expertul topograf Iviniş Ioan şi reprezentat grafic în anexele la acesta, precum şi în anexa grafică intitulată „ Plan de situaţie a imobilul în litigiu situat în Deva, intravilan” realizată de către expertul topograf S.V., - parte integrantă a prezentei hotărâri.
S-a dispus restituirea în natură, pe vechiul amplasament a porţiunii libere de teren, după cum urmează: parcela cu numărul 10 în suprafaţă de 1.338 mp ; parcela în suprafaţă de 1.713 mp şi parcela în suprafaţă de 926 mp, astfel cum sunt reprezentate grafic în anexa grafică intitulată „ Plan de situaţie a imobilul în litigiu situat în Deva - intravilan”, efectuată de expertul judiciar S.V.
A fost obligat pârâtul primarul Municipiului Deva, să emită o dispoziţie motivată de soluţionare a notificării, prin care pentru suprafaţa terenului ce nu poate fi restituită în natură să propună reclamantei măsuri reparatorii în echivalent, prin compensări, în natură, cu bunuri ori servicii ori prin despăgubiri băneşti în condiţiile legii speciale.
Pârâtul a fost obligat să plătească reclamantei suma de 3.000 lei cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel reclamanta T.R. şi intervenienta M.M.R.
Prin Decizia civilă nr. 12 din 27 ianuarie 2015, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia I civilă, a a dmis apelul declarat de reclamanta T.R. împotriva sentinţei civile nr. 157/2014 pronunţată de Tribunalul Hunedoara în Dosar nr. 2052/97/2008 pe care a schimbat-o în parte şi în consecinţă a constatat că suprafaţa totală a imobilului pentru care reclamanta este îndreptăţită la măsuri reparatorii este de 35.193 mp şi s-a dispus restituirea în natură şi a suprafeţei de 714,5 mp din parcela, identificată în planul de situaţie a imobilului în litigiu întocmit de expert S.V., constatând că suprafaţa totală pentru care se impun măsuri reparatorii prin echivalent este de 30.501 mp
Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.
A respins apelul declarat de intervenienta M.M.R. împotriva aceleiaşi sentinţe.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs intervenienta M.M.R., solicitând în principal, casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecarea Curţii de Apel Alba Iulia, ca instanţă de recurs, potrivit art. 26, alin. (3) din Legea nr. 10/2001.
Recurenta a arătat că, în mod greșit Curtea de Apel Alba Iulia a soluţionat cauza ca fiind apel, cu nesocotirea prevederilor legale şi fără a pune în discuţia părţilor calificarea căii de atac formulată din recurs în apel.
Potrivit prevederilor art. 26 din Legea nr. 202/2010, prevederile art. 26, alin. (3) din Legea nr. 10/2001, modificate prin prevederile Legii nr. 202/2010, se aplică şi proceselor în curs dacă „nu s-a pronunţat o hotărâre în cauză până la data intrării în vigoare a prezentei legi."
Din dosarul cauzei, cât şi din considerentele hotărârii atacate rezultă că prima hotărâre judecătorească pronunţată în Dosarul nr. 2052/97/2008 a fost sentinţa civilă nr. 121 din 07 martie 2012, deci după data intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010.
Împotriva sentinţei civile menționate, s-a declarat recurs, soluţionat de instanța de recurs, Curtea de Apel Alba Iulia, care a pronunţat o hotărâre de casare a sentinţei atacate, respectiv Decizia civilă nr. 667 din 20 decembrie 2012.
Pe fondul cauzei, intervenienta a invocat incidenţa motivelor prevăzute de art. 304, pct. 7 şi pct. 9 C. proc. civ.
Recurenta a arătat că în cauză nu se poate reţine autoritatea de lucru judecat, deoarece nu există o hotărâre judecătorească anterioară, rămasă irevocabilă, prin care să se fi admis excepţia lipsei calităţii procesuale active a recurentei.
Dispoziţiile instanţei de casare au fost clare în sensul de a se pronunţa o soluţie asupra cererilor de intervenţie, soluţie care nu ar putea fi acea de a se reţine excepţia de autoritate de lucru judecat.
Astfel, instanţa de apel a făcut o greşită aplicare a prevederilor art. 315 C. proc. civ., art. 1200 C. civ. şi art. 166 C. proc. civ. când a considerat că instanţa de fond a reţinut autoritatea de lucru judecat stabilit prin Decizia nr. 667 din 20 decembrie 2012, de vreme ce se instituia în sarcina instanței de fond obligația de a se pronunța asupra cererilor de intervenție formulate în cauză.
Intervenientul G.P.M. a formulat întâmpinare, solicitând admiterea recursului formulat de către intimata M.M.R.; reţinerea cauzei spre rejudecare, având în vedere prevederile art. 7 din Legea nr. 72/2012 de punere în aplicare a Noului C. proc. civ. şi considerând că Înalta Curte de Casaţie si Justiţie este competentă să judece recursul.
D.G.R.F.P. Timişoara a formulat întâmpinare la recursul declarat de intervenientă, solicitând respingerea, ca nefondat, a recursului declarat în cauză.
Recursul este fondat.
Analizând susținerile recurentei-interveniente, Înalta Curte constată că recursul este întemeiat pentru motivul referitor la greșita calificare a căii de atac de către Curtea de Apel Alba Iulia, în litigiul dedus judecății, dar și pentru greșita compunere a completului de judecată, în conformitate cu dispoziţiile art. 304 pct. 5 şi 1 C. proc. civ.
Examinând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte reține că instanţa de apel nu a calificat corect calea de atac ce putea să fi exercitată în cauză, în raport de modificările operate în ce priveşte regimul căilor de atac în materia Legii nr. 10/2001, prin Legea nr. 202/2010, avându-se în vedere şi norma tranzitorie din acest act normativ.
Potrivit dispoziţiilor art. 12 din Legea nr. 202/2010, art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 a căpătat un alt conţinut, în sensul că s-a suprimat calea de atac a apelului în situaţia exercitării contestaţiei împotriva actului emis de unitatea deţinătoare, hotărârile de primă instanţă rămânând supuse numai recursului.
În conformitate cu dispoziţiile art. 26 din Legea nr. 202/2010, dispoziţiile modificate ale art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 se aplică şi proceselor aflate în curs de soluţionare în primă instanţă dacă nu s-a pronunţat o hotărâre în cauză până la data intrării în vigoare a legii.
În speţă, hotărârea instanței de fond este sentinţa civilă nr. 157 din 25 iunie 2014, pronunţată de Tribunalul Hunedoara în Dosar nr. 2052/97/2008, sentință care-și produce efectele prevăzute de lege, deoarece cea anterioară, nr. 121 din 07 martie 2012, a fost desființată de Curtea de Apel Alba Iulia, prin Decizia nr. 667 din 20 decembrie 2012.
Aşadar, ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010, la 25 iunie 2014, s-a pronunţat o hotărâre de primă instanţă care, atât potrivit normei tranzitorii, cât şi potrivit dispoziţiei de drept comun incidentă în cauză - art. 725 C. proc. civ.. - rămâne suspusă regimului căilor de atac în vigoare la data emiterii actului jurisdicţional.
Ratio legis, în situaţia dată, în conformitate cu dispoziţiile art. 26 din Legea nr. 202/2010, a fost aceea a suprimării unei căi de atac în privinţa hotărârilor de primă instanţă după intrarea în vigoare a noii reglementări.
Or, în speţă, hotărârea pronunţată de instanţa de fond este sentinţa civilă nr. 157 din 25 iunie 2014, a Tribunalului Hunedoara care produce efecte juridice şi în raport de care se analizează regimul juridic al căilor de atac.
Aşa fiind, textul de lege s-a îndepărtat de la regula conform căreia dispoziţiile noi de procedură se aplică numai proceselor şi cererilor începute, respectiv formulate după intrarea în vigoare a legii, situaţie căreia s-ar fi subsumat cea din speţă, alegând ca moment de referinţă cel al pronunţării hotărârii de primă instanţă după modificarea normei, pentru ca astfel, partea să beneficieze de o hotărâre a fondului şi de o cenzură a acesteia în recurs.
În consecinţă, instanţa anterioară a făcut o greşită aplicare a dispoziţiilor art. 26 din Legea nr. 202/2010, atunci când a stabilit că împotriva sentinţei tribunalului este deschisă şi calea de atac a apelului. Acest raţionament a fost confirmat de orientarea jurisprudenţială a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie care prin mai multe decizii pronunţate în cauze similare a statuat asupra modalității în care trebuie aplicate dispoziţiile procesuale din Legea nr. 202/2010, raportate, atât la dispoziţiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, cât şi ale Codului de procedură civilă din 1865.
Înalta Curte reţine că motivul invocat se încadrează în dispoziţiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ., interpretarea eronată a unor dispoziţii procesuale fiind de natură să provoace o vătămare procedurală ce nu poate fi înlăturată decât în condiţiile art. 105 alin. (2) C. proc. civ.
Mai mult, consecinţă a calificării greşite a căii de atac, instanţa a fost alcătuită într-o compunere nelegală, cu nesocotirea prevederilor art. 54 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, ceea ce atrage incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 304 pct. 1 C. proc. civ.
Luând în considerare motivele de casare, Înalta Curte nu va mai analiza criticile formulate pe fondul cauzei, care vor fi avute în vedere de instanţă, în rejudecare.
Faţă de aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. (3) C. proc. civ, recursul formulat de reclamant va fi admis, decizia atacată va fi casată, iar cauza va fi trimisă spre rejudecare, în recurs, la aceeaşi curte de apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de intervenienta M.M.R. împotriva Deciziei nr. 12 din 27 ianuarie 2015 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia I civilă.
Casează decizia atacată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 09 iunie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1510/2015. Civil | ICCJ. Decizia nr. 1536/2015. Civil → |
|---|
