ICCJ. Decizia nr. 1536/2015. Civil
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 1536/2015
Dosar nr. 35193/3/2014
Şedinţa publică din 09 iunie 2015
Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 2102 din 08 februarie 2012, Judecătoria sectorului 1 Bucureşti a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor Consiliul general al municipiului Bucureşti şi M.C.C., a respins acţiunea formulată de reclamantul R.E.N., în contradictoriu cu pârâţii Consiliul General al Municipiului Bucureşti şi M.C.C., ca fiind introdusă împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă, a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului M.N.L.R., ca neîntemeiată. A admis acţiunea formulată de reclamantul R.E.N., în contradictoriu cu pârâtul M.N.L.R., a obligat pârâtul să plătească reclamantului suma de 15.000 euro, echivalentul în lei la cursul B.N.R. din ziua plăţii, reprezentând contravaloare lipsă folosinţă pentru jumătate din imobilul situat în Bucureşti, sector 1 pentru perioada 18 septembrie 2008-17 octombrie 2008.
Prin cererea de revizuire formulată la data de 15 octombrie 2014, M.N.L.R., invocând prevederile art. 322 pct. 1 şi 7 C. proc. civ., apreciind că există contrarietate de hotărâri pronunţate de instanţe de grade deosebite, în una şi aceeaşi pricină, între aceleaşi persoane, având aceeaşi calitate, a solicitat anularea sentinţei civile nr. 2102 din 08 februarie 2012, pronunţată de Judecătoria sectorului 1 Bucureşti. Revizuentul a arătat că această sentinţă este contrarie celor reţinute prin sentinţa nr. 344 din 01 aprilie 2003, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă.
Prin sentinţa nr. 49/F din 27 martie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, s-a respins, ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuentul M.N.L.R. împotriva sentinţei civile nr. 2102 din 08 februarie 2012, pronunţată de Judecătoria sectorului 1 Bucureşti.
În considerentele sentinţei s-a reţinut faptul că nu sunt întrunite cerinţele cumulative ale art. 322 pct. 7 C. proc. civ., neexistând tripla identitate cerută de text.
Astfel, cele două sentinţe nu au fost pronunţate între aceleaşi părţi, cererea în revendicare fiind pronunţată în contradictoriu cu Municipiul Bucureşti, iar cea de-a doua în contradictoriu cu M.N.L.R.
Prin sentinţa a cărei anulare se cere s-a soluţionat o cerere având ca obiect pretenţiile rezultate din lipsa de folosinţă pentru imobil, în timp ce prin sentinţa nr. 344 din 01 aprilie 2003, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, a fost soluţionată cererea având ca obiect „restituirea imobilului situat în Bucureşti, sector 1”, astfel că nu a fost întrunită nici condiţia identităţii de obiect.
Din punct de vedere al cauzei, temeiurile juridice diferă între cele două cereri, prin prima hotărâre fiind soluţionată acţiunea ce a avut ca temei dispoziţiile care guvernează materială revendicării imobiliare, iar în cea de-a doua hotărâre temeiul legal al acţiunii este subsumat dispoziţiilor care guvernează răspunderea civilă delictuală pentru fapta proprie.
Împotriva sentinţei nr. 49/F din 27 martie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a declarat recurs revizuentul M.N.L.R., solicitând casarea hotărârii atacate, cu consecinţa admiterii cererii de revizuire şi anulării hotărârii potrivnice pronunţate de Judecătoria sectorului 1 Bucureşti , invocând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ.
Recursul urmează a fi anulat ca netimbrat pentru considerentele ce succed.
Potrivit dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 146/1997, acţiunile şi cererile introduse la instanţele judecătoreşti sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute în această lege, iar conform art. 20 alin. (1), taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, neîndeplinirea obligaţiei de plată până la termenul stabilit fiind sancţionată cu anularea acţiunii sau cererii de recurs (art. 20 alin. (3)).
Totodată, potrivit art. 11 alin. (2) din Legea nr. 146/1997, se timbrează cu 4 lei cererile pentru exercitarea apelului sau recursului împotriva hotărârilor judecătoreşti prin care s-a respins cererea ca inadmisibilă.
În cauza de faţă, s-a formulat cerere de recurs împotriva unei hotărâri prin care s-a respins, ca inadmisibilă, o cerere de revizuire.
Potrivit dovezii de îndeplinire a procedurii de citare cu recurentul M.N.L.R. , aflată la fila 24 - dosar de recurs, acesta a fost citat pentru termenul de judecată din 09 iunie 2015 cu menţiunea achitării taxei judiciare de timbru şi a timbrului judiciar, obligaţie căreia nu i s-a conformat.
Î n raport de dispoziţiile legale aplicabile în materie, respectiv art. 20 alin. (1) din Legea nr. 146/1997, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi art. 3 şi art. 9 din O.G. nr. 32/1995 privind timbrul judiciar, cu modificările ulterioare, taxele judiciare de timbru şi timbrul judiciar se plătesc anticipat.
Cum în cauză, recurentul nu s-a conformat îndeplinirii obligaţiei legale de plată a taxei judiciare de timbru şi a timbrului judiciar prevăzută de actele normative mai sus menţionate, recursul va fi anulat ca netimbrat.
Apărarea recurentului, în sensul că este scutit de la plata taxei judiciare de timbru în conformitate cu art. 17 din Legea nr. 147/1996, text de lege care scuteşte instituţiile publice de la obligaţia de a timbra cererile adresate instanţelor judecătoreşti, este neîntemeiată.
Astfel, în conformitate cu dispoziţiile art. 17 din Legea nr. 146/1997: „Sunt scutite de taxa judiciară de timbru cererile şi acţiunile, inclusiv căile de atac formulate, potrivit legii, de Senat, Camera Deputaţilor, Preşedinţia României, Guvernul României, Curtea Constituţională, Curtea de Conturi, Consiliul Legislativ, Avocatul Poporului, de Ministerul Public şi de M.F.P., indiferent de obiectul acestora, precum şi cele formulate de alte instituţii publice, indiferent de calitatea procesuală a acestora, când au ca obiect venituri publice”.
În sensul dispoziţiilor Legii nr. 500/2002 privind finanţele publice, sunt venituri bugetare resursele băneşti care se cuvin bugetelor instituţiilor publice implicate în procesul bugetar, în baza unor prevederi legale, formate din impozite, taxe, contribuţii si alte vărsăminte.
De asemenea, în conformitate cu art. 26 alin. (3) din Ordinul Ministerului Justiţiei nr. 760/C/1999: „În înţelesul Legii nr. 146/1997, în categoria „venituri publice” se includ: veniturile bugetului de stat, bugetului asigurărilor sociale de stat, bugetelor locale, bugetelor fondurilor speciale, inclusiv ale bugetului Fondului de asigurări sociale de sănătate, bugetului trezoreriei statului, veniturile din rambursări de credite externe şi din dobânzi şi comisioane derulate prin trezoreria statului, precum şi veniturile bugetelor instituţiilor publice/de interes public cu caracter autonom, provenite din sursele prevăzute în legile de aprobare a bugetelor”.
În speţă, se constată că pretenţiile deduse judecăţii de reclamantul R.E.N. de obligare a recurentei-pârâte la plata sumei de 15.000 euro, echivalentul în lei la cursul B.N.R. din ziua plăţii, reprezentând contravaloare lipsă folosinţă pentru jumătate din imobilul situat în Bucureşti, sector 1 pentru perioada 18 septembrie 2008-17 octombrie 2008, nu fac parte din categoria veniturilor publice, fiind pretenţii cu caracter privat, evaluabile în bani şi supuse taxei judiciare de timbru.
Aşadar, nu este incidentă în cauză norma indicată de recurent, respectiv art. 17 din Legea nr. 146/1997.
Normele care conţin o scutire de plata taxei judiciare de timbru, cum este şi cea sus-menţionată, sunt de strictă interpretare şi aplicare, întrucât reglementează situaţii de excepţie de la regula timbrării acţiunilor evaluabile în bani.
Or, art. 17 din Legea nr. 146/1997 limitează obiectul scutirii la acţiunile, inclusiv căile de atac, formulate potrivit legii de instituţii publice, indiferent de calitatea procesuală a acestora, când au ca obiect venituri publice, fiind excluse, aşadar, alte pretenţii, astfel cum s-au formulat în cauză.
Având în vedere considerentele prezentate, Înalta Curte constată că obligaţia de timbrare a fost stabilită în sarcina recurentului cu respectarea dispoziţiilor Legii nr. 146/1997, astfel cum a fost modificată, motiv pentru care, nefiind îndeplinită obligaţia de plată prevăzută de lege, se va anula recursul.
Văzând dispoziţiile art. 274 alin. (1) C. proc. civ., precum şi solicitarea intimatului R.E., dovedită prin înscrisurile depuse la dosar, se va admite cererea formulată de aceasta, urmând a fi o bligat recurentul la plata sumei de 1.000 lei cheltuieli de judecată, reduse conform art. 274 alin. (3) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Anulează, ca netimbrat, recursul declarat de revizuentul M.N.L.R. împotriva sentinţei nr. 49/F din 27 martie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă pe recurent la 1.000 lei cheltuieli de judecată, reduse conform art. 274 alin. (3) C. proc. civ., către intimatul R.E.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 09 iunie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1535/2015. Civil | ICCJ. Decizia nr. 1538/2015. Civil → |
|---|
