ICCJ. Decizia nr. 1566/2015. Civil
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 1566/2015
Dosar nr. 38284/299/2014
Şedinţa din cameră de consiliu de la 10 iunie 2015
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Constanţa la data de 30 decembrie 2013 sub nr. 35254/212/2013 reclamantul N.A. a solicitat, în temeiul dispoziţiilor art. 480-481 C. civ. de la 1865, art. 563 Noul C. proc. civ., art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, art. 6 din Convenţie, în contradictoriu cu pârâta SC J.P.R.I. SRL, obligarea acesteia la plata contravalorii imobilului teren în suprafaţă de 125 mp, ocupat de pârâtă, situat în Eforie Sud.
Prin sentinţa nr. 7307 din 26 iunie 2014 pronunţată în Dosar nr. 35254/212/2013 Judecătoria Constanţa a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei sector 1 Bucureşti, reţinând că, raportat la obiectul acţiunii, respectiv solicitarea unei sume de bani reprezentând contravaloarea unui bun imobil, competenţa este determinată de obligaţia pârâtului de a plăti această sumă de bani, sens în care este vorba de o acţiune personală în care competenţa este reglementată de dispoziţiile art. 107 C. proc. civ., conform cărora cererea de chemare în judecată se introduce la instanţa de la domiciliul pârâtului, în speţă, Judecătoria sector 1 Bucureşti.
Prin sentinţa nr. 376 din 14 ianuarie 2015 pronunţată în Dosar nr. 38284/299/2014 Judecătoria sector 1 Bucureşti a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Constanţa, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, reţinând că, fiind vorba de o acţiune personală, iar excepţia de necompetenţâ nefiind invocată prin întâmpinare, invocarea din oficiu a necompetenţei materiale s-a făcut cu încălcarea dispoziţiilor art. 130 alin. (3) C. proc. civ., competenţa de soluţionare a cauzei aparţinând instanţei pe care reclamantul a înţeles să o învestească, respectiv, judecătoria Constanţa.
Înalta Curte, competentă să soluţioneze conflictul conform art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., stabileşte competenţa de soluţionare a camei în favoarea Judecătoriei Constanţa, pentru argumentele ce succed:
Competenţa teritorială este reglementată, în principiu, de norme dispozitive, care prezintă anumite particularităţi în ceea ce priveşte posibilitatea de invocare a excepţiei de necompetenţâ, respectiv, necompetenţâ relativă poate fi invocată numai de pârât şi numai prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel târziu la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe (art. 130 alin. (3) Noul C. proc. civ.).
Mai mult, potrivit art. 130 alin. (4) Noul C. proc. civ., în situaţia necompetenţei de ordine privată „partea care a făcut cererea la o instanţă necompetentă nu va putea cere declinarea competenţei''. în această situaţie nici chiar reclamantul după introducerea cererii de chemare în judecată nu poate reveni asupra alegerii, în favoarea unei alte instanţe competente.
În prezenta cauză, instanţa de judecată a fost învestită cu o acţiune personală în pretenţii (reclamantul solicită contravaloarea bunului imobil pe care pârâta îl are în posesie, deci despăgubiri băneşti), situaţie în care devin incidente normele ce reglementează competenţa teritorială relativă. Aceste norme ocrotesc interesele particulare ale părţilor, iar instanţa sesizată nu poate invoca din oficiu excepţia necompetenţei teritoriale.
Potrivit art. 116 Noul C. proc. civ. „Reclamantul are alegerea între mai multe instanţe deopotrivă competente", iar potrivit art. 107 alin. (1) din acelaşi cod „Cererea de chemare în judecată se introduce la instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul pârâtul, dacă legea nu dispune altfel".
Prin alegerea făcută de reclamant a Judecătoriei Constanţa, ca instanţă de la sediul pârâtei, aceasta a devenit exclusiv competentă a judeca litigiul cu care a fost învestită, moment de la care orice altă instanţă posibil competentă alternativ, a pierdut această prerogativă.
Aceasta deoarece fiind vorba de o competenţă teritorială relativă, neinvocarea de către pârâtă, în condiţiile art. 130 alin. (3) Noul C. proc. civ., a excepţiei de necompetenţâ, prezumă împrejurarea că părţile au convenit tacit la prorogarea competenţei în favoarea instanţei sesizate, instanţa de judecată neputând să îşi decline competenţa din oficiu.
Astfel, prin alegerea exprimată de reclamant prin introducerea cererii de chemare în judecată, coroborată cu neinvocarea, de către pârâtă, a excepţiei de necompetenţă teritorială, Judecătoria Constanţa a devenit în mod exclusiv competentă să judece prezentul litigiu.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Constanţa.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 10 iunie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1565/2015. Civil | ICCJ. Decizia nr. 1567/2015. Civil → |
|---|
