ICCJ. Decizia nr. 1564/2015. Civil



R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA I CIVILĂ

Decizia nr. 1564/2015

Dosar nr. 297/44/2015

Şedinţa publică din 10 iunie 2015

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 26 mai 2015 pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia l civilă, sub nr. 297/44/2015 (urmare a declinării competenţei de soluţionare a cauzei dispusă prin Decizia nr. 336/A din 05 mai 2015 a Curţii de Apel Gal aţi, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale), revizuentul S.I.C.E. Galaţi din cadrul SC E. C.F.R. SA Sucursala Galaţi a solicitat, în temeiul dispoziţiilor art. 509 pct. 8 Noul C. proc. civ., anularea Deciziei nr. 184 din 19 martie 2015 a Curţii de Apel Galaţi, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale, ca fiind contradictorie cu alte decizii pronunţate în cauze similare, respectiv, cu Decizia nr. 84 din 29 ianuarie 2015 pronunţată în Dosar nr. 3544/108/2014 de Curtea de Apel Timişoara, Decizia nr. 194 din 24 martie 2015 pronunţată în Dosar nr. 4757/86/2014 de Curtea de Apel Suceava, Decizia nr. 357 din 26 martie 2015 pronunţată în Dosar nr. 4062/30/2014 de Curtea de Apei Timişoara.

Examinând cererea de revizuire în raport de excepţia de madmisihilitate invocată din oficiu, a cărei analiză este prioritară raportat la aspectele de fond ale cererii, Înalta Curte constată următoarele:

Revizuirea reprezintă acea cale extraordinară de atac de retractare ce oferă posibilitatea retractării unei hotărâri judecătoreşti definitive care se vădeşte a fi greşită în raport cu unele împrejurări de fapt survenite după pronunţarea acesteia.

Retractarea unei hotărâri judecătoreşti definitive produce efecte grave pdntru părţi şi pentru stabilitatea raporturilor juridice civile, astfel încât legea reglementează această cale de atac numai în cazuri strict determinate.

Pe de alîă parte însă, revizuirea constituie un remediu procesual important pentru înlăturarea acelor situaţii excepţionale care au tăcut ca o hotărâre judecătorească să fie viciată chiar în substanţa sa.

Motivele de revizuire sunt expres şî limitativ prevăzute de lege şi impun, pentru fiecare în parte, îndeplinirea unor condiţii specifice.

Potrivit art 509 pct. 8 Noul C. proc. civ., revizuirea este posibilă „dacă există hotărâri potrivnice, date de Instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri".

Rezultă că, revizuirea întemeiată pe textul iegal anterior citat va fi admisă doar dacă sunt întrunite, cumulativ următoarele condiţii: existenţa unor hotărâri judecătoreşti definitive, hotărârile judecătoreşti în cauză să fie potrivnice şi să existe tripla identitate de părţi, obiect şi cauză, în al doilea proces să nu se fi invocat excepţia puterii lucrului judecat.

Cazul de revizuire prevăzut de art. 509 pct. 8 Noul C. proc. civ. se întemeiază pe autoritatea de lucru judecat şi are în vedere situaţia în care, prin cea de-a doua hotărâre, pronunţată în una şi aceeaşi pricină, între aceleaşi persoane şi având aceeaşi calitate, se încalcă cele stabilite printr-o hotărâre anterioară, aspect ce semnifică faptul că revizuirea pentru contrarîeîate de hotărâri reprezintă „constatarea cu întârziere a autorităţii lucrului judecat",

in acest sens, tripla identitate ca şî condiţie de admisibilitate a cererii de revizuire trebuie analizată în raport de dispoziţiile art. 431 alin. (1) Noul C. proc. civ., conform căruia „nimeni nu poale fi chemat în judecată de două ori în aceeaşi calitate, în temeiul aceleiaşi cauze şi pentru acelaşi obiect.

Cerinţele legale prevăzute de art. 431 alin. (1) Noul C. proc. civ. nu sunt îndeplinite în cauză, deoarece revizuentul apreciază că hotărârea supusă revizuirii este potrivnică unor hotărâri pronunţate în speţe similare de către Curtea de Apel Timişoara şi de către Curtea de Apel Suceava în care acesta a participat în proces în calitate de reprezentant al altor persoane.

Astfel, în dosarele în care s-au pronunţai deciziile pretins contrare eu decizia a cărei revizuire se solicită, revizuentul a figurat în proces în numele altor persoane, aşa cum rezultă din practicalele acelor decizii, iar judecata în acele dosare a purtat în privinţa drepturilor, chiar dacă similare, dar aparţinând unor titulari, membri de sindicat, distincţi de cei ale căror drepturi au tăcut obiectul judecăţii în litigiul finalizat prin decizia atacată pe calea prezentei cereri de revizuire.

Calitatea procesuală activă conferită unei organizaţii sindicale de dispoziţiile art. 28 alin. (3) din Legea dialogului social nr. 62/2011 republicată, nu reprezintă un argument în susţinerea identităţii de părţi în litigiile menţionate (astfel cum rezultă din interpretarea dată unei dispoziţii similare ce era cuprinsă în art. 28 alin. (2) din Legea sindicatelor nr. 54/2003, în prezent abrogată prin Legea dialogului social nr. 62/2011, prin decizia în interesul Legii nr. 1/2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie) ci vizează posibilitatea recunoscută organizaţiilor sindicale de a formula acţiuni în numele membrilor lor, în considerarea ocrotirii drepturilor individuale ale acestora ce decurg din contractele individuale de muncă, astfel că hotărârea judecătorească îşi produce efecte faţă de salariatul titular al dreptului subiectiv. Or, în ceea ce îl priveşte pe acesta, nu s-a dovedit existenţa unor hotărâri contrare care să soluţioneze diferit o cerere identică promovată.

Prin urmare, constatând că nu sunt îndeplinite cerinţele art. 509 pct. 8 Noul C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul S.I.C.E. Galaţi din cadrui SC E. C.F.R. SA Sucursala Galaţi împotriva Deciziei nr. 184 din 19 martie 2015 a Curţii de Apel Galaţi, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 10 iunie 2015.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1564/2015. Civil