ICCJ. Decizia nr. 1580/2015. Civil
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 1580/2015
Dosar nr. 28838/3/2014
Şedinţa din camera de consiliu de la 11 iunie 2015
Asupra conflictului negativ de competenţă, constată următoarele;
Prin cererea înregistrată la data de 22 august 2014 sub nr. 28838/3/2014 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, reclamantul Z.S.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta C.N.C.I., ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună anularea Deciziei de compensare nr. 1239 din 22 mai 2014 emisă de pârâtă, recalcularea despăgubirilor acordate petenţilor şi obligarea acesteia la emiterea unei noi decizii de compensare.
În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 35 din Legea nr. 165/2013 şi art. 194 C. proc. civ.
Prin sentinţa nr. 51/F din 16 ianuarie 2015, Tribunalul Bucureşti, secţia a V a civilă, a admis excepţia de necompetenţei sale teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Prahova.
Pentru a pronunţa această sentinţă, tribunalul a reţinut că decizia contestată este emisă de pârâtă în aplicarea art. 25 alin. (2) din Legea nr. 165/2013.
Potrivit art. 21 din acelaşi act normativ, emiterea deciziei de validare sau de invalidare coincide cu momentul finalizării procedurii administrative de control al existenţei dreptului persoanei care se consideră îndreptăţită la măsuri reparatorii, control care se desfăşoară centralizat la nivelul întregii ţări de către Secretariatul C.N.C.I. Acesta este abilitat de lege să solicite documente în completare entităţilor învestite de lege care i-au transmis deciziile cu propunere de acordare de măsuri compensatorii.
În noţiunea de „entitate învestită de lege” în accepţiunea actului normativ special intră, potrivit art. 3 pct. 4 şi Comisia Judeţeană de F.F.
În acelaşi timp, art. 35 din Legea nr. 165/2013 reprezintă o normă atributivă de competenţă teritorială în soluţionarea contestaţiilor promovate conform art. 34 în favoarea secţiei civile a tribunalului în a cărui circumscripţie de află sediul entităţii.
Art. 34 alin. (1) din acelaşi act normative prevede că dosarele înregistrate la Secretariatul C.C.S.D. vor fi soluţionate în termen de 60 de luni de la data intrării în vigoare a legii, cu excepţia dosarelor de fond funciar, care vor fi soluţionate în termen de 36 de luni. Alin. (2) stipulează că dosarele care vor fi transmise Secretariatului C.N.C.I. ulterior datei intrării în vigoare a legii vor fi soluţionate în termen de 60 de luni de la data înregistrării lor, cu excepţia dosarelor de fond funciar, care vor fi soluţionate în termen de 36 de luni. Numărul dosarelor prevăzute la alin. (1) şi data înregistrării dosarelor prevăzute la alin. (2) se publică pe pagina de internet a A.N.R.P. şi se comunică, la cerere, persoanelor îndreptăţite, potrivit alin. (3).
Tribunalul a constatat că acest text de lege nu tranşează cu claritate noţiunea de „entitate", în raport de care se stabileşte competenţa de soluţionare a cererii. Această noţiune este definită de art. 3 pct. 4 din Legea nr. 165/2013, respectiv unitatea deţinătoare, în înţelesul H.G. nr. 250/2007 pentru aprobarea Normelor Metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989. cu modificările şi completările ulterioare, al O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi al O.U.G. nr. 83/1999, republicată.
Din interpretarea coroborată a dispoziţiilor legale menţionate în precedent, Tribunalul a reţinut competenţa de soluţionare a contestaţiilor formulate împotriva deciziilor emise de C.N.C.I. în favoarea secţiei civile a Tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul entităţii învestite cu soluţionarea cererii, în speţa de faţă, Tribunalul Prahova.
Prin sentinţa civilă nr. 123 din 6 martie 2015, Tribunalul Prahova a declinat la rândul său competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti şi, constatând ivit conflict negativ de competenţă, a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea regulatorului de competenţă ivit între cele două instanţe.
Pentru a pronunţa această sentinţă, Tribunalul Prahova a reţinut că, potrivit art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165 din 16 mai 2013, deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 şi 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptăţită la secţia civilă a tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul entităţii, în termen de 30 de zile de la data comunicării.
Reţinând că sediul entităţii emitente a deciziei de invalidare contestată se află în circumscripţia Tribunalului Bucureşti, Tribunalul Prahova şi-a declinat competenţa în favoarea acestei instanţe.
Înalta Curte, competentă să soluţioneze conflictul conform art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, pentru următoarele considerente:
Într-adevăr, norma de competenţă incidenţă raportului juridic litigios este cea invocată de cele două instanţe, respectiv dispoziţiile art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165 din 16 mai 2013.
Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 35 alin. (1) „Deciziile emise cu respectarea prevederile art. 33 şi 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptăţită la secţia civilă a tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul entităţii, în termen e 30 de zile de la data comunicării”.
Dispoziţiile legale sus-menţionate instituie o normă de competenţă teritorială absolută, ce conferă tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul entităţii învestite de lege competenţa de soluţionare a contestaţiei formulate împotriva deciziilor emise de aceasta.
Noţiunea de entitate învestită de lege este explicitată la art. 3 alin. (1) pct. 4 din Legea nr. 165/2013 în sensul că au această semnificaţie următoarele structuri cu atribuţii în procesul de restituire a imobilelor preluate abuziv şi de stabilire a măsurilor reparatorii: a) unitatea deţinătoare, în înţelesul H.G. nr. 250/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, cu modificările şi completările ulterioare, al O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi al O.U.G. nr. 83/1999, republicată; b) entitatea învestită cu soluţionarea notificării, în înţelesul H.G. nr. 250/2007, cu modificările şi completările ulterioare; c) comisia locală de fond funciar, comisiile comunale, orăşeneşti şi municipale constituite în temeiul Legii nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; d) comisia judeţeană de fond funciar sau, după caz, Comisia de Fond Funciar a Municipiului Bucureşti, constituite în temeiul Legii nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; e) Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase şi comunităţilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale din România; f) A.N.R.P., organ de specialitate al administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică; g) C.N.C.I., înfiinţată potrivit legii.
Întrucât în cauză, Decizia de invalidare nr. 1239 din 22 mai 2014, contestată de reclamant, a fost emisă de C.N.C.I., potrivit art. 3 pct. 4 lit. g) din Legea nr. 165/2013, această instituţie are calitatea de entitate învestită de lege, astfel încât, conform art. 35 alin. (1) din acelaşi act normativ, competenţa de soluţionare a cauzei revine tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul acestei entităţi.
Având în vedere că sediul C.N.C.I. se află în circumscripţia Tribunalului Bucureşti, aceasta este instanţa competentă teritorial să soluţioneze cauza dedusă judecăţii.
În consecinţă, Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea tribunalului în circumscripţia căreia se află sediul C.N.C.I., respectiv Tribunalul Bucureşti.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 iunie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1574/2015. Civil | ICCJ. Decizia nr. 1581/2015. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
