ICCJ. Decizia nr. 169/2015. Civil. Pretenţii. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA a II-a CIVILĂ
Decizia nr. 169/2015
Dosar nr. 2579/118/2013
Şedinţa publică de la 22 ianuarie 2015
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 5 martie 2013 a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Constanţa cererea formulată de revizuentul D.L., prin care se solicită revizuirea sentinţei civile nr. 1177 din 27 martie 2012 pronunţată de Tribunalul Constanţa, în Dosar nr. 3340/118/2010.
Prin sentinţa civilă nr. 3593 din 23 decembrie 2013 Tribunalul Constanţa a respins cererea de revizuire formulată de revizuentul D.L. împotriva sentinţei civile nr. 1177 din 27 martie 2012 pronunţată de Tribunalul Constanţa în Dosar nr. 3340/118/2010, ca inadmisibilă.
Pentru a pronunţa această soluţie Tribunalul Constanţa a reţinut următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 1177 din 27 martie 2012 pronunţată de Tribunalul Constanţa s-a dispus admiterea în parte a acţiunii formulate de reclamantul R.G. şi obligarea pârâţilor D.L. şi SC B.V. SRL la plata către reclamant a sumei de 117.378 RON reprezentând dividende pentru anul fiscal 2007, respingerea ca nefondată a cererii privind obligarea pârâţilor la plata dobânzii legale în cuantum de 23.790 RON, precum şi respingerea cererii reconventionale formulată de pârâtul D.L., ca inadmisibilă.
S-a susţinut de revizuent în dezvoltarea motivului de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 5 C. proc. civ., faptul că, în cursul anului 2007, intimatul R.G. făcea operaţiuni bancare, retrăgând sume de bani fără cunoştinţa revizuentului, sens în care existau documente bancare necunoscute revizuentului.
Instanţa a apreciat că în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 322 pct. 5 C. proc. civ., întrucât susţinerile revizuentului în sensul că reclamantul i-ar fi ascuns anumite documente bancare, care trebuiau descoperite după pronunţarea hotărârii de fond nu au fost probate, iar susţinerile potrivit cărora intimatul R.G. ar fi retras sume cu titlu de dividende nu au fost făcute în faţa instanţei de fond, neputând fi analizate direct în cadrul cererii de revizuire. În plus, aceste aspecte privind existenţa unor documente bancare prin care s-ar fi efectuat plăţi nelegale de către intimatul R.G. au fost supuse atenţiei instanţei de fond prin formularea cererii reconventionale, care a fost respinsă însă ca inadmisibilă. Drept urmare, Tribunalul a apreciat că, în cauză, nu este îndeplinită condiţia de admisibilitate a căii de atac a revizuirii care impune ca soluţia atacată să fi evocat fondul, întrucât cererea reconvenţională a fost respinsă ca inadmisibilă, instanţa de fond neanalizând temeinicia acesteia, motiv pentru care, sub acest aspect, cererea de revizuire este inadmisibilă.
Nici dispoziţiile art. 322 pct. 6 C. proc. civ. nu sunt incidente în cauză, textul legal limitând existenţa apărării realizate cu viclenie de către avocat exclusiv în cazul statului sau altei persoane juridice de drept public sau de utilitate publică, dispăruţilor, incapabililor sau celor puşi sub curatelă sau consiliu judiciar. Ori, revizuentul D.L. este o persoană fizică cu deplinătatea capacităţii de folosinţă şi exerciţiu, astfel că, şi sub acest aspect, cererea de revizuire este inadmisibilă.
S-a mai susţinut de revizuentul D.L. faptul că ar fi incidente dispoziţiile art. 322 pct. 8 C. proc. civ., întrucât, fiind citat la sediul procesual ales, cabinetul de avocat, nu a putut formula în termen apelul. Instanţa constată însă că, acest motiv de revizuire este incident în cazul în care, la termenul la care instanţa de fond a soluţionat cauza, o parte a fost împiedicată să se înfăţişeze la judecată şi să înştiinţeze instanţa despre aceasta dintr-o împrejurare mai presus de voinţa sa, susţinerile revizuentului în referire la imposibilitatea declarării căii de atac în termen nefiind incidente în cauză, putând fi avute în vedere ca o eventuală cerere pentru repunerea sa în termenul de declarare a căii de atac a apelului. În plus, instanţa a constatat că, pentru termenul de judecată din data de 20 martie 2012, când cauza a rămas în pronunţare în faţa instanţei de fond, pârâtul D.L. a fost legal citat, iar în plus acesta nu a dovedit existenţa unei împrejurări mai presus de voinţa sa, care să îl împiedice să participe la judecată, motiv pentru care şi sub acest aspect cererea de revizuire este inadmisibilă.
Faţă de aceste aspecte, instanţa a constatat că în cauză nu sunt incidente dispoziţiile art. 322 pct. 5, pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ., motiv pentru care a dispus respingerea cererii de revizuire ca inadmisibilă.
Împotriva acestei hotărâri a formulat apel revizuentul D.L.
Curtea de Apel Constanţa, secţia a ll-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, prin decizia civilă nr. 327 din 26 iunie 2014 a respins apelul declarat de revizuentul D.L. ca nefondat.
Pentru a dispune astfel, instanţa de apel a reţinut următoarele:
Având în vedere obiectul cererii de chemare în judecată, revizuirea sentinţei civile nr. 1177 din 27 martie 2012 pronunţată în Dosar nr. 3340/118/2010 de Tribunalul Constanţa, actele şi lucrările dosarului, temeiurile legale invocate precum şi dispoziţiile legale aplicabile, s-a constatat că întemeiat prima instanţă a respins cererea de revizuire formulată în contradictoriu cu R.G. şi S.G., ca inadmisibilă.
Astfel, potrivit art. 322 pct. C. proc. civ. „Revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanţa de apel sau prin neapelare, precum şi a unei hotărâri dată de o instanţă de recurs atunci când se evocă fondul, se poate cere în următoarele cazuri: (...) 5. dacă, după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reţinute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfăţişate dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţilor, ori dacă s-a desfiinţat sau s-a modificat hotărârea unei instanţe pe care s-a întemeiat hotărârea a cărei revizuire se cere.”
Din aceste dispoziţii legale a rezultat că înscrisurile noi pentru a putea fi invocate ca temei de revizuire trebuie să îndeplinească anumite condiţii: înscrisurile să fie doveditoare ale unei împrejurări hotărâtoare, esenţiale pentru soluţionarea cauzei, acestea trebuie să fie descoperite (adică acestea să fi existat la data pronunţării hotărârii a cărei revizuire se cere), dar acestea să fi apărut numai după pronunţarea hotărârii, înscrisul trebuie să fi fost reţinut de partea potrivnică, ceea ce înseamnă că revizuirea este inadmisibilă dacă înscrisul invocat era cunoscut de partea care cere revizuirea şi ultima condiţie, aceea ca înscrisul să nu se fi putut înfăţişa dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţilor (cu alte cuvinte, o împrejurare de forţă majoră să fi împiedicat partea să prezinte înscrisul în cursul judecăţii).
Ori, înscrisurile afirmate de revizuent (întâmpinări din Dosarul nr. 3340/118/2010 în care s-a pronunţat sentinţa civilă nr. 1177 din 27 martie 2012 şi cea depusă în Dosarul nr. 2579/118/2013) ca şi referirile la înscrisurile din întâmpinare în care se fac referiri la documentele contabile ale societăţii aferente anului 2007 care nu i-au fost puse la dispoziţie revizuentului apelant ca şi susţinerile privind declaraţiile false ale intimatului (comparativ cu întâmpinarea din Dosarul nr. 3340/118/2010) privind dreptul de semnătură în bancă şi administrarea societăţii nu îndeplinesc nici una din condiţiile avute în vedere de legiuitor în reglementarea prevăzută de art. 322 pct. 5 C. proc. civ., cum corect a reţinut şi instanţa de fond, afirmaţia revizuentului conform căreia din înscrisurile indicate rezultă fără echivoc îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate cerute de prevederile art. 322 pct. 5 C. proc. civ. fiind nefondată, în referire şi la analizarea acestor condiţii, sus expusă. Revizuentul, contrar susţinerilor sale din apel nu a făcut dovada că înscrisurile invocate sunt înscrisuri care au forţă probantă prin ele însele, fără să fie nevoie a fi confirmate prin alte mijloace de probă, înscrisurile nu au putut fi invocate în procesul în care s-a pronunţat hotărârea atacată fie pentru că a fost reţinut de partea potrivnică, fie printr-o împrejurare mai presus de voinţa părţilor, acestea să fie determinante, în sensul că dacă ar fi fost cunoscute de instanţă cu ocazia judecării fondului soluţia ar fi fost alta decât cea pronunţată.
În ce priveşte dispoziţiile art. 322 pct. 6 C. proc. civ. nici îndeplinirea condiţiilor reglementate de acest text de lege nu a fost dovedită, acestea, corect reţinându-se de prima instanţă că nu sunt incidente în cauză, acestea fiind aplicabile numai în situaţia în care „statul ori alte persoane de drept public sau de utilitate publică, dispăruţii, incapabilii sau cei puşi sub curatelă nu au fost apăraţi deloc sau au fost apăraţi cu viclenie de cei însărcinaţi să-i apere”.
În cauză, revizuentul D.L. este o persoană fizică cu deplină capacitate de folosinţă şi exerciţiu, iar SC B.V. SRL este o societate comercială care s-a înfiinţat şi a funcţionat în baza Legii nr. 31/1990 a societăţilor comerciale, nefiind o persoană juridică de drept public şi nici de utilitate publică, indiferent de contractele încheiate în cursul desfăşurării activităţii sale.
În ceea ce priveşte incidenţa art. 322 pct. 8 C. proc. civ. potrivit căruia revizuirea se poate cere dacă partea a fost împiedicată să se înfăţişeze la judecată şi să înştiinţeze instanţa despre aceasta, dintr-o împrejurare mai presus de voinţa sa, corect prima instanţă a reţinut că nici această condiţie de admisibilitate nu este îndeplinită.
Acest motiv presupune că partea a fost legal citată, însă dintr-o împrejurare mai presus de voinţa sa, nu s-a putut prezenta la judecată şi nici nu a putut să înştiinţeze instanţa despre aceasta, ipotezele textului de lege trebuind a fi îndeplinite cumulativ.
Susţinerile revizuentului conform cărora a avut domiciliul ales la avocat şi nu a luat cunoştinţă direct de citaţii, nu sunt întemeiate, pentru a justifica aplicarea dispoziţiilor art. 322 pct. 8 C. proc. civ., acestea fiind invocate prima oară în apel, în formularea cererii de revizuire la instanţa de fond arătând exclusiv că nu a putut să formuleze în termen calea de atac, aspect asupra căruia s-a şi pronunţat instanţa de fond.
În privinţa cadrului procesual, s-a constatat că legal prima instanţă, în pronunţarea pe cererea de revizuire a avut în vedere părţile prevăzute în sentinţa civilă nr. 1177 din 27 septembrie 2010, cererea de revizuire formulând-o în contradictoriu şi cu avocatul S.G., dar apelantul nu a criticat în cauză acest aspect.
Împotriva deciziei civile nr. 327 din 26 iunie 2014 a Curţii de Apel Constanţa, secţia a ll-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a formulat recurs, în cadrul termenului legal revizuentul D.L., prin care a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei atacate şi pe fondul cauzei admiterea cererii de revizuire.
Cererea de recurs a fost întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi pct. 9 C. proc. civ.
În susţinerea acestor motive de nelegalitate, recurentul arată că toate argumentele prezentate de instanţa de apel în motivarea deciziei sunt nefondate, fiind îndeplinite condiţiile cerute de art. 322 pct. 5 C. proc. civ.
Astfel, toate documentele contabile reţinute de partea adversă existau înaintea pronunţării instanţei de fond şi au prin ele însele o forţă probantă suficientă, în sensul că dacă ar fi fost cunoscute şi analizate de instanţa de fond, soluţia ar fi fost alta decât cea pronunţată.
În concret aceste documente contabile justificative sunt reţinute de intimat care a refuzat să le prezinte. Mai mult intimatul a susţinut în acţiunea introductivă că nu avea specimen de semnătură în bancă, afirmaţii care s-au dovedit a fi mincinoase. De asemenea, afirmaţiile intimatului în sensul că a plătit impozitul datorat statutului prin trezorerie şi nu prin bancă sunt mincinoase.
În consecinţă, recurentul apreciază că sunt îndeplinite cerinţele prevăzute de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., în sensul că înscrisurile noi invocate existau la data pronunţării hotărârii, fiind reţinute de partea potrivnică, acte contabile care erau esenţiale pentru soluţionarea cauzei.
De asemenea, recurentul apreciază că sunt îndeplinite cerinţele reglementate de art. 304 pct. 6 C. proc. civ., fiind apărat cu viclenie şi rea-credinţă de avocatul S.G.
În continuare, recurentul apreciază că sunt îndeplinite şi cerinţele art. 322 pct. 8 C. proc. civ., în sensul că fiind apărat cu viclenie şi rea credinţă, nu i-au fost comunicate actele procedurale pentru a formula apărări corespunzătoare în cauză.
Înalta Curte, analizând cererea formulată în raport de motivele de nelegalitate şi de criticile invocate, constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Cu titlu prealabil, se arată că deşi recurentul a invocat în drept dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte cu aplicarea dispoziţiilor art. 306 alin. (3) C. proc. civ., urmează a examina criticile în raport de motivul de nelegalitate care vizează aplicarea şi interpretarea greşită a legii, incident în speţă.
Din acest punct de vedere, în esenţă, nemulţumirea recurentului a vizat interpretarea greşită a Curţii de Apel Constanţa, prin prisma analizării condiţiilor de admisibilitate ale cererii de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ.
Rezumând considerentele instanţei, se constată că s-a reţinut că revizuentul, contrar susţinerilor sale din apel, nu a făcut dovada că înscrisurile invocate sunt înscrisuri care au forţă probantă prin ele însele, fără să fie nevoie a fi confirmate prin alte mijloace de probă, nici că înscrisurile nu au putut fi invocate în procesul în care s-a pronunţat hotărârea atacată fie pentru că au fost reţinute de partea potrivnică, fie printr-o împrejurare mai presus de voinţa părţilor, şi nici că acestea sunt determinante, în sensul că dacă ar fi fost cunoscute de instanţă cu ocazia judecării fondului soluţia ar fi fost alta decât cea pronunţată.
Pornind de la aceste considerente şi de la susţinerile revizuentului dezvoltate prin cererea de recurs, potrivit cărora a arătat că înscrisurile invocate existau la data pronunţării hotărârii, se constată că exercitarea revizuirii pentru acest motiv implică îndeplinirea unor condiţii, în mod cumulativ şi anume descoperirea unor înscrisuri doveditoare după darea hotărârii şi imposibilitatea prezentării acestora.
Astfel, deşi referirile la documentele contabile ale societăţii, aferente anului 2007, care nu i-au fost puse la dispoziţie revizuentului şi declaraţiile false ale intimatului privind dreptul de semnătură în bancă şi administrarea societăţii, pot constitui temei pentru exercitarea cererii de revizuire, în cauză nu este îndeplinită şi condiţia care vizează imposibilitatea prezentării acestuia. Simpla împrejurare că partea a descoperit unele înscrisuri probatorii după pronunţarea hotărârii nu legitimează calea procesuală a revizuirii.
În consecinţă, revizuentul nu a făcut dovada imposibilităţii de prezentare a înscrisurilor noi, fie datorită reţinerii acestora de partea potrivnică, fie datorită unei împrejurări mai presus de voinţa părţii, condiţie indispensabilă pentru invocarea acestui motiv de revizuire.
Criticile recurentului care vizează aspectele care ţin de îndeplinirea condiţiilor reglementate de art. 304 pct. 6 C. proc. civ. sunt nefondate.
Potrivit dispoziţiilor art. 322 pct. 6 C. proc. civ. „Revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanţa de apel sau prin neapelare, precum şi a unei hotărâri dată de o instanţă de recurs atunci când se evocă fondul, se poate cere în următoarele cazuri: (6) dacă statul ori alte persoane juridice de drept public sau de utilitate publică, dispăruţii, incapabilii, sau cei puşi sub curatelă nu au fost apăraţi deloc sau au fost apăraţi cu viclenie de cei însărcinaţi să-i apere”.
Din evocarea textului legal, se constată că acesta nu este incident în cauză, faţă de calitatea recurentului de persoană fizică cu deplină capacitate de folosinţă şi exerciţiu, şi a intimatei SC B.V. SRL, societate comercială cu capital privat.
De asemenea, criticile formulate faţă de motivul de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 8 C. proc. civ. nu subzistă.
Potrivit art. 322 pct. 8 C. proc. civ., text de lege invocat de către recurentul-revizuent, se poate formula cerere de revizuire dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii cumulativ: partea legal citată a fost împiedicată să se prezinte la judecată şi să înştiinţeze instanţa despre aceasta; împiedicarea să se datoreze unei împrejurări mai presus de voinţa părţii.
Analizând criticile invocate în susţinerea acestui motiv de revizuire, Înalta Curte constată că neprezentarea la judecată şi imposibilitatea înştiinţării instanţei despre aceasta nu justifică cerinţele art. 322 pct. 8 C. proc. civ.
Astfel, în mod corect a reţinut instanţa de apel, că aceste susţineri au fost invocate pentru prima oară în faţa instanţei de apel, în faţa instanţei de fond revizuentul invocând doar neformularea în termen a căii de atac, aspect asupra căruia instanţa s-a pronunţat. Aceste considerente sunt în acord cu principiul disponibilităţii, care a fost respectat de către instanţă.
În consecinţă, în mod corect şi legal Curtea de Apel Constanţa a analizat în prealabil cerinţele preliminare de promovare a căii de atac a revizuirii şi a constatat neîndeplinirea în mod cumulativ a acestora, situaţie în care în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul urmează a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul D.L. împotriva deciziei civile nr. 327 din 26 iunie 2014 a Curţii de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 ianuarie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1846/2015. Civil | ICCJ. Decizia nr. 1848/2015. Civil → |
|---|
