ICCJ. Decizia nr. 1729/2015. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA a II-a CIVILĂ
Decizia nr. 1729/2015
Dosar nr. 32962/3/2013
Şedinţa publică de la 23 iunie 2015
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 4 Bucureşti sub nr. 33872/4/2012, reclamanţii Consiliul Local al Municipiului Caracal şi U.A.T. Municipiul Caracal au chemat în judecată pe pârâta SC G.S.E.R. SA, solicitând constatarea nulităţii absolute a contractului de fidejusiune, intitulat „Protocol” încheiat la data de 3 noiembrie 2009 între SC I. SA Caracal în calitate de debitor, SC G.S.E.R. SA în calitate de creditor şi Consiliul Local al Municipiului Caracal în calitate de fidejusor-garant, precum şi a contractului de fidejusiune încheiat la data de 6 decembrie 2010 între SC I. SA Caracal, în calitate de debitor, SC G.S.E.R. SA în calitate de creditor şi Municipiul Caracal în calitate de fidejusor-garant.
Prin sentinţa civilă nr. 4410 din 22 aprilie 2013, Judecătoria sectorului 4 Bucureşti a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a Vl-a civilă, nr. 32962/3/2013.
Prin sentinţa civilă nr. 1440 din 25 martie 2014, Tribunalul Bucureşti a respins cererea de chemare în judecată ca neîntemeiată, reţinând, în esenţă, că unitatea administrativ teritorială Municipiul Caracal îl are ca reprezentant pe Primarul acestui municipiu, potrivit art. 62 alin. (1) din Legea nr. 215/2001, nefiind necesară o împuternicire care să emane de la Consiliul Local Caracal pentru ca Primarul să-şi poată exercita atribuţiile conferite de lege, acesta fiind un motiv în plus pentru a respinge cererea de chemare în judecată.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel reclamantele U.A.T. Municipiul Caracal şi Consiliul Local al Municipiului Caracal, care au solicitat schimbarea în tot a sentinţei atacate în sensul admiterii acţiunii şi constatării nulităţii absolute a contractelor de fidejusiune încheiate în data de 3 noiembrie 2009 şi 6 decembrie 2010 de către Primarul Municipiului Caracal cu pârâta.
În motivarea apelului, apelanta U.A.T. a susţinut că instanţa nu a analizat în integralitatea lor motivele ce au stat la baza cererii formulate şi, de asemenea, nu a analizat clauzele celor două contracte mai ales din punct de vedere al părţilor şi al persoanelor semnatare.
S-a invocat că instanţa de fond a ignorat prevederile art. 63 din Legea nr. 215/2001, articol care stabileşte care sunt atribuţiile primarului
În raport de art. 36 alin. (6) lit. a) pct. 14 şi de art. 36 alin. (4) din Legea nr. 215/2001.
Prin apelul formulat, Consiliul Local al Municipiului Caracal a criticat hotărârea instanţei de fond, pe aspecte legate de fondul cauzei, respectiv greşita reţinere de către instanţa de fond a culpei fostului primar, în ceea ce priveşte perfectarea celor două contracte de fidejusiune şi greşita aplicare a dispoziţiilor Legii nr. 215/2001, în ce priveşte legalitatea şi validitatea contractelor de fidejusiune încheiate cu SC G.S.E.R. SA.
Ca atare s-a reţinut, susţinerea apelantului că fostul primar ar fi semnat abuziv contractul de fidejusiune sunt nefondate şi contrare dispoziţiilor art. 63 lit. c) şi lit. d) din Legea nr. 215/2001, privind atribuţiile primarului referitoare la serviciile publice asigurate cetăţenilor, şi nu constituie motive de nulitate absolută a contractului de fidejusiune intitulat „Protocol” încheiat la 3 noiembrie 2009.
S-a apreciat că, în mod legal instanţa de fond a considerat că apelantul şi-a invocat propria culpă, pentru a-şi justifica neexecutarea obligaţiilor contractuale asumate faţă de SC G.S.E.R. SA, şi analizând motivele invocate, prin prisma prevederilor Legii nr. 215/2001, a considerat că aceasta nu constituie motive de nulitate a contractului de fidejusiune.
A reţinut instanţa de apel că în ceea ce priveşte contractul de fidejusiune încheiat la 6 decembrie 2010, între Municipiul Caracal, prin Primar, SC I. SA şi SC G.S.E.R. SA, privind garantarea obligaţiilor de plată ale SC I. SA, în mod legal instanţa de fond a considerat că susţinerile Municipiului Caracal ca pentru încheierea acestui contract era necesar o hotărâre a Consiliului Local al Municipiului Caracal nu constituie motive de nulitate absolută a contractului în condiţiile în care, acţionar majoritar al SC I. SA, este chiar Consiliul Local al Municipiului Caracal, acţionar ce a avut interesul să garanteze îndeplinirea obligaţiilor de plată de către fidejusor către SC G.S.E.R. SA.
S-a arătat că potrivit art. 21 din Legea nr. 215/2001, Municipiul Caracal ca unitate administrativ teritorială, este persoană juridică de drept public, cu capacitate deplină şi patrimoniu care este reprezentată de primar, conform art. 62 din aceeaşi lege.
A considerat instanţa de apel că primarul este împuternicit în virtutea legii, conform art. 62 din Legea nr. 215/2001, să reprezinte unitatea administrativ teritorială în relaţiile cu alte persoane fizice sau juridice, situaţie în care o hotărâre a Consiliului Local Caracal, care nici măcar nu este parte în contractul de fidejusiune din 6 decembrie 2010, nu este necesară, atâta timp cât nu este prevăzută de lege.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a Vl-a civilă, prin decizia nr. 276 din 23 februarie 2015 a respins apelul formulat de apelanta Consiliul Local al Municipiului Caracal împotriva sentinţei civile nr. 1440 din 25 martie 2014 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a Vl-a civilă.
A admis apelul formulat de apelanta U.AT. Municipiul Caracal împotriva aceleiaşi hotărâri.
A schimbat, în tot, sentinţa apelată, în sensul că a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta U.A.T. Municipiul Caracal.
A constatat nulitatea absolută a contractelor constatate prin înscrisurile „Contract de fidejusiune” din 6 decembrie 2010 şi „Protocol” încheiat la 3 noiembrie 2009.
În fundamentarea acestei decizii instanţa de control judiciar a reţinut, în esenţă, referitor la apelul formulat de Consiliul Local al Municipiului Caracal, că trebuie avut în vedere că prin încheierea din 3 decembrie 2013, această instanţă a admis excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a acestei reclamante, că apelul acestei părţi vizează doar soluţia dată pe fondul cauzei de tribunal, prin sentinţa apelată, iar nu şi aceea de admitere a excepţiei sus-menţionate, or, potrivit art. 295 alin. (1) C. proc. civ. 1865, aplicabil în cauză, judecata în apel este limitată la cererea de apel formulată.
În ce priveşte apelul reclamantei U.A.T. Municipiul Caracal, s-a reţinut că, în speţă, potrivit art. 3 din Legea nr. 215/2001 a administraţiei publice locale, autonomia locală presupune dreptul şi capacitatea efectivă a autorităţilor administraţiei publice locale de a soluţiona şi de a gestiona, în numele şi în interesul colectivităţilor locale pe care le reprezintă, treburile publice, în condiţiile legii.
S-a arătat că în conformitate cu art. 23 alin. (1) şi alin. (2) din lege, autorităţile administraţiei publice prin care se realizează autonomia locală în comune, oraşe şi municipii sunt consiliile locale, comunale, orăşeneşti şi municipale, ca autorităţi deliberative, şi primarii, ca autorităţi executive. Acestea funcţionează ca autorităţi ale administraţiei publice locale şi rezolvă treburile publice din comune, oraşe şi municipii, în condiţiile legii, atribuţiile autorităţilor publice locale fiind cele prevăzute la art. 36, în cazul consiliului local, respectiv la art. 62, în cazul primarului, atribuţiile celor două entităţi fiind de asemenea, distincte.
Astfel, s-a arătat, potrivit art. 36 alin. (2) lit. c) din lege, consiliul local are atribuţii privind administrarea domeniului public şi privat comunei, oraşului sau municipiului. în cazul primarului, art. 63 nu prevede în competenţa acestuia atribuţii privind administrarea patrimoniului local, ci doar atribuţii de inventariere, statistică, control şi inspecţie în ce priveşte bunurile ce compun domeniul public şi privat de interes local.
A concluzionat instanţa de apel că în lipsa unei hotărâri a autorităţii deliberative a municipiului, acesta nu poate fi angajat în condiţiile art. 21 alin. (1) din lege în contractele încheiate în cauză, astfel că încheierea celor două contracte s-a făcut cu încălcarea dispoziţiilor art. 36 din Legea nr. 215/2001.
A considerat instanţa de apel că lipsa aprobării de către autoritatea deliberativă echivalează cu lipsa consimţământului părţii care se obligă în calitate de fidejusor, respectiv cel al reclamantei U.A.T. Municipiul Caracal, astfel că nulitatea absolută operează şi din perspectiva art. 948 pct. 2 C. civ., astfel cum a susţinut şi apelanta-reclamantă.
Împotriva acestei decizii a formulat recurs pârâta SC G.S.E.R. SA solicitând admiterea recursului, modificarea în parte a deciziei recurate în sensul respingerii apelului declarat de reclamanta U.A.T. Municipiul Caracal.
Recurenta-pârâtă îşi subsumează criticile motivelor de modificare reglementate de art. 304 pct. 7 şi pct. 9 C. proc. civ.
Argumentaţia adusă în sprijinul criticilor întemeiate pe art. 304.9 C. proc. civ. vizează următoarele aspecte:
În mod greşit instanţa de apel a constatat nulitatea absolută a contractului de fidejusiune din 6 decembrie 2010 şi Protocolului încheiat la 3 noiembrie 2009, pentru lipsa aprobării de către autoritatea deliberativă, ceea ce ar echivala cu lipsa consimţământului părţii prin care se obligă în calitate de fidejusor, respectiv a reclamantei U.A.T. Municipiul Caracal, astfel încât nulitatea absolută a celor două acte operează conform art. 948 pct. 2 C. proc. civ., aşa cum ar fi susţinut U.A.T. Municipiul Caracal.
În raport de temeiurile de drept invocate de apelanta-reclamantă U.A.T. Municipiului Caracal, în mod greşit instanţa de apel a calificat că această lipsă a aprobării de către unitatea deliberativă, reprezintă un motiv de nulitate absolută a celor două contracte de fidejusiune. În condiţiile în care, nu este vorba de o lipsă a consimţământului a părţii care s-a obligat, U.A.T. Municipiul Caracal, ci faptul că această, titulară a drepturilor şi obligaţiilor ce decurg din administrarea bunurilor ce aparţin domeniului public şi privat şi-a exprimat consimţământul în lipsa hotărârii Consiliului Local al Municipiului Caracal. Această neregularitate constatată şi de instanţa de fond ar echivala cel mult cu un consimţământ nevalabil exprimat, ceea ce constituie un motiv de nulitate relativă conform art. 953 C. civ.
Potrivit art. 961 C. civ., motivele de nulitate relativă prevăzute de art. 953 C. civ. pot fi invocate numai în cadrul unei acţiuni în anulare, supusă termenului de prescripţie de 18 luni de la data încheierii actului, prevăzut de art. 9 din Decretul nr. 167/1958.
Lipsa aprobării autorităţii deliberative şi lipsa împuternicirii date primarului pentru semnarea celor două contracte, constituie motive de nulitate relativă, ce au fost confirmate în mod tacit, de către această autoritate deliberativă, urmare executării celor două contracte de fidejusiune prin avalizarea biletelor la ordin de către fidejusorul Consiliul Local al Municipiului Caracal şi Municipiul Caracal prin Primar, şi predarea acestora creditoarei SC I. SA Caracal, SC G.S.E.R. SA, bilete la ordin care au fost investite cu formulă executorie şi puse în executare silită de către creditoare.
În mod greşit, instanţa de apel a considerat că în ce priveşte contractul intitulat „Protocol” din 3 noiembrie 2009, lipseşte aprobarea Consiliului Local al Municipiului Caracal, în condiţiile în care însăşi această autoritate deliberativă a fost semnatară a actului, în îndeplinirea atribuţiilor prevăzute de art. 36 din Legea nr. 205/2001 aşa cum a reţinut instanţa de apel, astfel încât nu exista vreo încălcare a acestor dispoziţii legale, la încheierea contractului din 3 noiembrie 2009.
Raportat la criticile subsumate art. 304 pct. 7 C. proc. civ. recurenta-pârâtă arată următoarele:
În analiza motivelor de nulitate absolută invocate de apelanta U.A.T. Municipiului Caracal, instanţa de apel, a calificat cele două contracte de fidejusiune ca „fiind acte de dispoziţie asupra bunurilor din cadrul U.A.T. Municipiul Caracal”, ca apoi a considerat că aceste două contracte „intră în sfera noţiunii de administrare a patrimoniului local”, ceea ce reprezintă o motivare contradictorie a hotărârii pronunţate.
Pornind de la aceste motive contradictorii ce demonstrează confuzia instanţei de apel în calificarea celor două acte juridice deduse judecăţii, recurenta arată că în mod greşit instanţa de apel a considerat, că prin încheierea contractelor de fidejusiune, era necesară aprobarea Consiliului Local al Municipiului Caracal, în condiţiile în care potrivit art. 121 din Legea nr. 215/2001, hotărârea Consiliului Local, sau, după caz a Consiliului Judeţean, este necesară numai pentru acceptarea donaţiilor şi legatelor cu sarcini, în cadrul activităţii de administrare a bunurilor ce fac parte din domeniul public şi privat al U.A.T.
Faţă de faptul că actele a căror nulitate absolută s-a solicitat a fi constatată de către instanţă reprezintă modalitatea în care U.A.T. Municipiul Caracal a ales să îşi realizeze obligaţiile stabilite prin lege în sarcina autorităţilor administraţiei publice locale referitoare la satisfacerea nevoilor esenţiale de utilitate şi interes public general cu caracter social ale colectivităţilor locale, cu privire inclusiv la producţia, transportul, distribuţia şi furnizarea de energie termică în sistem centralizat, instanţa trebuia să facă aplicarea următoarelor dispoziţii:
Recurenta pârâtă consideră că:
- art. 8 alin. (1) din Legea nr. 325/2006 privind serviciul public de alimentare cu energie termică „înfiinţarea, organizarea, coordonarea, monitorizarea şi controlul serviciului public de alimentare cu energie termică constituie obligaţii ale autorităţilor administraţiei publice locale”.
- art. 3 din Legea nr. 51/2006 a serviciilor comunitare de utilităţi publice: „serviciile de utilităţi publice sunt în responsabilitatea autorităţilor administraţiei publice locale”, prin servicii de utilităţi publice înţelegându-se, conform art. 1 alin. (2) din lege, totalitatea activităţilor ce asigură satisfacerea nevoilor esenţiale de utilitate şi interes public general cu caracter social ale colectivităţilor locale, cu privire inclusiv la producţia, transportul, distribuţia şi furnizarea de energie termică în sistem centralizat.
- art. 23 şi art. 36 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 215/2001 a administraţiei publice locale, autoritate a administraţiei publice locale este Consiliul local, ce exercită atribuţii inclusiv în gestionarea serviciilor furnizate către cetăţeni.
Sub aspectele învederate recurenta conchide în sensul că instanţa de apel, a aplicat greşit dispoziţiile art. 36 din Legea nr. 215/2001, care deşi prevăd atribuţii ale Consiliului local în asigurarea cadrului necesar pentru serviciile de furnizare agent termic nu instituie obligativitatea hotărârii Consiliului pentru aprobarea încheierii contractelor de fidejusiune şi pe cele ale art. 36 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 215/2001, întrucât contractele de fidejusiune se încadrează în sfera atribuţiilor privind gestionarea serviciilor furnizate către cetăţeni, pentru încheierea cărora, art. 36 din lege nu prevede sub sancţiunea nulităţii, existenţa aprobării prealabile a autorităţii deliberative.
Arată recurenta-pârâtă că instanţa de apel, în ceea ce priveşte contractul de fidejusiune din 6 decembrie 2010, încheiat între SC I. SA Caracal, SC G.S.E.R. SA şi Municipiul Caracal prin Primar, a aplicat greşit dispoziţiilor art. 21 alin. (1) din Legea nr. 215/2001, considerând greşit că Municipiul Caracal nu poate angaja U.A.T., ori potrivit acestor dispoziţii legale unităţile administrativ-teritoriale sunt titularele drepturilor şi obligaţiilor ce decurg din contractele privind administrarea bunurilor care aparţin domeniului public şi privat în care acestea sunt parte, precum şi din raporturile cu alte persoane fizice sau juridice.
Consideră recurenta-pârâtă că instanţa de apel a nesocotit aceste dispoziţii legale, considerând nelegal că primarul, ca reprezentant al U.A.T., nu ar avea atribuţiile conferite prin art. 63 alin. (1) lit. a) şi alin. (5) din Legea nr. 215/2001 de a semna contractul de fidejusiune, instanţa de apel reţinând în mod greşit şi faptul că intimata SC G.S.E.R. SA ar fi invocat culpa primarului, care ar fi încheiat contractele în afara atribuţiilor reglementate de lege, lucru neadevărat şi inexact, în condiţiile în care prin întâmpinarea depusă, aceasta a arătat că apelantul Municipiul Caracal şi-a invocat propria culpă, în susţinerea nulităţii absolute a contractelor de fidejusiune, cum a reţinut în mod legal şi instanţa de fond.
Intimatul reclamant U.A.T. Municipiul Caracal a formulat întâmpinare prin care solicită respingerea recursului ca nefondat.
Înalta Curte, examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate, constată că recursul pârâtei este fondat pentru motivele ce se vor arăta.
Prin acţiunea astfel cum a fost precizată de reclamanţi la data de 5 noiembrie 2003, s-a solicitat, în temeiul art. 948, art. 953, art. 961 şi art. 966 C. civ., constatarea nulităţii a două contracte pentru lipsa consimţământului fidejusorului Consiliul Local al Municipiului Caracal în raport de inexistenţa unei hotărâri de aprobare în acest sens şi de lipsa unei împuterniciri dată primarului pentru încheierea contractelor de fidejusiune.
Aşadar, instanţa de control judiciar a avut a analiza şi s-a pronunţat, calificând drept motiv de nulitate absolută a celor două contracte de fidejusiune lipsa aprobării de către autoritatea deliberativă referitoare la consimţământul exprimat de reclamante cu privire la încheierea celor două convenţii.
Cu alte cuvinte, s-a constatat nulitatea absolută a celor două contracte pentru lipsa consimţământului fidejusorului, pentru care a semnat Primarul Municipiului Caracal, faţă de inexistenţa unei hotărâri a Consiliului Local care să împuternicească Primarul să semneze contractele de fidejusiune.
Decizia recurată este cenzurabilă din perspectiva criticilor subsumate de recurenta-pârâtă motivului de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Astfel se reţine greşita aplicare şi interpretare dată de instanţa de apel dispoziţiilor art. 36 din Legea nr. 215/2001 privind legea administraţiei publice locale potrivit cărora la lit. a) se arată, consiliul local exercită atribuţii privind organizarea şi funcţionarea aparatului de specialitate al primarului şi conform lit. d) al aceluiaşi articol se prevede că primarul exercită şi atribuţii privind gestionarea serviciilor furnizate către cetăţeni.
Potrivit art. 62 alin. (1) din Legea nr. 215/2001 primarul reprezintă unitatea administrativ-teritorială în relaţiile cu autorităţile publice, cu persoanele fizice sau juridice române ori străine, precum şi în justiţie, fiind astfel reprezentantul legal al autorităţii administraţiei publice, îndeplinind o funcţie de autoritate publică.
Or, odată ce Consiliul Local al Municipiului Caracal, prin Primar, ca reprezentant legal al autorităţii deliberative a semnat contractul, calitate în care a şi ştampilat contractul, condiţia consimţământului este îndeplinită.
În consolidarea acestui raţionament este de subliniat totodată faptul că cele două contracte de fidejusiune au fost încheiate în scopul garantării plăţilor aferente furnizării serviciilor publice de interes local prevăzute de Legea serviciului public de alimentare cu energie termică nr. 325/2006 care prevede în art. 8 alin. (1) că înfiinţarea, organizarea, coordonarea, monitorizarea şi controlul serviciului public de alimentare cu energie termică constituie obligaţii ale autorităţilor administraţiei publice locale şi de Legea serviciilor comunitare de utilităţi publice nr. 51/2006 care la art. 3 alin. (1) prevede că serviciile de utilităţi publice sunt în responsabilitatea autorităţilor administraţiei publice locale.
Decizia recurată este nelegală şi din perspectiva criticilor aduse în susţinerea motivului de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.
Aceasta întrucât instanţa de apel a dat dovadă de inconsecvenţă în calificarea naturii celor două contracte de fidejusiune calificându-le când acte de dispoziţie asupra bunurilor, când acte ce intră în sfera noţiunii de administrare a patrimoniului local.
Faţă de conţinutul acestor contracte şi având în vedere finalitatea încheierii lor, cele două contracte vizează activitatea de administrare a patrimoniului local, şi gestionare a serviciilor furnizate către cetăţeni neputând fi asimilate unor acte de dispoziţie care să antreneze incidenţa art. 121 din Legea nr. 215/2001.
Aşadar aceste două contracte au regimul juridic propriu unor acte de administrare de servicii de natura celor prevăzute de art. 36 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 215/2001, pentru încheierea acestora nefiind necesară hotărârea Consiliului Local.
În considerarea celor ce preced, Înalta Curte, constatând că decizia recurată este susceptibilă de a fi cenzurată din perspectiva criticilor formulate, în temeiul art. 312 alin. (2) şi alin. (3) C. proc. civ., va admite recursul declarat de recurenta-pârâtă SC G.S.E.R. SA, va modifica în parte decizia recurată, va respinge apelul declarat de U.A.T. Municipiul Caracal împotriva sentinţei nr. 1440 din 25 martie 2014 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a Vl-a civilă, şi va menţine celelalte dispoziţii ale deciziei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de recurenta-pârâtă SC G.S.E.R. SA împotriva deciziei nr. 276 din 23 februarie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a Vl-a civilă.
Modifică în parte decizia recurată.
Respinge apelul declarat de U.A.T. Municipiul Caracal împotriva sentinţei nr. 1440 din 25 martie 2014 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a Vl-a civilă.
Menţine celelalte dispoziţii ale deciziei.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 iunie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1745/2015. Civil. Alte cereri. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1728/2015. Civil → |
|---|
