ICCJ. Decizia nr. 1778/2015. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 1778/2015
Dosar nr. 7999/62/2013
Şedinţa din camera de consiliu de la 22 septembrie 2015
Asupra cauzei de faţă, prin raportare la dispoziţiile art. 499 din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, constată următoarele:
Prin Decizia nr. 483/ AP din 06 aprilie 2015 a Curţii de Apel Braşov, secţia I civilă, s-a admis, în parte, apelul formulat de contestatorii N.C. A., N.M., N.C.I., N.Z.E. şi N.I.G. împotriva Sentinţei nr. 202/ S din 24 noiembrie 2014 a Tribunalului Braşov. A fost schimbată, în parte, sentinţa, în sensul că s-a respins cererea, intimatului Municipiul Braşov, prin primar privind obligarea contestatorilor la plata cheltuielilor de judecată.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs N.C.A., N.M., N.C.I., N.Z.E. şi N.I.G., recurs ce a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la dala de 05 iunie 2015.
Investită cu soluţionarea căii de atac, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, a procedat, la data de 17 iunie 2015, la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului.
Completul de filtru, constatând că raportul întruneşte condiţiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a dispus, prin rezoluţia din 23 iunie 2015, comunicarea raportului părţilor, pentru ca acestea să depună punctele de vedere, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ.
Potrivit dovezilor aflate la filele 24-28 din dosarul de recurs, raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului a fost comunicat recurenţilor şi intimaţilor.
Recurenţii N.C.A., N.M., N.C.I., N.Z.E. şi N.I.G. au depus punct de vedere asupra raportului, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ., prin care au solicitat admiterea în principiu a recursului.
Analizând recursul formulat, în raport de excepţia de inadmisibilitate, invocată din oficiu, Înalta Curte constată următoarele:
Obiectul prezentului dosar îl reprezintă contestaţia formulată de N.C.A., N.M., N.C.I., N.Z.E. şi N.I.G. , în contradictoriu cu intimatul Municipiul Braşov, prin primar, prin care solicită anularea, în parte, a Dispoziţiei nr. 3259 din 22 octombrie 2013, emisă în aplicarea Legii nr. 10/2001, în sensul că, pentru diferenţa de valoare de 169.847 euro dintre valoarea imobilului ce a constituit obiectul notificării şi valoarea imobilelor acordate în compensare, ca măsură reparatorie în echivalent, să li se acorde despăgubiri în condiţiile legii speciale, respectiv alte imobile sau bunuri disponibile deţinute de intimat, iar nu despăgubiri aşa cum s-a prevăzut în dispoziţia atacată.
În motivarea cererii, contestatorii au arătat că, prin dispoziţia menţionată, emisă în baza unei hotărâri judecătoreşti, s-a dispus completarea Dispoziţiei nr. 17456 din 25 noiembrie 2009 cu un nou articol, prin care li s-a propus restituirea în echivalent, sub forma despăgubirilor acordate în condiţiile legii speciale privind stabilirea şi plata despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, pentru diferenţa de valoare de 169.847 euro, dintre valoarea imobilului ce a constituit obiectul notificării şi valoarea imobilelor acordate în compensare, ca măsură reparatorie în echivalent.
Legea nr. 10/2001, în temeiul căreia a fost formulată prezenta acţiune, în art. 26 alin. (3) teza a II-a, astfel cum a fost modificat prin art. XII din Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor, prevede că „Hotărârea tribunalului este supusă recursului, care este de competenţa curţii de apel”.
Reiese deci, că potrivit art. 26 alin. (3) din Legea specială nr. 10/2011, hotărârea tribunalului de soluţionare a contestaţiei împotriva deciziei sau a dispoziţiei motivate de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură este supusă recursului de competenţa curţii de apel.
De asemenea, dispoziţiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 202/2010, se aplică şi proceselor aflate în curs de soluţionare, în primă instanţă, dacă nu s-a pronunţat o hotărâre în cauză până la data de 25 noiembrie 2010.
Or, în cauză hotărârea tribunalului a fost pronunţată ulterior acestei date, respectiv la 24 noiembrie 2014. Prin urmare, prezentei cauze, îi sunt pe deplin aplicabile dispoziţiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, în forma modificată de Legea nr. 202/2010.
În cauză, sunt însă incidente şi dispoziţiile tranzitorii ale art. 7 alin. (1) şi alin. (2) din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, intrată în vigoare ulterior Legii nr. 202/2010, care a modificat Legea nr, 10/2001, care prevăd că „Dacă prin prezenta lege nu se prevede altfel, ori de câte ori printr-o lege specială se prevede că hotărârea judecătorească de primă instanţă este definitivă, de la data intrării în vigoare a Codului de procedură, aceasta va fi supusă numai apelului la instanţa ierarhic superioară;
(2) Dispoziţiile alin. (1) se aplică şi în cazul în care printr-o lege specială se prevede că hotărârea judecătorească de primă instanţă este supusă recursului sau că poate fi atacată cu recurs, ori, după caz, legea foloseşte o altă expresie similară.”
Din interpretarea sistematică a dispoziţiilor menţionate, rezultă că singura cale de atac împotriva hotărârilor pronunţate de tribunal în materia Legii nr. 10/2001 este apelul, intenţia legiuitorului fiind aceea de a suprima calea de atac a recursului în scopul degrevării instanţei supreme de soluţionarea acestor cauze.
Pentru argumentele expuse, din coroborarea dispoziţiilor art. 634 alin. (1) pct. 4 din Legea nr. 134/2010 privind codul de procedură civilă cu art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 şi art. 7 alin. (1) şi alin. (2) din Legea nr. 76/2012 rezultă că Decizia nr. 483/ AP din 06 aprilie 2015 a Curţii de Apel Braşov, secţia civilă, pronunţată în acest dosar, nu este susceptibilă de recurs, fiind pronunţată de curtea de apel în cadrai soluţionării unui apel declarat împotriva unei hotărâri supuse numai apelului.
Prin urmare, instanţa urmează să respingă, ca inadmisibil, recursul declarat în cauza.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de contestatorii N.C.A., N.M., N.C.I., N.Z.E. şi N.I.G. împotriva Deciziei nr. 483/ AP din 06 aprilie 2015 a Curţii de Apel Braşov, secţia I civilă.
Fără cale de atac.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 septembrie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1776/2015. Civil | ICCJ. Decizia nr. 1753/2015. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
