ICCJ. Decizia nr. 1841/2015. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 1841/2015
Dosar nr. 33458/300/2013
Şedinţa din camera de consiliu de la 17 septembrie 2015
Asupra conflictului negativ de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Braşov, sub nr. 18456/197/2013, contestatoarea A.A.A.S. Bucureşti în contradictoriu cu intimata SC D.A. SA Bucureşti şi terţ poprit SC I. SA Braşov a solicitat instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să dispună anularea popririi, a proceselor-verbale din 4 aprilie 2011, 3 aprilie 2013, 9 iulie 2013, suspendarea executării silite şi întoarcerea executării silite.
În motivarea acţiunii, contestatoarea a arătat în esenţă că, în dosarul de executare din 2011 al Biroului Executorilor Judecătoreşti N.D. a fost anulată executarea silită însăşi şi au fost desfiinţate de drept toate actele de executare efectuate prin mai multe hotărâri judecătoreşti, că în adresa de înfiinţare a popririi nu au fost indicate sediul şi C.I.F. a societăţilor comerciale care au calitatea de terţi popriţi în cauză, că au fost încălcate prevederile art. 3716 şi art. 3715 lit. d) C. proc. civ., deoarece nu e posibilă reluarea executării silite în cazul în care a încetat de drept urmare a anulării titlului executoriu.
S-au menţionat prevederile O.G. nr. 22/2002 invocându-se termenul de 6 luni de la comunicarea somaţiei în care debitoarea să facă demersurile necesare pentru a-şi îndeplini obligaţia de plată. Titlurile executorii pe care terţii le obţin faţă de A.A.A.S. nu pot fi executate prin poprirea acţiunilor societăţilor comerciale, acestea nefiind proprietatea A.A.A.S., ci doar în administrarea sa, acţiunile fiind proprietatea statului.
În drept, creditoarea a invocat art. 399 şi urm., art. 403 alin. (1) şi urm., art. 3791, art. 3715 lit. b), lit. d), art. 404 şi urm. C. proc. civ., Legea nr. 92/2011, O.G. nr. 22/2002, O.U.G. nr. 51/1998, O.U.G. nr. 88/1997, Legea nr. 137/2002.
Prin sentinţa civilă nr. 2499 din 27 februarie 2014 Judecătoria sectorului 2 Bucureşti a admis excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezentant a contestatoarei invocată de intimată şi a anulat contestaţia la executare formulată de contestatoarea A.A.A.S. Bucureşti în contradictoriu cu intimata SC D.A. SA Bucureşti şi terţ poprit SC I. SA Braşov.
Tribunalul Bucureşti, secţia a lll-a civilă, prin decizia civilă nr. 60 R din 8 ianuarie 2015 a respins ca lipsit de interes recursul declarat de SC I. SA Braşov.
A admis recursul declarat de reclamanta A.A.A.S. Bucureşti, a casat sentinţa civilă nr. 2499 din 27 februarie 2014 a Judecătoriei sectorului 2 Bucureşti şi a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de fond.
3. Judecătoria sectorului 2 Bucureşti prin sentinţa civilă nr. 5998 din 28 mai 2015, în baza art. 159 pct. 3 C. proc. civ., a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale, invocată din oficiu şi a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei privind pe contestatoarea A.A.A.S. Bucureşti în contradictoriu cu intimata SC D.A. SA Bucureşti şi terţ poprit SC I. SA Braşov, în favoarea Judecătoriei Braşov.
Pentru a pronunţa această sentinţă, Judecătoria sectorului 2 Bucureşti a reţinut că în cauză, executarea silită s-a concretizat în măsura popririi, după cum rezultă din adresele de înfiinţare a popririi în dosarul din 2011 Biroului Executorilor Judecătoreşti N.D. asupra acţiunilor deţinute de debitoare la terţul poprit SC I. SA, că raportat la prevederile art. 373 alin. (2) C. proc. civ., instanţa de executare este judecătoria în circumscripţia căreia se face executarea, iar potrivit art. 452 C. proc. civ., în situaţia executării silite prin poprire, instanţa în raza căreia are loc executarea este instanţa de la locul unde se află deschise conturile poprite, astfel încât competenţa teritorială de soluţionare a prezentei cauze revine Judecătoriei Braşov, faţă de împrejurarea că sediul social al terţului poprit este în jud. Braşov.
Împrejurarea invocată de intimată, că poprirea asupra acţiunilor se înfiinţează la SC D.C. SA, nu a fost luată în considerare întrucât acestea din urmă sunt registre de notare a operaţiunilor privind valorile mobiliare, nu depozite în sens material.
Constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă ivit între Judecătoria sectorului 2 Bucureşti şi Judecătoria Braşov, a înaintat cauza Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie spre soluţionare.
4. Înalta Curte, constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă între cele două instanţe, care se declară deopotrivă necompetente în a judeca aceeaşi pricină, în temeiul dispoziţiilor art. 22 alin. (3) C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind în favoarea Judecătoriei Braşov competenţa teritorială de soluţionare a cauzei, pentru următoarele considerente:
Împotriva contestatoarei A.A.A.S. se efectuează acte de executare silită de către Biroul Executorilor Judecătoreşti N.D. în dosarul de executare silită din anul 2011, la cererea creditoarei SC D.A. SA, modalitatea executării silite fiind aceea a popririi, după cum rezultă din adresele de înfiinţare a popririi emise prin care s-a dispus înfiinţarea popririi asupra acţiunilor deţinute de debitoare la terţul poprit SC I. SA.
Potrivit art. 399 alin. (1) C. proc. civ., împotriva executării silite înseşi, precum şi împotriva oricărui act de executare se poate face contestaţie de către cei interesaţi sau vătămaţi prin executare, iar dispoziţiile alin. (2) al aceluiaşi articol precizează că nerespectarea dispoziţiilor privitoare la executarea silită înseşi sau la efectuarea oricărui act de executare atrage sancţiunea anulării actului nelegal.
În materia contestaţiei la executare, se reţine că, potrivit art. 400 alin. (1) C. proc. civ., contestaţia la executare se introduce la instanţa de executare, aceasta din urmă fiind definită prin dispoziţiile art. 373 alin. (2) C. proc. civ., ca fiind judecătoria în circumscripţia căreia se va face executarea.
Din dispoziţiile art. 452 şi urm. C. proc. civ., rezultă că, pentru ipoteza executării silite prin poprire, instanţa de executare este judecătoria în circumscripţia căreia se află sediul sau domiciliul terţului poprit, căruia i se comunică adresa de înfiinţare a popririi conţinând interdicţia de a plăti debitorului sumele de bani sau bunurile mobile incorporale ce i se datorează ori pe care i le va datora, declarându-se poprite în măsura necesară pentru realizarea obligaţiei ce se execută silit.
Potrivit art. 453 din acelaşi cod, poprirea se înfiinţează la cererea creditorului, de executorul judecătoresc de la domiciliul sau sediul debitorului ori de la domiciliul sau sediul terţului poprit.
Dispoziţiile legale anterior enunţate stabilesc o competenţă teritorială exclusivă, care nu poate fi înlăturată prin convenţia părţilor, astfel cum reiese din interpretarea per a contrario a dispoziţiilor art. 19 C. proc. civ. (care prevăd posibilitatea părţilor de a alege instanţa competentă în litigiile privitoare la bunuri) coroborate cu art. 159 pct. 3 C. proc. civ. (potrivit cărora, când competenţa teritorială exclusivă este de ordine publică, părţile nu o pot înlătura).
Or, este ştiut că acţiunile sunt titluri ce atestă un drept de proprietate asupra unei părţi a capitalului social al societăţii emitente, proprietarul lor fiind proprietarul unei părţi din societatea emitentă (modalitate de participare la capitalul social). Împrejurarea că operaţiunile de poprire sunt obiectivate în înscrierea şi evidenţierea distinctă a acestor valori mobiliare în sistemul SC D.C. SA nu poate duce la concluzia că executarea silită se desfăşoară la sediul acestuia, iar nu la sediul terţului poprit către care a fost emisă adresa de înfiinţare a popririi.
În consecinţă, executarea silită prin poprirea acţiunilor aparţinând contestatoarei deţinute la SC I. SA cu sediul în Braşov, a avut loc în Braşov în conformitate cu dispoziţiile sus-menţionate, astfel că instanţa de executare competentă să soluţioneze şi contestaţia la executare este Judecătoria Braşov.
Mai mult decât atât este de reţinut că Judecătoria sectorului 2 Bucureşti nu putea să mai invoce din oficiu excepţia necompetenţei sale teritoriale în condiţiile în care intrase în soluţionarea pe fond a cauzei.
Ca urmare, faţă de cele ce preced, în temeiul art. 22 alin. (3) C. proc. civ., raportat la art. 400 alin. (1) C. proc. civ., art. 373 alin. (2) şi art. 3734 alin. (1) din acelaşi cod, în raport şi de împrejurarea că sediul social al terţului poprit se situează în jud. Braşov, Înalta Curte va stabili competenţa teritorială de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Braşov.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Braşov.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 septembrie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 187/2015. Civil. Pretenţii. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1835/2015. Civil → |
|---|
