ICCJ. Decizia nr. 1874/2015. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 1874/2015
Dosar nr. 3189/299/2015
Şedinţa din camera de consiliu de la data de 24 septembrie 2015
Asupra conflictului de competenţă de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Constanţa la data de 6 noiembrie 2014, petentul DDM a formulat plângere împotriva încheierii nr. 1.055 din 17 octombrie 2014, dată de BEJ B.G. în dosarul nr. 155/2014, prin care a fost respinsă cererea de executare silită prin poprire, fiind refuzată deschiderea procedurii de executare.
Prin Sentinţa civilă nr. 13.122 din data de 4 decembrie 2014, Judecătoria Constanţa a admis excepţia necompetenţei teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cererii în favoarea Judecătoriei Sectorului 1.
În motivare, instanţa a reţinut incidenţa art. 56 alin. (2) din Legea 188/2000 şi a art. 132 C proc. civ., care prevăd că „În cazul refuzului nejustificat de îndeplinire a atribuţiilor prevăzute la alin. (1), partea interesată poate introduce plângere, în termen de 5 zile de la data la care a luat cunoştinţă de acest refuz, la judecătoria în a cărei rază teritorială îşi are sediul biroul executorului judecătoresc”.
Învestită prin declinare, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a pronunţat Sentinţa nr. 9.904 din 25 mai 2015, prin care a admis excepţia de necompetenţă teritorială a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, a declinat competenţa de soluţionare a cererii în favoarea instanţei de executare, respectiv Judecătoria Constanţa, a constatat ivit conflictul de competenţă şi a suspendat judecarea cauzei.
În motivare, a reţinut că temeiul de drept al prezentei plângeri îl reprezintă prevederile art. 664 alin. (2) C. proc. civ (în vigoare la data emiterii încheierii contestate), faţă de care competenţa de soluţionare a plângerii împotriva respingerii cererii de încuviințare a executării silite revine instanţei de executare.
În cauză, instanţa a fost investită, în realitate, cu o plângere împotriva respingerii cererii de încuviințare a executării silite, aşa cum reiese din conţinutul cererii de chemare în judecată.
Ca atare, nu este un refuz nejustificat de îndeplinire al atribuțiilor, cum a reţinut judecătoria Constanţa, iar competenţa revine, aşa cum prevede art. 666 alin. (6) C. proc. civ. instanţei de executare. Art. 651 C. proc. civ. prevede că instanţa de executare este cea de la sediul debitorului.
În speţa de faţă, domiciliul debitorului este în Constanţa, aşa încât competenţa de soluţionare a cauzei revine Judecătoriei Constanţa.
Cu privire la conflictul negativ de competenţă, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:
Conform art. 666 alin. (6) C. proc. civ. „Încheierea prin care s-a dispus încuviinţarea executării silite poate fi supusă controlului instanţei de executare pe calea contestaţiei la executare, în condiţiile legii”.
Art. 615 C. proc .civ. prevede, la alin. (2)., că „Cererea de învestire cu formulă executorie se soluţionează de tribunalul în circumscripţia căruia a avut loc arbitrajul”.
În prezenta cauză, acţiunea prin care au fost sesizată Judecătoria Constanţa avea ca obiect plângerea împotriva încheierii nr. 1.055 din 17 octombrie 2014, dată de BEJ B.J., prin care a fost respinsă cererea de executare silită prin poprire.
Înalta Curte constată că, în cauză, este vorba despre o plângere împotriva respingerii cererii de încuviințare a executării silite, şi nu de un refuz nejustificat de îndeplinire al atribuțiilor, în înţelesul art. 56 alin. (2) din Legea 188/2000, cum a reţinut Judecătoria Constanţa.
În aplicarea prevederilor legale mai sus citate, şi având în vedere că domiciliul debitoarei A. fostă A.E. este în judeţul Constanţa, str. Hatman Arbore, Înalta Curte urmează să stabilească competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Constanţa.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Stabileşte competenţa de soluţionare în favoarea Judecătoriei Constanţa.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 septembrie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1873/2015. Civil | ICCJ. Decizia nr. 1875/2015. Civil → |
|---|
