ICCJ. Decizia nr. 1814/2015. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE OE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 1814/2015
Dosar nr. 743/2/2015
Şedinţa camerei de consiliu din 23 septembrie 2015
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, la data de 06 februarie 2015 sub nr. 743/2/2015, contestatorul A.Ş. a solicitat, în temeiul dispoziţiilor art. 503 N.C.P.C., în contradictoriu eu intimatele A.F. şi H.A., anularea Deciziei nr. 167 din 03 februarie 2015 pronunţată de această instanţă în Dosar nr. 13774/302/2013.
Prin Încheierea de şedinţă din 26 mai 2015 Curtea de Apei Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a respins cererea de repunere pe rol formulată de contestatorul A.Ş., ca nefondată; a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 13, 83, 223 şi 411 N.C.P.C., ca inadmisibilă.
Referitor la cererea de repunere pe rol s-a reţinut că este nefondată, întrucât suspendarea dispusă ia termenul de judecata din 19 mai 2015, operează potrivit art. 413 alin. (2) N.C.P.C. până la soluţionarea recursului declarat de petenţi împotriva încheierii pronunţate în această cauză la data de 21 aprilie 2015. termen neîndeplinit însă, totodată, s-a constatat că în cauză nu există nici un element de fapt care să atragă incidenţa alin. 3 al aceluiaşi text procesual, potrivit căruia „Cu toate acestea, instanţa poate reveni motivat asupra suspendării, dacă se constată că partea care a cerut-o nu are un comportament diligent în cadrul procesului care a determinat suspendarea, tergiversând soluţionarea acestuia ” .
Referitor la cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 13, 83, 223 şi 411 N.C.P.C., excepţie formulată în privinţa judecării cererii de suspendare a executării deciziei contestate (cerere de suspendare apreciată a fi judecabilă chiar în contextul suspendării judecăţii contestaţiei în anulare, întrucât prevederile art. 507 în referire la art. 484 N.C.P.C. nu realizează nici o distincţie sub aspectul stadiului de soluţionare al cauzei în care se solicită suspendarea), Curtea de Apel Bucureşti a reţinut că în vederea sesizării Curţii Constituţionale, instanţa de judecată este datoare să verifice îndeplinirea condiţiilor cerute de lege. între primele dintre acestea se situează în mod firesc, existenţa din punct de vedere formal, a unei excepţii de neconstituţionalitate, ceea ce presupune indicarea de către partea procesuală ce a invocat-o, pe de o parte, a normelor juridice presupus neconstituţionale, iar pe de altă parte, a dispoziţiei sau dispoziţiilor constituţionale luată/ luate drept etalon juridic.
Or. în cauză, petentul contestator a indicat exclusiv normele juridice procesual civile pe care le apreciază neconstituţionale şi nu a motivat în nici un fel excepţia de neconstituţionalitate invocată.
Referitor ia cererea de suspendare a executării deciziei contestate. formulate, instanţa a constatat că întrucât decizia contestată, având nr. 167 din 03 februarie 2015 şi fiind pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în Dosarul nr. 13774/302/2013, este evaluabilă pecuniar sub aspectul cheltuielilor de judecată la care contestatorul a fost obligat - 800 lei, atunci se impune în temeiul dispoziţiilor procesuale evocate coroborate cu art. 718 alin. (2) lit. a) N.C.P.C., achitarea unei cauţiuni în vederea soluţionării acestei cereri de suspendare, de 80 lei şi fixarea în acest sens, a unui termen pentru plată şi pentru rezolvarea cererii de suspendare, la data de 02 iunie 2015.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 N.C.P.C., contestatorul A.Ş., arătând ca încheierea atacată s-a dat cu aplicarea greşită a legii, întrucât s-a reţinut în mod eronat că acesta nu are dreptul ia judecata în lipsă decât dacă are avocat. legea fiind aceeaşi pentru toate părţile din dosar.
Recurentul-contestator a mai arătat că, chiar dacă excepţia de neconstituționalitate nu va fi admisă de instanţa supremă, acesta este mulţumit că recursul nu a fost respins pe excepţia nulităţii.
De asemenea, a mai arătat că, nesancţionând avocatul care solicită în scris judecata în lipsă în recurs, judecătorii practică denegarea de dreptate.
La dala de 29 iunie 2015 recurentul-reclamant a depus la dosarul cauzei cerere scrisă de renunţare la judecata recursului motivat de faptul ca asupra constituţionalităţii dispoziţiilor art. 13, 83, 223 şi 411 N.C.P.C. (referitor la care acesta solicitase sesizarea Curţii Constituţionale, cerere respinsă prin încheierea recurată), Curtea Constituţională s~a pronunţat prin Decizia nr. 462 din 17 septembrie 2014 publicată în Monitorul Oficial al României nr. 775 din 24 octombrie 2014.
Înalta Curie a procedat, la data de 7 iulie 2015, la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, prin raportul întocmit constatându-se că recursul, deşi admisibil m principiu, nu se circumscrie cazurilor expres şi limitativ prevăzute de art. 488 N.C.P.C., iar criticile formulate nu se raportează la considerentele încheierii atacate.
Completul de filtru C3, constatând că raportul întruneşte condiţiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a dispus, prin rezoluţia de ia aceeaşi dată, comunicarea raportului părţilor, pentru ca acestea să depună puncte de vedere conform dispoziţiilor an. 493 alin. 4 Cod procedură civilă.
În cauză s-a formulai punct de vedere la raportul de admisibilitate doar de către recurent, care a cerut instanţei de recurs sa nu constate nulitatea căii de atac promovate, ei să dea eficienţă dispoziţiilor art. 406 alin. (6) N.C.P.C.
S-a acordat termen pentru judecarea recursului la data de 23 septembrie 2015, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., fără citarea părţilor.
Analizând cauza, Înalta Curte constată următoarele:
Prin motivele de recurs întemeiate formal pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 N.C.P.C. recurentul-contestator a arătat, fără a se raporta la considerentele si chestiunile dezlegate prin încheierea de şedinţă recurată (privind cererea de repunere pe rol, cererea de suspendare a executării deciziei atacate şi cererea de sesizare a Curţii (instituţionale cu excepţia de neconstituționalitate a dispoziţiilor art. 13, 83, 223 şi 411 N.C.P.C.), că instanţa a pronunţat o soluţie cu interpretarea şi aplicarea greşită a legii constând în faptul că acesta nu ar avea dreptul de a solicita judecata în lipsă decât prin avocat şi că, nesancţionând avocatul părţilor adverse care a formulat o atare solicitare, judecătorii au procedai la o denegare de dreptate.
Potrivit art. 489 alin. (1) N.C.P.C. „Recursul este nul dacă nu a fost motivai în termenul legal, cu excepţia cazului prevăzut la alin. (3)”, iar potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol „Aceeaşi sancţiune intervine în cazul în care în motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488”.
Din economia textelor legale anterior citate rezultă că nu este suficient ca recursul să fie depus şi motivat în termenul prevăzut de lege, ei este necesar ca criticile formulate să se circumscrie motivelor de nelegalitate expres şi limitativ reglementate.
În consecinţă, In măsura în care recursul nu este motivat ori atunci când aspectele învederate în cererea de recurs nu pot fi încadrate în dispoziţiile art. 488 pct. 1 - 8 N.C.P.C., calea de atac va fi lovită de nulitate,
În speţă, se constată că, deşi formal încadrat în dispoziţiile art. 488 pct. 8 N.C.P.C., recursul nu conţine critici care să se subsumeze cazului indicat de către recurentul-contestator ca temei juridic al căii de atac.
Recursul este o cale extraordinară de atac, de reformare, prin care se supune cenzurii judiciare a instanţei competente controlul conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept incidente cazului concret dedus judecăţii, iar când criticile formulate nu se subsumează cazurilor expres şi limitativ prevăzute de art. 488 pct. 1-8 N.C.P.C., intervine sancţiunea nulităţii recursului.
Având în vedere argumentele expuse, în raport de dispoziţiile art. 493 alin. (5) din Codul de procedură civilă, acesta este lovit de nulitate.
Chiar dacă la data de 29 iunie 2015 recurentul-reclamant a formulat cerere de renunţare la judecata, aceasta nu poate fi avută în vedere, pentru următoarele argumente:
Renunţarea la judecată reprezintă un act de dispoziţie prin care reclamantul îşi manifestă voinţa de a se desista de la judecată, act de dispoziţie care însă, pentru a fi însuşit cu prioritate de către instanţa de judecată, trebuie realizat în forma prevăzută de lege (art. 406 alin. (1) şi (2) N.C.P.C.), respectiv, să fie făcut personal de către reclamant ori prin declaraţie autentificată la notar (personală sau prin mandatar cu procură specială).
Având în vedere că solicitarea recurentul ui-reclamant de a renunţa la judecata prezentului recurs nu îndeplineşte condiţiile mai sus arătate, acesta arătând că înţelege să renunţe ia judecată printr-o simplă cerere depusă la dosarul cauzei, Înalta Curte constată că, potrivit celor anterior menţionate, nu poate lua act de o atare manifestare de voinţă.
Pentru aceste considerente, în aplicarea art. 493 alin. (5) N.C.P.C., Înalta Curte va constata nul recursul declarat de reclamantul A.Ş. împotriva încheierii de şedinţă din 26 mai 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Constată nul recursul declarat de reclamantul A.Ş., domiciliat în Bucureşti, în contradictoriu cu intimata-pârâtă A.F., cu domiciliul procesual ales la Cabinetul de Avocatură „M.P. ” cu sediul în Bucureşti, sector 3, şi cu intimata-pârâtă H.A., cu domiciliul procesual ales la Cabinetul de Avocatură „M.P.” cu sediul în Bucureşti, împotriva Încheierii de şedinţă din 26 mai 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Fără cale de atac.
Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 23 septembrie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1869/2015. Civil | ICCJ. Decizia nr. 1853/2015. Civil → |
|---|
