ICCJ. Decizia nr. 1882/2015. Civil



ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA I CIVILĂ

Decizia nr. 1882/2015

Dosar nr. 284/278/2015

Şedinţa din camera de consiliu de la data de 24 septembrie 2015

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Petroşani sub nr. 284/278/2015, în data de 15 ianuarie 2015, reclamanta D.A.E. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta O.E., ca instanţa să pronunţe o sentinţă care să ţină loc de act autentic de vânzare-cumpărare cu privire la terenul arabil situat în extravilanul comunei Găvăneşti, jud. Olt. A arătat că, la data de 6 martie 2013, a plătit integrai preţul de 6.000 lei, pentru imobilul teren în suprafaţă de 30.000 mp situat în extravilanul comunei Găvăneşti, jud. Olt. în drept, a invocat prevederile art. 1669 N.C.C.

Prin Sentinţa civilă nr. 1287/2015 din 23 aprilie 2015, Judecătoria Petroşani a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Petroşani invocată din oficiu de instanţă şi a declinat cererea spre competentă soluţionare Judecătoriei Balş.

Instanţa a reţinut că potrivit dispoziţiilor art. 107 C. proc. civ., regula de drept comun generală, în materie de competenţă teritorială, este instanţa de Ia sediul sau domiciliul pârâtului, iar pârâta are domiciliul în sat Broşteni, com Găvăneşti, jud. Olt.

Mai mult de atât, legiuitorul a stabilit, prin art. 117 C.proc.civ., o competenţă teritorială exclusivă în cazul cererilor privitoare la drepturile reale imobiliare, în sensul că se introduc numai la instanţa în a cărei circumscripţie este situat imobilul.

Obiectul cererii reclamantei este obţinerea unei hotărâri care să ţină loc de contract de vânzare-cumpărare, cerere prin care se urmăreşte ca instanţa să constate transferul dreptului de proprietate asupra imobilului teren în suprafaţă de 30.000 mp situat în extravilanul comunei Găvăneşti, jud. Olt, fiind astfel o cerere privitoare la un drept real i mobil iar-dreptul de proprietate.

Instanţa a constatat că necompetenţa este de ordine publică, conform art. 129 alin (2) pct. 3 C. proc. civ., ea putând fi invocată de părţi, ori de judecător, până la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe.

Prin Sentinţa civilă nr. 996 din 22 iunie 2015, Judecătoria Balş a admis excepţia necompetenţei teritoriale invocată de instanţă, din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Petroşani. Constatând ivit conflictul negativ de competenţă între Judecătoria Petroşani şi Judecătoria Balş, a trimis dosarul la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării conflictului de competenţă.

Instanţa a reţinut că obiectul litigiului îl constituie pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de act autentic de vânzare-cumpărare cu privire Ia un teren arabil situat în extravilanul Com. Găvăneşti, jud. Olt, acţiunea cu care a fost investită instanţa având caracterul unei acţiuni civile al cărei obiect îl constituie obligaţia de a face, deci cu o acţiune personală, iar nu cu o acţiune reală imobiliară, faţă de considerentele Deciziei nr. 8 din 10 iunie 2013, pronunţate în R.I.L.

A mai motivate instanţa că, potrivit art. 107 C. proc. civ., în cazul acţiunilor personale, competenţa aparţine instanţei în circumscripţia căreia domiciliază pârâţii, astfel că în cauză suntem în prezenţa unei competenţe teritoriale de ordine privată, iar nu de ordine publică.

Or, în temeiul art. 130 alin. (3) C. proc. civ., „Necompetenţa de ordine privată poate îl invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe ” , situaţie în care această excepţie nu putea să fie invocată de instanţă.

A mai reţinut instanţa că dispoziţiile art. 131 C. proc. civ. trebuie interpretate în sensul că, dacă pârâţii nu au invocat excepţia necompetenţei teritoriale, Judecătoria Petroşani trebuia să constate că este competentă tocmai pentru acest motiv, întrucât prin lege s-a urmărit ca excepţia necompetenţei teritoriale relative să fie lăsată doar la îndemâna pârâtului, nu şi la aprecierea instanţei.

În consecinţă, instanţa a apreciat că acţiunea dedusă judecăţii este o acţiune personală, guvernată de norme cu caracter de ordine privată ce reglementează materia competenţei teritoriale alternative, în baza cărora reclamanta are opţiunea alegerii între mai multe instanţe deopotrivă competente, dreptul de a contesta alegerea revenind exclusiv pârâtului în condiţiile prevăzute de dispoziţiile art. 130 alin. (3) din noul C. proc. civ. A mai constatat instanţa că, în cauză a operat şi o alegere convenţională de competenţă în favoarea Judecătoriei Petroşani, în condiţiile art. 126 C.proc.civ, conform chitanţei de la fila 3 din dosarul Judecătoriei Petroşani.

Cu privire la conflictul negativ de competenţă cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin, (1) C proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele;

În speţă, la data de 15 ianuarie 2015, reclamanta a învestit instanţa cu soluţionarea unei acţiuni în constatarea valabilităţii promisiunii de vânzare-cumpărare ce dă naştere unei obligaţii de a face, solicitând pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de act autentic de vânzare-cumpărare cu privire la terenul arabil în suprafaţă de 30.000 mp, situat în extravilanul comunei Găvăneşti, jud. Olt.

Se reţine, că, prin Decizia nr. 8 din data de 10 iunie 2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pronunţată în R.I.L., referitoare la caracterul acţiunii în pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de act de vânzare-cumpărare a unui imobil şi stabilirea competenţei teritoriale în judecarea acestei acţiuni, instanţa superioară a admis recursul în interesul legii şi a stabilit că acţiunea prin care se solicită pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti care să ţină ioc de act autentic de vânzare-cumpărare a unui imobil are caracterul unei acţiuni personale imobiliare.

În consecinţă, în cauza de faţă, instanţa a fost investită cu soluţionarea unei acţiuni personale imobiliare, prin care reclamanta tinde la valorificarea unui drept personal, dreptul de creanţă corelativ obligaţiei de a face, urmare a antecontractului încheiat cu pârâta cu privire la un bun imobil.

Înalta Curte reţine că norma înscrisă în art. 107 C proc. civ., potrivit căreia cererea de chemare în judecată se introduce la instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul pârâtul dacă legea nu prevede altfel, are caracter relativ, de ordine privată.

Astfel, faţă de prevederile art. 129 alin. (1) şi alin. (2) pct. 3 C.proc.civ. numai în cazurile prevăzute la art. 117-121 C.proc.civ., competenţa teritorială este exclusivă, per a contraria, în alte cazuri, competenţa teritorială fiind relativă.

Cum, în speţă, este vorba despre o acţiune personală imobiliară, ce nu se circumscrie cazurilor expres prevăzute de dispoziţiile art. 117-121 C.proc.civ., norma de competenţă teritorială ce-î este aplicabilă are caracter de ordine privată.

Fiind vorba despre o normă de competenţă teritorială relativă, nesocotirea ei putea fi invocată pe calea excepţiei de necompetenţă numai de către pârât şi numai în condiţiile art. 130 alin. (3) C.proc.civ. respectiv doar prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe.

Prin urmare, în raport de caracterul cererii de chemare în judecată, nu are nicio relevanţă, în speţă, locul situării imobilului.

Totodată, nu are relevanţă nici faptul că instanţa sesizată de reclamantă cu cererea de chemare în judecată, respectiv Judecătoria Petroşani, nu este cea de la domiciliul pârâtei, respectiv comuna Găvăneşti. Jud. Olt, ce ar atrage competenţa Judecătoriei Balş. pentru că pârâta nu a invocat excepţia necompetenţei teritoriale în condiţiile art. 130 alin. (3) C. proc. civ.

Astfel, pârâta nu a depus întâmpinare, tar la prima zi de înfăţişare la care a fost legal citată, respectiv Ia date de 23 aprilie 2015, nu s-a prezentat.

Pe cale de consecinţă, competenţa teritorială de judecare a cauzei în primă instanţă aparţine Judecătoriei Petroşani, ca instanţă iniţial sesizată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Stabileşte competenţa de soluţionare în favoarea Judecătoriei Petroşani.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 septembrie 2015.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1882/2015. Civil