ICCJ. Decizia nr. 1880/2015. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 1880/2015
Dosar nr. 40677/3/2013**
Şedinţa din camera de consiliu de la data de 24 septembrie 2015
Asupra conflictului negativ de competenţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrata pe Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, sub nr. 40677/3/2013, reclamanţii V.S. şi Ş.S.G. au solicitat obligarea pârâtei Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor la soluţionarea Dosarului nr. 11979/ CC, în sensul emiterii deciziei de compensare. în motivarea cererii, s-a arătat că nu a fost soluţionat în termenul legal dosarul menţionat, deşi a fost înaintată documentaţia necesară, inclusiv dispoziţia nr. 11543 din 15 iulie 2005 a Primarului mun. Craiova şi actele care au stat la baza emiterii acesteia.
În drept, s-au invocat dispoziţiile Legii nr. 165/2013.
Prin Sentinţa civilă nr. 8183 din 9 decembrie 2014, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a (fostă secţia a IX-a) contencios administrativ şi fiscala, fost admisă excepţia necompetenţei funcţionale, a fost scoasă de pe rol dosarul şi a fost trimis spre competentă soluţionare la Secţia Civilă a Tribunalului Bucureşti, motivat de faptul că, în cauză, în raport de data introducerii acţiunii, respectiv 9 decembrie 2013, în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 35 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 165/2013, care stabilesc competenţa secţiei civile a tribunalului pentru soluţionarea litigiilor privind finalizarea procedurii de acordare a despăgubirilor.
Prin sentinţa civilă nr. 350 din 11 martie 2015, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a Civilă, în Dosarul nr. 40688/3/2013** a fost admisă excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Bucureşti şi a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj, secţia civilă.
Instanţa a reţinut că prin sintagma „entitate învestită de lege”, menţionată de dispoziţiile art. 35 din Legea nr. 165/2013, se au în vedere structurile cu atribuţii în procesul de restituire a imobilelor preluate abuziv şi de stabilire a măsurilor reparatorii, astfel cum sunt definite la. art. 3 pct. 4 din Legea nr. 165/2013.
Dispoziţia nr. 11543 din 15 iulie 2005, emisă de Primarul Municipiului Craiova, a cărei validare se solicită, se referă la acordarea de măsuri reparatorii sub formă de titluri de valoare nominală pentru imobilul Craiova, str. Calea Bucureşti, Braşov, iar cât timp imobilul ce tace obiect al deciziei a cărei validare se solicită este în Craiova, iar dispoziţia a cărei validare se solicită a fost emisă de Primarul Municipiului Craiova, ca unitate deţinătoare în sensul H.G. nr. 250/2007, pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, cu modificările şi completările ulterioare, tribunalul a apreciat că revine Tribunalului Dolj competenţa soluţionării prezentei cauze.
Prin Sentinţa civilă nr. 370/2015 pronunţată de Tribunalul Dolj, secţia I civilă, a fost admisă excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Dolj, invocată din oficiu şi, constatând că aparţine Tribunalului Bucureşti, secţia civilă, competenţa de soluţionare a cauzei, precum şi conflictul negativ de competenţă, dosarul a fost înaintat Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, spre competentă soluţionare a conflictului.
Tribunalul Dolj a reţinut că, din analiza prevederilor art. 34 şi 35 din Legea nr. 165/2013, rezultă ca deciziile emise atât în temeiul art. 34 alin. (1), cât şi celelalte decizii emise in temeiul Legii nr. 165/2013, pot fi atacate in condiţiile dispoziţiilor art. 35. O astfel de interpretare se impune întrucât condiţiile de reglementare ale textului citat, nu disting între diversele decizii care se emit de către entităţile aflate sub incidenţa legii de reparaţie. Aceiaşi text indica o competenţă teritorială absolută şi anume secţia civila a tribunalului în cărui circumscripţie se afla sediul entităţii.
Pentru o stabilire corecta a competentei teritoriale a instanţei ce trebuie să soluţioneze dosarul, trebuie identificată entitatea la care face referire art. 35, în Legea nr. 165/2013, în cuprinsul art. 3 pct. 4 din aceeaşi lege arătându-se care este semnificaţia termenului entitate, între entităţile pe care Ie numeşte textul aflându-se şi C.N.C.I.
Prin urmare, a concluzionat Tribunalul Dolj, deşi nu este expres stabilit că este vorba de entitatea emitentă a deciziei ce se atacă, în mod implicit se înţelege acest aspect, în condiţiile în care, nu se reglementează expres că este vorba de o altă entitate decât cea emitentă.
O altă interpretare ar însemna o adăugare la textul citat. Daca ar fi avut în vedere legiuitorul o altă entitate decât cea emitentă, ar fi reglementat-o expres, alegerea unei alte entităţi din lanţul procedural de stabilire a îndreptăţirii ar presupune intervenţia unui factor subiectiv, incompatibil cu caracterul absolut al competenţei stabilite prin textul de lege. În speţă, deşi cererea nu vizează contestarea unei decizii, ci obligarea de emitere a unei astfel de decizii, pentru identitate de raţiune, se constata că în speţă sunt aplicabile dispoziţiile ce reglementează competenţa de soluţionare a deciziilor emise.
Cu privire la conflictul negativ de competenţă, cu a cărui judecată a fost legal sesizată, în baza art. 133 pct. 2, raportat la ari. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:
Se reţine că norma de competenţă, aplicabilă raportului juridic litigios, este Legea nr. 165/2013 ce conţine dispoziţii speciale, derogatorii de la dreptul comun, referitoare la competenţa teritorială a instanţelor învestite cu soluţionarea deciziilor emise de entităţi ie definite prin art. 3 din acelaşi act normativ.
Astfel, potrivit art. 34 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 „Dosarele înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor vor fi soluţionate în termen de 60 de luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi, cu excepţia dosarelor de fond funciar, care vor fi soluţionate în termen de 36 de luni.”
De asemenea, dispoziţiile art. 35 prevăd că: „Deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 şi 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptăţită la secţia civilă a tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul entităţii, în termen de 30 de zile de fa data comunicării.”
Se reţine că dispoziţiile art. 35 din Legea nr. 165/2013, mai sus-menţionate, instituie o normă de competenţă teritorială absolută, ce conferă tribunalului, în a cărui circumscripţie se află sediul entităţii învestite de lege, competenţa de soluţionare a contestaţiei formulate împotriva deciziilor emise de aceasta.
Noţiunea de entitate învestită de lege este explicitată la art. 3 alin. (1) pct. 4 din Legea nr. 165/2013, în sensul că au această semnificaţie următoarele structuri cu atribuţii în procesul de restituire a imobilelor preluate abuziv şi de stabilire a măsurilor reparatorii:
„a) unitatea deţinătoare, în înţelesul H.G. nr. 250/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, cu modificările şi completările ulterioare, al O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi al O.U.G. nr. 83/1999, republicată;
b) entitatea învestită cu soluţionarea notificării, în înţelesul H.G. nr. 250/2007, cu modificările şl completările ulterioare;
c) comisia locală de fond funciar, comisiile comunale, orăşeneşti şi municipale, constituite în temeiul Legii nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
d) comisia judeţeană de fond funciar sau, după caz, Comisia de Fond Funciar a Municipiului Bucureşti, constituite în temeiul Legii nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
e) Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase şi comunităţilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale din România;
f) A.N.R.P., organ de specialitate al administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică;
g) C.N.C.I., înfiinţată potrivit legii”.
Având în vedere că obiectul cererii de chemare în judecată îl constituie obligarea pârâtei Comisia Naţionala pentru Compensarea Imobilelor la soluţionarea Dosarului nr. H979/ CC, în sensul emiterii deciziei de compensare, în acord cu prevederile art. 35 din Legea nr. 165/2013, raportat la dispoziţiile art. 34 din aceeaşi lege, litigiul de faţă este de competenţa (teritorială şi materială) tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul entităţii investite cu emiterea deciziei de compensare, respectiv Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, dispoziţiile art. 35 fiind aplicabile şi pentru cazul în care entitatea investită nu soluţionează cererea în termenele prevăzute de art. 34 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 165/2013.
Cum sediul C.N.C.I. se află în Bucureşti, sector 1, respectiv în raza teritorială a Tribunalului Bucureşti, competenţa de soluţionare a cauzei va fi stabilită în favoarea acestei instanţe.
În consecinţă, Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea tribunalului în circumscripţia căreia se află sediul C.N.C.I., respectiv Tribunalul Bucureşti.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Stabileşte competenţa de soluţionare în favoarea Tribunalului Bucureşti.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 septembrie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1876/2015. Civil | ICCJ. Decizia nr. 1881/2015. Civil → |
|---|
