ICCJ. Decizia nr. 2343/2015. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 2343/2015
Dosar nr. 33898/3/2014
Şedinţa din camera de consiliu de la 22 octombrie 2015
Asupra conflictului negativ de competenţă, constată următoarele;
Prin cererea înregistrată la data de 6 octombrie 2014 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, reclamanţii D.R.D., D.R.G., D.R.G.Z. au solicitat, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, ca prin hotărârea ce se va pronunţa să constate nulitatea absolută a Deciziei de invalidare cu nr. 1590 din 30 iulie 2014 emisă de pârâtă.
În drept, au fost invocate dispoziţiile Legii nr. 165/2013. Prin Sentinţa civilă nr. 313 din 13 martie 2015, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, a admis excepţia de necompetenţei sale teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Brăila.
Pentru a pronunţa această sentinţă, tribunalul a reţinut că decizia contestată este emisă de pârâtă în aplicarea art. 25 alin. (2) raportat la art. 17 şi 21 din Legea nr. 165/2013.
Potrivit art. 21 din acelaşi act normativ, emiterea deciziei de validare sau de invalidare coincide cu momentul finalizării procedurii administrative de control al existenţei dreptului persoanei care se consideră îndreptăţită la măsuri reparatorii, control care se desfăşoară centralizat la nivelul întregii ţări de către Secretariatul Comisiei Naţionale. Acesta este abilitat de lege să solicite documente în completare entităţilor învestite de lege care i-au transmis deciziile cu propunere de acordare de măsuri compensatorii.
În noţiunea de "entitate învestită de lege" în accepţiunea actului normativ special intră, potrivit art. 3 pct. 4 şi Comisia Judeţeană de Fond Funciar.
În acelaşi timp, art. 35 din Legea nr. 165/2013 reprezintă o normă atributivă de competenţă teritorială în soluţionarea contestaţiilor promovate conform art. 34 în favoarea secţiei civile a tribunalului în a cărui circumscripţie de află sediul entităţii.
Art. 34 alin. (1) din acelaşi act normative prevede că dosarele înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor vor fi soluţionate în termen de 60 de luni de la data intrării în vigoare a legii, cu excepţia dosarelor de fond funciar, care vor fi soluţionate în termen de 36 de luni. Alin. (2) stipulează că dosarele care vor fi transmise Secretariatului Comisiei Naţionale ulterior datei intrării în vigoare a legii vor fi soluţionate în termen de 60 de luni de la data înregistrării lor, cu excepţia dosarelor de fond funciar, care vor fi soluţionate în termen de 36 de luni. Numărul dosarelor prevăzute la alin. (1) şi data înregistrării dosarelor prevăzute la alin. (2) se publică pe pagina de internet a Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor şi se comunică, ia cerere, persoanelor îndreptăţite, potrivit alin. (3).
Tribunalul a constatat că acest text de lege nu tranşează cu claritate noţiunea de "entitate", în raport de care se stabileşte competenţa de soluţionare a cererii. Această noţiune este definită de art. 3 pct. 4 din Legea nr. 165/2013, respectiv unitatea deţinătoare, în înţelesul H.G. nr. 250/2007 pentru aprobarea Normelor Metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, cu modificările şi completările ulterioare, al O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi al O.U.G. nr. 83/1999, republicată.
Din interpretarea coroborată a dispoziţiilor legale menţionate în precedent, Tribunalul a reţinut competenţa de soluţionare a contestaţiilor formulate împotriva deciziilor emise de Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor în favoarea secţiei civile a Tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul entităţii învestite cu soluţionarea cererii, în speţa de faţă, Tribunalul Dolj.
Prin Sentinţa civilă nr. 665 din 21 septembrie 2015, Tribunalul Brăila, secţia I civilă, a declinat la rândul său competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti şi, constatând ivit conflict negativ de competenţă, a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea regulatorului de competenţă ivit între cele două instanţe.
Pentru a pronunţa această sentinţă, Tribunalul Brăila a reţinut că, potrivit art 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 şi 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptăţită la secţia civilă a tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul entităţii, fiind fără relevanţă locul la care se află situat imobilul.
Reţinând că sediul entităţii emitente a deciziei de invalidare contestată se află în circumscripţia Tribunalului Bucureşti, Tribunalul Brăila şi-a declinat competenţa în favoarea acestei instanţe.
Înalta Curte, competentă să soluţioneze conflictul conform art. 133 pct 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, pentru următoarele considerente:
Într-adevăr, norma de competenţă incidenţă raportului juridic litigios este cea invocată de cele două instanţe, respectiv dispoziţiile art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013.
Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 35 alin. (1) deciziile emise cu respectarea prevederile art. 33 şi 34 pot fi atacate de persoana care se considera îndreptăţită la secţia civilă a tribunalului în a cărui circumscripţie se afla sediul entităţii, în termen de 30 de zile de ia data comunicării".
Dispoziţiile legale sus-menţionate instituie o normă de competenţă teritorială absolută, ce conferă tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul entităţii învestite de lege competenţa de soluţionare a contestaţiei formulate împotriva deciziilor emise de aceasta.
Noţiunea de entitate învestită de lege este explicitată la art. 3 alin. (1) pct. 4 din Legea nr. 165/2013 în sensul că au această semnificaţie următoarele structuri cu atribuţii în procesul de restituire a imobilelor preluate abuziv şi de stabilire a măsurilor reparatorii: a) unitatea deţinătoare, în înţelesul H.G. nr. 250/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, cu modificările şi completările ulterioare, al O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi al O.U.G. nr. 83/1999, republicată; b) entitatea învestită cu soluţionarea notificării, în înţelesul H.G. nr. 250/2007, cu modificările şi completările ulterioare; c) comisia locală de fond funciar, comisiile comunale, orăşeneşti şi municipale constituite în temeiul Legii nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; d) comisia judeţeană de fond funciar sau, după caz, Comisia de Fond Funciar a Municipiului Bucureşti, constituite în temeiul Legii nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; e) Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase şi comunităţilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale din România; f) Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, organ de specialitate al administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică; g) Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, înfiinţată potrivit legii.
Întrucât în cauză, decizia de invalidare nr. 1590 din 30 iulie 2014, contestată de reclamanţi, a fost emisă de Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, potrivit art. 3 pct. 4 lit. g) din Legea nr. 165/2013, această instituţie are calitatea de entitate învestită de lege, astfel încât, conform art. 35 alin. (1) din acelaşi act normativ, competenţa de soluţionare a cauzei revine tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul acestei entităţi.
Având în vedere că sediul Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor se află în circumscripţia Tribunalului Bucureşti, aceasta este instanţa competentă teritorial să soluţioneze cauza dedusă judecăţii.
În consecinţă, Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea tribunalului în circumscripţia căreia se află sediul Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor, respectiv Tribunalul Bucureşti.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 octombrie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2341/2015. Civil | ICCJ. Decizia nr. 2345/2015. Civil → |
|---|
