ICCJ. Decizia nr. 2353/2015. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 2353/2015
Dosar nr. 1514/2/2011
Şedinţa publică din 23 octombrie 2015
Asupra cauzei civile de faţă constată următoarele:
Prin Sentinţa nr. 1521 din 23 decembrie 2005, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, a admis în parte acţiunea formulată de reclamantul I.F., în contradictoriu cu pârâta Primăria Municipiului Bucureşti, prin primarul general, a anulat în parte Decizia nr. 3212 din 27 august 2004, emisă de pârâtă, a stabilit valoarea despăgubirilor pentru imobilul situat în Bucureşti, I.P. nr. 44, sector 3, compus din teren în suprafaţă de 524,83 mp şi construcţie în suprafaţă de 91,22 mp la 4.898.655.960 lei din care să fie scăzută valoarea despăgubirilor acordate de 3.933 lei actualizată, a menţinut celelalte dispoziţii ale deciziei atacate şi a obligat pe pârâtă la 4.000 lei cheltuieli de judecată către reclamant.
Prin cerere formulată la data de 5 august 2010, reclamantul a solicitat îndreptarea erorilor materiale strecurate în sentinţa sus-menţionată în sensul de a se trece că valoarea despăgubirilor stabilite este de 1.253.944 lei conform pct. 8 din raportul de expertiză judiciară în locul valorii înscrise, preluate din raportul de expertiză tehnică nr. 5221 din 06 septembrie 2005.
Prin încheierea din camera de consiliu din data de 27 septembrie 2010, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, a respins cererea ca neîntemeiată, reţinând că solicitarea reclamantului nu se încadrează în categoria erorilor materiale care pot fi rectificate pe calea art. 281 C. proc. civ., ci valoarea stabilită prin sentinţă este un aspect care vizează judecata pe fond a cauzei şi putea face doar obiectul îndreptării pe calea de atac a apelului, conform art. 282 C. proc. civ.
Apelul declarat de reclamant împotriva încheierii sus-menţionate a fost respins, ca nefondat, de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, prin Decizia nr. 439 A din 29 noiembrie 2012.
Împotriva acestei din urmă decizii, reclamantul a declarat recurs.
Învestită cu soluţionarea recursului, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, prin încheierea din 23 septembrie 2013, a dispus suspendarea judecăţii în baza art. 243 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., ca urmare a decesului reclamantului I.F.
Cauza a rămas în nelucrare până la 29 septembrie 2015, când, din oficiu, a fost repusă pe rol în vederea discutării perimării judecăţii.
Înalta Curte urmează să constate intervenită sancţiunea perimării, având în vedere următoarele considerente:
Potrivit art. 248 alin. (1) C. proc. civ., orice cerere de chemare în judecată, contestaţie, apel, recurs, revizuire şi orice altă cerere de reformare sau de revocare se perima de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părţii timp de un an, în materie civilă.
Rezultă că, pentru a interveni perimarea în materie civilă, pricina, indiferent de faza procesuală în care se află, trebuie să fi rămas în nelucrare timp de un an şi aceasta să se datoreze atitudinii procesuale culpabile a părţii.
Sancţiunea perimării operează, deopotrivă, şi în situaţia în care suspendarea s-a dispus în temeiul art. 243 C. proc. civ. având în vedere că, potrivit art. 245 alin. (1) pct. 2 din acelaşi cod, trebuie solicitată reînceperea judecăţii, "prin cererea de redeschidere, făcută cu arătarea moştenitorilor".
Altfel spus, perimarea este incidentă cu condiţia ca, timp de un an, să nu se fi săvârşit în cauză niciun act de procedură în vederea judecării cauzei, situaţie datorată lipsei de diligenţă a părţii, care nu a acţionat în acest scop, deşi avea posibilitatea să o facă.
Singura derogare pe care legiuitorul o face, pentru ipotezele reglementate de art. 243 C. proc. civ., vizează suspendarea cursului perimării pe o perioadă de 3 luni, sub condiţia însă ca respectivele situaţii, având ca efect prorogarea termenului, să fi intervenit în cele din urmă 6 luni ale termenului de perimare (atunci când suspendarea judecăţii s-a dispus deci, pe un alt temei decât cel reprezentat de art. 243 C. proc. civ.).
În speţă, nu se regăseşte vreo astfel de situaţie, care să fi condus la prelungirea termenului de perimare, astfel că termenul de un an prevăzut de art. 248 alin. (1) C. proc. civ. a început să curgă de la data de 23 septembrie 2013, când s-a oprit cursul judecăţii, ca urmare a decesului reclamantului.
Aşadar, constatând că nu a avut loc o repunere a cauzei pe rol în vederea continuării judecăţii, în condiţiile art. 245 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. şi că lăsarea pricinii în nelucrare este imputabilă părţilor, Înalta Curte reţine întrunirea în cauză a cerinţelor prevăzute de art. 248 alin. (1) C. proc. civ., urmând să constate perimarea recursului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Constată perimat recursul declarat de reclamantul I.F. împotriva Deciziei nr. 439 A din 29 noiembrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 23 octombrie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2352/2015. Civil | ICCJ. Decizia nr. 2354/2015. Civil → |
|---|
