ICCJ. Decizia nr. 2350/2015. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 2350/2015
Dosar nr. 3168/84/2012
Şedinţa publică din 23 octombrie 2015
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea precizată, reclamanţii C.D. şi C.M. au solicitat, în calitate de proprietari aparenţi, în contradictoriu cu Statul Român - Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, prin Compania Naţională de Autostrăzii şi Drumuri Naţionale din România S.A, şi de asemenea în contra Comisiei pentru aplicarea Legii NR. 255/2010 de pe lângă Consiliul Local Marca cu sediul în Marca, ca în urma probatoriului administrat în cauză, instanţa să dispună:
- modificarea Hotărârii nr. 33 din data de 24 aprilie 2012 de stabilire a despăgubirii pentru imobilul expropriat situat în loc. Marca, în suprafaţă de 90 mp identificat prin nr. cadastral 732/1, în cuantum de 98,33 lei.
- modificarea Hotărârii nr. 32 din data de 24 aprilie 2012 de stabilire a despăgubirii pentru imobilul expropriat situat în loc. Marca, în suprafaţă de 90 mp identificat prin nr. cadastral 729/1, în cuantum de 98,33 lei.
- modificarea Hotărârii nr. 34 din data de 24 aprilie 2012 de stabilire a despăgubirii pentru imobilul expropriat situat în loc. Marca, în suprafaţă de 1732 mp identificat prin nr. cadastral 1358/1, 1358/2 şi construcţii cu fântână de 8 m adâncime, respectiv canal 120 ml, în cuantum total de 13302,38 lei, compusă din 8166,38 lei aferentă terenului şi 5136 lei aferentă construcţiei, fântânei şi canalului.
- modificarea Hotărârii nr. 31 din data de 24 aprilie 2012 de stabilire a despăgubirii pentru imobilul expropriat situat în loc. Marca, în suprafaţă de 758 mp identificat prin nr. cadastral 730, 731, în cuantum de 828,12 lei.
- modificarea Hotărârii nr. 29 din data de 24 aprilie 2012 de stabilire a despăgubirii pentru imobilul expropriat situat în loc. Marca, în suprafaţă de 565 mp identificat prin nr. cadastral 1168/1/1, în cuantum de 617,26 lei.
- modificarea Hotărârii nr. 30 din data de 24 aprilie 2012 de stabilire a despăgubirii pentru imobilul expropriat situat în loc. Marca, în suprafaţă de 126 mp identificat prin nr. cadastral 1168/2/1, în cuantum de 137,66 lei; în sensul majorării cuantumului stabilit prin aceste hotărâri, cu luarea în considerare a valorii de 45 lei/mp teren.
- obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate cu judecarea prezentului litigiu conform chitanţelor anexate.
2. Soluţia primei instanţe
Prin Sentinţa civilă nr. 170 din 29 ianuarie 2015 a Tribunalului Sălaj, acţiunea a fost respinsă ca nefondată.
Examinând cu prioritate excepţiile de procedură invocate în apărare, care ar face de prisos cercetarea în tot sau în parte a cauzei dedusă judecăţii,tribunalul a constatat că acestea sunt neîntemeiate şi ca atare nu au fost reţinute de instanţă, pentru următoarele considerente:
Excepţia inadmisibilităţii cererii de modificare a hotărârilor emise de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 255/2010 a fost apreciată, de asemenea, ca neîntemeiată, fiind respinsă. Instanţa a reţinut în acest sens, că, potrivit art. 22 din Legea nr. 255/2010, expropriatul nemulţumit de cuantumul despăgubirii, prevăzute la art. 19 se poate adresa instanţei judecătoreşti competente, fără a putea contesta transferul dreptului de proprietate către expropriator asupra imobilului supus exproprierii, iar exercitarea căilor de atac nu suspendă efectele hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirii şi transferului dreptului de proprietate.
Prin acţiunea formulată, reclamanţii nu au contestat transferul dreptului de proprietate, ci au solicitat doar majorarea despăgubirilor stabilite prin hotărârea sau hotărârile menţionate. În acest context, controlul de legalitate priveşte doar stabilirea întinderii despăgubirilor. Cum stabilirea despăgubirilor s-a făcut prin hotărâre, în cazul modificării întinderii despăgubirilor se modifică în mod corelativ şi hotărârea atacată, însă numai sub acest aspect, astfel că, acţiunea formulată este în principiu admisibilă.
Pe fond, sub aspectul temeiniciei şi legalităţii hotărârii hotărârilor atacate, instanţa a reţinut că prin Legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes naţional, judeţean şi local, au fost declarate de utilitate publică toate lucrările de construcţie de autostrăzi, expropriator fiind Statul Român prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A. Legea nr. 255/2010 este o lege specială, care derogă de la prevederile Legii nr. 33/1994, care constituie regula generală în materie de expropriere, conform principiului "specialia generalibus derogant".
În speţă, evaluarea a fost făcută prin raportare atât la valoarea stabilită în grila notarilor publici, aferentă anului 2011 (anul evaluării), când valoarea unui metru pătrat de teren arabil în extravilanul localităţii Marca era de 0,95 lei, iar valoarea unui metru pătrat de teren arabil în intravilanul localităţii Marca era de 4,10 lei, care reprezintă suma estimată pentru care un imobil poate fi înstrăinat la data evaluării, cât şi la valoarea prejudiciului cauzat proprietarului conform Legii nr. 33/1994. Astfel, prin raportare la valoarea din ghidul notarilor, la care a fost adăugată valoarea prejudiciului (15%), terenurile în litigiu au valorile stabilite prin cele trei hotărâri de despăgubire. Imobilele în litigiu au fost evaluate individual, fiind infirmată, astfel, susţinerea reclamantei potrivit căreia, la stabilirea cuantumului final, s-ar fi apreciat "o valoare în bloc a tuturor terenurilor expropriate în zonă ".
Prin prezenta cerere, reclamanţii au solicitat majorarea despăgubirilor, prin luarea în considerare a valorii de circulaţie a terenurilor ca fiind de 45 lei/mp.
Reclamanţii nu au fost în măsură să prezinte instanţei înscrisuri privind vânzarea de terenuri similare în zonă, astfel că, pentru stabilirea despăgubirilor cuvenite, instanţa a procedat conform art. 25 din Legea nr. 33/1994, numind o comisie de trei experţi.
În cauză, au fost întocmite două rapoarte de expertiză, unul întocmit la data de 15 martie 2013, la solicitarea reclamanţilor şi cel de-al doilea, întocmit la data de 10 noiembrie 2014, la solicitarea pârâţilor, însă nici unul dintre acestea nu corespund cerinţelor prev. de art. 26 din Legea nr. 33/1994, adică nu au avut în vedere preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ teritorială la data întocmirii raportului de expertiză, motiv pentru care nu au fost luate în considerare de instanţă.
Instanţa a constatat că există o mare diferenţă între valorile stabilite prin cele două expertize (care ajung la concluzii diferite, prin luare în considerare a unor date de referinţă şi comparabile diferite) şi valorile stabilite de către expertul evaluator - membru ANEVAR, în acord cu prevederile art. 11 alin. (7) - (9) din Legea nr. 255/2010, coroborate cu prevederile art. 8 din Normele de aplicare a Legii nr. 255/2010, avându-se în vedere expertizele întocmite şi actualizate de camerele notarilor publici, potrivit art. 771 alin. (5) din Legea nr. 571/2003.
Fiind în realitate o vânzare forţată, în care consimţământul vânzătorului nu este cerut de lege, în considerarea efectelor general benefice a utilităţii publice căreia îi va fi afectat imobilul, este firesc ca despăgubirea pentru bunul expropriat să cuprindă doar un preţ echivalent cu preţul la care s-ar fi vândut în mod normal bunul în cazul unei vânzări obişnuite, consimţite de ambele părţi, dar şi eventualul prejudiciu cauzat proprietarului-vânzător, reprezentat inclusiv de eventualul beneficiu de care a fost lipsit ca urmare a unei exproprieri intempestive, în raport de lucrările realizate şi care urmau să aducă un beneficiu cert şi previzibil.
Or, justa despăgubire presupune acordarea proprietarului expropriat a preţului pe care l-ar fi încasat în cazul în care ar fi vândut de bună voie terenul, acesta fiind preţul pieţii, adică preţul cu care se vând sau se cumpără, în mod obişnuit astfel de terenuri. Prin urmare nu se pot lua în calcul ofertele de preţ ale agenţiilor imobiliare, ci preţul plătit efectiv şi consemnat ca atare în contractele autentice de vânzare-cumpărare.
Împotriva acestei sentinţe, au declarat în termen legal apel ambele părţi.
În motivarea apelului lor, reclamanţii învederează că prima instanţă a reţinut că valoarea despăgubirilor acordate prin hotărârile de expropriere contestate a fost corect stabilită, în baza unui raport de evaluare întocmit de un membru ANEVAR şi în conformitate cu dispoziţiile legii speciale ce stabilesc în sarcina expertului obligaţia de a se raporta la grilele notarilor publici.
La momentul stabilirii despăgubirii, expertul evaluator a avut în vedere exclusiv aceste grile, nefăcând o evaluare efectivă a proprietăţii, acesta fiind motivul pentru care reclamanţii s-au adresat instanţei de judecată, efectuându-se două expertize pe parcursul procesului. Dacă s-ar aprecia că dispoziţiile art. 11 din Legea nr. 255/2010 înseamnă o modalitate de calcul bazată pe un criteriu obiectiv, atunci orice altă modalitate de evaluare ar fi de prisos şi nu ar mai fi aplicabilă Legea nr. 33/1994, în interpretarea căreia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a reţinut că grilele notarilor publici conţin doar valori orientative.
În realitate, aceste grile servesc în principal activităţii notarilor, nefiind avute în vedere la stabilirea valorii impozabile sau a valorii de referinţă pentru stabilirea taxei judiciare de timbru.
Faptul că cele două expertize stabilesc valori între care există diferenţe substanţiale nu este un motiv ca instanţa să nu stabilească un cuantum rezonabil al despăgubirilor.
Pârâta a solicitat schimbarea sentinţei apelate, în sensul de a-i fi acordate cheltuielile de judecată ocazionate în faţa primei instanţe, în cuantum de 2450 lei, reprezentând onorariile experţilor.
În motivarea cererii de apel, pârâta învederează că a solicitat aceste cheltuieli şi că a făcut dovada efectuării lor prin chitanţele depuse la dosar, însă instanţa a omis să se pronunţe asupra lor. Arată, de asemenea, că a formulat şi cerere de completare a hotărârii de către prima instanţă.
Analizând apelurile formulate prin prisma motivelor invocate, raportat la dispoziţiile art. 292 alin. (1) C. proc. civ., curtea a constatat următoarele:
În ceea ce priveşte apelul declarat de reclamanţi, curtea a apreciat că acesta nu este fondat, prima instanţă aplicând în mod corect dispoziţiile art. 11 alin. (7) - (9) din Legea nr. 255/2010, ce prevăd că expertul evaluator va avea în vedere grilele notarilor publici, în controlul judiciar instanţa verificând doar respectarea acestui criteriu.
Oricum, prima instanţă a verificat inclusiv măsura în care grilele notariale reflectă valoarea reală de circulaţie a imobilelor, prin expertizele dispuse în cauză, pe care finalmente le-a înlăturat, datorită discrepanţelor dintre ele şi criteriilor avute în vedere de experţi la momentul întocmirii lor.
Aşadar, prima instanţă a reţinut în mod corect că legea specială de expropriere prevede un criteriu distinct, obiectiv, de stabilire a despăgubirilor, criteriu ce a fost respectat de expropriator.
Nu au fost considerate fondate motivele referitoare la inutilitatea controlului judiciar în ceea ce priveşte stabilirea despăgubirilor, în realitate acesta limitându-se la verificarea împrejurării dacă criteriul stabilit de legiuitor a fost respectat de expropriator.
Referitor la apelul pârâtului, în temeiul art. 137 alin. (1) C. proc. civ., curtea a admis excepţia inadmisibilităţii invocată din oficiu în temeiul art. 2812a C. proc. civ., fiind vorba de o cerere asupra căreia prima instanţă nu s-a pronunţat şi care poate constitui doar obiect al completării dispozitivului, nu şi al unei căi de atac de reformare.
Împotriva Deciziei nr. 1139/A din 4 iunie 2015 a Curţii de Apel Cluj, secţia I civilă au declarat recurs reclamanţii C.D. şi C.M. care au învederat următoarele motive de nelegalitate:
Instanţa de judecată a aplicat în mod eronat dispoziţiile art. 11 alin. (7) - (9) din Legea 255/2010, care prevăd ca expertul evaluator va avea în vedere grilele notarilor publici.
La momentul iniţial al stabilirii despăgubirii, s-a avut în vedere în mod exclusiv preţul menţionat în expertizele notarilor publici, nefiind efectuată o evaluare efectivă de către expertul membru ANEVAR. Dacă se interpretează prevederile art. 11 din Legea nr. 255/2010, în sensul arătat de intimatul CNADNR, respectiv că această lege a stabilit o modalitate de calcul bazată pe un criteriu obiectiv şi care este aptă să reflecte valoarea reală de circulaţie a imobilelor expropriate, rezultă că orice altă modalitate de evaluare este de prisos.
Referindu-se la "grila notarilor publici", Înalta Curte de Casaţie a reţinut că aceasta conţine valorile orientative ale proprietăţilor imobiliare,bazate pe analiza tranzacţiilor efectuate în anii anteriori şi pe anticiparea evoluţiei viitoare. Ca atare, instanţa nu putea să acorde acestei grile o putere doveditoare mai mare decât celei acordate raportului de expertiză efectuat în cauză prin raportare la situaţia concretă a imobilului supus evaluării. Această grilă a notarilor publici ar trebui să servească în principal activităţii notarilor, acesta fiind motivul pentru care nici valoarea impozabilă a imobilelor nu se stabileşte în funcţie de această grilă, cum nici la momentul stabilirii taxei judiciare de timbru pentru o acţiune evaluabilă în funcţie de valoarea imobilului nu se are în vedere această grilă.
Chiar dacă prima instanţă a constatat că între valorile relevate de cele două expertize există diferenţe substanţiale, cu toate că acest lucru nu este real, aceasta avea datoria ca, raportându-se la părerea unor specialişti desemnaţi în cauză, să stabilească o valoare rezonabilă şi corectă a despăgubirilor, aflată între concluziile celor două evaluări şi nu să recurgă la soluţia extremă de a elimina din probatoriu în mod neîntemeiat ambele rapoarte de expertiză.
Pentru aceste considerente învederate, se solicită a se dispune admiterea recursului formulat şi modificarea în totalitate a dispoziţiilor deciziei atacate. În drept, au fost invocate prevederile art. 304 pct. 7, 9 şi ale art. 312 alin. (3) C. proc. civ. vechi.
Analizând excepţia nulităţii recursului invocată de reclamanţii C.D. şi C.M., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că aceasta este nefondată, urmând a fi respinsă pentru considerentele ce succed.
Pentru a opera nulitatea recursului în condiţiile art. 306 C. proc. civ., este necesar ca cererea de recurs să nu cuprindă critici propriu-zise la adresa deciziei sau să cuprindă o succesiune de fapte şi afirmaţii ce nu ar putea fi încadrate în cazurile de casare sau de modificare prevăzute de art. 304 C. proc. civ..
În cauză, criticile formulate în cuprinsul cererii de recurs de către reclamant vizează motivul de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., deoarece se susţine că instanţa de apel a procedat la aplicarea eronată a prevederilor art. 11 alin. (7) - (9) din Legea nr. 255/2010, în ceea ce priveşte calculul despăgubirilor aferente, susţinându-se că grila notarilor publici nu este un criteriu care să fie avut în vedere de instanţă, nefiind realizată o evaluare efectivă a terenului în litigiu, fiind înlăturate în mod nejustificat concluziile rapoartelor de expertiză.
Astfel, excepţia nulităţii recursului invocată de pârâţi se va respinge.
Analizând recursul declarat prin prisma motivelor de recurs invocate şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie îl va admite pentru următoarele considerente:
În speţă, în temeiul Legii nr. 255/2010 şi al H.G. nr. 1051/2011, a fost emisă decizia de expropriere nr. 45 din data de 16 ianuarie 2012, privind coridorul de expropriere al lucrării "Braşov-Cluj-Borş, Secţiunile 2B şi 3C", printre imobilele care fac parte din coridorul de expropriere, fiind şi imobilele care fac obiectul prezentului litigiu. Despăgubirea pentru exproprierea imobilelor a fost stabilită printr-un raport de evaluare întocmit de către un evaluator în proprietăţi imobiliare, membru al A.N.E.V.A.R. Raportul de evaluare a fost întocmit în conformitate cu prevederile art. 11 alin. (7) - (9) din Legea nr. 255/2010, coroborate cu prevederile art. 8 din Normele de aplicare a Legii nr. 255/2010.
Prin acţiunea formulată, reclamanţii au contestat valoarea despăgubirilor stabilite, solicitându-se majorarea acestora şi aplicarea prevederilor art. 26 din Legea nr. 33/1994, acţiunea formulată fiind respinsă prin sentinţa civilă nr. 170 din 29 ianuarie 2015 a Tribunalului Sălaj, păstrată prin Decizia civilă nr. 1139/A/4 iunie 2015 a Curţii de Apel Cluj.
Motivul de nelegalitate invocat de reclamanţi se referă la inaplicabilitatea prevederilor art. 11 alin. (7) - (9) din Legea nr. 255/2010 în situaţia contestării pe calea acţiunii în justiţie a valorii despăgubirilor ce se cuvin a fi acordate, solicitându-se aplicarea criteriului legal reglementat de art. 26 din Legea nr. 33/1994.
Susţinerile recurenţilor sunt fondate, instanţa de apel nu a procedat la aplicarea criteriului legal reglementat de art. 26 din Legea nr. 33/1994, prin înlăturarea concluziilor rapoartelor de expertiză efectuate în cauză şi prin aplicarea exclusivă a grilelor notariale prevăzute de art. 11 alin. (7) şi 8 din Legea nr. 255/2010 ca şi criteriu de stabilire a despăgubirilor.
Dispoziţiile Legii nr. 255/2010 vizează etapa necontencioasă a procedurii de expropriere, făcând trimitere explicită la obligaţiile expropriatorului, anterioare emiterii hotărârii privind stabilirea despăgubirilor, respectiv întocmirea documentaţiei tehnico-economice şi cadastral juridice necesară raportului de evaluare, realizat în faza administrativă. Ca atare, este certă distincţia stabilită de legiuitor între evaluarea operată în vederea exproprierii, în etapa administrativă, procedură condusă de către expropriator şi expertiza ce se efectuează în etapa judiciară, urmare formulării unei contestaţii de către proprietarul imobilului supus exproprierii, efectuată conform art. 25 din Legea nr. 33/1994, de către o comisie compusă din trei experţi.
În speţă, textele art. 11 alin. (7) şi (8) din Legea nr. 255/2010 nu sunt aplicabile, raportul de evaluare întocmit anual pentru Camera notarilor publici putând avea doar valoare orientativă, dar neputând înlocui raportul de expertiză pe care legea îl cere în cadrul procedurii judiciare de stabilire a despăgubirilor în caz de expropriere.
În privinţa stabilirii cuantumului despăgubirii de către instanţă,sunt aplicabile prevederile art. 26 din Legea nr. 33/1994, la care face trimitere în mod expres chiar Legea nr. 255/2010, prin art. 22 alin. (1) şi (3). Acţiunea formulată în conformitate cu prevederile acestui articol se soluţionează potrivit dispoziţiilor art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, în ceea ce priveşte stabilirea despăgubirii.
În concluzie, dispoziţiile legale invocate de către instanţă referitoare la evaluarea despăgubirilor din Legea nr. 255/2010 şi normele de aplicare ale acesteia se referă la evaluarea făcută anterior exproprierii, în faza procedurii administrative şi nu la stabilirea despăgubirilor de către instanţă în caz de contestare a hotărârii expropriatorului.
Potrivit art. 26 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 33/1994 "Despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului şi din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptăţite. La calcularea cuantumului despăgubirilor, experţii, precum şi instanţa, vor ţine seama de preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum şi de daunele aduse proprietarilor sau, după caz, altor persoane îndreptăţite, luând în considerare şi dovezile prezentate de aceştia".
Conform dispoziţiilor legale enunţate, pentru stabilirea despăgubirii, experţii se vor raporta la preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială.
Pe cale de consecinţă, nu pot fi validate de către instanţă concluziile unui raport de expertiză în care, contrar prevederilor legale aplicabile, experţii folosesc la stabilirea despăgubirii alte criterii decât cele prevăzute de lege, fundamentându-şi concluziile şi raportându-se la date şi elemente ce sunt în dezacord cu cerinţele impuse de textul de lege menţionat.
Or, în speţă, rezultă că pentru determinarea valorii de piaţă a imobilelor în litigiu, experţii s-au raportat la grilele notariale, raportul de evaluare omologat de instanţe nesocotind dispoziţiile art. 26 din Legea nr. 33/1994, fiind în dezacord cu cerinţele impuse de textul de lege aplicabil.
Faţă de caracterul explicit al normei legale sus-menţionate şi faţă de jurisprudenţa unitară a instanţei supreme care a configurat înţelesul acestei norme, nu poate fi avut în vedere decât criteriul legal, preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel din unitatea administrativ teritorială în care este situat terenul supus exproprierii (amplasate în aceeaşi zonă şi făcând parte din aceeaşi categorie de folosinţă).
Cum pentru stabilirea despăgubirii la care sunt îndreptăţiţi reclamanţii potrivit art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 se impune efectuarea unei expertize de specialitate, probă incompatibilă cu structura recursului, potrivit art. 305 C. proc. civ., se impune admiterea recursului declarat de reclamanţi, casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de apel.
Cu ocazia rejudecării, instanţa de trimitere va trebui să dispună efectuarea unui nou raport de expertiză, în condiţiile legii, pentru a respecta criteriile pe care doar legea le poate impune, în acest sens fiind relevante toate înscrisurile care furnizează informaţii concludente privind preţul plătit efectiv şi consemnat ca atare în cuprinsul contractelor autentice de vânzare-cumpărare, precum şi orice alte relaţii care sunt compatibile normei legale incidente.
Drept urmare, se va admite recursul în baza art. 314 C. proc. civ., se va casa decizia recurată şi se va trimite cauza la Curtea de Apel care, cu ocazia rejudecării, va analiza şi incidenţa deciziei Curţii Constituţionale nr. 380 din 26 mai 2015 în speţa supusă judecăţii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge excepţia nulităţii recursului.
Admite recursul declarat de reclamanţii C.D. şi C.M. împotriva Deciziei nr. 1139/A din 4 iunie 2015 a Curţii de Apel Cluj, secţia I civilă.
Casează decizia recurată şi trimite cauza, spre rejudecare, aceleiaşi instanţe de apel.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 23 octombrie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2354/2015. Civil | ICCJ. Decizia nr. 2348/2015. Civil. Marcă. Recurs → |
|---|
