ICCJ. Decizia nr. 2363/2015. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 2363/2015
Dosar nr. 394/299/2015
Şedinţa din camera de consiliu de la 23 octombrie 2015
Asupra conflictului de competenţă de faţă, constată următoarele;
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Iaşi, la data de 17 iunie 2013, reclamanta V.F. a chemat în judecată pe pârâta SC A.R.A. SA România, solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 2500 euro, reprezentând suma maximă a valorii de despăgubire a contravalorii distrugerilor produse şi a bunurilor sustrase de către autori necunoscuţi, la data de 25 ianuarie 2012, în imobilul proprietatea sa situat în Constanţa, în baza poliţiei de asigurare nr. XXX din 04 august 2011 emisă de SC A.R.A. SA - Sucursala Iaşi.
Prin Sentinţa civilă nr. 10841 din 02 octombrie 2014, Judecătoria Iaşi a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, reţinând că, întrucât părţile nu au stipulat în contractul de asigurare locul executării obligaţiei şi nici nu au dovedit existenţa unei convenţii, în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 107 C. proc. civ. potrivit cărora cererea de chemare în judecată se face la sediul pârâtului.
Primind dosarul spre soluţionare, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a declinat, la rândul său, competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Iaşi şi, constatând ivit conflictul negativ de competenţă a trimis dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru a decide.
Pentru a pronunţa această sentinţă, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a reţinut că art. 115 alin. (1) C. proc. civ. prevede că în materie de asigurare cererea privitoare la despăgubiri se va putea face şi la instanţa în circumscripţia căreia se află domiciliul asiguratului, bunurile asigurate şi locul unde s-a produs riscul asigurat, iar potrivit art. 116 din acelaşi act normativ, reclamantul are alegerea între mai multe instanţe competente, cu precizarea că opţiunea reclamantului nu poate fi contestată dacă a fost sesizată una dintre instanţele competente alternativ. În caz contrar, pârâtul (nu şi instanţa, întrucât competenţa teritorială alternativă este reglementată prin norme dispozitive) va putea invoca excepţia de necompetenţă prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în fata primei instanţe.
S-a constatat că dintre instanţele competente alternativ, reclamanta a ales instanţa de la domiciliul său, opţiune care nu poate fi contestată de pârât şi în niciun caz de instanţă, fiind în discuţie o normă de competenţă de ordine privată.
În plus, s-a reţinut că nu există niciun motiv pentru sesizarea Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, având în vedere că sediul pârâtei la data sesizării instanţei era în Sectorul 3 Bucureşti, domiciliul asiguratului este în Iaşi, iar în Constanţa se aflau bunurile asigurate şi locul unde s-a produs riscul asigurat
În concluzie, s-a reţinut că, faţă de obiectul acţiunii şi de reglementările incidente în materie, sub aspectul competentei teritoriale, Judecătoria Iaşi era competentă, fiind instanţa de la domiciliul reclamantei.
S-a mai reţinut că Judecătoria Iaşi a invocat din oficiu excepţia necompetenţei teritoriale cu încălcarea dispoziţiilor legale care reglementează competenţa teritorială a instanţelor, întrucât la primul termen de judecată a constatat că este competentă general, material şi teritorial să soluţioneze cauza.
La al doilea termen de judecată au fost puse în discuţie excepţiile invocate prin întâmpinare, instanţa amânând pronunţarea asupra acestora la data de 29 mai 2014. La acea dată, Judecătoria Iaşi a apreciat că pentru justa soluţionare a cauzei se impune punerea în discuţia părţilor a excepţiei lipsei competenţei teritoriale a instanţei, motiv pentru care a repus cauza pe rol, stabilind termen la 18 septembrie 2014. După o nouă amânare de pronunţare, prin Sentinţa civilă nr. 10841 din 02 octombrie 2014, Judecătoria Iaşi a admis excepţia lipsei competenţei teritoriale a Judecătoriei Iaşi şi a declinat competenţa de soluţionare a cererii în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, cu motivarea că aceasta ar fi instanţa de la sediul pârâtei, deşi pârâta a fost citată la sediul său, în sectorul 3 al municipiului Bucureşti, sediu pe care, de altfel, l-a indicat şi în întâmpinare.
Înalta Curte, competentă sa soluţioneze conflictul negativ de competenţă, conform art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Iaşi, pentru următoarele considerente:
Regula de drept comun în materia competenţei teritoriale este înscrisă în art. 107 alin. (1) C. proc. civ. conform căruia cererea de chemare în judecată se introduce la instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediu pârâtul, dacă legea nu dispune astfel.
Regula înscrisă în art. 107 C. proc. civ. se aplică ori de câte ori nu există o dispoziţie legală care să stabilească o altă instanţă competentă din punct de vedere teritorial. Totodată, părţile sunt libere să agreeze de comun acord să se judece la o altă instanţă.
Sunt însă situaţii în care legea stabileşte o competenţă teritorială alternativă astfel încât, pe lângă instanţa de la domiciliul pârâtului, mai sunt competente şi alte instanţe.
În speţă, reclamanta a învestit instanţa cu o acţiune în despăgubiri pentru distrugerea şi sustragerea de bunuri de către autori necunoscuţi din imobilul proprietatea sa, situat în Constanţa, în baza unei poliţe de asigurare încheiate cu pârâta SC A.R.A. SA.
În ceea ce priveşte competenţa teritorială în materie de asigurări, art. 115 alin. (1) C. proc. civ. stabileşte că cererea privitoare la despăgubiri se va putea introduce şi la instanţa în circumscripţia căreia se află domiciliul sau sediul asiguratului, bunurile asigurate şi locul unde s-a produs riscul asigurat.
Aşadar, potrivit textului de lege sus-menţionat, în materie de asigurare competenţa teritorială de soluţionare a cauzelor nu este una exclusivă, ci alternativă.
Art. 116 C. proc. civ., prevede că în toate cazurile de competenţă teritorială alternativă, alegerea între mai multe instanţe deopotrivă competente aparţine reclamantului,
Odată ce reclamantul a introdus cererea la una dintre instanţele competente potrivit legii, nici reclamanta şi nici instanţa nu mai pot reveni asupra ei, întrucât prin introducerea acţiunii s-a fixat competenţa instanţei respective, competenţă ce ar putea fi contestată numai de către pârât prin întâmpinare sau cel mai târziu la prima zi de înfăţişare.
În speţă, pârâta nu a invocat excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Iaşi, ceea ce înseamnă că instanţa nu putea să o invoce din oficiu, desesizându-se în favoarea unei alte instanţe.
Mai mult, este de reţinut că Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti nu este instanţa competentă teritorial să soluţioneze cauza în niciuna din ipotezele prevăzute de competenţa alternativă reglementată de art. 115 C. proc. civ., întrucât sediul pârâtei la data sesizării instanţei era în Sectorul 3 Bucureşti, domiciliul asiguratului este în Iaşi, iar bunurile asigurate şi locul unde s-a produs riscul asigurat este în Constanţa.
Ca atare, cum reclamanta, în aplicarea art. 116 C. proc. civ., a înţeles să introducă acţiunea la una dintre instanţele prevăzute de art. 115 alin. (1) C. proc. civ., respectiv la Judecătoria Iaşi, instanţa în a cărei circumscripţie îşi are domiciliul, acestei instanţe îi revine competenţa să soluţioneze cauza.
În consecinţă, având în vedere dispoziţiile art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa soluţionării cauzei în primă instanţă în favoarea Judecătoriei Iaşi.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D I S P U N E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Iaşi.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 23 octombrie 2015,
| ← ICCJ. Decizia nr. 2362/2015. Civil | ICCJ. Decizia nr. 2364/2015. Civil → |
|---|
