ICCJ. Decizia nr. 241/2015. Civil. Conflict de competenţă. Fond
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 241/2015
Dosar nr. 8236/311/2012
Şedinţa din camera de consiliu de Ia 23 ianuarie 2015
După deliberare, asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la 17 august 2012 pe rolul Judecătoriei Slatina, sub nr. 8236/311/2012, reclamanta SC O.P. SA, cu sediul în Bucureşti, str. C., sector 1, „P.C.", a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul G.B., domiciliat în comuna Icoana, sat U., jud. Olt, ca în temeiul dispoziţiilor art. 4042 alin. (3) C. proc. civ., să se dispună restabilirea situaţiei anterioare executării sentinţei civile nr. 244 din 23 februarie 2009, pronunţată de Tribunalul Olt în Dosarul nr. 4038/104/2008, desfiinţată prin decizia nr. 10670 din 06 decembrie 2011 a Curţii de Apel Craiova, secţia a Il-a civilă şi pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale, în sensul obligării acestuia la restituirea sumei de 36.809,54 RON, actualizată cu indicele de inflaţie la data plăţii efective.
În motivare, reclamanta a arătat că prin sentinţa civilă nr. 244 din 23 februarie 2009 pronunţată de Tribunalul Olt în Dosarul nr. 4038/104/2008, a fost obligată la plata către pârât a drepturilor salariale cuvenite acestuia.
Pârâtul a formulat o primă cerere de executare silită a sentinţei anterior menţionate, înregistrată la B.EJ., F.E., care a dispus la 31 martie 2009, extragerea sumei de 17.807,54 RON din conturile reclamantei. După efectuarea acestei prime executări, pârâtul a formulat o nouă cerere de executare silită a aceluiaşi titlu executoriu, înregistrată la B.EJ. C.S.A., în baza căreia a fost debitată din conturile reclamantei suma de 19.002 RON.
Prin decizia nr. 10670 din 06 decembrie 2011 a Curţii de Apel Craiova, secţia a II-a civilă şi pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale, a fost admis recursul formulat de reclamanta SC O.P. SA, dispunându-se modificarea sentinţei pronunţate în cauză şi, pe cale de consecinţă, respingerea acţiunii.
În temeiul dispoziţiilor art. 4041 alin. (1) C. proc. civ., având în vedere că a fost desfiinţat titlul executoriu, reclamanta a solicitat restituirea sumei de 36.809,54 RON, rezultată în urma executărilor efectuate în baza aceluiaşi titlu executoriu.
Reclamanta a precizat că cererea dedusă judecăţii este o acţiune principală, întrucât instanţa de recurs nu a dispus, prin hotărârea pronunţată, şi restabilirea situaţiei anterioare executării silite.
Cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 4042 alin. (3) C. proc. civ.
Prin sentinţa nr. 1543 din 13 februarie 2013, pronunţată în Dosarul nr. 8236/311/2012, Judecătoria Slatina a admis excepţia necompetenţei teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Piteşti.
Pentru a dispune astfel, instanţa a reţinut că, potrivit dispoziţiilor art. 4041 alin. (1) C. proc. civ., în îoate cazurile în care a fost desfiinţat titlul executoriu sau executarea însăşi, persoana interesată are dreptul la întoarcerea executării silite, prin restabilirea situaţiei anterioare acesteia.
În cazul în care partea interesată nu a solicitat şi întoarcerea executării silite, instanţa învestită cu rejudecarea fondului cauzei va putea dispune această măsură, conform art. 4042 alin. (2) C. proc. civ.
Potrivit deciziei nr. 5 din 12 martie 2012, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în recursul în interesul legii, la determinarea instanţei competente să soluţioneze cererea de întoarcere a executării silite, trebuie să se evidenţieze că aceasta ţine de faza procesuală a executării şi că este subsecventă etapei procesuale a fondului.
În considerarea dispoziţiilor art. 373 alin. (2) C. proc. civ., Judecătoria Slatina a reţinut că soluţionarea cererii privind întoarcerea executării silite aparţine instanţei de executare, aspect ce atrage incidenţa dispoziţiilor legale aplicabile contestaţiei la executare, atât în ceea ce priveşte competenţa materială, cât şi sub aspectul competenţei teritoriale.
Prin urmare, având în vedere că întoarcerea executării silite reprezintă o modalitate de reluare a drumului executării, o contestaţie specială la executare şi o modalitate de realizare a unor drepturi patrimoniale ce derivă din desfiinţarea titlului executoriu, este competentă material şi teritorial să soluţioneze cererea judecătoria în circumscripţia căreia urmează să se efectueze executarea silită. De asemenea, s-a apreciat că, în cauză, nu poate opera regula de drept comun stipulată de art. 5 C. proc. civ.
Această instanţă a reţinut şi incidenţa dispoziţiilor art. 159 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., în considerarea caracterului exclusiv al normelor de competenţă în materia executării silite. Astfel, având în vedere că actul material al executării silite, ce constă în poprirea sumelor în mâinile terţului poprit Banca R. - Sucursala Piteşti şi transmiterea acestora către creditor, a avut loc la punctul de lucru al acestuia din Piteşti, str. C., jud. Argeş, competenţa de soluţionare a pricinii revine Judecătoriei Piteşti.
Prin sentinţa nr. 10143 din 28 octombrie 2014, pronunţată în Dosarul nr. 8236/311/2012, Judecătoria Piteşti, secţia civilă, a admis excepţia nccompetenţei teritoriale şi a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Slatina. Totodată, constatând ivit conflictul negativ de competenţă, a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu rezolvarea acestuia.
În motivare, au fost reţinute considerentele expuse în decizia nr. 5 din 12 martie 2012, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în recursul în interesul legii, precum şi dispoziţiile art. 4041 alin. (1) şi art. 4042 alin. (3) C. proc. civ., din interpretarea cărora rezultă că cererea de întoarcere a executării silite ţine de faza procesuală a executării, care este subsecventă etapei procesuale a judecăţii fondului. Din această perspectivă, instanţa a stabilit că prevederile legale aplicabile sunt cele referitoare la executarea silită şi la contestaţia la executare, instituţia-cadru generală faţă de care întoarcerea executării silite reprezintă o contestaţie la executare specială.
Faţă de dispoziţiile art. 373, art. 453, art. 454 alin. (23) C. proc. civ., la care Judecătoria Piteşti s-a raportat în vederea determinării instanţei competente în soluţionarea cererii deduse judecăţii, a reţinut că, potrivit adresei de înfiinţare a popririi, aceasta a fost înaintată de B.EJ. F.E. către Banca R. - Sucursala Argeş - Piteşti, însă conform extrasului de cont poprirea a fost înfiinţată de către Banca R. - Agenţia Bucureşti.
Având în vedere că domiciliul debitorului de află în comuna Icoana, sat U., jud. Olt, iar sediul terţului poprit şi agenţia acestuia se află în Bucureşti, sectorul 1 şi că reclamantul, prin cererea de chemare în judecată, a făcut alegerea de competenţă, potrivit dispoziţiilor art. 12 C. proc. civ., instanţa a apreciat că Judecătoria Slatina este competentă să soluţioneze cauza.
Examinând conflictul de competenţă, Înalta Curte va reţine că, în cauză, competenţa soluţionării cererii deduse judecăţii revine Judecătoriei Slatina, pentru considerentele ce succed:
Obiectul litigiului dedus judecăţii constă în întoarcerea executării sentinţei civile nr. 244 din 23 februarie 2009, pronunţată de Tribunalul Olt, şi restabilirea situaţiei anterioare, prin obligarea pârâtului la restituirea sumei de 36.809,54 RON, actualizată cu indicele de inflaţie, ca urmare a executării silite efectuate în dosarele de executare nr. 322/E/2009 al B.E.J. F.E. şi nr. 367/B/2009 al B.E.J. C.S.A.
Prin decizia nr. 10670 din 06 decembrie 2011, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă, şi pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale în Dosarul nr. 4038/104/2008, a fost admis recursul declarat de pârâta SC O.P. SA împotriva sentinţei civile nr. 244 din 23 februarie 2009, pronunţată de Tribunalul Olt, care a fost modificată, în sensul respingerii acţiunii formulate de reclamantul G.B. şi alţii, fără a se dispune şi restabilirea situaţiei anterioare.
Potrivit dispoziţiilor art. 4041 alin. (1) C. proc. civ., în toate cazurile în care se desfiinţează titlul executoriu, persoana interesată are dreptul la întoarcerea executaţii, prin restabilirea situaţiei anterioare.
Totodată, conform prevederilor art. 4042 alin. (3) C. proc. civ., în situaţia în care nu s-a dispus restabilirea situaţiei anterioare în condiţiile alin. (1) şi alin. (2) al textului de lege menţionat, persoana interesată o va putea solicita instanţei judecătoreşti competente potrivit legii, pe calea unei acţiuni separate.
Prin decizia nr. 5 din 12 martie 2012 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea recursului în interesul legii cu privire la interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 4042 alin. (3) C. proc. civ., publicată în M. Of. al României nr. 251/13.04.2012, s-a statuat că judecătoria este instanţa competentă să judece cererea privind întoarcerea executării silite.
De asemenea, în decizia mai sus menţionată, obligatorie conform dispoziţiilor art. 3307 alin. (4) C. proc. civ., s-a reţinut că, potrivit principiului simetriei, dacă executarea silită nu s-a putut obţine decât prin ordinul unei instanţe judecătoreşti, atunci şi revocarea unei executări se poate obţine doar prin ordinul aceleiaşi instanţe, fiind singura care cunoaşte în detaliu modul de săvârşire a procesului ele executare silită.
În aplicarea ipotezei prevăzute de art. 4042 alin. (3) C. proc. civ., persoana interesată poate solicita restabilirea situaţiei anterioare pe calea unui proces distinct.
Sediul materiei este cuprins în Cartea a V-a „Despre executarea silită", Secţiunea a VI-a „întoarcerea executării", introdusă prin O.U.G. nr. 138/2000 pentru modificarea şi completarea C. proc. civ., aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 219/2005. Prin urmare, natura juridică a întoarcerii executării, care reprezintă o refacere în sens invers a drumului parcurs de executarea silită, cu repunerea părţiior în situaţia anterioară, determină şi instanţa competenta să soluţioneze cererea dedusă judecăţii, care este judecătoria, ca instanţă de executare, aşa după cum reiese din dispoziţiile art. 373 alin. (2) C. proc. civ.
Sub un prim aspect, Înalta Curte menţionează că decizia nr. 5 din 12 martie 2012, pronunţată în recurs în interesul legii, statuează care este instanţa competentă să soluţioneze cererea de întoarcere a executării silite prin restabilirea situaţiei anterioare, din perspectiva competenţei materiale.
Or, în speţă, se pune problema determinării judecătoriei competente teritorial sa soluţioneze o asemenea cerere.
Sub un al doilea aspect, se constată că, în funcţie de ipotezele reglementate de art. 4042 C. proc. civ., judecătoria competentă din punct de vedere teritorial se determină, în mod concret, prin aplicarea dispoziţiilor art. 373 alin. (2) din acelaşi act normativ.
În speţă, întoarcerea executării silite nu a fost dispusă prin hotărârea judecătorească ce a desfiinţat titlul executoriu, astfel că se solicită, într-un proces distinct, dispunerea acestei măsuri.
Or, instanţa de executare, din perspectiva art. 4042 alin. (3) C. proc. civ. este judecătoria în a cărei rază teritorială domiciliază pârâtul-debitor.
În acest sens, Înalta Curte reţine că, într-o asemenea ipoteză, instanţa competentă nu este cea care a încuviinţat executarea a cărei întoarcere se cere ca efect al aplicării dispoziţiilor obligatorii ale deciziei date în recurs în interesul legii, mai sus menţionate, sunt înlăturate dispoziţiile care reglementează competenţa teritorială în faza judecăţii, însă acest lucru nu are drept consecinţă extinderea competenţei instanţei care a încuviinţat executarea siiilă iniţială (desfiinţată) asupra tuturor procedurilor ulterioare prin care se solicită întoarcerea executării silite.
Cum, în speţă, creditoarea nu deţine, formal, un titlu executoriu pentru obţinerea restituirii sumelor poprite, ci trebuie să şi-I constituie în procesul pendinte, rezultă că instanţa competentă teritorial, conform art. 373 alin. (2) şi art. 404 2 alin. (3) C. proc. civ. este Judecătoria Slatina, ca instanţă în a cărei circumscripţie ar urma să se desfăşoare executarea silită, în considerarea faptului că debitorul are domiciliul în raza sa teritorială.
Faţă de argumentele expuse, Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare în fond a litigiului dedus judecăţii în favoarea Judecătoriei Slatina.
ÎNALTA CURTE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Slatina.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 23 ianuarie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 223/2015. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 248/2015. Civil. Recalculare pensie. Revizuire... → |
|---|
