ICCJ. Decizia nr. 2616/2015. Civil
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 2616/2015
Dosar nr. 8872/101/2014
Şedinţa din camera de filtru de la 19 noiembrie 2015
Asupra cauzei de faţă constată următoarele:
Prin demersul judiciar înregistrat pe rolul Tribunalului Mehedinţi la data de 15 decembrie 2014, reclamantul D.C. a solicitat obligarea pârâtului Serviciul Judeţean de Ambulanţă Mehedinţi la plata sporului de 15% prevăzut de OMS nr. 547/2010, Anexa nr. 3 lit. B) pct. 7.
Prin sentinţa civilă nr. 871 din 26 februarie 2015, Tribunalul Mehedinţi, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale, a respins acţiunea.
Prin decizia civilă nr. 2669 din 4 iunie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă, s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamant.
Reclamantul D.C. a declarat recurs împotriva deciziei nr. 2669 din 4 iunie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă, cale de atac înregistrată pe rolul instanţei supreme la data de 06 iulie 2015 şi repartizată aleatoriu completului CF 11.
Prin rezoluţia din 07 septembrie 2015, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, a dispus întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului.
La data de 21 septembrie 2015, s-a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, iar Completul de filtru nr. 11, la data de 24 septembrie 2015, constatând întrunite condiţiile prevăzute de art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a dispus comunicarea raportului către părţile cauzei, pentru a se depune punctele de vedere asupra acestuia, astfel cum prevede art. 493 alin. (4) C. proc. civ.; comunicarea raportului a fost îndeplinită potrivit dovezilor de la dosarul de recurs.
Recurentul a depus punct de vedere la raport, prin care a arătat că recursul este admisibil, iar intimatul, prin punctul de vedere la raport, a solicitat respingerea recursului, ca inadmisibil.
Constatându-se încheiată procedura de filtrare, în condiţiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., s-a fixat termen pentru soluţionarea căii de atac la data de 19 noiembrie 2015, fără citarea părţilor.
Examinând recursul, în condiţiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., în raport de excepţia de inadmisibilitate, reţinută prin raportul întocmit în cauză, Înalta Curte urmează a-l respinge, ca inadmisibil, pentru următoarele considerente:
Obiectul prezentului dosar îi reprezintă un conflict de muncă, astfel cum este acesta definit prin dispoziţiile art. 231 C. muncii.
Dispoziţiile art. 480 alin. (6) C. proc. civ., invocate de către recurent, prevăd următoarele „Când se constată că există un alt motiv de nulitate decât cel prevăzut la alin. (5), iar prima instanţă a judecat în fond, instanţa de apel, anulând în tot sau în parte procedura urmată în faţa primei instanţe şi hotărârea atacată, va reţine procesul spre judecare, pronunţând o hotărâre susceptibilă de recurs, dacă este cazul".
Însă, potrivit dispoziţiilor art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, „nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a) - i), în cele privind navigaţia civilă şi activitatea în porturi, conflictele de muncă şi de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv. De asemenea, nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului".
Prin urmare, sintagma din finalul art. 480 alin. (6) C. proc. civ., hotărâre susceptibilă de recurs, daca este cazul nu are aplicabilitate în speţa de faţă, câtă vreme în litigiile de muncă nu este prevăzută calea de atac a recursului.
Potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., sunt hotărâri definitive hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum şi cele neatacate cu recurs.
Faţă de dispoziţiile legale anterior menţionate, decizia civilă nr. 2669 din 04 iunie 2015, pronunţată Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă, (pronunţată în soluţionarea apelului în litigiul având ca obiect conflict de muncă), atacată cu recurs în prezenta cauză, nu este supusă recursului pe niciuna din părţile hotărârii prevăzute de dispoziţiile art. 461 C. proc. civ.
Potrivit dispoziţiilor art. 457 alin. (1) C. proc. civ., hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta.
Din interpretarea acestui text legal rezultă că o hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege sau, cu alte cuvinte, căile de atac a hotărârilor judecătoreşti nu pot exista în afara legii, regula având valoare de principiu constituţional în raport de prevederile art. 129 din Constituţie.
Pentru aceste considerente, în aplicarea dispoziţiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de către reclamantul D.C. împotriva deciziei civile nr. 2669 din 4 iunie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 8872/101/2014 al Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă.
Potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ., decizia nu este supusă niciunei căi de atac şi se comunică părţilor.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 19 noiembrie 2015.
← ICCJ. Decizia nr. 2615/2015. Civil | ICCJ. Decizia nr. 2390/2015. Civil → |
---|