ICCJ. Decizia nr. 2700/2015. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 2700/2015
Dosar nr. 2312/331/2015
Şedinţa din camera de consiliu de la data de 26 noiembrie 2015
Asupra conflictului negativ de competenţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Vălenii Prahova, la data de 04 septembrie 2015, reclamanta H.G. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul H.M., emiterea unei ordonanțe președințiale, prin care să fie suplinit consimțământul pârâtului pentru înscrierea minorului H.V.A. în clasa pregătitoare la Liceul Tehnologic M. Ungureni, până la soluţionarea dosarului de fond nr. 2282/331/2015, aflat pe rolul Judecătoarei Vălenii de Munte.
În drept, a invocat dispoziţiile art. 997-1002 C. proc. civ., art. 486 și art. 487 C. civ. și art. 36 din Legea nr. 272/2004.
Pârâtul a depus întâmpinare şi cerere reconvențională, prin care a invocat excepţia necompetentei teritoriale a Judecătoriei Vălenii de Munte, întrucât domiciliul minorului este în Bucureşti, iar conform art. 114 C. proc. civ., în cauzele cu minori instanța competentă pentru soluţionarea oricărui litigiu este instanța de la domiciliul minorului.
Prin sentinţa nr. 1075 din data de 23 septembrie 2015, Judecătoria Vălenii Prahova a declinat soluţionarea cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 5 Bucureşti.
În motivare, a reţinut incidenţa art. 997 C. proc. civ., care arată că cererea de ordonanța președințială se va introduce la instanţa competentă să se pronunțe în prima instanța asupra fondului dreptului.
De asemenea, a arătat că art. 126 alin. (1) C. proc. civ. prevede că părţile pot conveni în scris sau, în cazul litigiilor născute, şi prin declaraţie verbală în faţa instanţei ca procesele privitoare la bunuri şi la alte drepturi de care acestea pot să dispună să fie judecate de alte instanţe decât acelea care, potrivit legii, ar fi competente teritorial să le judece, în afară de cazul când această competenţă este exclusivă.
Din interpretarea per a contrario a textului citat, instanța a reținut că, de principiu, în cererile privitoare la persoane normele de competenţă sunt de ordine publică, cu excepţia celor pentru care legiuitorul prevede expres competenţa.
Faţă de obiectul cauzei deduse judecăţii, judecătoria a constatat că nu sunt incidente prevederile art. 113 C. proc. civ., care reglementează competenţa teritorială alternativă şi nici dispoziţiile art. 114 C. proc. civ., care reglementează competenţa specială în cazul unor cereri în materie de minori şi familie, astfel că singurul criteriu pentru stabilirea competenţei teritoriale a instanţei este cel arătat la art. 107 C. proc. civ.– instanţa de la domiciliul pârâtului.
În ceea ce priveşte incidenţa şi întinderea art. 114 C. proc. civ., a constatat că acesta stabileşte o competenţă teritorială exclusivă în favoarea instanţei în a cărei circumscripţie teritorială îşi are domiciliul sau reşedinţa persoana ocrotită, însă această competenţă exclusivă este aplicabilă numai cererilor privind ocrotirea persoanei fizice.
Învestită prin declinare, Judecătoria sectorului 5 București a pronunțat sentinţa nr. 7601 din data de 22 octombrie 2015, prin care a declinat soluţionarea cauzei în favoarea Judecătoriei Vălenii de Munte, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a trimis cauza spre soluţionarea conflictului de competenţă.
În motivare, a apreciat că şi autoritatea părintească reprezintă o măsura de ocrotire a minorului, astfel încât sunt aplicabile dispoziţiile art. 114 alin. (1) C. proc. civ., în cauză solicitându-se intervenţia instanţei cu privire la unitatea de învățământ pe care să o urmeze minorul.
Astfel, instanţa a avut în vedere că, potrivit art. 106 C. civ. din Titlul III intitulat „Ocrotirea persoanei fizice”, ocrotirea minorului se realizează prin părinţi, prin instituirea tutelei, prin darea în plasament sau, după caz, prin alte măsuri de protecţie specială anume prevăzute de lege.
Potrivit susţinerilor părţilor şi înscrisurilor depuse la dosar, reclamanta împreună cu minorul locuiesc din luna iulie 2015 în localitatea Măneciu judeţul Prahova, în raza teritorială a Judecătoriei Vălenii de Munte, avându-se în vedere şi faptul că prin încheierea de şedinţă de la data de 22 septembrie 2015 Curtea de Apel Bucureşti a suspendat executarea deciziei civile nr. 2088 din 16 decembrie 2014, în privinţa dispoziţiei privind stabilirea locuinţei copilului.
Cu privire la conflictul negativ de competenţă, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:
Prin Legea nr. 287/2009, republicată, a fost adoptat C. civ., care, conform Legii nr. 71/2011 de punere în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind C. civ., a intrat în vigoare la data de 01 octombrie 2011.
Potrivit prevederilor art. 6 alin. (6) din acest cod, dispoziţiile legii noi sunt aplicabile şi „efectelor viitoare ale situaţiilor juridice născute anterior intrării în vigoare a acesteia, derivate din starea şi capacitatea persoanelor, din căsătorie, filiaţie, adopţie şi obligaţia legală de întreţinere (...), dacă aceste situaţii juridice subzistă după intrarea în vigoare a legii noi”.
La data de 15 februarie 2013 a intrat în vigoare, de asemenea, C. proc. civ. adoptat prin Legea nr. 134/2010 care, prin normele tranzitorii reglementate prin art. 24, prevede că dispoziţiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare.
Art. 106 C. civ. prevede la alin. (1) că „Ocrotirea minorului se realizează prin părinţi (…) iar potrivit art. 107, „Procedurile prevăzute de prezentul cod privind ocrotirea persoanei fizice sunt de competenţa instanţei de tutelă şi de familie stabilite potrivit legii”.
Conform art. 76 al Legii nr. 76/2012 de punere în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., „judecătoriile sau, după caz, tribunalele ori tribunalele specializate pentru minori şi familie vor îndeplini rolul de instanţe de tutelă şi familie, având competenţa stabilită potrivit C. civ., C. proc. civ., prezentei legi, precum şi reglementărilor speciale în vigoare”.
Art. 114 C. proc. civ., prevede că „dacă legea nu prevede altfel, cererile privind ocrotirea persoanei fizice date de C. civ. în competenţa instanţei de tutelă şi de familie se soluţionează de instanţa în a cărei circumscripţie teritorială îşi are domiciliul sau reşedinţa persoana ocrotită”.
Titlul IV C. civ. intitulat „Autoritatea părintească” cuprinde dispoziţii cu privire la autoritatea părintească şi exercitarea autorităţii părinteşti, locuinţa copilului şi obligaţia de întreţinere, dispoziţii conform cărora instanţa de tutelă, potrivit interesului superior al copilului, are competenţa de soluţionare a cererilor izvorând din neînţelegeri între părinţi cu privire la exerciţiul drepturilor sau la îndeplinirea îndatoririlor părinteşti (art. 486), la stabilirea locuinţei copilului (art. 496), la schimbarea locuinţei copilului (art. 497) sau la exercitarea autorităţii părinteşti [art. 504 coroborat cu art. 396 alin. (1) C. civ.].
De asemenea, art. 505 C. civ. prevede la alin. (1) că „În cazul copilului din afara căsătoriei (…), autoritatea părintească se exercită în comun şi în mod egal de către părinţi, dacă aceştia convieţuiesc”, iar la alin. (2) că ”Dacă părinţii copilului din afara căsătoriei nu convieţuiesc, modul de exercitare a autorităţii părinteşti se stabileşte de către instanţa de tutelă, fiind aplicabile prin asemănare dispoziţiile privitoare la divorţ”.
Conform acestor dispoziţii, aceleiaşi instanţe de tutelă îi revine competenţa de soluţionare a cererilor având ca obiect exercitarea autorităţii părinteşti numai de către unul dintre părinţi [art. 398 alin. (1)], stabilirea locuinţei copilului minor în lipsa înţelegerii dintre părinţi sau dacă aceasta este contrară interesului superior al copilului [art. 400 alin. (1)] sau stabilirea contribuţia fiecărui părinte la cheltuielile de creştere, educare, învăţătură şi pregătire profesională a copiilor [art. 402 alin. (1)].
În speţă, acţiunea formulată de reclamantă, având ca obiect emiterea unei ordonanțe președințiale, prin care să fie suplinit consimțământul pârâtului pentru înscrierea minorului H.V.A. în clasa pregatitoare la Liceul tehnologic M. Ungureni, a fost înregistrată pe rolul instanţei de judecată la data de 04 septembrie 2015, după intrarea în vigoare a noului C. civ. şi a noului C. proc. civ.
Astfel, situaţiei juridice invocată prin acţiune, derivând din raportul de filiaţie dintre minor şi părinţii săi, care determină incidenţa regulilor în materia autorităţii părinteşti, îi sunt aplicabile dispoziţiile acestui act normativ, cum incidente îi sunt şi dispoziţiile C. proc. adoptat prin Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ.
În raport de textele legale menţionate, în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 114 C. proc. civ., care reprezintă o dispoziţie specială, ce instituie o competenţă teritorială exclusivă în favoarea instanţei în a cărei circumscripţie teritorială îşi are domiciliul sau reşedinţa persoana ocrotită, dispoziţie derogatorie de la norma generală reprezentată de art. 107 C. proc. civ., care, prin alin. (1), reglementează o competenţă teritorială generală, conform căreia „Cererea de chemare în judecată se introduce la instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel [alin. (1)]”.
Având în vedere că minorul locuieşte cu mama sa, din luna iulie 2015, în localitatea Măneciu judeţul Prahova, în raza teritorială a Judecătoriei Vălenii de Munte, Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea acestei instanţe, inclusiv din perspectiva art. 113 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Stabileşte competenţa de soluţionare în favoarea Judecătoriei Vălenii de Munte.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 26 noiembrie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2699/2015. Civil | ICCJ. Decizia nr. 2477/2015. Civil → |
|---|
