ICCJ. Decizia nr. 2477/2015. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 2477/2015
Dosar nr. 28836/3/2014
Şedinţa din camera de consiliu de la 10 noiembrie 2015
Asupra conflictului negativ de competenţă, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, în data de 22 august 2014, sub nr. 28836/3/2014, reclamanta M.l. a formulat, în contradictoriu cu pârâta Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, contestaţie împotriva deciziei de validare parţială din 25 mai 2014, solicitând anularea, deciziei şi acordarea de măsuri compensatorii sub forma de puncte, determinate potrivit art. 21 alin. (6) şi (7) pentru întregul imobil notificat sub nr. 1632/N/2001, imposibil de restituit în natură, situat în Craiova, str. I.P.P., nr. 176, judeţul Dolj, compus din construcţia demolată în suprafaţă de 81,11 mp şi din terenul în suprafaţă de 1.110 mp.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 10/2001 republicată şi ale Legii nr. 165/2013.
Prin sentinţa civilă nr. 158 din data de 6 februarie 2015, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, a fost declinată soiuţionarca cauzei în favoarea Tribunalului Dolj.
Instanţa a reţinut că, în conformitate cu dispoziţiile art. 34 din Legea nr. 165/2013, dosarele înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor vor fi soluţionate în termen de 60 de luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi, iar potrivit art. 35 din aceeaşi lege, deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 şi 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptăţită la secţia civilă a tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul entităţii.
Din interpretarea dispoziţiilor legale susmenţionate, tribunalul a apreciat că ceea ce reprezintă relevanţă în determinarea competenţei teritoriale de soluţionare a contestaţiei este sediul unităţii deţinătoare emitente a dispoziţiei prin care s-au acordat măsuri compensatorii, iar nu sediul Comisiei Naţionale pentru Compensarea Imobilelor.
O interpretare contrară ar echivala cu stabilirea unei competenţe exclusive în favoarea Tribunalului Bucureşti în soluţionarea tuturor contestaţiilor promovate în exercitarea legalităţii tuturor hotărârilor comisiilor de fond funciar şi a celor de aplicare a dispoziţiilor Legea nr. 10/2001, atât timp cât acest control se realizează pe temeiul art. 21 alin. (5) din Legea nr. 165/2013, exclusiv de Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, organism unic, cu sediul în municipiul Bucureşti. De asemenea, o interpretare contrară a dispoziţiilor art. 35 din Legea nr. 165/2013 ar duce la un blocaj al procesului de restituire a imobilelor preluate abuziv şi de stabilire a măsurilor reparatorii.
Prin sentinţa civilă nr. 579 din data de 16 octombrie 2015, Tribunalului Dolj, secţia l civilă, a admis excepţia necompetenţei teritoriale invocată de către pârâta Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor şi a declinat competenţa de soluţionare a cererii de chemare în judecată în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă. Constatând ivit conflict negativ de competenţă, a suspendat din oficiu judecata cauzei şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării conflictului negativ de competenţă.
Tribunalul a apreciat că sintagma "sediul entităţii", cuprinsă în art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, are în vedere sediul instituţiei/autorităţii care a emis decizia care este contestată în cauză, respectiv sediul Comisiei Naţionale pentru Compensarea Imobilelor, situat în mun. Bucureşti, C.F., sector 1, concluzie la care se ajunge din interpretarea textelor din cuprinsul Legii nr. 165/2013.
Astfel, potrivit art. 3 pct. 4 lit. g) din Legea nr. 165/2013, prin "entitate învestită de lege" se înţelege şi Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, care reprezintă una dintre entităţile cu atribuţii în aplicarea Legii nr. 165/2013, alături de entităţile învestite de lege cu aplicarea legilor fondului funciar sau a Legii nr. 10/2001.
De asemenea, la pct. 5 al art. 3 enunţat, se arată că, prin "decizia entităţii învestite de lege", se înţelege decizia/dispoziţia/ordinul/hotărârea emisă de către entitatea învestită de lege, prevăzută la pct. 4, deci, inclusiv decizia emisă de Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, cum este cea atacată în prezenta cauză.
S-a mai reţinut că textul art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 este unul general, prin faptul că face referire la art. 33 şi art. 34, rezultând că entitatea învestită de lege poate fi şi una abilitată să soluţioneze notificările formulate potrivit Legii nr. 10/2001, sau cererile întemeiate pe legile fondului funciar.
Faţă de argumentele prezentate, Tribunalul Dolj a apreciat că entitatea la care se referă art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, nu poate fi alta decât cea care a emis decizia contestată în cauză, respectiv Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor şi nu Primăria mun. Craiova.
Cu privire la conflictul negativ de competenţă, cu a cărui judecată a fost legal sesizată, în baza art. 133 pct. 2, raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:
Se reţine că norma de competenţă, aplicabilă raportului juridic litigios este Legea nr. 165/2013 ce conţine dispoziţii speciale, derogatorii de Ia dreptul comun, referitoare la competenţa teritorială a instanţelor învestite cu soluţionarea deciziilor emise de entităţile, astfel cum acestea sunt definite prin art. 3 din acelaşi act normativ.
Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 „Deciziile emise cu respectarea prevederile art. 33 şi 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptăţită la secţia civilă a tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul entităţii, în termen de 30 de zile de la data comunicării".
Dispoziţiile legale sus-menţionate instituie o normă de competenţă teritorială absolută, ce conferă tribunalului în a cărui circumscripţie se afla sediul entităţii învestite de lege competenţa de soluţionare a contestaţiei formulate împotriva deciziilor emise de aceasta.
Noţiunea de entitate învestită de lege este explicitată la art. 3 alin. (1) pct. 4 din Legea nr. 165/2013, în sensul că au această semnificaţie următoarele structuri cu atribuţii în procesul de restituire a imobilelor preluate abuziv şi de stabilire a măsurilor reparatorii:
"a) unitatea deţinătoare, în înţelesul H.G. nr. 250/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, cu modificările şi completările ulterioare, al O.U.G. nr. 94/2000, republicată, eu modificările şi completările ulterioare, precum şi ai O.U.G. nr. 83/1999, republicată;
b) entitatea învestită cu soluţionarea notificării, în înţelesul H.G. nr. 250/2007, cu modificările şi completările ulterioare;
c) comisia locală de fond funciar, comisiile comunale, orăşeneşti şi municipale, constituite în temeiul Legii nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
d) comisia judeţeană de fond funciar sau, după caz, Comisia de Fond Funciar a Municipiului Bucureşti, constituite în temeiul Legii nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
e) Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase şi comunităţilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale din România;
f) Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, organ de specialitate al administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică;
g) Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, înfiinţată potrivit legii".
Având însă în vedere că obiectul cererii de chemare în judecată îl constituie anularea deciziei de validare parţială din 25 mai 2014 ca fiind emisă nelegal şi acordarea de măsuri compensatorii sub forma de puncte, determinate potrivit art. 21 alin. (6) şi (7) pentru întregul imobil notificat din anul 2001, imposibil de restituit în natură, situat în Craiova, str. I.P.P., nr. 176, judeţul Dolj, rezultă că, în cazul de faţă, entitatea la care se referă dispoziţiile art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 nu poate fi alta decât cea care a avut şi calitatea de emitentă a deciziei a cărei anulare se solicită în prezenta procedură, motiv pentru care, în acord cu prevederile aceleiaşi norme legale, litigiul de faţă este de competenţa (teritorială şi materială) a tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul entităţii emitente, respectiv Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor.
Cum sediul Comisiei Naţionale pentru Compensarea Imobilelor se află în Bucureşti, sector 1, respectiv în raza teritorială a Tribunalului Bucureşti, competenţa de soluţionare a cauzei va fi stabilită în favoarea acestei instanţe.
În consecinţă, Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea tribunalului în circumscripţia căreia se află sediul Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, respectiv Tribunalul Bucureşti.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 noiembrie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2700/2015. Civil | ICCJ. Decizia nr. 2478/2015. Civil → |
|---|
