ICCJ. Decizia nr. 25/2015. Civil. Conflict de competenţă. Fond



ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE

SECŢIA A II-A CIVILĂ

Decizia nr. 25/2015

Dosar nr. 4468/279/2007

Şedinţa din Camera de Consiliu de la 13 ianuarie 2015

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;

Prin cererea înregistrată sub nr. 4468/279/2007 pe rolul Judecătoriei Piatra Neamţ la data de 01 iulie 2014, petentul I.V. a solicitat îndreptarea erorii materiale strecurate în încheierea din 15 noiembrie 2007 în sensul de a se scrie corect nr. de Dosar, respectiv nr. 4468/279/2007 în loc de nr. 2591/279/2007 cum eronat s-a menţionat

Prin sentinţa civilă nr. 357/C din 7 iulie 2014, Judecătoria Piatra Neamţ a admis excepţia necompetenţei teritoriale invocate din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cererii în favoarea Judecătoriei Galaţi.

Pentru a pronunţa această soluţie, Judecătoria Piatra Neamţ a reţinut că dosarul a fost înaintat la 31 ianuarie 2008 către Judecătoria Galaţi în urma admiterii cererii de strămutare pronunţate de înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la 13 decembrie 2007.

S-a mai reţinut că îndreptarea unei erori strecurate în cuprinsul unei încheieri sau hotărâri se adresează instanţei care a pronunţat-o iar strămutarea reprezintă un caz de prorogare judecătorească a competenţei teritoriale a pricinii, astfel încât raportat la prevederile art. 40 alin. (3), (4) şi (5) C. proc. civ., s-a constatat că Judecătoriei Galaţi îi revine competenţa de soluţionare a cererii.

Prin Încheierea nr. 3351 din 11 noiembrie 2014, Judecătoria Galaţi a admis excepţia necompetenţei teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Piatra Neamţ, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi s-a dispus suspendarea judecăţii cauzei şi înaintarea dosarului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării conflictului.

În argumentarea acestei soluţii, Judecătoria Galaţi a reţinut că prin cererea formulată, petentul a solicitat îndreptarea erorii materiale cuprinse în încheierea de şedinţă din data de 15 noiembrie 2007 pronunţată de Judecătoria Piatra Neamţ în Dosarul nr. 4468/279/2007.

Prin Încheierea nr. 8321 din 10 decembrie 2007 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în Dosarul nr. 7449/1/2007, s-a admis cererea de strămutare a Dosarului nr. 4468/279/2007 de la Judecătoria Piatra Neamţ la Judecătoria Galaţi, fiind păstrate toate actele îndeplinite de instanţă înainte de strămutare.

Totodată, s-a constatat că potrivit dispoziţiilor art. 281 C. proc. civ. şi art. 255 alin. (1) şi (2) acelaşi cod, dată fiind şi menţinerea de către Înalta Curte a „hotărârilor" Judecătoriei Piatra Neamţ, acestei instanţe îi revine competenţa de soluţionare a cererii de îndreptare eroare materială.

Analizând actele dosarului din perspectiva conflictului de competenţă ivit între cele două instanţe, care se declară deopotrivă necompetente în a judeca aceeaşi pricină, înalta Curte, în temeiul art. 22 alin. (5) C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind competenţa soluţionării acestei cereri în favoarea Judecătoriei Galaţi, pentru următoarele considerente:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Piatra Neamţ la data de 01 iulie 2014, petentul I.V. a solicitat îndreptarea erorii materiale strecurate în cuprinsul încheierii din 15 noiembrie 2007 pronunţată de această instanţă în Dosarul nr. 4468/279/2012.

Prin Încheierea nr. 8321 din 10 decembrie 2007 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în Dosarul nr. 7449/1/2007, s-a admis cererea de strămutare a Dosarului nr. 4468/279/2007 de la Judecătoria Piatra Neamţ la Judecătoria Galaţi, fiind păstrate toate actele îndeplinite de instanţă anterior strămutării.

În privinţa dispoziţiilor legale incidente cauzei, înalta Curte reţine că, în mod corect, Judecătoria Piatra Neamţ a constatat că potrivit art. 40 alin. (3), (4) şi (5) C. proc. civ., competenţa revine instanţei învestite ca urmare a admiterii cererii de strămutare.

În alte cuvinte, urmare a admiterii cererii de strămutare, operează prorogarea judecătorească de competenţă teritorială, în speţă, Judecătoria Galaţi fiind cea învestită cu soluţionarea cauzei prin dispoziţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Având în vedere dispoziţiile legale evocate, Înalta Curte constată că, în speţă, competenţa de soluţionare a cauzei revine Judecătoriei Galaţi şi, în considerarea prevederilor art. 22 alin. (3) şi (5) C. proc. civ., urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea acestei instanţe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Galaţi.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 13 ianuarie 2015.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 25/2015. Civil. Conflict de competenţă. Fond