ICCJ. Decizia nr. 384/2015. Civil. Pretenţii. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA A II-A CIVILĂ

Decizia nr. 384 /2015

Dosar nr. 955/57/2013

Şedinţa publică de la 5 februarie 2015

Asupra recursului de faţă:

Din examinarea lucrărilor din dosar , constată următoarele:

Prin cererea de revizuire înregistrată pe rolul Curţii de Apel Alba Iulia, secţia I civilă , astfel cum a fost precizată, revizuienţii B.I. şi B.M. au solicitat în contradictoriu cu pârâţii B.C. şi G.G.E., anularea sentinţei civile nr. 2933/2012 a Judecătoriei Mediaş, susţinând că este contradictorie cu sentinţa civilă nr. 1123/2008 a Tribunalului Sibiu şi cu dispoziţia nr. 730/2001 pronunţată în baza Legii nr. 10/2011.

Curtea de Apel Alba Iulia, secţia I civilă, prin sentinţa civilă nr. 54/2014 din 09 septembrie 2014 a respins cererea de revizuire formulată de revizuenţii B.I. şi B.M. şi a obligat revizuenţii să plătească intimaţilor B.C. şi G.G.E. suma de 2200 RON cheltuieli de judecată .

În argumentarea acestei decizii, instanţa de apel a reţinut , în esenţă , că , în ce priveşte existenţa unei contradictorialităţi între sentinţa civilă nr. 2933/2012 şi dispoziţia primarului nr. 730/2001 , o asemenea cerere de revizuire este inadmisibilă întrucât , pe de-o parte prevederile art. 322 pct. 7 C . proc . civ. se referă la " hotărâri definitive", iar dispoziţia primarului nu se include în această categorie , şi pe de altă parte , această dispoziţie a făcut obiectul cenzurii judecătoreşti, în Dosarul nr. 283/257/2006, în care s-a admis irevocabil contestaţia împotriva acestei dispoziţii.

În ce priveşte susţinerea revizuienţilor că sentinţa civilă nr. 2933/2012 a Judecătoriei Mediaş este potrivnică sentinţei civile nr. 1123/2008 a Tribunalului Sibiu, s-a constatat că prin cererea care a format obiectul Dosarului nr. 2120/257/2012 , astfel cum a fost modificată , pârâţii-reclamanţi reconvenţionali B.I.I. şi B.M. au solicitat să constate nulitatea absolută a contractului de donaţie încheiat între pârâţii B.V. şi B.E. şi pârâţii reconvenţionali B.C. şi G.G.E. având ca obiect imobilul înscris în CF AA Mediaş, nr. top XX şi a încheierii de CF în baza căreia aceştia din urmă şi-au întabulat dreptul de proprietate asupra imobilului şi restabilirea situaţiei anterioare de carte funciară , în sensul repunerii părţilor contractante în situaţia anterioară încheierii contractului de donaţie ; să dispună rectificarea CF AA Mediaş , ca efect al nulităţii absolute a contractului de donaţie , în sensul radierii dreptului de proprietate din CF a donatarilor şi reîntabularea dreptului de proprietar asupra imobilului pe numele Statului Român şi să se constate inexistenţa dreptului de proprietate a pârâţilor, respectiv a defuncţilor B.V. şi B.E.E. , cărora în baza Legii nr. 10/2001 prin dispoziţia nr. 730/2001 emisă de Primarul municipiului Mediaş li s-a recunoscut doar un drept de creanţă împotriva Statului Român , respingându-li-se cererea de restituire în natură a imobilului în litigiu , şi e xiste nţa dreptului de proprietate a Statului român asupra acestui imobil.

P r in sentinţa civilă nr. 2933/2011 , Judecătoria Mediaş a fost admisă excepţia lipsei de interes a cererii reconvenţionale formulată de pârâţii B.I.I. şi B.M. în contradictoriu cu reclamanţii B. C. şi G.G.E. , cu consecinţa respingerii cererii ca lipsită de interes .

Această hotărâre a fost desfiinţată în apel , prin decizia civilă nr. 144/2012 a Tribunalului Sibiu, care a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare .

Ca urmare , sentinţa civilă nr. 2933/2011 nu mai produce niciun efect , astfel că nu mai poate face obiectul cercetării în cadrul cererii de re viz uire întemeiate pe dispoziţiile art. 322 pct. 7 C . proc. civ .

Pe de altă parte , prin sentinţa civilă nr. 1123/2008 , dată de Tribunalul Sibiu în Dosar nr. 16/85/2001 , s-a constatat perimată contestaţia formulată de reclamanţii B. V. şi B.E.E. în contradictoriu cu intimata Primăria Mediaş , prin care au solicitat constatarea nulităţii actelor juridice şi a operaţiunilor de carte funciară făcute după preluarea imobilului lor de către stat.

Pentru ca o hotărâre să se circumscrie noţiunii de hotărâre definitivă potrivnică alteia în sensul dispoziţiilor art. 322 pct. 7 C . proc . civ . , este necesar ca această hotărâre să rezolve fondul. Sentinţa civilă nr. 1123 /2008, de care se prevalează revizuienţii , nu rezolvă raporturile juridice dintre părţi, ci soluţia este bazată pe considerente de ordin procedural , respectiv este perimată .

Pe lângă cerinţa ca hotărârile presupus potrivnice să rezol ve într-un fel sau altul raporturile dintre părţi , s-a constatat că nici condiţia identităţii de elemente ale acţiunilor nu este îndeplinită . Astfel , în Dosarul nr. 16/85/200 1 , revizuienţii din prezenta cauză nu sunt părţi, iar obiectul şi cauza juridică sunt de asemenea diferite de cele din D osarul nr. 2120/257/2012 . Dacă în cauza din 2011 , s-a solicitat anularea actelor ulterioare preluării abuzive a imobilului de către stat, în dosarul din 2012 se invocă nulitatea contractului de donaţie încheiat de intim aţii din prezenta cauză cu antecesorii unuia dintre ei.

Împotriva acestei sentinţe B.I. şi B. M. au declarat recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 6 , 7 şi 9 C. proc. civ.

În argumentarea motivelor invocate , recurenţii au susţinut , în esenţă , că obiectul revizuirii îl constituie sentinţa civilă nr. 2993/2012 pronunţată de Judecătoria Mediaş şi nu sentinţa civilă nr. 2 9 33/201 1 , ceea ce duce la concluzia că instanţa s-a pronunţat asupra a ceea ce nu s-a cerut prin cererea de revizuire , existând contradicţie între considerente şi dispozitivul hotărârii.

Astfel susţin recurenţii, deşi considerentele hotărârii sunt întemeiate pe analiza sentinţei civile nr. 2933/2011 pe care nu a atacat-o prin cererea de revizuire , instanţa în dispozitiv s-a pronunţat asupra sentinţei civile nr. 2993/2011 şi pe de altă parte cu motivarea că în dosarul civil nr. 283/257/2006 s-a admis contestaţia împotriva dispoz . nr. 730 / 2001 emisă în baza Legii nr. 1 0/2001 , lucru care nu este adevăra t, deoarece prin sentinţa civilă nr. 1123/2008 rămasă irevocabilă s-a constatat perimată contestaţia împotriva dispoz. nr. 730/200 1, cât şi capătul de cerere accesoriu prin care s-a solicitat constatarea nulitatea contractului de vânzare-cumpărare.

Recurenţii susţin că vădit nelegal , prin încălcarea autorităţii şi puterii de lucru judecat a sentinţei civile nr. 1123/2008 a Tribunalului Sibiu pr i n care s-a constatat perimată contestaţia , instanţa de revizuire a reţinut că această hotărâre potrivit art. 322 pct. 7 C . proc . civ . nu poate f i invocată autoritate de lucru judecat faţă de sentinţa civilă nr. 2993/2012 a Judecătoriei Mediaş , întrucât prin constatarea perimării întregii contestaţii, efectele s-au răsfrânt asupra tuturor părţilor implicate în raportul litigios şi asupra acţiunilor intentate de căt r e antecesorii intimaţilor privind imobilul în litigi u .

În opinia recurenţilor instanţa de revizuire în mod nelegal , prin încălcarea dispoziţii l or art. 322 C . proc . civ . , a respins cererea de revizuire cu motivarea că nu este îndeplinită condiţia identităţii de elemente a l e acţiunilor , deşi în capătul de cerere accesoriu al contestaţiei revizuenţii au figurat ca pârâţi în contradictoriu cu antecesorii intimaţilor şi că obiectul şi cauza nu sunt identice , deşi acţiunile au avut drept cauză juridică Legea nr. 1 0/200 1 şi ca parte componentă a obiectului imobilului în litigiu.

În opinia recurenţilor pentru admiterea cererii de re vizuire bazată pe dispoziţiile art. 322 pct. 7 C . proc . civ . nu este necesar să fie îndeplinită condiţia identităţii de elemente ale acţiunilor , contrarietatea de hotărâri existând atât în cazul în care există contradicţie între considerentele a două sau mai multe hotărâri cât şi în cazul în care contradicţia există între dispozitivele a două sau mai multe hotărâri.

Respingând cerere de revizuire , susţin recurenţi i , instanţa , care a pronunţat hotărârea atacată cu recurs , a înlăturat în întregime efectele dispoz. nr. 730 / 2001 şi a sentinţei civile nr. 1123/200 8 care au finalizat î ntreaga procedură de restituire a imobilului în litigiu prevăzută de Legea nr. 1 0/200 1 , lucru vădit nelegal şi inadmisibil şi prin prisma art. 6 din CEDO privind dreptul unei persoane la un proces echitabil.

Mai mult decât atât, susţin recurenţii, prin sentinţa pronunţată instanţa de revizuire a încălcat şi prevederile deciziei nr. 33/2008 prin care ÎCCJ a admis recursul în interesul legii privind aplicarea unitară a Legii nr. 1 0/2001 , statuând că Legea nr. 10/2001 se aplică cu prior i tate faţă de dreptul comun în cazul imobilelor care intră sub imperiul Legii nr. 10/2001 , precum şi a deciziei nr. 425/2008 a Curţii Constituţionale care a statuat că "principiul stabilităţii raporturilor juridice nu poate implica promovarea unui drept prin intermediul unei ilegalităţi " .

Pentru aceste motive recurenţii au solicitat admiterea recursului , în principal , casarea hotărârii recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe , iar în secundar , schimbarea în totalitate a hotărârii recurate în sensul admiterii cererii de revizuire aşa cum a fost formulată .

Recursul este nefondat şi va fi respins pentru următoarele considerente:

lndicând art. 304 pct. 6 C. proc. civ., potrivit căruia modificarea unei hotărâri se poate cere , "dacă instanţa a acordat mai mult decât s-a cerut , ori ceea ce nu s-a cerut" , recurenţii au arătat că prin cererea de revizuire au solicitat revizuirea sentinţei civile nr. 2993/2012 şi nicidecum sentinţa civilă nr. 2933/201 1 , astfel că instanţa investită cu cererea de revizuire s-a pronunţat asupra a ceea ce nu s-a cerut.

Ipoteza plus petita pusă în discuţie prin motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 6 C. proc. civ. nu se regăseşte în cauză.

Chiar şi în situaţia în care în considerentele deciziei atacate instanţa a făcut vorbire de decizia nr. 2933/201 1 , nu se poate reţine incidenta art. 304 pct. 6 C. proc. civ .

Astfel , prin decizia nr. 2933/201 1 din 16 noiembrie 2011 pronunţată de Judecătoria Mediaş s-a admis excepţia lipsei de interes a cererii reconvenţionale şi în consecinţă s-a respins cererea reconvenţională ca fiind lipsită de intere s .

Recursul declarat împotriva acestei sentinţe a fost admis de Tribunalul Sibiu, secţia I civilă, prin decizia nr. 144 /20 12 din 18 mai 2012 , desfiinţându-se sentinţa civilă nr. 2933/2011 a Judecătoriei Mediaş şi trimiţându-se cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă de fond .

În rejudecare Judecătoria Mediaş prin sentinţa civilă nr. 2993 din 27 noiembrie 2012 a respins cererea reconvenţională formulată de pârâţii B.I.I. şi B.M. şi a compensat cheltuielile de judecată .

Prin urmare , este evident faţă de cele arătate şi faţă de reţinerea instanţei de fond în sensul căreia sentinţa civilă nr. 2933/2011 nu mai produce nici un efect , instanţa a avut în vedere în analiza sa sentinţa nr. 29 93/2012 aşa cum de altfel a consemnat în dispozitivul deciziei atacat e .

În atare situaţie instanţa a analizat condiţiile privind admisibilitatea cererii de revizuire raportat la această hotărâre reţinând în mod corect că sentinţa civilă nr. 1123/2008 de care se pre va lează revizuenţii , nu rezolvă raporturile juridice dintre părţi , ci soluţia este bazată pe considerente de ordin procedural , respectiv este perimată.

Pentru aceleaşi considerente , nu poate fi reţinută nici susţinerea recurenţilor privind contradictorialitatea deciziei recurate, nefiind incident nici pct. 7 al art. 304 C. proc. civ.

Art. 304 pct. 7 C. proc. civ. , invocat de recurenţi , vizează nemotivarea hotărâri judecătoreşti atunci când hotărârea cuprinde motive contradictorii sau când nu se arată motivele pe care aceasta se sprijină , dar , decizia atacată cuprinde motivele de fapt şi de drept pe care se sprijină , conform cerinţelor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., neexistând contrarietate între considerentele acestei hotărâri , context în care nu pot fi primite criticile referitoare la motivarea contradictorie a deciziei recurate , aspectele invocate de recurentă neconstituind contrarietatea hotărârii , în sensul acestui motiv de recurs .

Pentru aceste considerente , precum şi pentru cele arătate ante r ior la analiza pct. 6 nu se poate reţine incidenta pct. 7 al art. 304 C. proc. civ .

Pe calea revizuirii , partea nu este îndreptăţită să solicite efectuarea unui control de legalitate al hotărârii pronunţate ci este ţinută să dovedească incidenta motivului de revizuire pe care şi-a întemei at calea de atac extraordinară , condiţie neîndeplinită în cauză , astfel încât î n mod corect Curtea de Apel a respins cererea de revizuire .

În ceea ce priveşte motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. , instanţa constată următoarele :

Cale extraordinară de atac de retractare revizuirea fundamentată pe prevederile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., se întemeiază pe existenţa de hotărâri definitive potrivnice date de instanţe de acelaşi grad sau grade deosebite în una şi aceeaşi pricină, între aceleaşi persoane , având aceeaşi calitate .

Observând ce rinţele art. 322 pct. 7 C. proc. civ., Curtea de Apel prin sentinţa recurată , a reţinut corect că în cauză nu există contrarietate de hotărâri întrucât , sentinţa civilă nr. 1123 /2008 de care s-au prevalat revizuenţii nu a rezolvat fondul cauzei şi că nu sunt îndeplinite condiţiile autorităţii de lucru judecat , având în vedere faptul că nu este îndeplinită condiţia identităţii de elemente ale acţiunilor , iar obiectul şi cauza juridică sunt de asemenea diferite , rezultând cu evidenţă că , procesele soluţionate prin hotărârile in voca te a fi potr i vnice cu sentinţa menţionată , nu sunt identice .

Pe lângă cerinţa ca hotărârile potri vn ice să rezolve fondul , pentru ca o hotărâre să poată fi invocată ca autoritate de lucru judecat trebuie să rezolve raporturile juridice dintre aceleaşi părţi , însă prin sentinţa civilă nr. 1123/2008 a Tribunalului Sibiu s-a constatat perimată contestaţia formulată de reclamanţii B. V. şi B.E.E. în contradictoriu cu intimata Primăria Mediaş.

De altfel , este de precizat că indiferent de reţinerile referitoare la decizia solicitată a fi revizuită în soluţionarea cererii de revizuire instanţa nu putea trece peste condiţiile de admisibilitate a cererii de revizuire cu atât mai mult cu cât nu exista identitate de părţi în contextul în care în Dosarul nr. 16/85/2001 al Tribunalului Sibiu în care s-a pronunţat sentinţa nr. 1123/2008, aşa cum s-a arătat anterior, revizuenţii nu figurează ca părţi.

Aşadar , susţinerea recurenţilor potrivit căreia instanţa de apel a aplicat greşit dispoziţiile art. 322 C. proc. civ. este nefondată , instanţa de revizuire făcând o corectă analiză a condiţiilor de admisibilitate a cererii de revizuire apreciind în mod corect că dispoziţiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ. nu-şi găsesc aplicare în raportul juridic dedus judecăţii de către revizuenţi.

Pentru aceste considerente , Înalta Curte , în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenţii B.I. şi B.M. împotriva sentinţei civile nr. 54/2014 din 9 septembrie 2014 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia I civilă.

Obligă recurenţii B.I. şi B.M. la plata sumei de 2.337 , 10 RON cheltuieli de judecată către intimaţii B.C. şi G.G.E.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică , astăzi 5 februarie 2015 .

Părțile dosarului

(conform datelor publicate pe portalul instanțelor)

 

  • BIRO IOSIF - Recurent
  • BIRO MIHAELA - Recurent
  • BOJESCU CONSTANTIN - Intimat
  • GHEORGHIȚĂ GABRIELA EMILIA - Intimat
  • STATUL ROMÂN PRIN MUNICIPIUL MEDIAȘ PRIN PRIMAR - Intimat (Pârât)

 

 

Termenele dosarului

 

Dată de ședință Oră începere ședință  
05.02.2015 9:00
  • Complet de judecată: Completul nr. 7
  • Numărul documentului de soluționare: 384/2015
  • Data documentului de soluționare: 05.02.2015
  • Tipul documentului de soluționare: Hotarâre
  • Soluție: Respingere recurs - Nefondat
  • Detalii soluție: Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenții BIRO IOSIF și BIRO MIHAELA împotriva sentinței civile nr. 54/2014 din 9 septembrie 2014 a Curții de Apel Alba Iulia - Secția I civilă. Obligă recurenții Biro Iosif și Biro Mihaela la plata sumei de 2.337,10 lei cheltuieli de judecată către intimații Bojescu Constantin și Gheorghiță Gabriela Emilia. Irevocabilă.

 

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 384/2015. Civil. Pretenţii. Recurs