ICCJ. Decizia nr. 72/2015. Civil



R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA I CIVILĂ

Decizia nr. 72/2015

Dosar nr. 1415/118/2014

Şedinţa din camera de consiliu de la 15 ianuarie 2015

Deliberând, în condiţiile art. 395 alin. (1) C. proc. civ., asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, la 20 octombrie 2014 pârâţii B.I.I. şi B.F. au declarat recurs împotriva deciziei nr. 6/AFM din 20 august 2014 a Curţii de Apel Constanţa, secţia I civilă, pronunţată în Dosarul nr. 1415/118/2014, recursul fiind declarat la 17 septembrie 2014.

În motivarea recursului au arătat că instanţa a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti atunci când a anulat sentinţa instanţei de fond pentru motive întemeiate în primul rând pe inadmisibilitatea apelului formulat de intervenienţii în nume propriu R.N. şi R.R., că hotărârea atacată cuprinde motive contradictorii şi că în mod nelegal s-a respins excepţia tardivităţii introducerii căii de atac a apelului. Au invocat motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4, 6 şi 8 C. proc. civ.

La 9 octombrie 2014 recurenţii-pârâţi au depus la dosar o cerere de renunţare la calea de atac a recursului împotriva deciziei nr. 6/AFM din 20 august 2014 a Curţii de Apel Constanţa, secţia I civilă, semnată de avocat R.M.C. În motivarea acestei cereri au arătat că, întrucât prin decizia nr. 8/A FM din 03 octombrie 2014 a Curţii de Apel Constanţa, pronunţată în urma evocării fondului, soluţia pronunţată le este favorabilă, prezentul recurs a rămas fără obiect.

În raportul întocmit în baza rezoluţiei din 16 octombrie 2014 s-a reţinut că: obiectul dosarului de faţă îl constituie cererea formulată de reclamanta Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Constanţa de încredinţare în vederea adopţiei a copilului A.N., pârâţilor B.I.I. şi B.F. şi de revocare a măsurii de plasament a minorei de la R.R., asistent matemal profesionist, cerere supusă dispoziţiilor Legii nr. 273/2004 privind regimul juridic al adopţiei; potrivit dispoziţiilor art. 74 alin. (5) din actul normativ menţionat, aşa cum a fost modificat prin pct. 2 din Legea nr. 76/2012, hotărârile pronunţate în această materie sunt supuse numai apelului; în aceste condiţii, hotărârea atacată este o hotărâre definitivă în condiţiile art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., ce nu este susceptibilă a fi atacată cu recurs.

Cât priveşte cererea de renunţare la judecata căii de atac a recursului, s-a constatat că în cauza de faţă cererea este întocmită şi semnată de avocat, fără a fi depusă procură specială conform dispoziţiilor art. 406 alin. (2) C. proc. civ.

La 12 noiembrie 2014 (data poştei, potrivit menţiunilor de pe plicul aflat la dosar), recurenţii-pârâţi au depus cerere de renunţare la calea de atac, prin apărător, precum şi procura specială autentificată din 12 noiembrie 2014 la Biroul Individual Notarial C.S., prin care au împuternicit pe doamna avocat R.M.C. ca în numele lor şi pentru aceştia să semneze şi să depună în Dosarul nr. 1415/118/2014 aflat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, cererea de renunţare la recurs.

Analizând cererea de renunţare la calea de atac a recursului, formulată de recurenţii-pârâţi B.I.I. şi B.F., Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 406 alin. (2) C. proc. civ., cererea de renunţare la judecată se face personal, sau prin mandatar cu procură specială. Alin. (5) al art. 406 C. proc. civ., dispune că atunci când renunţarea la judecată se face în apel sau în căile extraordinare de atac, instanţa va lua act de renunţare.

Având în vedere procura specială autentificată din 12 noiembrie 2014 la Biroul Individual Notarial C.S., prin care recurenţii-pârâţi au împuternicit în mod expres pe apărătorul lor să depună şi să semneze cererea de renunţare la judecata recursului în cauza pendinte, Înalta Curte constată îndeplinite condiţiile prevăzute de lege referitoare la condiţiile renunţării la judecată.

Pe cale de consecinţă, în aplicarea dispoziţiilor art. 406 alin. (5) C. proc. civ., va lua act de cererea formulată de recurenţi-pârâţi.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Ia act de cererea de renunţare la judecata recursului declarat de recurenţii-pârâţi B.I.I. şi B.F., domiciliaţi în Constanţa, str. S.N.M., jud. Constanţa în contradictoriu cu intimata-reciamantă Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Constanţa, cu sediul în Constanţa, str. D., jud. Constanţa şi intimaţii-intervenienţi R.N. şi R.R., domiciliaţi în Constanţa, str. I., jud. Constanţa împotriva deciziei nr. 6/A FM din 20 august 2014 a Curţii de Apel Constanţa, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 ianuarie 2015.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 72/2015. Civil