ICCJ. Decizia nr. 74/2015. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 74/2015
Dosar nr. 6359/118/2013
Şedinţa publică din 15 ianuarie 2015
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin decizia nr. 36C din 5 mai 2014, Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă, a respins apelul civil formulat de apelantul reclamant B.A. împotriva sentinţei civile nr. 4265 din 18 noiembrie 2013 pronunţată de Tribunalul Constanţa, secţia I civilă, ca nefondat.
Ca o chestiune preliminară, curtea de apel a calificat drept apel calea de atac exercitată de reclamant, având în vedere că procesul a început după intrarea în vigoare a noului C. proc. civ., în conformitate cu dispoziţiile art. 456 şi art. 466 C. proc. civ.
Pe fondul cauzei, curtea de apel a reţinut că reclamantul a formulat notificarea din 11 februarie 2002, solicitând acordarea de măsuri reparatorii conform legii de reparaţie pentru imobilul în litigiu.
Unitatea deţinătoare nu a soluţionat în termen notificarea formulată, aşa încât reclamantul s-a adresat Tribunalului Constanţa pentru soluţionarea cererii de restituire şi pentru obligarea pârâtei la restituirea fructelor civile şi plata despăgubirilor pentru nesoluţionarea în termenul legal al notificării.
Prin sentinţa civilă nr. 5923 din 7 noiembrie 2012 – pronunţată de Tribunalul Constanţa, modificată prin decizia civilă nr. 223/C din 15 aprilie 2013 – pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, pârâta SC M. SA a fost obligată să propună acordarea către reclamant a despăgubirilor conform Titlului VII al Legii nr. 247/2005 – pentru imobilul compus din cameră de locuit, antreu, closet, situată la etajul III al Blocului E. (Hotel A.) din staţiunea M., precum şi pentru cota indiviză de 1,30% din dreptul de proprietate asupra terenului aferent construcţiei (respectiv din terenul de 989 mp).
Aşadar, curtea de apel a constatat că reclamantul a urmat procedura reglementată de Legea nr. 10/2001 – obţinând acordarea de despăgubiri pentru imobilul în litigiu imposibil de restituit în natură.
O a doua acţiune – având acelaşi obiect, astfel cum a reţinut instanţa de fond este inadmisibilă, în speţă nefiind incidente dispoziţiile art. 25 din Legea nr. 10/2001 şi ale deciziei nr. 20/2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, astfel cum susţine apelantul.
Sentinţa atacată nu a fost dată cu aplicarea greşită a legii, iar împrejurarea că pârâta nu a emis decizie de soluţionare a notificării, astfel cum s-a dispus prin hotărârea judecătorească mai sus amintită, nu deschide reclamantului calea unei acţiuni de a solicita despăgubiri conform Legii nr. 10/2001.
În această situaţie reclamantul are la îndemână o acţiune civilă – în baza căruia poate solicita punerea în executare a deciziei civile mai sus menţionate, decizie ce constituie titlul executoriu – în cazul în care unitatea deţinătoare nu-şi execută obligaţia.
Împotriva acestei decizii reclamantul B.A. a formulat, la data de 25 iulie 2014, recurs.
În cuprinsul motivelor de recurs, reclamantul a arătat că decizia atacată a fost pronunţată cu încălcarea competenţei de ordine publică a altei instanţei, aşa cum prevede art. 488 pct. 6 C. proc. civ. De asemenea, instanţa a încălcat reguli de procedură, prevăzute sub sancţiunea nulităţii şi a aplicat greşit norme de drept material, critici ce se circumscriu motivelor de recurs prevăzute de art. 488 pct. 5 şi 8 C. proc. civ.
Recursul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, sub nr. 6359/118/2013.
La data de 29 octombrie 2014 a fost întocmit raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, care a fost însuşit de membri completului de judecată, iar la data de 13 noiembrie 2014 s-a dispus comunicarea raportului către părţile în litigiu.
Conform dovezilor aflate la dosar, raportul a fost comunicat recurentului reclamant B.A. şi intimatei pârâte SC M. SA la data de 18 noiembrie 2014 şi respectiv la data de 26 noiembrie 2014.
Părţile nu au depus punct de vedere la raport.
Analizând excepţia inadmisibilităţii recursului, invocată din oficiu, Înalta Curte reţine următoarele:
Potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., „sunt hotărâri definitive cele date în apel, fără drept de recurs, precum şi cele neatacate cu recurs”.
Conform art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 (varianta în vigoare la data formulării cererii de chemare în judecată) „Decizia sau, după caz, dispoziţia motivată de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură poate fi atacată de persoana care se pretinde îndreptățită la secţia civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul unităţii deţinătoare sau, după caz, al entităţii învestite cu soluţionarea notificării, în termen de 30 de zile de la comunicare. Hotărârea tribunalului este supusă recursului, care este de competenţa curţii de apel”.
Se reţine că cererea reclamantului, înregistrată la data de 4 iulie 2013, pe rolul Tribunalului Bucureşti, are ca obiect obligarea pârâtei SC M. SA la soluţionarea cererii de restituire, la restituirea fructelor civile şi la plata despăgubirilor pentru nesoluţionarea în termenul legal al notificării, fiind întemeiată în drept pe Legea nr. 10/2001.
Potrivit art. 7 din Legea nr. 76/2012 „Dacă prin prezenta lege nu se prevede altfel, ori de câte ori printr-o lege specială se prevede că hotărârea judecătorească de primă instanţă este „definitivă”, de la data intrării în vigoare a C. proc. civ., aceasta va fi supusă numai apelului la instanţa ierarhic superioară” [alin. (1)] şi „Dispoziţiile alin. (1) se aplică şi în cazul în care printr-o lege specială se prevede că hotărârea judecătorească de primă instanța este „supusă recursului” sau că „poate fi atacată cu recurs” ori, după caz, legea specială folosește o altă expresie similară” [alin. (2)].
Ca urmare, decizia civilă nr. 36C din 5 mai 2014 a Curţii de Apel Constanţa, secţia I civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, este definitivă, nefiind supusă căii de atac a recursului.
Având în vedere dispoziţiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează să respingă recursul formulat, ca inadmisibil.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca inadmisibil recursul declarat de reclamantul B.A. împotriva deciziei civile nr. 36 C din 5 mai 2014 a Curţii de Apel Constanţa, secţia I civilă.
Fără cale de atac.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 15 ianuarie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 728/2015. Civil | ICCJ. Decizia nr. 817/2015. Civil → |
|---|
