ICCJ. Decizia nr. 718/2015. Civil
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 718 /2015
Dosar nr. 60/1/2015
Şedinţa publică din 12 martie 2015
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr. 4379/88 din 3 decembrie 2010, pe rolul Tribunalului Tulcea, reclamanţii I.E.F., A.C.V., A.L.D., K.F., C.V., B.I., B.A. şi A.D.M. i-au chemat în judecată pe pârâţii Statul Român, prin Agenţia Domeniilor Statului, Municipiul Tulcea, prin Primar, şi Judeţul Tulcea, prin Preşedintele Consiliului Judeţean Tulcea, pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să fie obligaţi pârâţii să le lase în deplină proprietate şi liniştită posesie terenurile şi construcţiile pe care le ocupă, respectiv averea imobilă, în suprafaţă de 50 ha, dobândită în proprietate de autorul reclamanţilor prin actul de vânzare-cumpărare, autentificat la Tribunalul Tulcea, din 30 aprilie 1946, transcris sub nr. XX/1946.
Prin sentinţa civilă nr. 743 din 31 ianuarie 2013, Tribunalul Tulcea a respins excepţia de inadmisibilitate a acţiunii, excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamanţilor, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Agenţiei Domeniilor Statului Bucureşti şi excepţia inadmisibilităţii cererii reconvenţionale, ca nefondate.
A respins acţiunea principală şi cererea reconvenţională formulată de pârâtul Judeţul Tulcea, prin Preşedintele Consiliului Judeţean Tulcea, ca nefondate.
Prin decizia civilă nr. 91 C din 6 noiembrie 2013 a Curţii de Apel Constanţa, secţia I civilă, a fost respins, ca neîntemeiat, apelul formulat de apelantul-reclamant I.E.F., în nume propriu şi în calitate de reprezentant convenţional al apelanţilor-reclamanţi A.C.V., A.L.D., K.F., B.I., A.D.M., B.A., O.F. şi R.E.
Prin decizia civilă nr. 2146 din 9 iulie 2014, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, a constatat nul recursul declarat de reclamanţii I.E.F., A.C.V., A.L.D., K.F., B.I., A.D.M., C.H., O.F., R.E. şi B.A. împotriva deciziei nr. 91C din 6 noiembrie 2013 a Curţii de Apel Constanţa, secţia I civilă, în temeiul dispoziţiilor art. 3021 lit. c) şi art. 306 alin. (1) C. proc. civ.
Instanţa de recurs a reţinut, în esenţă, că, în dezvoltarea motivelor de recurs, reclamanţii nu au formulat veritabile critici de nelegalitate, care să poată fi examinate din perspectiva vreunui caz de modificare ori de casare prevăzute limitativ de art. 304 C. proc. civ., care să poată constitui obiect de analiză în recurs şi nici nu au fost decelate motive de ordine publică ce s-ar fi impus a fi invocate din oficiu de instanţă.
Prin decizia civilă nr. 3321 din data de 26 noiembrie 2014, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, a fost respinsă, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatorul I.E.F. împotriva deciziei nr. 2146 din 09 iulie 2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, pronunţată în Dosarul nr. 4379/88/2010.
În sinteză, Înalta Curte a reţinut că, prin contestaţia formulată, s-a invocat că instanţa de recurs a făcut o aplicare greşită a art. 306 C. proc. civ., deoarece motivele invocate prin cererea de recurs puteau fi încadrate, în opinia sa, în dispoziţiile art. 304 C. proc. civ., precum şi că instanţa s-ar fi aflat într-o situaţie de confuzie atunci când, invocând o chestiune prealabilă, a refuzat deopotrivă soluţionarea cu prioritate a chestiunii, precum şi să o unească cu fondul.
Având în vedere temeiurile expuse, în exercitarea căii de atac a contestaţiei în anulare, Înalta Curte a constatat că, prin criticile formulate, contestatorul nu a vizat greşeli materiale în sensul art. 318 teza I C. proc. civ., aşa cum neîntemeiat a susţinut, ci elemente ale cauzei care, departe de a fi greşeli care să privească aspecte de ordin formal ale judecăţii, ţin de dezlegarea dată de către instanţa de recurs aspectelor pricinii, respectiv greşeli de judecată.
Prin contestaţia în anulare formulată la data de 26 noiembrie 2015, întemeiată de dispoziţiile art. 317 pct. 1 alin. (1) C. proc. civ., intimata R.E. a solicitat anularea deciziei nr. 3312 din 26 noiembrie 2014, şi, în consecinţă, rejudecarea contestaţiei în anulare ce a făcut obiectul Dosarului nr. 2928/1/2014.
Contestatoarea a invocat, în sinteză, faptul că instanţa a judecat cererea fără ca procedura de citare să fie legal îndeplinită cu partea, atâta vreme cât citarea sa şi comunicarea actelor de procedură s-a realizat la domiciliul părţii adverse, respectiv al contestatorului al l.E.F., iar nu la domiciliul său.
A precizat contestatoarea că a avut calitatea de intimat în respectiva cauză, deci parte adversa în raport cu contestatorul. Instanţa însă a dispus efectuarea procedurii de citare şi comunicarea unei copii a motivelor contestaţiei formulate de contestatorul l.E.F. la domiciliul acestuia din urmă.
A mai arătat contestatoarea că, pe tot parcursul judecării Dosarului nr. 4379/88/2010, a avut aceeaşi calitate procesuală cu I.E.F. şi până în faza apelului, inclusiv, a avut domiciliul procesual ales la domiciliul acestuia, iar din faza recursului nu a mai avut domiciliul procesual comun cu acesta.
De asemenea, şi în faza contestaţiei la executare, I.E.F. nu doar ca nu a avut nici un mandat din partea sa, ci dimpotrivă, au avut poziţii procesuale opuse (având calitatea de intimat în contestaţia acestuia), deci, atât legal cât şi logic, ar fi fost imposibil să mai aibă domiciliu procesual la acesta.
I nvestită cu soluţionarea acestei căi de retractare, Înalta Curte a invocat din oficiu excepţia lipsei de interes a contestatoarei în promovarea prezentului demers judiciar şi a rămas în pronunţare pe această excepţie, pe care o găseşte întemeiată, în considerarea celor ce urmează:
Se reţine că excepţia lipsei de interes este o excepţie de fond, absolută şi peremptorie, care, în caz de admitere, face de prisos cercetarea pe fond a cererii, motiv pentru care, având în vedere dispoziţiile art. 137 C. proc. civ., instanţa are obligaţia să se pronunţe cu prioritate asupra acesteia
Interesul, ca şi condiţie de exerciţiu a acţiunii civile, reprezintă folosul pe care îl are o persoană, pentru a justifica punerea în mişcare a procedurii judiciare, iar în cvasitotalitatea doctrinei, s-a statuat că interesul trebuie să fie legitim, respectiv corespunzător cerinţelor legii materiale şi procesuale; actual, respectiv să existe la momentul la care a fost formulată cererea şi, nu în ultimul rând, direct şi personal, respectiv să aparţină celui care a formulat cererea.
Asupra excepţiei lipsei de interes a contestaţiei în anulare promovate de contestatoare, se constată că aceasta nu justifică un interes legitim, direct şi personal întrucât, în contestaţia în anulare promovată de contestatorul I.E.F. împotriva deciziei nr. 2146 din 09 iulie 2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, partea a avut calitate de intimat şi deci o poziţie procesuală potrivnică celei a contestatorului.
Se reţine totodată că, prin decizia civilă nr. 3321 din data de 26 noiembrie 2014, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, a fost respinsă, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatorul I.E.F. împotriva deciziei nr. 2146 din 09 iulie 2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, soluţie procesuală care coincide cu poziţia procesuală a contestatoarei, de parte potrivnică contestatorului din cauza respectivă.
Aşadar, ne aflăm în prezenţa unei contestaţii în anulare introdusă de intimat, atunci când, prin decizia atacată, a fost respinsă contestaţia în anulare a părţii adverse, respectiv I.E.F. Intimata R.E. nu se poate plânge de soluţia instanţei pronunţată în contestaţia în anulare, de faptul că nu a fost corect citată, neavând niciun interes în acest sens, atâta timp partea a avut calitatea de intimată în contestaţia în anulare formulată de I.E.F.
Prin urmare, contestaţia în anulare formulată de R.E., intimată în cauza a cărei hotărâre este atacată, va fi respinsă ca lipsită de interes.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca lipsită de interes, contestaţia în anulare formulată de contestatoarea R.E. împotriva deciziei civile nr. 3312 din 26 noiembrie 2014 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 martie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 717/2015. Civil | ICCJ. Decizia nr. 72/2015. Civil → |
|---|
