ICCJ. Decizia nr. 722/2015. Civil. Actiune in raspundere delictuala. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 722/2015
Dosar nr. 193/59/2014
Şedinţa publică din 12 martie 2015
Deliberând, în condiţiile art. 395 alin. (1) C. proc. civ., asupra recursului de faţă, constată următoarele:
Prin cererea depusă la Curtea de Apel Timişoara la data de 10 iunie 2014 şi înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, la 26 iunie 2014, reclamantul U.F. declarat recurs împotriva Deciziei nr. 47 din 8 aprilie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă, în Dosarul nr. 193/59/2014, invocând motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 2, 5 şi 6 C. proc. civ.
În motivarea recursului a arătat că statul comunist a luat împotriva sa măsuri de constrângere, că organele securităţii au acţionat împotriva sa ca angajaţi ai statului, iar nu ca persoane particulare, că atât el, cât şi familia au devenit victime ale relelor tratamente aplicate de organele statului.
A susţinut şi că instanţa de apel i-a încălcat dreptul la apărare prin nesoluţionarea cererii de ajutor public judiciar prin asistarea de avocat, cerere pe care a formulat-o ia data de 20 ianuarie 2014 şi care se găseşte la fila 12 dosar apel.
De asemenea, dreptul său la un proces echitabil a fost încălcat prin exces de putere, ceea ce a dus la pronunţarea unei hotărâri nedrepte, care nu a ţinut seama de tortura psihică la care a fost supus şi care a produs deteriorarea accentuată a sănătăţii sale mintale.
În raportul întocmit în baza rezoluţiei din 15 ianuarie 2015 s-a reţinut că: faţă de data introducerii acţiunii (15 mai 2013) în cauza pendinte sunt aplicabile dispoziţiile Legii nr. 146/1997 ; potrivit dispoziţiilor art. 15 lit. f) din acest act normativ şi în raport cu Decizia Curţii Constituţionale nr. 778/2009, sunt scutite de taxă judiciară de timbru cererile privind stabilirea şi acordarea de despăgubiri pentru daunele morale aduse onoarei, demnităţii sau reputaţiei unei persoane fizice ; cererea de recurs cuprinde elementele prevăzute de art. 486 alin. (1) C. proc. civ.; cererea de recurs a fost redactată de reclamant care, în cuprinsul cererii a formulat cerere de ajutor public judiciar sub forma reprezentării prin avocat; cererea a fost admisă prin încheierea pronunţată de Curtea de Apel Timişoara la 9 septembrie 2014, completată prin încheierea din 5 noiembrie 2014 a aceleiaşi instanţe ; cererea introductivă este o cerere patrimonială, având ca obiect obligarea pârâtului la plata daunelor morale în valoare de 300.000 euro ; faţă de valoarea obiectului cererii, în aplicarea dispoziţiilor art. 28 alin. (2) teza I, ipoteza ultimă din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., se constată că decizia pronunţată de Curtea de Apel Timişoara este supusă căii de atac a recursului. în aplicarea acestor dispoziţii legale, s-a constatat că recursul este admisibil în principiu şi că nu este vădit nefondat.
În urma comunicării recursului, intimatul-pârât nu a depus întâmpinare, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 490 alin. (2) cu referire la art. 471 alin. (5) C. proc. civ.
Analizând recursul în condiţiile art, 493 alin. (5) C. proc. civ, Înalta Curte constată că acesta urmează a fi respins ca nefondat, pentru considerentele ce succed;
Mai întâi, Înalta Curte constată că în cauză criticile formulate de recurentul-reclamant nu pot fi încadrate în motivele de nelegalitate invocate prin cererea de recurs, respectiv pct. 2 şi 6 ale art. 488 alin. (1) C. proc. civ.
Astfel, motivul de nelegalitate reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. vizează pronunţarea hotărârii de alt judecător decât cel care a luat parte la dezbaterea pe fond a procesului sau de un alt complet de judecată decât cel stabilit aleatoriu pentru soluţionarea cauzei ori a cărui compunere a fost schimbată, cu încălcarea legii. Pe lângă faptul că a asemenea critică nu a fost formulată, explicit sau implicit, de recurentul-reclamant, ipoteza cuprinsă în textul de lege invocat nici nu se verifică, hotărârea fund pronunţată de completul iniţial învestit prin repartizare aleatorie şi a cărui componenţă nu a fost schimbată.
De asemenea, în raport cu dezvoltarea motivelor de recurs, nu poate fi reţinut nici motivul de casare prevăzut de pct. 5 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., incident atunci când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.
Or, prin hotărârea atacată instanţa de apel a răspuns punctual criticilor formulate şi a verificat, în limitele cererii de apel, stabilirea situaţiei de fapt şi aplicarea legii de către prima instanţă. Argumentele cuprinse în considerentele deciziei recurate nu sunt nici contradictorii şi nici străine de natura cauzei, astfel încât nu poate fi reţinut nici acest motiv de casare.
Înalta Curte constată că motivul de recurs referitor la încălcarea de către instanţa de apel a dreptului la apărare al reclamantului prin nesoluţionarea cererii de ajutor public judiciar sub forma reprezentării prin avocat poate fi încadrat în prevederile art 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ,
Analizând această critică, Înalta Curte o va respinge, însă, ca nefondată, pentru următoarele considerente:
Din verificarea actelor şi lucrărilor din dosarul instanţei de apel se constată că la fila 12 se află cererea formulată de recurentul-reclamant de acordare a asistenţei judiciare gratuite prin numirea unui apărător din oficiu.
Cu toate acestea, la termenul din 8 aprilie 2014, termen la care s-au pus concluzii pe fondul cauzei, apelantul-reclamant U.F. a arătat că nu mai are alte cereri de formulat (fila 30 dosar apel - practicaua Deciziei civile nr. 47 din 8 aprilie 2014).
Or, în situaţia în care acesta nu a mai înţeles să susţină cererea de ajutor public judiciar, nu mai poate invoca, în recurs, încălcarea dreptului său la apărare, instanţa de apel pronunţându-se, cu respectarea dispoziţiilor art. 22 alin. (6) C. proc, civ., asupra a ceea ce s-a cerut.
Cât priveşte toate celelalte critici formulate de recurentul-reclamant, Înalta Curte constată că acestea nu pot fi încadrate în cazurile de casare expres prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc, civ., în limita cărora se poate exercita controlul judiciar în recurs, ceea ce atrage sancţiunea nulităţii în condiţiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ.
Prin cererea de recurs reclamantul U.F. a făcut ample consideraţii cu privire la rolul statului în societate, la modul de organizare al acestuia şi la răspunderea statului pentru măsurile represive luate de Securitate ca poliţie politică, a invocat dispoziţii din legea internă, dar şi din dreptul internaţional pe care îşi fundamentează cererea, a definit noţiunea de „victimă" din perspectiva rezoluţiilor adoptate de A.G.N.U. şi a detaliat modul în care a fost urmărit de organele de securitate, precum şi suferinţele ce i-au fost provocate prin faptele abuzive ale reprezentanţilor Statului Român.
Succesiunea de fapte şi afirmaţii din cuprinsul cererii de recurs nu este structurată din punct de vedere juridic şi nu poate fi, în nici un caz, apreciată drept motiv de nelegalitate al deciziei pronunţate în apel. Or, în condiţiile în care art. 483 alin. (3) C. proc. civ. consacră scopul recursului, ca fiind acela de a supune Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, orice alte critici formulate de recurent excedează dispoziţiilor legale, cu consecinţa imposibilităţii cercetării acestora de către instanţa de control judiciar.
Pentru toate aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul U.F.
Faţă de împrejurarea că recurentului-reclamant i s-a încuviinţat cererea de ajutor public judiciar sub forma reprezentării prin avocat şi că, prin respingerea recursului, a căzut în pretenţii, se va acorda avocatului din oficiu onorariul stabilit de instanţă prin încheierea din 5 noiembrie 2014, ce va fi suportat din fondurile Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul U.F. împotriva Deciziei civile nr. 47 din 08 aprilie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă.
Se acordă onorariul în cuantum de 500 lei avocatului R.S., care a asigurat asistenţa juridică din oficiu a recurentului-reclamant, onorariul urmând a fi suportat din fondurile Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 martie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 721/2015. Civil. Contestaţie decizie de... | ICCJ. Decizia nr. 723/2015. Civil → |
|---|
