ICCJ. Decizia nr. 723/2015. Civil
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 723/2015
Dosar nr. 551/1/2015
Şedinţa publică din 12 martie 2015
Asupra cauzei de faţă, reţine următoarele:
Prin Decizia nr. 191 din 21 ianuarie 2015, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, a respins, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul L.D.C. împotriva Deciziei civile nr. 1352 din 07 octombrie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VlI-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale.
În motivarea acestei soluţii, instanţa de recurs a reţinut că temeiul de drept indicat de către contestator este reprezentat de dispoziţiile Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, abrogate la data sesizării instanţei de judecată, 24 aprilie 2014, prin Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, motiv pentru care instanţa a avut în vedere dispoziţiile acestei din urmă legi, în vigoare la data formulării acţiunii.
Instanţa a reţinut incidenţa dispoziţiilor art. 153 lit. g), art. 155 și art 156 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, care se completează cu cele ale art. 634 alin. (1) pct. 4 din Legea nr. 134/2010 privmd C. proc. civ., din care a rezultat că decizia recurată este definitivă, nefiind supusă căii de atac a recursului.
Prin aceeaşi decizie Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, a respins, ca tardiv, recursul declarat de reclamantul L.D.C. împotriva Deciziei civile nr. 1352 din 07 octombrie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VlI-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, prin careafostrespinsăcainadmisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale.
În motivarea soluţiei de respingere, instanţa de recurs a reţinut că termenul de declarare al recursului este unul procesual de 48 de ore, care începe să curgă de la pronunţare.
Din verificarea lucrărilor Dosarului nr. 16406/3/2013 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia VII a civilă şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, s-a constatat că prin decizia recurată pronunţată la data 07 octombrie 2014, cererea contestatorului de sesizare a Curţii Constituţionale a fost respinsă, ca inadmisibilă.
În aplicarea prevederilor legale redate, a reieşit că termenul pentru exercitarea recursului împotriva soluţiei Curţii de Apel Bucureşti în ceea ce priveşte cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 13 alin. (1) şi art. 83 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ. curge de la data pronunţării deciziei, termenul împlimndu-se la data de 09 octombrie 2014.
Din ştampila aplicată pe plicul care a însoţit cererea de recurs şi aflat la fila 11 a dosarului de recurs, reiese că acesta a fost exercitat şi motivat la data de 17 octombrie 2014, deci peste termenul legal.
Împotriva acestei decizii contestatorul L.D.C. a formulat, la data de 9 februarie 2015, contestaţie în anulare.
În motivare, contestatorul a susţinut că soluţia pronunţată este "rezultatul unei erori materiale, pentru că instanţa de judecată nu a ţinut cont de stagiul de cotizare, care este de 32/6 ani. De asemenea, a arătat şi că instanţa a omis să cerceteze unul din motivele de casare invocat de recurentul reclamant, cel referitor la inexistenţa autorităţii de lucru judecat.
A susţinut şi că decizia contestată este lovită de nulitate absolută, deoarece se încalcă normele europene în materie.
A mai arătat şi că Legea nr. 76/2012 este neconstituţională, excepţia de neconstituţionalitate invocată anterior în faţa instanţelor de judecată era întemeiată, fiind greşit respinsă, câtă vreme contestatorul este discriminat de prevederile acestui act normativ.
În drept, contestaţia în anulare a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ.
Analizând contestaţia în anulare, instanţa reţine următoarele:
Ca o chestiune prealabilă, Înalta Curte a reţinut că prin contestaţia în anulare contestatorul şi-a exprimat nemulţumirea cu privire la constituţionalitatea prevederilor Legii nr. 76/2012.
În prezenta speţă, contestatorul a invocat excepţia de neconstituţionalitate a Legii nr. 76/2012 în faza procesuală a apelului. Astfel, prin Decizia civilă nr. 1352 din 07 octombrie 2014 Curtea de Apel Bucureşti a respins, ca inadmisibilă, cererea formulată de reclamant privind sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţiile de neconstituţionalitate, cu motivarea că textele invocate ca neconstituţionale, nu au legătură cu soluţia pronunţată în cauză. Recursul declarat de contestator împotriva acestei soluţii a fost respins, ca tardiv, prin decizia nr. 191 din 21 ianuarie 2015 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă.
Aşadar, Înalta Curte a apreciat că nemulţumirile contestatorului referitoare Ia neconstituţionalitatea Legii nr. 76/2012 vizează, în realitate, soluţia de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu această excepţie.
Asupra fondului litigiului dedus judecăţii, Înalta Curte a reţinut că, potrivit art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., care este temeiul de drept al contestaţiei în anulare formulate în cauză, „Hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când: (...) dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale".
În cuprinsul cererii sale, contestatorul a arătat că soluţia pronunţată în recurs este greşită, deoarece instanţa nu a ţinut cont de stagiul de cotizare, care este de 32/6 ani.
Analizând dacă această critică constituie o greşeală materială, în accepţiunea art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., Înalta Curte observă că textul menţionat se referă la erori materiale în legătură cu aspecte formale ale judecării recursului şi care au drept consecinţă pronunţarea unei soluţii greşite.
Greşeala pe care o comite instanţa trebuie să se realizeze prin - confundarea unor elemente importante sau a unor date materiale care sunt determinante în pronunţarea soluţiei.
Aşadar, art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ. vizează greşeli de fapt involuntare, iar nu greşeli de judecată, respectiv de apreciere a probelor, de interpretare a unor dispoziţii legale sau de rezolvare a unui incident procedural, deoarece nu este posibil ca instanţei care a pronunţat hotărârea să i se solicite, ca instanţă de retractare, să reanalizeze modul în care a apreciat probele şi a stabilit raporturile dintre părţi.
Având în vedere cele arătate mai sus, Înalta Curte constată ca, în speţa de faţă, criticile formulate nu se încadrează motivelor contestaţiei în anulare, contestatorul criticând, în realitate, administrarea şi interpretarea probelor, precum şi soluţia instanţei de recurs.
Contestatorul a mai susţinut şi că instanţa a omis să cerceteze, unul din" motivele de casare invocat, respectiv cel referitor la inexistenţa autorităţii de lucru judecat, critică ce se circumscrie motivului de contestaţie în anulare, prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ.
Înalta Curte reţine că reclamantul L.D.C. a declarat recurs împotriva Deciziei civile nr. 1352 din 07 octombrie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale.
În cuprinsul motivelor de recurs, reclamantul a criticat decizia curţii de apel din perspectiva în care în mod greşit instanţa a reţinut îndeplinită condiţia triplei identităţi de părţi, obiect şi cauză, şi a păstrat soluţia tribunalului de respingere a cererii de chemare în judecată ca urmare a admiterii excepţiei autorităţii de lucru judecat A susţinut şi aplicarea greşită a normelor de drept material, respectiv a dispoziţiilor C. civ., în speţă a art. 1201 C. civ. privind excepţia autorităţii de lucru judecat.
Instanţa de recurs a respins, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul L.D.C. împotriva Deciziei civile nr. 1352 din 07 octombrie 2014 pronunţata de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VlI-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Aşadar, Înalta Curte va reţine că instanţa de recurs nu a omis să cerceteze motivele de recurs formulate de reclamant, ci că, faţă de soluţia pronunţată în cauză, nu s-a mai impus cercetarea acestora.
Prin urmare, nefiind întrunite condiţiile art. 503 alin. (2) pct. 2 şi 3 C. proc. civ., contestaţia în anulare urmează a fi respinsă ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondată, contestaţia în anulare formulata de contestatorul L.D.C. împotriva Deciziei civile nr. 191 din 21 ianuarie 2015 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 martie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 722/2015. Civil. Actiune in raspundere... | ICCJ. Decizia nr. 73/2015. Civil. Conflict de muncă. Recurs → |
|---|
