ICCJ. Decizia nr. 798/2015. Civil
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 798/2015
Dosar nr. 542/186/2014
Şedinţa din camera de consiliu de Ia 18 martie 2015
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Beclean la data de 26 martie 2014, reclamanta K.S. a chemat în judecată pe pârâtul C.E.I. solicitând instanţei să dispună obligarea acestuia la plata pensiei de întreţinere pentru minorul C.A.M., acţiunea nefiind motivată îndrept.
Prin sentinţa civilă nr. 1669 din 27 octombrie 2014, Judecătoria Beclean a admis excepţia de necompetenţă teritorială invocată din oficiu şi a declinat competenţa soluţionării cauzei în favoarea Judecătoriei Reghin.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Judecătoria Beclean verificându-şi competenţa în raport de dispoziţiile art. 131 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., a reţinut că potrivit art. 113 alin. (1) pct 2 din actul normativ menţionat, în cererile referitoare la obligaţiile de întreţinere, în afară de instanţa prevăzută de art. 107 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., mai este competentă instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază creditorul reclamant. Având în vedere că domiciliul în fapt al reclamantei este în Reghin, judeţul Mureş, la domiciliul pârâtului, reiese că Judecătoria Reghin este competenta teritorial să judece prezenta cauză.
Judecătoria Reghin, prin încheierea din 19 februarie 2015 a admis excepţia de necompetenţă teritorială, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare în favoarea Judecătoriei Beclean.
Prin aceeaşi hotărâre s-a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a fost sesizată Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu soluţionarea acestuia.
Judecătoria Reghin a reţinut în considerentele hotărârii că, în cauză, excepţia necompetenţel teritoriale nu putea fi invocată din oficiu, nefiind incidenţă o normă de competenţă teritorială de ordine publică, ci o normă de competenţă privată care nu putea fi invocată decât de parte, în condiţiile art, 130 alin. (3) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ. Prin urmare, a apreciat că Judecătoria Beclean este competentă în soluţionarea cauzei.
Investită cu soluţionarea conflictului negativ de competenţa, la claia de 4 decembrie 2014, Înalta Curte va stabili competenţa în favoarea Judecătoriei Beclean pentru considerentele ce succed:
Reclamanta a formulat o acţiune prin care a solicitat instanţei obligarea pârâtului C.E.I. la plata pensiei de întreţinere pentru minorul C.A.M. motivat de faptul că din luna iunie 2013 acesta a sistat plata acesteia.
De asemenea, din sentinţa civilă nr. 1256 din 28 noiembrie 2001 pronunţată de judecătoria Beclean în Dosarul nr. 1402/2001 şi aflată la fila nr. 7 a dosarului aceleiaşi instanţe, reiese că pârâtul C.E.I. a fost obligat la plata, lunară, către minorul C.A.M., a unei pensii de întreţinere, până la majoratul acestuia.
Prin urmare, prezenta acţiune are natura unei cereri referitoare la obligaţia de întreţinere ce izvorăşte dintr-o hotărâre judecătorească,
Art. 113 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ. având denumirea marginală, Competenţa teritoriala alternativă reglementează la pct. 2, competenţa teritorială în cazul acţiunilor privind obligaţia de întreţinere. Astfel, " în afară de instanţele prevăzute de art. 107-112, mai sunt competente: pct 2 instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază creditorul reclamant (...).
Reiese deci, că în materia acţiunilor formulate de creditorii obligaţiei de întreţinere şi care au ca obiect acordarea pensiei de întreţinere ori majorarea acesteia, legiuitorul a înţeles să stabilească o competenţă teritorială alternativă, fiind deopotrivă competentă atât instanţa în circumscripţia căreia domiciliază sau îşi are sediul pârâtul, cât şi instanţa în circumscripţia căreia domiciliază creditorul obligaţiei de plată a întreţinere.
La aplicarea dispoziţiilor legale mai sus menţionate, trebuie avute în vedere însă şi dispoziţiile art. 116 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ. şi care prevede următoarele: "Reclamantul are alegerea între două instanţe deopotrivă competente".
Rezultă deci, că, ori de câte ori, este reglementată o competenţă teritorială alternativă, reclamantul este cel care face alegerea între mai multe instanţe deopotrivă competente, instanţa astfel sesizată nu se mai poate dezinvesti prin declinarea competenţei de soluţionare a cauzei, din oficiu ori la cererea pârâtului, însă nici reclamantul nu mai poate reveni sau alegerii, în favoarea unei alte instanţe.
În cauza de faţă, prin dispozitivul sentinţei civile nr. 414/2000, pronunţată de Judecătoria Beclean în Dosarul nr. 110/2000, pârâtul C.E.I. a fost obligat să achite reclamantei K.S. pensia de întreţinere în favoarea minorului C.A.M. Prin urmare, reclamanta din prezenta cauză are calitatea de creditoare a obligaţiei de plată a pensiei de întreţinere.
În aplicarea dispoziţiilor legale invocate, competentă în soluţionarea prezentei cauze este atât Judecătoria Reghin, ca instanţă în circumscripţia căreia se află domiciliul pârâtului C.E.I., cât şi Judecătoria Beclean, ca instanţă în a cărei circumscripţie se află domiciliul reclamantei creditoare, astfel cum rezultă din cartea de identitate al acesteia aflată la fila 3 al dosarului acestei instanţe şi indicată prin cererea de sesizare a instanţei, alegerea între aceste instanţe, deopotrivă competente, aparţinând exclusiv reclamantei K.S.
Din rezoluţia prin care a fost înregistrată acţiunea, aflată la fila nr. 1 a Dosarului nr. 542/186/2014, reiese că reclamanta a ales ca Judecătoria Beclean să se pronunţe asupra cererii sale.
Faţă de această împrejurare, măsura dispusă de Judecătoria Beclean de declinare a competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Reghin apare ca fiind în contradicţie cu dispoziţiile legale mai sus evocate şi care prevăd că în cazul unei competenţe teritoriale alternative, instanţa sesizată de reclamant, nu se mai poate dezînvesti prin declinarea competenţei de soluţionare a cauzei, din oficiu, în favoarea unei alte instanţe.
De asemenea, nici argumentul reţinut de către Judecătoria Beclean în legătură cu domiciliul, în fapt, al reclamantei, comun cu al pârâtului, şi care ar atrage competenţa teritorială a Judecătoriei Reghin, nu poate constitui un temei pentru declinarea competenţei. Aceasta întrucât, potrivit art 194 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., reclamantul nu este obligat să indice domiciliul în fapt, decât în măsura în care, neindicarea acestuia, va afecta comunicarea actelor de procedură întocmite în cauză. Raţiunea pentru care legiuitorul a acordat părţilor beneficiu ca în cererile adresate instanţelor de judecată, să indice domiciliul de fapt, real, al acestora, a fost acela al eficientizării încunoştinţării acestora cu privire la desfăşurarea procesului iar nu acela al stabilirii unui nou criteriu pentru determinarea competenţei teritoriale.
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art 135 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., va stabili competenţa soluţionării cererii în favoarea Judecătoriei Beclean.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Beclean.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 martie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 787/2015. Civil | ICCJ. Decizia nr. 8/2015. Civil. Expropriere. Revizuire - Fond → |
|---|
