ICCJ. Decizia nr. 761/2015. Civil. Actiune in raspundere delictuala. Pretenţii. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA a ll-a CIVILĂ
Decizia nr. 761/2015
Dosar nr. 16066/3/2013
Şedinţa publică de la 9 martie 2015
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 3 Bucureşti la data de 12 februarie 2013, reclamanta B.A. a chemat în judecată pe pârâtul Fondul de Protecţie a Victimelor Străzii pentru a fi obligat la plata sumei de 500.000 de euro reprezentând despăgubiri morale şi 25.000 de euro reprezentând despăgubiri materiale pentru vătămarea fizică permanentă suferită ca urmare a unui accident auto din data de 16 iulie 2005.
Prin sentinţa civilă nr. 4950 din 25 martie 2013, Judecătoria sectorului 3 Bucureşti şi-a declinat competenţa pentru soluţionarea cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, având în vedere că valoarea cererii reclamantei depăşeşte suma de 500.000 RON.
Prin sentinţa civilă nr. 168 din 17 februarie 2014, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a admis în parte cererea reclamantei şi a obligat pe pârât la plata către reclamantă a sumei de 400.000 de euro, în echivalent în RON, la cursul Băncii Naţionale a României din ziua plăţii, cu titlu de daune morale. Instanţa a respins excepţia tardivităţii cererii, invocată de pârâtă şi a respins ca neîntemeiată cererea reclamantei având ca obiect obligarea pârâtului la plata daunelor materiale.
Pentru a pronunţa această sentinţă instanţa a reţinut în drept că acţiunea cu care a fost învestită instanţa este o acţiune civilă, întemeiată pe dispoziţiile art. 998 - 1003 C. civ., art. 49 - 50 din Legea nr. 136/1995 promovată de o persoană fizică, prin care s-a solicitat obligarea la despăgubiri, competenţa aparţinând instanţei civile, iar indiferent de culpa conducătorului în accidentul auto, victima trebuie despăgubită, conform Directivei nr. 2009/103/CE, chiar în lipsa unei asigurări RCA, directivă ce a fost transpusă de legislaţia internă.
Potrivit art. 998 C. civ., orice faptă a omului, care cauzează altuia prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greşeală s-a ocazionat, a-l repara, art. 999 C. civ. prevăzând că omul este responsabil nu numai de prejudiciul ce a cauzat prin fapta sa dar şi de acela ce a cauzat prin neglijenţă sau prin imprudenţa sa.
Pentru antrenarea răspunderii civile delictuale trebuie îndeplinite condiţiile generale referitoare la existenţa prejudiciului, a faptei ilicite şi a raportului de cauzalitate dintre fapta ilicită şi prejudiciu, precum şi condiţia referitoare la săvârşirea faptei cu vinovăţie.
În lipsa unei poliţe RCA valabile, obligaţia de despăgubire revine pârâtului Fondul de Protecţie a Victimelor Străzii conform art. 251 alin. (10) lit. b), pct. 1 din Legea nr. 32/1995 şi art. 3 alin. (1) şi (3) din Norma C.S.A. din 07 noiembrie 2008 privind Fondul de Protecţie a Victimelor Străzii (normă emisă în aplicarea dispoziţiilor art. 25 alin. (19) din Legea nr. 32/1995).
Tribunalul a respins excepţia tardivităţii cererii invocată de pârât.
Tribunalul a respins cererea privind plata daunelor materiale în considerarea prevederilor art. 10 din Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap conform cu care persoanele cu handicap beneficiază de asistenţă medicală gratuită, inclusiv de medicamente gratuite, atât pentru tratamentul ambulatoriu, cât şi pe timpul spitalizării, în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate, în condiţiile stabilite prin contractul-cadru şi faptul că reclamantei i s-a acordat suma de 100.000 RON datele de 10 aprilie 2012 şi 07 martie 2013, ce poate acoperi costurile efectuate cu intervenţiile suferite şi cu spitalizarea şi internarea acesteia.
În ceea ce priveşte despăgubirile morale, tribunalul a reţinut că, faţă de specificul prejudiciului moral nepatrimonial, nu se poate apela la mijloace de probă materiale pentru determinarea întinderii despăgubirilor acordate cu acest titlu, urmând ca, în raport de ansamblul circumstanţelor de fapt ale cauzei, să se stabilească o sumă care să ofere o compensaţie pentru consecinţele prejudiciabile suferite ca urmare a accidentului, având în vedere şi faptul că despăgubirile acordate pentru daune morale sunt menite a avea un caracter reparator, fără a constitui totuşi o sursă injustă de îmbogăţire sau un pretium doloris (preţ al durerii).
A apreciat instanţa de fond că daunele morale sunt justificate prin prisma faptului că acestea vor putea servi pentru a compensa suferinţele sufleteşti şi lipsurile create de situaţia imobilizării într-un scaun cu rotile, că aceste daune morale vor asigura un minim de confort financiar ce va duce la realizarea cât de cât a unui echilibru al vieţii sociale şi a stării psihice, unei persoane care în următorii ani nu va putea realiza nici un venit.
Tribunalul a apreciat că limitarea despăgubirilor ce pot fi acordate de asigurătorii RCA pentru prejudiciile cauzate într-un accident de autovehicul aferentă anului 2005 de până la 100.000 RON, în caz de vătămări corporale sau de deces, inclusiv pentru prejudicii fără caracter patrimonial nu este justificată, având în vedere că această sumă nu poate acoperi în totalitate suferinţele şi prejudiciul la care a fost supusă reclamanta, or, regula generală este ca întregul prejudiciu să fie acoperit, însemnând că suma acordată drept despăgubire să fie suficientă pentru toată suferinţa trecută, cât şi pentru efectele vătămărilor pe termen lung. De asemenea, s-a apreciat, daunele morale nu trebuie stabilite în funcţie de posibilităţile financiare ale pârâtului, trebuind să reprezinte o compensare morală şi efectivă care să dea substanţă şi să valideze dreptul constituţional la viaţă şi sănătate.
În acest context, tribunalul a admis în parte cererea, a obligat la plata către reclamantă a sumei de 400.000 euro, în echivalent în RON, la cursul Băncii Naţionale a României, de la data plăţii, cu titlu de daune morale, considerând că această sumă poate acoperi prejudiciul prezent şi viitor suferit şi care se va mai suferi de reclamantă."
Împotriva sentinţei au declarat recurs ambele părţi din proces.
La data de 17 octombrie 2014, instanţa a calificat cererile de recurs ca fiind cereri de apel, în baza art. 84 C. proc. civ., având în vedere că cererea de chemare în judecată a fost depusă la instanţă anterior datei de intrare în vigoare a Noului C. proc. civ.
Instanţa constată că apelul declarat de apelantă nu a fost motivat, astfel că va face aplicarea dispoziţiilor art. 292 alin. (2) C. proc. civ., pronunţându-se numai pe baza motivelor invocate la prima instanţă.
De asemenea, instanţa constată că, după încheierea şedinţei de judecată din 17 octombrie 2014, avocatul ales al reclamantei-apelante a depus la dosar „motive de recurs" şi a cerut repunerea cauzei pe rol pentru imposibilitatea de prezentare a avocatului pe care l-a desemnat să-l substituie, deoarece el însuşi - avocatul ales - a lipsit, din motive obiective, la două şedinţe consecutive ale prezentei instanţe.
Curtea a constatat că motivele de recurs ale reclamantei, calificate motive de apel, au fost formulate tardiv, în raport de dispoziţiile art. 287 alin. (2) C. proc. civ. şi a făcut aplicarea art. 292 alin. (1) C. proc. civ.
Pârâta Asociaţia Fondul de Protecţie a Victimelor Străzii (F.P.V.S.) a criticat sentinţa pentru următoarele motive:
a) pârâta a despăgubit-o pe reclamantă cu sumele de 50.000 RON, apoi, din nou, cu 50.000 RON, atât anterior cât şi ulterior formulării cererii de chemare în judecată, iar starea de sănătate a reclamantei nu s-a agravat, astfel că aceasta nu trebuia să ceară mai mult, în condiţiile în care nu au intervenit aspecte noi sau imprevizibile în starea fizică şi de sănătate a reclamantei;
b) suma stabilită de instanţa de fond pentru despăgubirea reclamantei este exagerată, deoarece despăgubirile trebuie să prezinte un raport rezonabil de proporţionalitate cu atingerea adusă, iar tendinţa Curţii Europene este aceea de a limita daunele morale acordate;
c) instanţa de fond a depăşit cuantumul despăgubirilor stabilit de lege pentru anul 2005, respectiv suma de 100.000 RON, legea nu a fost declarată neconstituţională, iar tribunalul nu are puterea de a înlătura dispoziţiile legii;
d) suma stabilită de instanţa de fond depăşeşte cu mult limita de despăgubire prevăzută de Ordinul C.S.A. nr. 318/2004, iar situaţia medicală a reclamantei s-a îmbunătăţit, fără a exista nici un motiv de acordare a unor despăgubiri mai mari decât cele acordate pe cale amiabilă.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin decizia nr. 411 din 24 octombrie 2014 a respins, ca nefondate ambele apeluri.
I. Cu privire la apelul pârâtei instanţa de apel a reţinut că potrivit Constituţiei României (art. 75 alin. (1) legile sunt adoptate de Parlament şi nu de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor. Iar potrivit art. 124 alin. (3) din Constituţia României, judecătorii se supun numai legii şi nu ordinelor C.S.A. În acest context, în mod legal, instanţa de fond a aplicat dispoziţiile art. 998 C. civ., în scopul reparării integrale a prejudiciului moral, în raport de situaţia concretă a reclamantei, de practica judiciară existentă în România şi de imperativele conceptelor de echitate şi dreptate.
Suma de bani stabilită de instanţa de fond ca reprezentând despăgubire morală pentru victima accidentului, în vârstă de 15 ani, nu este exagerată, astfel cum susţine pârâtul Fondul de Protecţie a Victimelor Străzii, care nici nu a putut indica, în practica judiciară din România, un caz similar în care instanţele să fi stabilit o despăgubire morală mai mică.
În ceea ce priveşte apelul reclamantei instanţa de control judiciar şi-a însuşit în totalitate hotărârea instanţei de fond.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta Asociaţia Fondul de Protecţie a Victimelor Străzii, solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii instanţei de fond şi, în rejudecare, exonerarea pârâtei Fondul de Protecţie a Victimelor Străzii de la plata daunelor morale acordate în cauză ca fiind nelegale şi netemeinicie.
Recurenta pârâtă îşi sub sumează criticile motivelor de modificare reglementate de art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., relevând următoarele aspecte de pretinsă nelegalitate.
Consideră Curtea de Apel că invocarea Ordinului nr. 318/2004 ca fiind „o lege" este o eroare şi că în mod corect instanţa de fond a aplicat dispoziţiile art. 998 C. civ. în scopul reparării integrale a prejudiciului moral.
În mod eronat Curtea de Apel Bucureşti a reţinut invocarea ordinului ca şi o lege. Legea nr. 136 este legea care se aplică în domeniul asigurărilor şi această lege specială prevede că despăgubirile provenite din accidente rutiere sunt acordate în conformitate cu Ordinul C.S.A. în vigoare la data producerii accidentului.
Cuantumul despăgubirilor pentru prejudiciile produse prin accidente de vehicule reglementat în Anexa 3 din Normele aprobate prin Ordinul nr. 3103/2004 emis de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor. Potrivit textului din Norme, asigurătorii R.C.A. au obligaţia de a stabili limite de despăgubire, care nu pot fi mai mici decât limitele de despăgubire stabilite de către Comisia de Supraveghere a Asigurărilor.
- suma primită să se afle sub limita pragului maxim prevăzută de Ordinul C.S.A.;
- situaţia medicală a reclamantei să se fi înrăutăţit de la data primirii despăgubirii pe cale amiabilă şi până la data introducerii cererii de chemare în judecată.
Astfel, din actele medicale depuse la dosar, se pot observa consecinţele medicale începând cu internarea din data de 16 mai 2005 şi până la ultima internare din 06 februarie 2009. Ca urmare, precizează recurenta, la data la care reclamanta a fost de acord şi a primit despăgubirea de la F.P.V.S. toate aceste consecinţe erau cunoscute.
Cu privire la cuantumul despăgubirilor recurenta pârâtă precizează că, potrivit legislaţiei în vigoare, acordarea despăgubirilor pentru daunele morale suferite de anumite persoane în urma accidentelor rutiere, se face în conformitate cu legea română în vigoare şi cu jurisprudenţa, că atât instanţa supremă din România cât şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului, stabilesc cu valoare de principiu, că aprecierea judecătorului privind evaluarea daunelor morale este subiectivă, dar despăgubirile trebuie să prezinte un raport rezonabil de proporţionalitate cu atingerea adusă, sens în care este şi tendinţa Curţii Europene este de a limita daunele morale acordate, aspect ce reiese din hotărârile pronunţate în cauzele Baumann vs. Franţa, Labita vs. Iralia, Lavents vs. Letonia, Freimanis şi Lidums vs. Letonia, Diamantides consimţământul Grecia, Y.B. şi alţii vs. Turcia.
Arată recurenta că principiul restitutio in integrum nu poate fi aplicat în sensul avut în vedere de cele două instanţe.
Intimata-reclamantă B.A. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Înalta Curte, examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate constată că recursul este fondat pentru motivele ce se vor arăta.
Procedura de constatare, stabilire şi acordare a despăgubirilor provenite din accidente rutiere este cea reglementată de Legea nr. 136/1995 privind asigurările şi reasigurările din România cu modificările şi completările ulterioare.
Ordinul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 3108/2004 pentru punerea în aplicare a Normelor vizând aplicarea Legii în domeniul asigurărilor obligatorii de răspundere civilă pentru pagube produse terţilor pentru accidente de autovehicule şi autorizarea asigurătorilor pentru practicarea asigurării obligatorii de răspundere civilă pentru pagube produse terţilor prin accidente de autovehicule este incident în cauză, aplicarea sa fiind obligatorie faţă de faptul că stabileşte în concret limitele minime şi maxime ale despăgubirilor materiale şi morale, în anexa 3 din Norme.
Potrivit textului din Norme asigurătorii RCA au obligaţia de a stabili limite de despăgubire care nu pot fi mai mici decât limitele de despăgubire stabilite de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor.
Situaţia de fapt reţinută de instanţa de fond şi menţinută de instanţa de apel relevă faptul că recurenta-pârâtă a despăgubit intimata-reclamantă cu următoarele sume:
- 50.000 RON la data de 10 aprilie 2012 conform OP din 10 aprilie 2012;
- 50.000 RON conform OP din 7 martie 2013.
După primirea acestei sume de bani intimata-reclamantă a iniţiat prezentul demers judiciar în vederea obligării recurentei-pârâte la plata de daune morale în cuantum de 500.000 euro şi daune materiale în valoare de 20.000 euro.
Conform anexei nr. 3 din Ordinul menţionat care prevede că: „Limitele maxime ale despăgubirilor ce pot fi acordare de asigurătorii RCA pentru prejudiciile cauzate în unul şi acelaşi accident de autovehicule, indiferent de numărul persoanelor răspunzătoare de producerea accidentului, aplicabile asigurărilor obligatorii RVA a căror valabilitate începe în anul 2005 şi în cazul accidentelor produse în anul calendaristic 2005 sunt următoarele:
- de la 1.000.000 ROL până la maximum 3.000.000.000 ROL, indiferent de numărul persoanelor păgubite, în caz de avariere ori de distrugere a bunurilor, pentru pagube materiale directe şi indirecte de peste 1.000.000 ROL.
- până la 1.000.000.000 ROL pentru fiecare persoană, dar nu mai mult de 5.000.000.000 ROL indiferent de numărul persoanelor accidentate, în caz de vătămări corporale sau decese, inclusiv pentru prejudicii fără caracter patrimonial".
Tribunalul Bucureşti, ca şi instanţă de fond, a acordat ca şi despăgubiri morale suma de 400.000 euro respingând daunele materiale în totalitate ca fiind nedovedite.
Instanţa de apel, menţinând hotărârea instanţei de fond a achiesat la raţionamentul pe care prima instanţă l-a avut în vedere în acordarea daunelor morale.
Or, sub acest aspect este de subliniat că, în motivarea soluţiei de acordare a daunelor morale în valoare de 400.000 euro instanţa de fond - şi;implicit, cea de apel - aduce în susţinere argumente ce vizează temeinicia capătului de cerere referitor la daunele materiale, motivarea sentinţei fiind în contradicţie cu soluţia de respingere a capătului de cerere privind daunele materiale.
Nelegalitatea deciziei recurate este dată şi de faptul că instanţa de apel, menţinând soluţia şi raţionamentul instanţei de fond, a apreciat ca nejustificată limitarea despăgubirilor impuse de lege.
Din cuprinsul ambelor hotărâri nu rezultă concret tipul de despăgubire acordat în procedura administrativă, mai exact dacă au fost acordate daune materiale şi morale.
În cauză este necesar de lămurit care a fost natura despăgubirilor acordate de către recurenta-pârâtă pe cale administrativă în sumă totală de 100.000 RON, în acest sens instanţa urmând a se raporta la analiza documentaţiei în dosarul de daună întocmit de recurentă.
În raport de această lămurire, instanţa va trebui să analizeze cererea în despăgubiri formulată de reclamantă ţinând seama de dispoziţiile legale incidente.
Pentru aceste considerente, în vederea lămuririi tipului de daună ce urmează a se acorda, raportat la situaţia de fapt relevată de probatoriul administrat, de dispoziţiile Legii nr. 136/1995 modificată cu particularităţile impuse de Ordinul CSA nr. 3108/2014 şi anexa 3, aplicabile în speţă, acestea fiind reglementările ce vizează determinările legale ale plafonului despăgubirilor, în aplicarea judicioasă a principiului reparaţiei integrale a prejudiciului, Înalta Curte, în temeiul art. 313 C. proc. civ., va admite recursul, va casa decizia recurată şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe de apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de recurenta-pârâtă Asociaţia Fondul de Protecţie a Victimelor Străzii împotriva deciziei nr. 411/A din 24 octombrie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Casează decizia recurată şi trimite cauza aceleiaşi instanţe pentru rejudecare.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 martie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 760/2015. Civil. Acţiune în anulare a... | ICCJ. Decizia nr. 763/2015. Civil. Pretenţii. Recurs → |
|---|
