ICCJ. Decizia nr. 871/2015. Civil. Recalculare pensie. Recurs



R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şi JUSTIŢIE

SECŢIA I CIVILĂ

Decizia nr. 871/2015

Dosar nr. 255/87/2014

Sedinţa din camera de consiliu de la 24 martie 2015

Asupra cauzei de faţă, prin raportare la dispoziţiile art. 499 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., constată următoarele:

Prin Decizia nr. 1560 din 30 octombrie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VII-a civilă şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantul B.I. împotriva sentinţei civile nr. 420 din 23 aprilie 2014 pronunţată de Tribunalul Teleorman, secţia conflicte de muncă, asigurări sociale şi contencios administrativ şi fiscal, complet specializat pentru litigii de muncă şi asigurări sociale in Dosarul nr. 255/87/2014 în contradictoriu cu intimata-pârâtă C.J.P. Teleorman, decizie definitivă.

Împotriva acestei hotărâri definitive a declarat recurs reclamantul, ce a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti la data de 12 decembrie 2014 şi înaintat de această instanţă, la data de 12 ianuarie 2015, Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie spre soluţionare.

Învestită cu soluţionarea căii de atac, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, a procedat, la data de 09 februarie 2015, la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, prin raport constatându-se că recursul nu este admisibil.

Completul de filtru C2, la data de 10 februarie 2015, constatând că raportul întruneşte condiţiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a dispus comunicarea raportului părţilor, pentru ca acestea să depună punctele de vedere, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 493 alin. (4) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ.

Potrivit dovezilor aflate la filele 29-30 din dosarul de recurs, raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului a fost comunicat recurentului şi intimatei C.J.P. Teleorman.

Niciuna dintre părţi nu a depus punct de vedere asupra raportului în termenul de 10 zile de la comunicare, prevăzut de art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Constatându-se încheiată procedura de filtru, dosarul a fost înaintat completului de judecată în vederea stabilirii termenului pentru soluţionarea căii de atac.

S-a fixat termen pentru judecarea recursului la data de 24 martie 2015, în temeiul art. 493 alin. (5) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., iară citarea părţilor.

Analizând recursul formulat, Înalta Curte constată ca este inadmisibil, pentru următoarele considerente:

Prin Decizia nr. 1560 din 30 octombrie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VlI-a civilă şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantul Burcea ion împotriva sentinţei civile nr. 420 din 23 aprilie 2014 pronunţată de Tribunalul Teleorman, secţia conflicte de muncă, asigurări sociale, contencios administrativ şi fiscal, complet specializat pentru litigii de muncă şi asigurări sociale în Dosarul nr. 255/87/2014 în contradictoriu cu intimata-pârâtă C.J.P. Teleorman, decizie definitivă.

Decizia menţionată a fost pronunţată în soluţionarea unui apel într-o cauză având ca obiect stabilirea drepturilor de pensie urmare valorificării punctajelor suplimentare prevăzute de Legea nr. 263/2010 şi obligarea pârâtei la plata diferenţelor cuvenite în urma recalculării, actualizate cu indicele de inflaţie la data plăţii.

Potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ. sunt hotărâri definitive hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum şi cele neatacate cu recurs.

În conformitate cu prevederile art. 483 alin. (2) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ. „nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a) - i), în cele privind navigaţia civilă şi activitatea în porturi, conflictele de muncă şi de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzale prin erori judiciare, precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 500.000 lei inclusiv. De asemenea, nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel in cazurile m care legea prevede ca hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului.

Legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege. Prin urmare, în afară de căile de atac prevăzute de lege, nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obţine reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătoreşti.

Această regulă are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţie arătând că mijloacele procesuale prin care poate fi atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar şi că exercitarea acestora trebuie făcută în condiţiile legii, cu respectarea acesteia.

În raport de dispoziţiile legale anterior menţionate, decizia ce a fost atacată cu recurs, nu este supusă prin lege, cenzurii acestei căi de atac.

În consecinţă, Înalta Curte urmează să respingă, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul B.I. împotriva Deciziei nr. 1560 din 30 octombrie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VII-a civilă şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul B.I. domiciliat în Turnu Măgurele, jud. Teleorman împotriva Deciziei nr. 1560 din 30 octombrie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VII-a civilă şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, pronunţată în contradictoriu cu intimata C.J.P. Teleorman cu sediul în Alexandria, jud. Teleorman.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 martie 2015.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 871/2015. Civil. Recalculare pensie. Recurs