ICCJ. Decizia nr. 860/2015. Civil. Expropriere. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 860/2015
Dosar nr. 8759/30/2011
Şedinţa publică din 24 martie 2015
Asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:
Prin acţiunea civilă înregistrată pe rolul Tribunalului Timiş sub nr. 8759/30 din 16 decembrie 2011, petiţionarul expropriat T,R.D. a chemat în judecată pârâtul Statul Român prin CN A.D.N.R. SA, solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să dispună anularea procesului verbal de stabilire a cuantumului despăgubirii din 15 septembrie 2011, precum şi a Hotărârii de stabilire a despăgubirilor din 15 septembrie 2011, în ceea ce priveşte stabilirea cuantumului despăgubirii pentru terenul expropriat; să constate acordul de voinţă al părţilor, pe de-o parte al reclamantului T.R.D., iar de cealaltă parte a pârâtului, intervenit cu privire la plata sumei de 136.724 lei, pentru terenul expropriat de la reclamant, în suprafaţă de 4.455 mp pentru construirea autostrăzii Lugoj-Deva; să oblige pârâtul la plata sumei convenită de părţi, menţionată mai sus, în cuantum de 136.724 lei pentru terenul expropriat în suprafaţă de 4.455 mp, cu titlu de despăgubiri: să dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 15.000 euro cu titlu de daune, adică contravaloarea prejudiciului cauzat.
În drept, a invocat dispoziţiile art. 480 C. civ., Legea nr. 255/2010 şi Legea nr. 33/1994.
Prin întâmpinarea formulată, pârâtul Statul Român prin CN A.D.N.R. SA prin D.R.D.P. Timişoara a solicitat respingerea cererii, în parte, ca inadmisibilă privitor la petitele 2 şi 3, şi în rest, ca neîntemeiată.
Prin sentinţa civilă nr. 770 din 28 februarie 2013 pronunţată de Tribunalul Timiş în Dosar nr. 8759/30/2011, s-a admis în parte acţiunea civilă formulată de reclamantul T.R.D., s-a dispus obligarea pârâtului - expropriator să plătească reclamantului despăgubiri aferente imobilului - teren expropriat arabil în suprafaţă de 4.455 mp, identificat cadastral în C.F. Lugoj, supus procedurii speciale de expropriere, configurată legislativ de Legea cu nr. 198/2004, abrogată prin Legea cu nr. 255/2010, ulterior emiterii actului declanşator al procedurii speciale de expropriere deja supra anunţată, acela obiectivat prin H.G. nr. 1232 din 16 decembrie 2010) cuantificate la nivelul sumei de 29.647 lei.
Prima instanţă, constatând acordul subiecţilor implicaţi în operaţiunea de expropriere, asupra cuantumului despăgubirii, intervenit în condiţiile de exigenţă ale art. 5 în corelaţie cu acelea ale art. 6 apartenente ambele Legii nr. 198/2004, în versiunea atunci în vigoare, a dispus anularea procesului-verbal de stabilire a cuantumului despăgubirii, cu nr. 63, dresat, la 15 septembrie 2011, în condiţiile alin. (15) apartenent art. 15 din normele metodologice de aplicare a Legii cu nr. 255/2010, aprobate prin H.G. nr. 53 din 15 septembrie 2011, cum şi a Hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubiri având acelaşi nr. 63, emisă, - în condiţiile de exigenţă ale art. 18-20 apartenente toate aceleiaşi Legi cu nr. 255/2010, în corelaţie cu acelea ale art. 15 şi 16 apartenente Normelor deja supra anunţate -, la 15 septembrie 2011.
În rest, prima instanţă a respins demersul judiciar precizat, obligând acelaşi pârât-expropriator la plata către petiţionar a cheltuielilor de judecată avansate de către cel din urmă pe durata derulării activităţii jurisdicţionale în cuantum de 6.631 lei.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că petiţionarul T.R.D. (prevalând calitatea de moştenitor al proprietarului tabular a imobilului-teren identificat în corpul actului procedural învestitor de instanţă, supus operaţiunii juridice de expropriere, iniţiată pe calea procedurii speciale, configurată legislativ de Legii nr. 198/2004, prin ale sale art. 3-8; spus altfel, afectat unor obiective de utilitate publică destinate construirii autostrăzii Lugoj-Deva, şi, mai apoi, continuată realizarea obiectivelor în condiţiile de exigenţă ale Legii nr. 255/2010, publicată în M.Of. din data de 20 decembrie 2010, care a abrogat legea sub imperiul căreia s-a declanşat procedura exproprierii supusă pendinte verificării jurisdicţionale, aceea deja supra anunţată, cu nr. 198/2004) a recurs la concursul justiţiei, pe calea unui demers juridic atipic - întemeiat pe dispoziţiile tranzitorii ale art. 31 apartenente Legii speciale nr. 255/2010, cu trimitere la dreptul comun în materie - reprezentat de Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică -, pentru recunoaşterea jurisdicţională a acordului intervenit cu expropriatorul, urmare a acceptării ofertei de despăgubire remisă de cel din urmă, prin Anexa 1 la H.G. nr. 1232/2010 privind declanşarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privată situate pe amplasamentul lucrării de utilitate publică "Autostrada Lugoj-Deva" publicată în M.Of. din data de 16 decembrie 2010; şi, ca o consecinţă a consfinţirii jurisdicţionale a acestui acord, să fie obligat pârâtul-expropriator la plata despăgubirii iniţiale, stabilită şi oferită în condiţiile H.G. nr. 1232/2010, ulterior modificată prin H.G. nr. 492 din 11 mai 2011.
În speţă, s-a reţinut că prin anexa nr. 1 la H.G. nr. 1232/2010, au fost individualizate imobilele, proprietarii acestora, precum şi sumele individuale, defalcate pe fiecare imobil, stabilite cu titlu de despăgubire, în baza raportului de evaluare realizat de un expert evaluator, în cadrul măsurilor premergătoare exproprierii, procedându-se la afişarea listei imobilelor, panului cu amplasamentul lucrării a ofertelor de despăgubire pe categorii de imobile, la sediul consiliului local (procedură respectată şi în cauza pendinte - a se vedea filele 9-18,49-55 şi 64-65) Printre proprietarii supuşi operaţiunii juridice de expropriere în discuţie s-a verificat a fi şi defuncta T.E. - decedată la epoca declanşării procedurii de expropriere, dar al cărei moştenitor, ce s-a verificat a fi petiţionarul, conform certificatului de moştenitor din 7 iunie 1999 eliberat de B.N.P., M.R. din Lugoj, şi care s-a declarat a fi de acord cu despăgubirea stabilită, aşa cum cu îndestulătoare evidenţă o atestă înscrisurile depuse la dosar (filele 11 şi 62-63 dosar fond).
Tribunalul a admis în parte demersul judiciar precizat. În alte cuvinte, în limita petitului subsumat principalului, acela ce poartă asupra condamnării jurisdicţionale a subiectului procesual pasiv, ce se verifică a fi expropriatorul, la plata despăgubirilor reprezentând valoarea de înlocuire a proprietăţii imobiliare supuse procedurii speciale de expropriere, configurate legislativ de Legea cu nr. 198/2004, cuantificate prin acordul subiecţilor implicaţi în operaţiunea juridică de expropriere.
În acest context prima instanţă a obligat pârâtul-expropriator la plata către petiţionar a despăgubirilor aferente imobilului-teren arabil, în întindere de 4.455 mp, identificat cadastral în C.F. Lugoj, supus procedurii speciale de expropriere, configurată legislativ de Legea cu nr. 198/2004, abrogată prin Legea cu nr. 255/2010, ulterior emiterii actului declanşator al procedurii speciale de expropriere deja supra anunţată, acela obiectivat prin H.G. nr. 1232 din 16 decembrie 2010) cuantificate la nivelul sumei de 29.647 lei.
Acelaşi tribunal - observând particularităţile interesului litigios alegat pe calea deja tranşatului petit circumscris principalului; şi, mai apoi, ale fizionomiei dreptului subiectiv (decelabile prin identificarea exactă şi riguroasă a finalităţii spre care se tinde, aceea de valorizare jurisdicţională a dreptului de creanţă conferit legislativ; spus altfel, de finalizare a procedurii speciale de expropriere, configurată de Legea cu nr. 198/2004, prin plata despăgubirilor convenite cu expropriatorul, reprezentând valoarea de înlocuire a proprietăţilor imobiliare supuse operaţiunii juridice de expropriere în condiţiile de exigenţă ale deja constant evocatei Legi nr. 198/2004) -, a respins cel de-al doilea petit subsumat principalului. Acela prin care, acelaşi petiţionar, prevalând o vătămare aflată în directă legătură cu modul concret de cuantificare a despăgubirilor stabilite în favoarea sa de către autorităţile implicate în operaţiunea juridică de expropriere, implicit, a repudiat alegaţiile în care-şi găsesc legitimitate pretenţiile pecuniare reclamate jurisdicţional pe calea celui dintâi petit; şi, nu în ultimul rând, furnizează motive apte a pleda în favoarea unei soluţii de respingere a petitului ce poartă asupra plăţii despăgubirilor cuantificate prin acord.
Tribunalul a respins pretenţiile petiţionarului vizând acordarea unei compensaţii pecuniare pentru repararea prejudiciului produs parcelelor rămase în a sa proprietate şi care nu mai pot fi utilizate potrivit destinaţiei - aceea de terenuri agricole extravilane.
De altă parte, pe calea aceleiaşi lucrări de specialitate (ce încorporează şi răspunsul la obiecţiunile aduse de părţi) s-a stabilit (şi, mai apoi, confirmat de către pârâtul-expropriator), că, pe parcursul litigiului, prin H.G. nr. 203 din 20 martie 2012 (prin care s-a modificat H.G. nr. 1232/2010 - fila 290 dosar fond) suprafaţa de 2.085 mp din acelaşi topograf, înscris în C.F. Lugoj, a fost expropriată pe parcursul derulării activităţii jurisdicţionale pendinte, fiind cuantificate şi despăgubirile aferente cuvenite petiţionarului.
Pentru argumentele ce preced, tribunalul a subliniat că se privesc a fi lipsite de legitimare pretenţiile petiţionarului vizând acordarea unei compensaţii pecuniare pentru repararea prejudiciului produs terenului rămas în a sa proprietate.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel în termenul legal atât reclamantul T.R.D., la 08 mai 2013, cât şi pârâtul Statul Român, reprezentat de M.T.I. şi Infrastructurii, reprezentat de CN A.D.N.R. SA, la 29 aprilie 2013.
Prin Decizia civilă nr. 57/A din 17 aprilie 2014, Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă, a admis apelurile declarate de reclamantul T.R.D. şi pârâtul Statul Român, reprezentat de M.T.I. şi Infrastructurii prin CN A.D.N.R. SA, împotriva sentinţei civile nr. 770/PI din 28 februarie 2013 pronunţată de Tribunalul Timiş, în Dosarul nr. 8759/30/2011.
A schimbat, în parte, sentinţa în sensul că a stabilit cuantumul despăgubirilor datorate reclamantului cu titlu de despăgubiri pentru exproprierea suprafeţei de 4.455 mp din C.F. (lotul 2), la nivelul sumei totale de 33.755 euro, reprezentând 21.250 euro despăgubire pentru terenul expropriat şi 12.505 euro daune.
A respins petitul din cererea principală privind constatarea acordului dintre părţi privind exproprierea şi cuantumul acesteia, în condiţiile art. 5 şi 6 din Legea nr. 198/2004.
A fost obligat pârâtul să plătească reclamantului suma de 1.900 lei cheltuieli de judecată în apel şi a menţinut în rest dispoziţiile sentinţei civile.
Pentru a pronunţa această hotărâre Curtea a reţinut următoarele:
Prin demersul judiciar de faţă iniţiat de reclamantul T.R.D. data de 16 decembrie 2011, acesta a solicitat în principal, anularea parţială a procesului verbal şi a hotărârii de expropriere şi constatarea acordului de voinţă intervenit între expropriator şi expropriat, cu privire la plata sumei de 136.724 lei, pentru terenul expropriat al reclamantului în suprafaţă de 4.455 mp, iar în subsidiar a solicitat stabilirea cuantumului despăgubirilor şi suma cuvenită în temeiul art. 22 din Legea nr. 255/2010 raportat la art. 23 alin. (2) din Legea nr. 33/1994.
Curtea a constatat că reclamantul T.R.D. este moştenitorul legal al defunctei T.E., aşa cum rezultă din certificatul de moştenitor din 7 iunie 1999 eliberat de B.N.P., "M.R." din Lugoj.
S-a reţinut că acesta a precizat că prin H.G. nr. 1232 din 6 decembrie 2010 s-a declanşat procedura de expropriere a imobilelor proprietate privată situate pe amplasamentul lucrării de utilitate publică „Autostrada Lugoj-Deva”, expropriator fiind Statul Român prin CN A.D.N.R. SA.
De asemenea, a reţinut că reclamantul a precizat că prin Anexa I la hotărârea mai sus menţionată a fost stabilit amplasamentul şi a fost alocată suma de 156.000 lei pentru plata despăgubirilor pentru titularii dreptului de proprietate a căror imobile urmau a fi expropriate, iar Anexa nr. 2 la H.G. nr. 1232/2010 cuprinde tabelul cu imobilele supuse exproprierii conform procesului verbal pe care îl anexează în copie, la data de 6 ianuarie 2011 au fost efectuate formalităţile de publicitate prevăzute de Legea nr. 255/2010.
Se mai reţine că reclamantul a arătat că, fiind de bună credinţă, a acceptat la acel moment ca pentru un mp de teren expropriat să primească suma de 27,9 lei, cu toate că pentru varianta de ocolire a Municipiului Lugoj, Statul Român a plătit 15 euro/mp, persoanelor a căror terenuri au fost expropriate, unele dintre ele fiind chiar alăturate celor expropriate pentru autostradă.
Referitor la acest petit (2) din acţiunea principală, Curtea a reţinut că instanţa de fond a făcut o greşită interpretare şi aplicare a dispoziţiilor legale incidente în materie.
Este reală susţinerea pârâtului potrivit cu care H.G nr. 1232/2010, în forma sa iniţială, anterior modificărilor survenite prin H.G. nr. 492/2011, nu stabilea valorile individuale ale despăgubirilor, pentru fiecare expropriat în parte, ci doar o suma globală a despăgubirilor, în cuantum de 156.000 lei, pentru toate imobilele ce constituie amplasamentul lucrării de utilitate publică „Autostrada Lugoi-Deva” ( art. 3 din H.G. nr. 1232/2010).
Astfel, Curtea reţine că valorile individuale ale despăgubirilor, aferente fiecărui expropriat, propuse de expropriator potrivit vechii legi, Legea nr. 198/2004 şi H.G nr. 1232/2010, anterior modificărilor survenite prin H.G. nr. 492/2011, nu au fost consacrate legislativ în niciun act normativ. Singurele valori individuale ale despăgubirilor, pentru fiecare expropriat, care au fost prevăzute într-un act normativ, sunt valorile stabilite potrivit noi legii, Legea nr. 255/2010, care a abrogat Legea nr. 198/2004, respectiv cele specificate în Anexa 2 a H.G. nr. 492/2011.
Drept urmare, se reţine că s-a întocmit un nou raport de evaluare care la stabilirea valorii de despăgubire a imobilelor supuse exproprierii a avut în vedere expertizele întocmite şi actualizate de camerele notarilor publici, potrivit art. 771 alin. (5) din Legea nr. 571/2003, privind C. fisc.
Valorile de despăgubire, aferente fiecărui imobil supus exproprierii, obţinute în urma reevaluării, au stat la baza emiterii H.G. nr. 492/2011 şi sunt conţinute în Anexa 2 la H.G. nr. 1232/2010.
Potrivit art. 24 alin. (1) din Legea nr. 33/1994 „ În cazul în care părţile se învoiesc în faţa instanţei asupra exproprierii şi asupra despăgubirii, aceasta va lua act de învoială şi va pronunţa o hotărâre definitivă.”
În ceea ce priveşte constatarea de către instanţa a unei învoieli a pârtilor, aceasta se poate face numai în condiţiile limitative prevăzute de dispoziţiile art. 24 alin. (1) din Legea nr. 33/1994; dispoziţiile acestui articol fiind singurele din cadrul art. 21-27 din Legea nr. 33/1994, ce se refera la o învoiala a pârtilor.
În raport de aceste dispoziţii legale, rezultă fără dubiu că instanţa nu poate lua act de un acord al părţilor, născut anterior, ci doar de o învoială a părţilor manifestată în faţa instanţei (art. 22 alin. (3) din Legea nr. 255/2010, coroborat cu art. 24 alin. (1) din Legea nr. 33/1994, redate mai sus).
De asemenea, Curtea mai constată că nu poate fi reţinut un acord de voinţă cu privire la despăgubirile iniţiale, nefiind respectată şi îndeplinită procedura prevăzută expres de art. 18 din Legea nr. 255/2010, privind încheierea unui proces verbal semnat de membrii Comisiei şi de expropriat.
Prin urmare, în mod nelegal instanţa de fond a consfinţit existenţa acordului de voinţă cu privire la cuantumul despăgubirilor iniţiale, cu atât mai mult cu cât H.G. nr. 1232/2010, în forma sa iniţială, anterioară modificărilor survenite prin H.G. nr. 492/2011, nu stabilea valorile individuale ale despăgubirilor, pentru fiecare expropriat în parte, ci doar o suma globală a despăgubirilor, în cuantum de 156.00 lei, pentru toate imobilele ce constituie amplasamentul lucrării de utilitate publica „Autostrada Lugoj-Deva" (art. 3 din H.G. nr. 1232/2010). Singurele valori individuale ale despăgubirilor, pentru fiecare expropriat, care au fost prevăzute intr-un act normativ, sunt valorile stabilite potrivit noi legii, Legea nr. 255/2010, care a abrogat Legea nr. 198/2004, respectiv cele specificate în Anexa 2 la H G. nr. 1232/2010, în forma modificată şi completata de H.G. nr. 492/2011.
Numai odată cu intrarea în vigoare a H.G. nr. 492/2011, care a modificat Anexa 2 la H.G. nr. 1232/1010, în cadrul acestei anexe 2 au fost cuprinse valorile individuale ale despăgubirilor, pentru fiecare expropriat.
Pentru aceste considerente, apelul pârâtului (prin raportare la petitul 2 al cererii principale a reclamantului) este întemeiat, şi va fi admis în parte, cu consecinţa respingerii cererii privind constatarea acordului dintre părţi privind exproprierea şi cuantumul acesteia, în condiţiile art. 5 şi 6 din Legea nr. 198/2004.
Referitor la cuantumul despăgubirilor datorate reclamantului pentru exproprierea suprafeţei de teren de 4.455 mp (lotul 2), în ceea ce priveşte legea aplicabilă, Curtea va constata că incidente sunt dispoziţiile art. 26 din Legea nr. 33/1994 care prevăd că despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului şi din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptăţite.
La calcularea cuantumului despăgubirilor, experţii, precum şi instanţa vor ţine seama de preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum şi de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptăţite, luând în considerare şi dovezile prezentate de aceştia.
În cazul exproprierii parţiale, dacă partea de imobil rămasă neexpropriată va dobândi un spor de valoare ca urmare a lucrărilor ce se vor realiza, experţii, ţinând seamă de prevederile alineatului precedent, vor putea propune instanţei o eventuală reducere numai a daunelor.
La aceasta se adaugă jurisprudenţa relevantă şi constantă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în interpretarea celor texte de lege enunţate mai sus, care statuează că la stabilirea cuantumului despăgubirilor, experţii, precum şi instanţa trebuie să ţină seama de preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză.
Prin prisma analizei pieţei libere, Curtea a constatat că experţii judiciari, inclusiv în faza apelului, unde s-a administrat o nouă expertiză, au propus 3 ( trei) valori unitare diferite pentru metrul pătrat de teren, la data întocmirii raportului.
Astfel, experţii V. şi M., după ce au analizat o sumă de contracte de vânzare cumpărare de terenuri extravilane, din acelaşi perimetru în care se află terenul expropriat de la reclamant, prin metoda comparaţiei (vânzărilor) directe, au reţinut că valoarea pe unitatea de suprafaţă a terenului este stabilită la 4,77 euro/mp., rezultând deci pentru cei 4.455 mp, o valoare totală de 21.250 euro.
Pe de altă parte însă, dl expert U.I.R., într-un punct de vedere separat depus la fila 133-136 dosar apel, a reţinut pentru comparația directă două contracte de vânzare cumpărare încheiate în anul 2013, rezultând o valoare de 0,46 lei/m2, adică 2.049 lei pentru cei 4.455 mp expropriaţi.
Curtea, analizând concluziile diferite ale celor trei experţi, precum şi metodele, alături de comparabilele utilizate de aceştia, în sensul art. 26 din Legea nr. 33/1994, a constatat că cea care reflectă realitatea este cea a experţilor V. şi M., urmând a înlătura în totalitate concluzia expertului U.
Curtea a constatat că cererea reclamantului privind pretenţiile şi pentru terenul în suprafaţă de 4.377 mp, adică loturile 1 şi 3, afectată prin decopertare şi inpracticabilă folosirii corespunzătoare a terenurilor situate în zonele de protecţie şi siguranţă a autostrăzii sunt nejustificate.
Această suprafaţă de 4.377 mp, afectată loturilor 1 şi 3 - potrivit expertizei, nu a fost expropriată, iar în zona de protecţie, potrivit art. 17 şi 18 din O.G. nr. 43/2011, terenul va putea fi folosit în continuare potrivit destinaţiei sale agricole şi obligațiilor propter în rem ce reveneau proprietarului unui teren aflat în vecinătatea unui drum public şi anterior edificării autostrăzii.
Prin urmare, faţă de caracteristicile unui imobil supus exproprierii - arabil în extravilan fără utilităţi, imobilul expropriat a fost corect analizat de cei doi experţi, V. şi M., la nivelul sumei de 4,77 euro/m2.
Pentru despăgubirea proprietăţilor la valoarea de piaţă a terenului expropriat se mai adaugă prejudiciul produs prin expropriere şi realizarea lucrărilor de drumuri cu depozitare pământ bolovănos din excavaţie, respectiv a unor lucrări de construire la breteaua de legătură a Lugojului care a dus la fărâmițarea parcelei iniţiale cu S=13.200 mp, producând astfel un prejudiciu de 30% din valoarea terenului.
Acest teren, care are şi el o destinaţie agricolă, nu va mai avea drumuri de exploatare, iar drumurile de acces, deşi sunt prevăzute în proiect, în realitate ele nu există.
În această situaţie, valoarea despăgubirilor pentru suprafaţa de teren de 4.455 mp, va fi de 4,77 euro/m2x0,3, rezultând o daună de 1,43 euro/m2, adică suma totală a daunelor de 12.505 euro/m2.
Suma totală a despăgubirilor cuvenite reclamantului T.R.D., compusă din valoarea de piaţă a terenului (4,77 euro/m2 x 4455 mp = 21.250 euro) şi valoarea daunelor, a prejudiciilor produse la loturile adiacente 1 şi 3 - 12.505 euro/m2), va fi de 33.755 euro.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul Statul Român, reprezentat de M.T.I., prin CN A.D.N.R. SA criticând soluția pentru nelegalitate, invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ.
În esență, recurentul-pârât a arătat că instanța de apel a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, deoarece la stabilirea valorii terenului expropriat, dar și a despăgubirilor ce reprezintă prejudiciul cauzat nu au fost avute în vedere prețurile efective de vânzare ale terenurilor.
Astfel, experții au calculat valoarea de circulație a terenului expropriat prin utilizarea unor oferte de vânzare-cumpărare, rezultate din anunțuri publicitare, efectuând o medie aritmetică a sumelor cerute de proprietari, fără a avea un temei legal în acest sens.
Cu privire la daunele acordate, instanța de apel a statuat fără o bază legală, faptul că evaluarea prejudiciului se ridică la 30% din valoarea pe metru pătrat a terenului expropriat, procent care s-a aplicat terenului în suprafață de 8.745 mp, rămași în proprietatea reclamantului.
Așa fiind, prejudiciul este stabilit arbitrar, nu numai fără temei legal, dar și fără probe și preluat de instanță fără o analiză pertinentă, făcându-se doar trimitere la raportul de expertiză.
Prejudiciul trebuia dovedit, nu statuat declarativ, deoarece acesta trebuie să fie cert și nu eventual, posibilitatea producerii acestuia, neîndreptățind pe reclamant la despăgubiri.
Instanța nu a motivat în hotărâre de ce a înlăturat opinia separată a expertului U.I.R., statuând doar de ce a reținut opinia majoritară a celor doi experți care au folosit în calculul efectuat doar ofertele de vânzare.
În combaterea recursului, intimatul-reclamant arătat că Înalta Curte trebuie să aibă în vedere raționamentul efectuat în recursul în interesul Legii nr. 12/2011, când s-a statuat că reclamantul poate invoca existența unui bun în patrimoniul său, dacă hotărârea pronunțată este definitivă. Astfel, trebuie înlăturată de la aplicare Decizia nr. 12 din 15 ianuarie 2015 pronunțată de Curtea Constituțională, având în vedere că hotărârea pronunțată de instanța de apel este definitivă.
Recursul declarat de pârâtul Statul Român, reprezentat de M.T.I., prin CN A.D.N.R. SA, este întemeiat.
Examinând susținerile recurentului, Înalta Curte constată că acestea se subsumează dispozițiilor art. 304 pct. 9 și art. 314 C. proc. civ., urmând să fie analizate din această perspectivă.
Analizând actele și lucrările dosarului, se reține că, în apel instanța a acordat despăgubiri pentru terenul expropriat bazându-se pe o expertiză care a avut în vedere numai oferte de tranzacționare, fără a lua în considerare prețul efectiv de vânzare a imobilelor de același fel. Acest aspect rezultă din expertiza din apel, fila 66 din dosarul Curții de Apel Timișoara, realizându-se o medie aritmetică a ofertelor depuse, în opinia majoritară a doi dintre experți. Cel de-al treilea expert a propus o valoare bazată pe două contracte de vânzare-cumpărare din 04 noiembrie 2013 și din 25 noiembrie 2013, având astfel un suport factual, ce i-a permis să efectueze o evaluare corespunzătoare cerințelor legale (fila 133 din dosarul de apel). Așadar, a fost acordată o sumă de bani care nu are un corespondent real în temeiul dispozițiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, ceea ce echivalează cu nestabilirea corectă a situației de fapt.
Trebuie subliniat că această modalitate de stabilire a despăgubirilor, respectiv prețul efectiv de vânzare, a fost menținută prin Decizia C.C.R. nr. 12/2015, ceea ce s-a schimbat fiind numai momentul la care se calculează valoarea daunelor.
Mai mult, prejudiciul rezultat din expropriere nu este fundamentat pe probe, neavând un caracter cert, iar pe de altă parte, nu rezultă care este aspectul ce a determinat experții să ia în considerare o anumită valoare a recoltei agricole, care să constituie o despăgubire adecvată. La fel se pune problema și în ceea ce privește prețul de achiziționare a unui alt teren de același fel, prejudiciul fiind eventual și stabilit arbitrar de experți. De altfel, este rolul instanței să stabilească natura prejudiciului și să o fundamenteze juridic, expertul urmând doar să cuantifice valoric aspectele lămurite de instanță.
În temeiul dispozițiilor art. 314 C. proc. civ. Înalta Curte de Casație și Justiție hotărăște asupra fondului pricinii în toate cazurile în care casează hotărârea atacată numai în scopul aplicării corecte a legii la împrejurări de fapt ce au fost corect stabilite.
Or, în speță, atâta timp cât nu s-a stabilit corect situația de fapt, se impune casarea cu trimitere spre rejudecare în apel, pentru efectuarea unei alte expertize care să stabilească valoarea despăgubirilor pe baza unor prețuri reale de tranzacționare și pentru stabilirea prejudiciului care trebuie să fie cert, iar concluzia experților să fie bazată pe probe.
În rejudecare, instanța va avea în vedere că prin Decizia nr. 12 din 15 ianuarie 2015, pronunțată de Curtea Constituțională și publicată în M. Of. nr. 152 din 3 martie 2015, s-a admis excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 9 teza a doua din Legea nr. 198/2004 privind unele măsuri prealabile lucrărilor de construcție de autostrăzi și drumuri naționale, în forma anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 184/2008 pentru modificarea și completarea Legii nr. 198/2004, raportate la sintagma la data întocmirii raportului de expertiză, cuprinsă în dispozițiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică.
Decizia instanței de contencios constituțional este incidentă în cauză, deoarece hotărârea casată nu mai are nicio putere, deci nu mai poate produce efecte juridice, iar pe de altă parte, atât reclamantul cât și pârâtul au formulat apeluri în fața Curții de Apel Timișoara, deci nu se poate invoca principiul non reformatio in pejus.
În speță, nu se poate invoca același raționament juridic avut în vedere de Înalta Curte de Casație și Justiție în decizia nr. 12/2011, pronunțată în recurs în interesul legii, în ceea ce privește aplicarea deciziilor Curții Constituționale privitoare la Legea nr. 221/2009, deoarece situația nu este identică.
Prin Deciziile nr. 1358 și nr. 1360 din 21 oct 2010, instanța de contencios constituțional a declarat neconstituțional, chiar temeiul juridic de acordare a daunelor morale, respectiv art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009.
Această situație a avut ca efect faptul că în cazul în care hotărârea pronunțată nu era definitivă, reclamantul nu putea invoca un bun, deci nu mai avea dreptul la acordarea daunelor morale.
Or, în speță, în raport de Decizia nr. 12 din 15 ianuarie 2015 a C.C.R., trebuie subliniat că bunul există, în sensul dreptului la acordarea despăgubirilor pentru terenul expropriat, schimbându-se doar momentul de calculare a acestora, adică la data efectuării exproprierii, nu la data efectuării raportului de expertiză.
Așa fiind, subzistă obligația instanței de a stabili valoarea terenului expropriat în raport cu prețul cu care se vând în mod obișnuit imobile de același fel în unitatea administrativ-teritorială, care este o situație de fapt și trebuie lămurită în raport de probele administrate în cauză.
Față de aceste considerente, Înalta Curte în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (3) C. proc. civ., urmează să admită recursul, să caseze decizia și să trimită cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, Curtea de Apel Timișoara.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de pârâtul Statul Român, reprezentat de M.T.I., prin CN A.D.N.R. SA împotriva Deciziei nr. 57/A din 17 aprilie 2014 a Curţii de Apel Timişoara, secţia I civilă.
Casează decizia recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe de apel.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 martie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 859/2015. Civil | ICCJ. Decizia nr. 861/2015. Civil → |
|---|
