ICCJ. Decizia nr. 856/2015. Civil



R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA I CIVILĂ

Decizia nr. 856/2015

Dosar nr. 626/1/2015

Şedinţa publică din 24 martie 2015

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin Decizia civilă nr. 3434 din 03 decembrie 2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, pronunţată în Dosarul nr. 3443/1/2014, s-a respins, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatoarea SC D. SRL împotriva Deciziei nr. 2482 din 01 octombrie 2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă.

Prin cererea înregistrată la data de 04 decembrie 2014 pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, contestatoarea SC D. SRL a solicitat revizuirea Deciziei nr. 3434 din 03 decembrie 2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, în temeiul dispoziţiilor art. 322 pct. 4 C. proc. civ.

Prin Decizia nr. 428 din 12 februarie 2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, s-a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire.

Examinând cererea de revizuire cu care a fost învestită, întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 4 C. proc. civ., instanţa a constatat că.

În speţă, prin decizia a cărei revizuire se solicită, s-a respins, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatoarea SC D. SRL împotriva Deciziei nr. 2482 din 01 octombrie 2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, astfel că cererea de revizuire este inadmisibilă, întrucât nu este supusă revizuirii hotărârea prin care s-a respins contestaţia în anulare.

Împotriva Deciziei nr. 428 din 12 februarie 2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, a formulat contestaţie în anulare SC D. SRL, invocând dispoziţiile art. 318 şi urm. C. proc. civ.

În motivarea cererii, contestatoarea arată că i-a fost îngrădit dreptul la apărare întrucât, la judecata căii de atac a revizuirii, a formulat cerere de acordare a unui alt termen de judecată pentru imposibilitate de prezentare din motive medicale, cerere respinsă de instanţă.

Analizând contestaţia în anulare, în raport de excepţia de inadmisibilitate invocată de intimată prin întâmpinare, a cărei analiză este prioritară în raport de dispoziţiile art. 137 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac prin care se solicită instanţei care a pronunţat hotărârea atacată să îşi desfiinţeze propria hotărâre în cazurile şi în condiţiile expres şi limitativ prevăzute de lege.

În cauză, contestatoarea invocă drept temei juridic al căii extraordinare de atac dispoziţiile art. 318 şi urm. C. proc. civ.

Potrivit dispoziţiilor art. 318 alin. (1) C. proc. civ., „hotărârile instanţelor de recurs pot fi atacate cu contestaţie în anulare când dezlegarea dată este rezultatul unor greşeli materiale sau când instanţa respingând recursul sau admiţându-l numai în partea omis din greşeală să cerceteze vreunul din motivele de casare”.

Textul menţionat prevede, în mod neechivoc, atât motivele contestaţiei în anulare speciale, cât şi obiectul acesteia, care este reprezentat numai de hotărârile instanţelor de recurs.

Fiind vorba astfel de un text de excepţie, el este de strictă interpretare şi aplicare, aşa încât obiectul contestaţiei în anulare speciale nu poate fi extins la alte hotărâri decât cele pronunţate în recurs.

Or, în cauză, hotărârea a cărei retractare se solicită a fost pronunţată în soluţionarea unei cereri de revizuire, respinsă ca inadmisibilă, situaţie în care dispoziţiile art. 318 C. proc. civ. nu sunt incidente.

Având în vedere considerentele expuse, contestaţia în anulare formulată de contestatoarea SC D. SRL împotriva Deciziei nr. 428 din 12 februarie 2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, va fi respinsă ca inadmisibilă.

ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatoarea SC D. SRL împotriva Deciziei nr. 428 din 12 februarie 2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 martie 2015.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 856/2015. Civil