ICCJ. Decizia nr. 9/2015. Civil. Asigurări sociale. Revizuire - Recurs
Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 9/2015
Dosar nr. 5510/2/2014
Şedinţa publică de la 13 ianuarie 2015
Asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:
Prin Decizia nr. 4673 din 01 octombrie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, s-a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire a Deciziei nr. 4228 din 02 septembrie 2014, pronunţată de aceeaşi instanţă, cerere formulată de revizuentul G.G.N.
În considerentele deciziei s-a reţinut faptul că, raportat la aspectele invocate de către revizuent în susţinerea cererii sale, deşi au fost indicate ca temei de drept art. 324 alin. (1) şi art. 322 alin. (7) C. proc. civ., s-a constatat că nu se încadrează în niciunul dintre cazurile expres şi limitativ prevăzute de art. 322 C. proc. civ., prin motivele prezentate tinzându-se la reexaminarea recursului, ceea ce nu poate fi admis, având în vedere limitele în care poate fi exercitată calea de atac extraordinară a revizuirii.
Împotriva acestei hotărâri a formulat cerere de revizuire revizuentul G.G.N., invocând temeiul prevăzut de dispoziţiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ.
În motivarea cererii, revizuentul îşi arată nemulţumirea faţă de modul de soluţionare a cauzei, fără a prezenta argumente care să se încadreze în cazul de revizuire invocat - art. 322 pct. 7 C. proc. civ.
Examinând cererea de revizuire în raport de excepţia de inadmisibilitate invocată din oficiu, a cărei analiză este prioritară în raport de dispoziţiile art. 137 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:
Potrivit dispoziţiilor art. 322 pct. 7 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri rămasă definitivă în instanţa de apel sau prin neapelare, precum şi a unei hotărâri dată de o instanţă de recurs, atunci când evocă fondul se poate cere atunci când există hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade deosebite, în una şi aceeaşi pricină, între aceleaşi persoane, având aceeaşi calitate.
Din formularea textului legal, rezultă că enumerarea categoriilor de hotărâri ce pot fi atacate cu revizuire este limitativă şi, prin urmare, nu este admisibilă formularea unei cereri de revizuire decât cu privire la hotărârile judecătoreşti expres şi limitativ prevăzute de art. 322 C. proc. civ., deoarece, în alt fel, s-ar ajunge să se încalce principiul legalităţii căii de atac, potrivit căruia orice cale de atac poate fi exercitată doar dacă este prevăzută de lege şi în condiţiile impuse de aceasta.
Cum, în speţă, hotărârea atacată este pronunţată în cadrul soluţionării unei cereri de revizuire, ce a fost respinsă ca inadmisibilă, aceasta nu este, în niciun caz, o hotărâre ce evocă fondul, nefiind supusă, prin urmare, căii de atac a revizuirii.
Condiţia ca hotărârea a cărei revizuire se cere să evoce fondul pricinii este impusă de caracterul acestei căi extraordinare de atac care este o cale de retractare, prin care se cere instanţei de judecată care a soluţionat fondul unui proces să revină asupra hotărârii atacate, invocându-se împrejurări noi care, de regulă, s-au ivit ulterior pronunţării hotărârii.
Prin urmare, constatându-se că, în speţă, prin decizia ce se tinde a fi revizuită, s-a respins o cerere de revizuire, se reţine că o asemenea hotărâre nu face parte din cele pentru care legiuitorul a prevăzut calea extraordinară de atac a revizuirii, situaţie în raport de care analizarea altor condiţii specifice, reglementate de cazul de revizuire invocat, devine inutilă.
Aşa fiind, în considerarea celor ce preced, cererea de revizuire formulată de revizuentul G.G.N. urmează a fi respinsă, ca inadmisibilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul G.G.N. împotriva Deciziei nr. 4673 din 01 octombrie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 ianuarie 2015.
← ICCJ. Decizia nr. 891/2015. Civil. Revendicare imobiliară. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 90/2015. Civil. Actiune in raspundere... → |
---|