ICCJ. Decizia nr. 2339/2015. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Încheierea nr. 2339/2015
Dosar nr. 3724/1/2015
Şedinţa publică din 22 octombrie 2015
Deliberând asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, în Dosarul nr. 11109/3/2014, a respins, ca neîntemeiată, contestaţia privind tergiversarea procesului, formulată de D.N.C.
Curtea a reţinut că Dosarul nr. 11109/3/2014, având ca obiect apelul formulat de reclamantul D.N.C. împotriva Sentinţei civile nr. 1186 din 11 februarie 2015 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, a fost înregistrat în data de 5 mai 2015, fiind repartizat aleatoriu spre soluţionare completului nr. 10. Cum cererea de apel nu îndeplinea condiţiile prevăzute de lege, completul de apel a stabilit lipsurile acesteia şi a dispus prin rezoluţia din 14 mai 2015 ca apelantul D.N.C. să le completeze, în termen de 10 zile de la data comunicării adresei în acest sens.
La data de 26 mai 2015, apelantul a comunicat instanţei de apel denumirea intimatei SC T.C.F.I.F. SA Craiova, dar nu a indicat sediul acesteia.
Prin rezoluţia din 27 mai 2015 completul a dispus comunicarea cererii de apel formulate de D.N.C. către intimata SC T.C.F.I.F. SA Craiova, cu menţiunea ca aceasta să depună întâmpinare în cel mult 15 zile de la comunicare, sub sancţiunea decăderii.
Cererea de apel a fost comunicată intimatei în data de 2 iunie 2015, iar aceasta nu a formulat întâmpinare până la termenul fixat în acest scop, respectiv 17 iunie 2015.
După expirarea termenului stabilit în vederea depunerii întâmpinării, prin rezoluţia din data de 23 iunie 2015, completul a fixat termen de judecată la data de 14 octombrie 2015, cu citarea părţilor, în şedinţă publică.
Curtea a reţinut că stabilirea primului termen de judecată pentru judecarea apelului, la data de 14 octombrie 2015, nu este de natură a afecta caracterul rezonabil al termenului de soluţionare, acesta fiind fixat după finalizarea procedurii prealabile obligatorii, cu luarea în considerare a naturii şi urgenţei cauzei, a perioadei de vacanţă judecătorească, a numărului mare de dosare înregistrat pe rolul instanţei de apel, precum şi a necesităţii alcătuirii unor şedinţe echilibrate, în conformitate cu dispoziţiile art. 95 alin. (1) din Regulamentul de ordine interioară a instanţelor judecătoreşti.
Având în vedere aceste considerente, contestaţia privind tergiversarea soluţionării apelului a fost respinsă.
Împotriva încheierii din 23 septembrie 2015 D.N.C. a formulat plângere, în temeiul dispoziţiilor art. 524 alin. (5) C. proc. civ.
În motivare, a arătat că a lucrat în condiţii deosebite de muncă şi că trebuiau să i se acorde drepturi de pensie conform beneficiul aferent grupei întâi sau a doua de muncă. Litigiul privind drepturile sale de pensie a suferit numeroase amânări, ceea ce l-a determinat să formuleze contestaţie la tergiversarea procesului. Faptul că i-a fost respinsă, ca neîntemeiată, această contestaţie l-a determinat să formuleze prezenta cale de atac împotriva ei.
Examinând încheierea atacată, în raport de motivele formulate, şi de dispoziţiile legale incidente pricinii, Înalta Curte constată că plângerea nu poate fi primită, în considerarea argumentelor ce succed:
Art. 522 C. proc. civ. reglementează posibilitatea formulării de către oricare din părţi, precum şi de către procurorul care participă la şedinţă, a unei contestaţii prin care, invocând încălcarea dreptului la soluţionarea procesului într-un termen optim şi previzibil, să se solicite luarea măsurilor legale pentru ca această situaţie să fie înlăturată.
La alin. (2) al articolului menţionat sunt prevăzute cazurile în care poate fi făcută respectiva contestaţie, motivele vizând atât culpa instanţei, cât şi atitudinea ei faţă de neglijenţa sau abuzul părţilor, a altor participanţi în proces, ori a terţilor propriu-zişi, care aveau obligaţii legale sau judiciare.
Ceea ce caracterizează toate cazurile prevăzute de art. 522 C. proc. civ. este pasivitatea instanţei de judecată, care are mijloacele necesare pentru corijarea conduitelor necorespunzătoare şi nu le foloseşte, sau, mai grav, nesocoteşte ea însăşi dispoziţiile legale care-i impun o anumită conduită.
În acest context, contestaţia la tergiversarea procesului reprezintă un remediu oferit de normele de procedură, care are aplicabilitate în situaţiile în care chiar instanţa cauzează amânarea nejustificată sau nu dispune măsurile necesare pentru asigurarea soluţionării procesului într-un termen rezonabil,
Se observă că, în speţă, contestaţia privind tergiversarea procesului a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 522 pct. 2 şi 4 C. proc. civ., contestatorul susţinând că litigiul privind recunoaşterea vechimii sale în grupele I şi a II-a de muncă a început în data de 25 martie 2008 prin dosarul iniţial nr. 11871/3/2008 al Tribunalului Bucureşti şi că a răspuns la toate adresele şi citaţiile emise de tribunal, inclusiv în prezenta cauză ce face obiectul Dosarului nr. 11109/3/2014 al Tribunalului Bucureşti.
Potrivit dispoziţiilor art. 522 pct. 2 C. proc. civ. se poate face contestaţie privind tergiversarea procesului când instanţa a stabilit un termen în care un participant la proces trebuia să îndeplinească un act de procedură, iar acest termen s-a împlinit, însă instanţa nu a luat, faţă de cel care nu şi-a îndeplinit obligaţia, măsurile prevăzute de lege
Or, aşa cum în mod corect a reţinut instanţa de apel, reclamantul a fost cel care nu a învestit instanţa de apel cu o cerere conformă cerinţelor legale dispuse prin art. 470 alin. (1) lit. a) C. proc. civ., fapt ce a impus regularizarea cererii de apel, în condiţiile art. 471 alin. (3) C. proc. civ.
Se constată că în mod legal, curtea de apel a apreciat, prin încheierea atacată, că în cauză nu este vorba de vreo tergiversare a procesului, atât timp cât au fost respectate termenele procedurale privind judecarea cauzei în apel.
De altfel, reclamantul a fost cel care a determinat ca apelul pe care l-a formulat să nu poată fi comunicat intimatei SC T.C.F.I.F. SA Craiova în perioada 14 mai 2015 - 27 mai 2015 întrucât nu indicase denumirea şi sediul intimatei-pârâte, iar această culpă ce îi aparţine nu poate încadra contestaţia sa în ipoteza dispoziţiilor art. 522 pct. 2 C. proc. civ.
Dispoziţiile art. 522 pct. 4 C. proc. civ. prevăd că se poate face contestaţie privind tergiversarea procesului şi în situaţia în care instanţa şi-a nesocotit obligaţia de a soluţiona cauza într-un termen optim şi previzibil prin neluarea măsurilor stabilite de lege sau prin neîndeplinirea din oficiu, atunci când legea o impune, a unui act de procedură necesar soluţionării cauzei, deşi timpul scurs de la ultimul său act de procedură ar fi fost suficient pentru luarea măsurii sau îndeplinirea actului.
Se reţine că partea nu a indicat, în sensul cerut de textul de lege în temeiul căruia a fost formulată contestaţia, care măsură stabilită de lege nu a fost luată de instanţă sau care anume act de procedură impus de lege, necesar soluţionării cauzei, nu a fost îndeplinit din oficiu.
Soluţionând contestaţia, Curtea a apreciat în mod corect că au fost respectate termenele procedurale şi că instanţa de apel a dispus măsurile ce se impuneau de îndată ce s-au împlinit aceste termene.
Înalta Curte mai constată din actele şi lucrările dosarului, că instanţa de apel a fixat primul termen de judecată al apelului după epuizarea procedurii prealabile obligatorii, în raport de condica şedinţelor de judecată şi ţinând cont de gradul de încărcare cu cauze al instanţei pe şedinţa de judecată.
Prin urmare, se reţine că susţinerile şi criticile petentului sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, Curtea de Apel Bucureşti respingând în mod corect contestaţia.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D I S P U N E
Respinge plângerea împotriva încheierii din 23 septembrie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind asigurări sociale şi litigii de muncă prin care s-a respins contestaţia privind tergiversarea procesului ce face obiectul Dosarului nr. 11109/3/2014 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, formulată de petentul D.N.C.
Fără cale de atac.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 octombrie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1570/2015. Civil. Pretenţii. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1339/2015. Civil → |
|---|
