ICCJ. Decizia nr. 1573/2015. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 1573/2015
Dosar nr. 1733/1/2015
Şedinţa publică din 11 iunie 2015
Asupra cererii de faţă, constată:
Prin Sentinţa civilă nr. 8179 din data de 09 septembrie 2014, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, în Dosarul nr. 5736/3/2012, s-a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive; s-a respins excepţia autorităţii de lucru judecat; s-a admis excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, fiind respinsă cererea, raportat la plata drepturilor salariale aferente perioadei 20 decembrie 2008 - 26 februarie 2009, ca fiind prescris dreptul la acţiune; s-a admis, în parte, cererea formulată de reclamantul T.R.L., în contradictoriu pârâta B.C.R. SA.; a fost obligată pârâta să plătească reclamantului drepturile salariale aferente perioadei cuprinse între 27 februarie 2009 - 09 septembrie 2014, în cuantum de 70.000 euro lunar, în echivalent lei la cursul oficial al BNR din ziua plăţii efective, sume actualizate cu rata indicelui de inflaţie la data plăţii efective; a fost obligată pârâta să plătească reclamantului contravaloarea dobânzii legale aferentă sumei cu titlu de drepturi salariale datorate pentru perioada 27 februarie 2009 - 09 septembrie 2014, începând cu data de 27 februarie 2012 până la data plăţii efective; s-a constatat calitatea de salariat a reclamantului in perioada 07 aprilie 2007 - 09 septembrie 2014, in raport cu pârâta, pe funcţia echivalentă în organigrama BCR cu cea de director general exercitată de reclamant în cadrul BANCOREX, cu salariul lunar echivalent în lei, de 70.000 euro pentru perioada cuprinsă între 27 februarie 2009 - 09 septembrie 2014; a fost obligată pârâta să plătească reclamantului suma de 100.000 euro, în echivalent lei la cursul oficial BNR din ziua plăţii efective, cu titlu de daune morale; s-a respins cererea de reîncadrare a reclamantului; a fost respinsă cererea de acordare a cheltuielilor de judecată.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamantul T.R.L. şi pârâta B.C.R. SA.
Prin Decizia nr. 1205 din 9 aprilie 2015, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, a respins recursul declarat de reclamant, a admis recursul formulat de pârâta B.C.R. SA, a modificat în parte sentinţa atacată, în sensul că a respins ca neîntemeiate pretenţiile din acţiune privind obligarea pârâtei la plata către reclamant a drepturilor salariale aferente perioadei 27 februarie 2009 - 09 septembrie 2014, actualizate cu indicele de inflaţie la data plăţii efective, contravaloarea dobânzii legale aferente şi daunelor morale; a respins, ca neîntemeiate pretenţiile din acţiune privind constatarea calităţii de salariat a reclamantului pe funcţia echivalentă în organigrama BCR cu cea de director general exercitată în cadrul BANCOREX, a menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.
Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, la data de 5 mai 2015, revizuentul a solicitat revizuirea Deciziei civile nr. 1205 din 9 aprilie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VII a civilă, şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale.
În motivarea cererii, revizuentul a susţinut următoarele:
Hotărârea supusă revizuirii este potrivnică Deciziei nr. 1766 din 21 martie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti în dosarul nr. 37.891 din 1 martie 2007, revizuită prin Decizia civilă nr. 6796/2011 pronunţată de aceeaşi instanţă în dosarul nr. 37.891 din 1 martie 2007 , aceste hotărâri fiind pronunţate de instanţe de acelaşi grad, în una şi aceeaşi pricină, între aceleaşi persoane, având aceeaşi calitate.
Astfel, prin Sentinţa civilă nr. 4.004 din 11 mai 2010, Tribunalul Bucureşti a admis în parte acţiunea formulată de reclamantul T.R.L., în contradictoriu cu pârâta B.C.R. SA şi a obligat pârâta să înscrie în cartea de muncă a reclamantului datele privind activitatea prestată în cadrul Bancorex în perioada 14 martie 1997 - 21 octombrie 1999, respectiv funcţia, vechimea în muncă şi salariul, datele din contractul individual de muncă, actele adiţionale şi data încetării raporturilor de muncă - 21 octombrie 1999, prin disponibilizare; a respins excepţiile invocate de pârâtă, referitoare la autoritatea de lucru judecat a Sentinţei civile nr. 1506 din 06 aprilie 2004 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, excepţia prescripţiei şi excepţia lipsei calităţii procesual pasive a BCR, ca neîntemeiate; a respins capetele de cerere privind obligarea BCR la plata drepturilor salariale aferente perioadei 06 aprilie 2004 - 06 aprilie 2007 şi la plata daunelor morale.
Prin Decizia civilă nr. 1766 din 21 martie 2011, Curtea de Apel Bucureşti a admis recursul promovat de reclamant împotriva Sentinţei civile nr. 4004 din 11 mai 2010 şi a modificat în parte sentinţa recurată, în sensul că: a obligat BCR să plătească reclamantului suma de 625.000 euro, echivalent în lei la cursul oficial al BNR din ziua plăţii efective, cu titlu de drepturi salariale aferente perioadei cuprinse intre 07 aprilie 2005 - 31 decembrie 2007; a obligat BCR să plătească reclamantului contravaloarea dobânzii legale civile pentru suma de 625.000 euro în echivalent în lei, calculată pentru intervalul cuprins între 31 octombrie 2005 şi data plăţii efective; a obligat pârâta să plătească reclamantului suma de 30.000 euro, în echivalent în lei Ia cursul oficial al BNR din ziua plăţii efective, cu titlu de daune morale; a obligat pârâta să înscrie în cartea de muncă menţiunile referitoare la calitatea de salariat a reclamantului pe perioada cuprinsă între 07 aprilie 2005 - 31 decembrie 2007, pe funcţia echivalentă în organigrama BCR cu cea de director general exercitată de reclamant în cadrul Bancorex, cu salariul lunar echivalent în lei, de 20.000 euro pentru perioada cuprinsă între 07 aprilie 2005 - 31 decembrie 2007; a înlăturat din dispozitivul sentinţei recurate menţiunile referitoare la data încetării raporturilor de muncă; a respins cererea reclamantului de închidere a cărţii de muncă; a menţinut restul dispoziţiilor sentinţei recurate.
La data de 28 octombrie 2011 a fost admisă cererea de revizuire formulată de BCR, iar prin Decizia civilă nr. 6796/2011, Curtea de Apel Bucureşti a dispus: obligarea BCR să plătească reclamantului suma de 480.000 euro, echivalent în lei la cursul oficial al BNR din ziua plăţii efective, cu titlu de drepturi salariale aferente perioadei cuprinse între 07 aprilie 2005 - 06 aprilie 2007; obligarea BCR să plătească reclamantului contravaloarea dobânzii legale civile pentru suma de 480.000 euro în echivalent lei, calculată pentru intervalul cuprins între 31 octombrie 2005 şi data plăţii efective; a obligat pârâta să înscrie în cartea de muncă menţiunile referitoare la calitatea de salariat a reclamantului pe perioada cuprinsă între 07 aprilie 2005 -06 aprilie 2007, pe funcţia echivalentă în organigrama BCR cu cea de director general exercitată de reclamant în cadrul Bancorex, cu salariul lunar echivalent în lei de 20.000 euro pentru perioada cuprinsă între 07 aprilie 2005 - 06 aprilie 2007; a menţinut restul dispoziţiilor deciziei recurate.
În ce priveşte Decizia nr. 1205 din 09 aprilie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, a cărei revizuire se solicită:
Prin Sentinţa civilă nr. 8179 din 09 septembrie 2014, Tribunalul Bucureşti a respins excepţia lipsei calităţii procesual pasive; a respins excepţia autorităţii de lucru judecat; a admis excepţia prescripţiei dreptului la acţiune şi a respins cererea, raportat la plata drepturilor salariale aferente perioadei 20 decembrie 2008 - 26 februarie 2009 ca fiind prescris dreptul la acţiune; a obligat BCR să plătească reclamantului drepturile salariale aferente perioadei cuprinse între 27 februarie 2009- 09 septembrie 2014, în cuantum de 70.000 euro lunar, în echivalent lei la cursul oficial al BNR din ziua plăţii elective, sume actualizate cu rata indicelui de inflaţie la data plăţii efective; a obligat BCR să plătească reclamantului contravaloarea dobânzii legale aferentă sumei acordate cu titlu de drepturi salariale datorate pentru perioada 27 februarie 2009 - 09 septembrie 2014, începând cu data de 27 februarie 2012 până la data plăţii efective; a constatat calitatea de salariat a reclamantului în perioada 07 aprilie 2007 -09 septembrie 2014, în raport cu pârâta, pe funcţia echivalentă în organigrama BCR cu cea de director general exercitată în cadrul Bancorex, cu salariul lunar echivalent în lei, de 70.000 euro pentru perioada cuprinsă între 27 februarie 2009 -09 septembrie 2014; a obligat BCR să plătească reclamantului suma de 100.000 euro cu titlu de daune morale; a respins cererea de reîncadrare.
Prin Decizia nr. 1205 din 9 aprilie 2015, Curtea de Apel Bucureşti a respins ca nefondat recursul declarat de reclamant, a admis recursul formulat de pârâta BCR, a modificat în parte sentinţa atacată, în sensul că a respins pretenţiile din acţiune privind obligarea pârâtei la plata către reclamant a drepturilor salariale aferente perioadei 27 februarie 2009 - 09 septembrie 2014, actualizate cu indicele de inflaţie la data plăţii efective, a contravalorii dobânzii legale aferente şi a daunelor morale; au fost respinse pretenţiile din acţiune privind constatarea calităţii de salariat a reclamantului pe funcţia echivalentă în organigrama BCR cu cea de director general executată în cadrul Bancorex; au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.
Revizuentul susţine că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 322 pct. 7 C. proc. civ., astfel:
Decizia nr. 1205/2015 este o hotărâre dată de o instanţă de recurs care evocă fondul şi este contradictorie Deciziei nr. 1766 din 21 martie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti în dosarul 37891 din 1 martire 2007, revizuită prin Decizia civilă nr. 6796/ 2011 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, aceasta fiind de asemenea o hotărâre pronunţată de o instanţă de recurs.
Între cele două hotărâri există o triplă identitate de părţi, obiect şi cauză, întrucât ambele litigii izvorăsc din calitatea de salariat a reclamantului în cadrul BCR, ca urmare a preluării în întregime, odată cu fuziunea, a drepturilor şi obligaţiilor Bancorex.
În principal, contradictorialitatea dintre cele două hotărâri derivă din soluţiile vădit contradictorii date de Curtea de Apel Bucureşti în cele două dosare, cu privire la calitatea reclamantului de salariat al BCR pentru perioada 1999 - 2004 şi 07 aprilie 2007 - 21 martie 2011.
Decizia nr. 1205 din 09 aprilie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti încalcă autoritatea de lucru judecat a Deciziei nr.1766 din 21 martie 2011 pronunţată de aceeaşi instanţă, revizuită prin Decizia civilă nr. 6796/ 2011 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti în dosarul nr. 37891/2007.
Astfel, prin Decizia nr. 1766/21 martie 2011 au fost soluţionate în mod irevocabil, bucurându-se de autoritate de lucru judecat, două aspecte esenţiale pentru admiterea pretenţiilor reclamantului, respectiv efectele Deciziei nr. 51/2002 pronunţată de Curtea Supremă de Justiţie cu privire la raporturile contractuale existente între reclamant şi BCR şi existenţa unor raporturi contractuale de muncă între reclamant şi BCR, în calitate de continuatoare a Bancorex, iar Decizia nr. 1205 din 09 aprilie 2015 încalcă autoritatea de lucru judecat a soluţiilor date de Curtea de Apel Bucureşti cu privire la cele două aspecte mai sus menţionate.
Totodată, revizuentul consideră că soluţia din 2015 a Curţii de Apel Bucureşti din dosarul nr. 5736/3/2012 este vădit contradictorie cu soluţia aceleaşi instanţe din 2011, instanţa de recurs aflându-se în eroare cu privire la situaţia de fapt analizată, motiv pentru care a pronunţat o hotărâre judecătorească cu încălcarea puterii de lucru judecat a soluţiei date de Curtea de Apel Bucureşti în dosarul nr. 37891 ianuarie /3/2007 cu privire la efectele Deciziei nr. 51/2002.
Decizia nr. 1205/09 aprilie 2015 este contradictorie cu Decizia nr. 1766/2011 şi prin prisma faptului că prin Decizia nr. 1766/2011, Curtea de Apel Bucureşti a statuat că, până în anul 2011 nu a intervenit încetarea raporturilor de muncă existente între părţi în timp ce, prin Decizia nr. 1205 din 09 aprilie 2005, aceeaşi instanţă a reţinut că „aplicând aceste norme juridice la situaţia din speţă, înseamnă ca de la data intrării în vigoare a OUG nr. 82/2007, prin efectul art. V teza I, chiar dacă s-ar accepta ipoteza că la acel moment între BCR (societate comercială) si recurentul-persoană fizică ar fi existat raporturi juridice de muncă, pe funcţia de preşedinte-director, acestea au încetat de drept. "
Susţine revizuentul că pentru menţinerea securităţii juridice se impune respectarea autorităţii de lucru judecat a Deciziei nr. 1766/2011, cu consecinţă admiterii prezentei cereri de revizuire.
Cu privire la principiul securităţii juridice aplicabil în cauza de faţă, Curtea Europeană a statuat că "unul din elementele fundamentale ale preeminenţei dreptului este principiul securităţii raporturilor juridice, care înseamnă, între altele, că soluţia definitivă în orice litigiu nu trebuie rediscutată. "
Concluzionând, revizuentul susţine că Decizia nr. 1205 din 09 aprilie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti în dosarul nr. 5736/3/2012 este potrivnică Deciziei nr. 1766 din 21 martie 2011 pronunţată de aceeaşi instanţă în dosarul nr. 37891 din 1 marie 2007, revizuită prin Decizia civilă nr. 6796/2011 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti în dosarul nr. 37891 din 1 martie 2007, cuprinzând măsuri ce nu pot fi aduse la îndeplinire.
Având în vedere că cele două hotărâri supuse analizei sunt diametral opuse, cea de-a doua conţinând dispoziţii ce nu pot fi aduse la îndeplinire, trebuie recunoscută şi reţinută autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri, cu consecinţa anulării celei de-a doua hotărâri.
În susţinerea cererii, revizuentul invocă decizii ale CEDO, pronunţate în cauza M. vs. România şi M.N. contra României.
Revizuentul susţine că ne aflăm chiar în situaţia avută în vedere de CEDO, ingerinţa adusă art. 6 din CEDO constând în încălcarea autorităţii de lucru judecat a Deciziei nr. 1766/2011 şi pronunţarea unei hotărâri nefavorabile revizuentului, urmare a reinterpretării aceluiaşi probatoriu pe baza căruia alte două instanţe pronunţase irevocabil, respectiv definitiv, soluţii de admitere a pretenţiilor reclamantului.
În concluzie, revizuentul solicită admiterea cererii de revizuire, cu consecinţa pronunţării unei hotărâri prin care să se constate că hotărârea a cărei revizuire o solicită este potrivnică Deciziei nr. 1766 din 21 martie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, revizuită prin Decizia civilă nr. 6796/ 2011 a aceleiaşi instanţe. Ca efect al admiterii cererii de revizuire, solicită anularea celei din urmă hotărâri potrivnice, respectiv Decizia nr. 1205 din 09 aprilie 2015 şi, în consecinţă, procedând la rejudecarea în fond a recursului, şi, respectând autoritatea de lucru judecat a Deciziei nr. 1766 din 21 martie 2011 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, respingerea recursului BCR, cu consecinţa menţinerii ca temeinică şi legală a Sentinţei civile nr. 8179 din 09 septembrie 2014 pronunţată de Tribunalul Bucureşti.
Intimata B.C.R. SA a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia inadmisibilităţii cererii de revizuire, susţinând că aceasta nu îndeplineşte niciuna dintre cele trei condiţii de admisibilitate, respectiv existenţa triplei identităţi specifice autorităţii de lucru judecat - de părţi, obiect şi cauză, hotărârile invocate să fie contradictorii, în al doilea proces să nu se fi invocat autoritatea de lucru judecat sau chiar dacă ar fi fost invocată, să nu se fi discutat.
La termenul din 11 iunie 2015, Înalta Curte a pus în discuţia părţilor excepţia inadmisibilităţii cererii de revizuire, invocată de intimată prin întâmpinare, pe care o va analiza cu prioritate, faţă de dispoziţiile art. 137 C. proc. civ. şi pe care o va admite, pentru considerentele care succed:
Revizuentul a solicitat revizuirea Deciziei nr. 1205 din 9 aprilie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, în temeiul dispoziţiilor art. 322 pct. 7 C. proc. civ., susţinând că este potrivnică Deciziei civile nr. 1766 din 21 martie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti.
Norma cuprinsă în art. 322 pct. 7 C. proc. civ. deschide părţilor calea revizuirii, cale extraordinară de atac, de retractare şi nedevolutivă, pentru cazul în care există hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade deosebite, în una şi aceeaşi pricină, între aceleaşi persoane, având aceeaşi calitate.
Fundamentul acestui caz de revizuire constă în respectarea principiului puterii lucrului judecat.
De aceea, una dintre condiţiile ce se cere a fi îndeplinită pentru admisibilitatea revizuirii pentru contrarietate de hotărâri este aceea ca hotărârile pretins potrivnice să conţină elementele caracteristice lucrului judecat, adică să existe tripla identitate, de părţi, obiect şi cauză.
În cauza dedusă judecăţii, cele două hotărâri invocate nu îndeplinesc condiţia identităţii de obiect, fiind pronunţate în litigii vizând pretenţii aferente unor perioade diferite de timp. Astfel, prin Decizia nr. 1766/2011, aşa cum a fost revizuită prin Decizia nr. 6796/2011, s-a analizat calitatea de salariat BCR a revizuentului pentru perioada 07 aprilie 2005 – 06 aprilie 2007, iar prin Decizia nr. 1205/2015, aceeaşi calitate de salariat pentru o perioadă diferită, respectiv 27 februarie 2009 - 09 septembrie 2014. Celelalte capete de cerere privind drepturile salariale, înscrierile în carnetul de muncă şi daunele morale sunt accesorii soluţiilor reţinute de instanţe cu privire la calitatea de salariat şi au în vedere aceleaşi perioade temporale.
Ca atare, hotărârile pretins potrivnice fiind pronunţate în procese cu obiect diferit, în cauză nu este îndeplinită condiţia de admisibilitate a revizuirii referitoare la existenţa triplei identităţi de elemente specifică autorităţii de lucru judecat.
O altă condiţie de admisibilitate a revizuirii întemeiată pe art. 322 pct. 7 C. proc. civ. rezidă în existenţa unor hotărâri definitive potrivnice, condiţie care, de asemenea, nu este îndeplinită în speţă.
În sensul art. 322 pct. 7 C. proc. civ., pentru a exista contrarietate de hotărâri este necesar ca această contrarietate să fie între dispozitivele celor două hotărâri, care dobândesc autoritate de lucru judecat, iar nu între considerentele hotărârilor respective.
Or, cele două hotărâri invocate în revizuirea dedusă judecăţii nu îndeplinesc condiţia de a fi potrivnice, întrucât dispozitivele acestora nu conţin prevederi contradictorii, de neconciliat, care să nu poată fi executate simultan: prin Decizia nr. 1766/2011, revizuită prin Decizia nr. 6796/2011, s-au admis pretenţiile reclamantului aferente perioadei 07 aprilie 2005 - 06 aprilie 2007, iar prin Decizia nr. 1205/2015 s-au respins pretenţiile vizând altă perioadă, respectiv 27 februarie 2009 - 09 septembrie 2014.
Aşa cum s-a arătat, raţiunea reglementării revizuirii prevăzute de art. 322 pct. 7 C. proc. civ. se găseşte în necesitatea de a înlătura încălcarea principiului puterii lucrului judecat, când instanţele au dat soluţii contrare în dosare diferite, ceea ce face ca executarea hotărârilor să fie imposibil de realizat, iar ieşirea din situaţia anormală creată de existenţa hotărârilor potrivnice, nu se poate realiza decât prin revizuirea şi anularea ultimei hotărâri care înfrânge principiul autorităţii lucrului judecat.
Instanţa competentă să se pronunţe asupra revizuirii întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ. nu exercită un control judiciar asupra legalităţii şi temeiniciei hotărârilor contradictorii, nu are căderea să aprecieze care dintre hotărârile considerate potrivnice conţine soluţia corectă, ci verifică numai dacă ultima hotărâre a fost pronunţată cu încălcarea principiului puterii lucrului judecat ce rezultă din prima hotărâre şi, în caz afirmativ, procedează la anularea ultimei hotărâri.
Scopul reglementării cazului de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 7 C. proc. civ. nu este cel al îndreptării hotărârilor greşite prin anularea acestora şi pronunţarea altora, ci respectarea principiului autorităţii de lucru judecat, prin restabilirea situaţiei determinate de nesocotirea acestuia.
Cu privire la această chestiune, în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului s-a statuat asupra faptului că instituirea normei de la art. 322 pct. 7 C. proc. civ. răspunde acestui imperativ al respectării puterii de lucru judecat, dar şi celui al asigurării securităţii raporturilor juridice, ceea ce înseamnă că o asemenea cale de atac nu ar putea fi deturnată într-o cale de atac de natură a permite rejudecarea cauzei pentru simplul fapt că „există două puncte de vedere diferite asupra aceleiaşi chestiuni”. (cauza Stanca Popescu c. României din 7 iulie 2009).
De asemenea, aceeaşi curte, în alte decizii de speţă (cauza Iordan Iordanov şi alţii contra Bulgariei din 2 iulie 2009) a statuat asupra faptului că divergenţele de jurisprudenţă nu pot justifica o intervenţie prin intermediul căilor extraordinare de atac prin care să se desfiinţeze hotărâri judecătoreşti intrate în puterea lucrului judecat. Cu toate că în aceste cauze a fost admisă nevoia de a corecta erorile judiciare şi de a asigura o jurisprudenţă unitară a instanţelor judecătoreşti, aceeaşi curte europeană a considerat că aceste scopuri nu trebuie atinse cu orice preţ, şi mai ales cu încălcarea principiului securităţii juridice. A constatat astfel că, în aceste situaţii nu se urmăreşte unificarea jurisprudenţei, ci mai degrabă, anularea unor hotărâri judecătoreşti ce nu erau favorabile celor care le promovau, nefiind vorba despre un veritabil demers judiciar întreprins în scopul armonizării practicii instanţelor şi care ar fi condus la pronunţarea unor soluţii general valabile şi obligatorii pentru restul sistemului judiciar. În realitate, soluţiile astfel pronunţate rămân la nivel de speţă, fără să “lege” în niciun fel instanţele de judecată, servind numai la desfiinţarea unor precedente nefavorabile pentru cei care uzează de această cale extraordinară de atac. Prin urmare, Curtea Europeană a Drepturilor Omului pare să fie reticentă în a îndrepta,,un rău”, respectiv divergenţele de jurisprudenţă prin intermediul altor mijloace care sunt de natură să aducă atingere principiului securităţii juridice în aceeaşi măsură.
În concluzie, constatând că în speţă nu sunt întrunite condiţiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge cererea de revizuire ca inadmisibilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire a Deciziei nr. 1205 din 9 aprilie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VII-a civilă şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, formulată de revizuentul T.R.L.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 iunie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1569/2015. Civil | ICCJ. Decizia nr. 1475/2015. Civil → |
|---|
