ICCJ. Decizia nr. 107/2016. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 107/2016
Dosar nr. 1397/1285/2012
Şedinţa publică de la 27 ianuarie 2016
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Cluj-Napoca în data de 10 septembrie 2009 sub nr. 20105/211/2009, precizată la data de 17 noiembrie 2009 şi extinsă la data de 23 iunie 2011, reclamanţii R.A.C. şi R.A.M., au solicitat în contradictoriu cu pârâţii Ş.I. şi Municipiul Cluj-Napoca, desfiinţarea construcţiei edificate de pârâtul Ş.I. în Cluj-Napoca, str. C., jud. Cluj, întrucât acesta nu a respectat autorizaţia de construire din data de 25 iulie 2008 emisă de Primăria Cluj-Napoca şi obligarea acestuia la intrarea în legalitate cu privire la imobilul edificat, astfel încât construcţia să respecte regimul de înălţime stabilit la momentul eliberării autorizaţiei, să se dispună suspendarea (sistarea) lucrărilor pe care le execută pârâtul, până în momentul intrării sale în legalitate şi cheltuieli de judecată. în subsidiar, în cazul în care nu se va dispune desfiinţarea construcţiei, au solicitat obligarea pârâţilor în solidar la repararea prejudiciului în valoare de 283.757 lei, cauzat prin avizarea nelegală a P.U.D.-ului înregistrat sub nr. 56035 din 27 martie 2008.
În final, acţiunea a fost precizată, în sensul că s-a solicitat obligarea în solidar a pârâţilor Ş.I. şi Municipiul Cluj-Napoca la plata sumei de 283.757 lei, reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul cauzat reclamanţilor prin avizarea nelegală a P.U.D.-ului nr. 56035 din 27 martie 2008, conform pct. 5 din concluziile raportului de expertiză întocmit în acest sens de către expert F.M. de către pârâtul Municipiul Cluj-Napoca şi nerespectarea autorizaţiei de construire de către pârâtul Ş.I.
Prin Sentinţa civilă nr. 12796/2012, din data de 14 iunie 2012, pronunţată de Judecătoria Cluj-Napoca, secţia civilă, a fost admisă excepţia necompetenţei materiale a Judecătoriei Cluj-Napoca şi, în consecinţă, a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanţii R.A.C. şi R.A.M., şi pe pârâţii Ş.I. şi Municipiul Cluj-Napoca, în favoarea Tribunalului Comercial Cluj.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Specializat Cluj sub nr. 1397/1285/2012, care prin Sentinţa civilă nr. 4385/2012, pronunţată la data de 29 noiembrie 2012, a respins acţiunea civilă precizată şi extinsă, formulată de reclamanţii R.A.C. şi R.A.M., în contradictoriu cu pârâţii Ş.I. şi Municipiul Cluj-Napoca. Au fost obligaţi reclamanţii să plătească în favoarea statului suma de 3.475 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel reclamanţii R.A.C. şi R.A.M.
Prin Decizia civilă nr. 147 din data de 09 februarie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a fost respinsă excepţia necompetenţei materiale a primei instanţe în soluţionarea cauzei, a fost admis apelul declarat de reclamanţii R.A.C. şi R.A.M., împotriva Sentinţei civile nr. 4385/2012, pronunţată la data de 29 noiembrie 2012, în Dosarul nr. 1397/1285/2012 al Tribunalului Specializat Cluj, pe care a schimbat-o în tot, în sensul că a fost admisă acţiunea precizată şi, în consecinţă: au fost obligaţi pârâţii în solidar, la plata către reclamanţi a sumei de 283.757 lei cu titlu de despăgubiri şi 12.992,85 lei cheltuieli de judecată, din care 2.560 lei către reclamanţi şi 10.432,85 lei în favoarea statului.
Pentru a pronunţa această soluţie instanţa a reţinut, în esenţă, următoarele:
Reclamanţii apelanţi au promovat împotriva pârâţilor o acţiune în despăgubiri, solicitând prin acţiunea precizată la data de 17 noiembrie 2009 repararea prejudiciului produs prin edificarea unei construcţii în baza unei autorizaţii emise cu nerespectarea exigenţelor legale şi prin încălcarea acesteia de către pârâtul Ş.I.
Natura litigiului dedus judecăţii a fost examinată prin Sentinţa civilă nr. 12796/2012, din data de 14 iunie 2012, Judecătoria Cluj-Napoca, secţia civilă, soluţionând excepţia necompetenţei materiale a instanţei invocată de pârâtul Ş.I., privind natura comercială a litigiului în privinţa cererii promovate la data de 10 septembrie 2009, astfel cum a fost extinsă şi precizată la data de 17 noiembrie 2009 şi 23 iunie 2011.
Pârâtul Ş.I. a susţinut că faptele care i se impută cad sub incidenţa activităţii desfăşurate de acesta în calitatea sa de comerciant.
Instanţa de apel a apreciat că norma de procedură a fost corect determinată sub aspect temporal, însă, trebuie aplicate normele C. proc. civ. anterioare modificărilor introduse prin Legea nr. 202/2010, sens în care, împotriva hotărârii prin care instanţa s-a declarat necompetentă, art. 158 alin. (3) C. proc. civ. prevedea calea de atac a recursului, ce trebuia exercitat în termen de 5 zile de la pronunţare, iar neexercitarea acesteia conferă caracter irevocabil hotărârii prin care s-a dispus asupra competenţei.
Exercitarea drepturilor procedurale trebuie să fie fundamentată pe bună-credinţă conform art. 723 C. proc. civ. de la 1865.
Natura faptelor săvârşite de persoana fizică a fost determinată prin raportare la faptele calificate în mod expres de legiuitor ca îndeplinind cerinţele pentru a fi fapte din sfera celor ce conferă un astfel de statut, enumerate de art. 3 din noul C. civ.
Nu se poate reţine că în momentul exercitării faptelor din sfera celor stabilite, persoana fizică nu este profesionist în viziunea codului doar pentru omisiunea sa de a se supune înregistrării.
Este profesionist cel care îndeplineşte condiţiile în măsura în care faptele pe care le realizează sunt fapte din sfera exploatării unei întreprinderi ori în ceea ce îl priveşte pe intimat, faptele invocate sunt fapte ce se includ în această sferă, fiind dintre cele enumerate de legiuitor.
Raportat la aceste aspecte, excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Comercial Cluj, invocată în faţa instanţei de apel de către intimatul pârât Ş.I. a fost respinsă.
Reclamanţii au invocat, în faţa instanţei de apel, excepţia de nelegalitate a H.C.L. nr. 269 din 08 iulie 2008 şi a autorizaţiilor de construire nr. 1554, nr. 1555 şi nr. 1556 din 09 noiembrie 2009, cererea fiind trimisă instanţei competente potrivit prevederilor art. 4 din Legea nr. 554/2004 (forma în vigoare la data de 15 martie 2013).
Tribunalul Cluj, secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, de conflicte de muncă şi asigurări sociale, prin Sentinţa civilă nr. 3476/2014 din data de 24 aprilie 2014, a admis excepţia de nelegalitate invocată de reclamanţii R.A.C. şi R.A.M., în contradictoriu cu pârâţii Ş.I. şi Municipiul Cluj-Napoca, şi în consecinţă, a constatat nelegalitatea H.C.L. nr. 269/2008 pentru aprobarea P.U.D. nr. 56035/2008 şi a autorizaţiei de construire nr. 1210/2008, emisă de Primarul Municipiului Cluj-Napoca.
Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, prin Decizia civilă nr. 8546/2014 din data de 22 octombrie 2014, pronunţată în Dosarul nr. 8174/117/2013, a respins cererea de intervenţie în interesul recurentului Ş.I., formulată de R.A.N. şi R.A.E., a respins recursul declarat de Municipiul Cluj-Napoca şi Ş.I. împotriva Sentinţei civile nr. 3476/2014 din data de 24 iunie 2014, pronunţată în Dosarul nr. 8174/117/2013 al Tribunalului Cluj, pe care a menţinut-o în întregime şi a respins recursul declarat de Ş.I. împotriva încheierii de şedinţă prin care a fost respinsă excepţia nulităţii actelor de procedură şi a expertizei.
Instanţa de apel a reţinut că aspectele menţionate de către expertul desemnat în cauza de faţă, au fost confirmate de întocmirea raportului de expertiză din cauza având ca obiect excepţia de nelegalitate, iar urmare a soluţiei pronunţate, demersurile pârâtului, care apăreau ca fiind conforme autorizaţiei, au rămas fără suport legal.
Raportul de expertiză întocmit în cauză de expert tehnic judiciar ing. M.E.F. a relevat, pe de altă parte, că nu au fost respectate de către pârâtul Ş.I. prevederile proiectului autorizat potrivit Autorizaţiei de construire nr. 1210/2008.
Expertul a mai reţinut că blocul existent umbreşte în totalitate imobilul reclamanţilor, iar valoarea acestuia a scăzut considerabil, şi din acest motiv, unica pretenţie a apelanţilor a devenit aceea de acordare a despăgubirilor.
Instanţa de apel a menţionat că, sub aspectul diminuării valorii construcţiei proprietatea reclamanţilor, expertul tehnic judiciar ing. M.E.F. a apreciat că aceasta nu se datorează în special lucrărilor executate de pârât prin nerespectarea autorizaţiilor de construire emise, ci chiar celor aprobate prin proiectul avizat spre neschimbare, în baza căruia s-a eliberat Autorizaţia nr. 1210/2008.
Aspectele evidenţiate au probat că se impune ca despăgubirea pentru prejudiciul creat să revină atât pârâtului Ş.I., pentru edificarea construcţiilor cu nerespectarea limitelor impuse, precum şi autorităţii pârâte, Municipiul Cluj-Napoca, prin Primar, pentru emiterea autorizaţiilor cu nerespectarea normelor legale, aşa cum s-a demonstrat în litigiul având ca obiect excepţia de nelegalitate.
Cu privire la întinderea prejudiciului încercat de reclamanţi, instanţa de apel a reţinut că expertul tehnic judiciar ing. M.E.F. a stabilit că valoarea imobilului, teren şi construcţie, aflat în proprietatea reclamanţilor înainte de edificarea blocului pârâtului a fost de 195.900 euro (709.393 lei), iar această valoare s-a diminuat cu 40%, datorită execuţiei blocului pârâtului, aflându-se o treime din zi în umbra acestuia, ca urmare valoarea actuală a imobilului reclamanţilor a ajuns la suma de 425.636 lei. De asemenea, s-a constatat că lungimea parcelei reclamanţilor este de 34,47 m, iar lungimea blocului pârâtului este de 50,75 m, ceea ce înseamnă că nu numai suprafaţa construită, ci şi curtea este umbrită de bloc.
Argumentele evidenţiate au fundamentat concluzia expertului că prejudiciul suportat de reclamanţi se ridică la suma de 283.757 lei.
Prejudiciul constatat de expert, cauzat apelanţilor, constă în scăderea valorii de piaţă a imobilului, ca urmare a nerespectării exigenţelor privitoare la însorirea acestuia la emiterea autorizaţiei de construire, împrejurare care demonstrează relaţia existentă între faptele pârâtului Ş.I. şi declararea ca nelegale ale actelor emise de pârâtul Municipiul Cluj-Napoca.
Apărarea intimatului Municipiul Cluj-Napoca vizând autoritatea de lucru judecat, în raport cu Sentinţa civilă nr. 2356/2010, pronunţată de Judecătoria Cluj-Napoca a fost înlăturată de instanţa de apel, întrucât, ulterior, cererea reclamanţilor a fost precizată, fiind restrânsă doar la petitul având ca obiect răspunderea civilă delictuală.
Caracterul solidar al răspunderii pârâţilor se fundamentează pe săvârşirea faptelor în mod conjugat, faptele pârâţilor fiind diferite, dar producând un rezultat unic, respectiv prejudicierea reclamanţilor în maniera demonstrată prin rapoartele de expertiză întocmite atât în faţa instanţei specializate cât şi în faţa instanţei de contencios administrativ.
Întinderea răspunderii fiecăruia din pârâţi pentru fiecare din fapte nu se impune a fi determinată, întrucât prin faptele coroborate ale acestora a fost creat un prejudiciu unic, diminuarea valorii imobilului proprietatea reclamanţilor.
Fapta independentă doar a unuia din pârâţi nu ar fi fost de natură să atragă un astfel de rezultat, dar faptele lor corelate au cauzat acest prejudiciu.
Împotriva acestei decizii, au declarat recurs pârâţii Municipiul Cluj-Napoca, prin Primar şi Ş.I.
Pârâtul Municipiul Cluj-Napoca, prin Primar, a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei recurate în sensul respingerii apelului reclamanţilor ca nefondat, cu consecinţa menţinerii Sentinţei civile nr. 4385/2012 pronunţată de către Tribunalul Specializat Cluj în Dosarul nr. 1397/1285/2012, ca fiind temeinică şi legală, motivele fiind următoarele:
A criticat legalitatea Deciziei civile nr. 147 din data de 09 februarie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, apreciind că instanţa, în mod greşit, cu încălcarea prevederilor legale, a pronunţat această decizie.
A arătat că înţelege să invoce următoarele excepţii:
Excepţia nelegalei timbrări raportat la prevederile din Legea nr. 146/1997, art. 1, coroborat cu art. 20, alin. (1).
Excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Municipiului Cluj-Napoca raportat la petitele deduse judecaţii, având în vedere dispoziţiile art. 25 şi următoarele din Legea nr. 350/2001, privind amenajarea teritoriului şi urbanismului, art. 36 alin. (5) lit. c) din Legea nr. 215/2001.
Excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, potrivit art. 19 şi art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, considerând că acţiunea în despăgubiri este tardiv formulată. A arătat, în acest sens, că cererea de chemare în judecată a reclamanţilor a fost înregistrată la registratura Tribunalului Specializat Cluj la data de 9 august 2012, în contextul în care aceştia, prin petitele acţiunii arată că solicită obligarea pârâţilor, în solidar, la repararea prejudiciului în valoare de 283.757 lei, cauzat prin avizarea nelegală a P.U.D. cu nr. 56035 din 27 martie 2008. Data în raport de care începe să curgă termenul de prescripţie este 27 martie 2008, aceasta fiind data de la care reclamanţii au cunoscut sau trebuia să cunoască întinderea pagubei.
Susţine recurentul pârât Municipiul Cluj-Napoca, prin Primar, că în mod greşit a fost admis apelul reclamanţilor, în condiţiile în care actele emise au respectat prevederile legale, întreaga culpă revenind în mod exclusiv pârâtului Ş.I., întrucât acesta nu a respectat documentaţia tehnică, vizată spre neschimbare, autorizată. A făcut un istoric al relaţiilor juridice derulate cu privire la actele emise.
În drept, recursul a fost întemeiat pe prevederile art. 299 C. proc. civ.
Prin recursul declarat, pârâtul Ş.I. a solicitat admiterea recursului, în principal casarea cu trimiterea cauzei spre judecare Judecătoriei Cluj-Napoca, iar în subsidiar modificarea în tot a deciziei recurate, motivele fiind următoarele:
Hotărârea s-a dat cu încălcarea competenţei de ordine publică a altei instanţe, invocată în condiţiile legii - art. 304 alin. (1) pct. 3 vechiul C. proc. civ., instanţa respingând în mod greşit excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Specializat Cluj.
Având în vedere dispoziţiile art. 159 alin. (1) din vechiul C. proc. civ., în forma sa dinainte de modificarea adusă prin Legea nr. 202/2010, necompetenţa materială este de ordine publică.
Contrar celor reţinute de instanţă, litigiul nu a fost intentat ca urmare a calităţii de profesionist a recurentului, obiectul acţiunii fiind obligarea în solidar a acestuia şi a Municipiul Cluj-Napoca, prin Primar, la acordarea de despăgubiri. Nu trebuie astfel pierdut din vedere faptul că temeiul acţiunii este răspunderea civilă delictuală, care se antrenează în aceleaşi condiţii, independent de calitatea de comerciant a vreuneia dintre părţi.
Prin raportul de expertiză depus la dosarul cauzei se arată că majoritatea prejudiciului, chiar dacă nu este defalcat în vreun mod, se datorează faptului că autorizaţia este nelegală, nu pentru că s-au depăşit limitele autorizaţiei. Prin urmare, fapta ilicită constă în emiterea a două acte administrative nelegale, care nu au nicio legătură cu comerciantul. Prin urmare, natura litigiului este una civilă, nu comercială, raportat la valoarea pricinii.
În consecinţă, recurentul Ş.I., neavând calitatea de comerciant/profesionist, nu trebuia să îndeplinească formalităţile de înscriere la registrul comerţului, nefiind vorba despre o omisiune deliberată, aşa cum a reţinut instanţa de fond.
Al doilea motiv de recurs vizează faptul că hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii - art. 304 alin. (1) pct. 9 vechiul C. proc. civ.
A arătat, în acest sens că hotărârea recurată a fost dată cu aplicarea greşită a legii, mai exact a prevederilor art. 998 şi art. 999 vechiul C. civ., referitoare la condiţiile răspunderii civile delictuale.
În aprecierea condiţiilor răspunderii civile delictuale, instanţa a reţinut că faptele ilicite imputabile fiecăruia dintre pârâţi, privite în mod independent, nu pot să atragă producerea prejudiciului, însă întinderea răspunderii fiecăruia dintre pârâţi pentru fiecare din fapte nu se mai impune a fi determinată, caracterul solidar al răspunderii fundamentându-se tocmai pe săvârşirea faptelor în mod conjugat. În consecinţă, instanţa de apel a înlăturat apărările referitoare la limitarea răspunderii, având în vedere concluziile raportului de expertiză, considerându-se că prin punerea în operă a actelor nelegale până la momentul declarării lor ca nelegale a fost creat prejudiciul reclamanţilor.
Concluzia instanţei a fost astfel că sunt dovedite toate elementele necesare pentru antrenarea răspunderii civile delictuale: autorizaţia a fost emisă cu nerespectarea dispoziţiilor legale, recurentul a schimbat destinaţia caselor unifamiliale în tronsoane de bloc colectiv, raportul de cauzalitate rezultă din expertiză, valoarea imobilului fiind diminuată ca urmare a edificării construcţiei în scopul obţinerii de profit, cu ignorarea normelor legale şi a autorizaţiilor emise.
Instanţa de apel nu a analizat îndeplinirea condiţiei vinovăţiei, la momentul analizării răspunderii civile delictuale.
Prejudiciul, aşa cum se reţine şi în raportul de expertiză şi în hotărârea atacată, a fost cauzat de umbrirea totală a locuinţei reclamanţilor de blocul construit de pârâtul Ş.I.
Chiar dacă fapta ilicită imputabilă recurentului, constând în punerea în operă a unor acte nelegale, există, ceea ce trebuia verificat de instanţă era dacă aceasta a fost comisă de acesta cu vinovăţie.
În speţă, nu se poate identifica un reproş juridic conduitei recurentului, constând în punerea în executare a unor acte nelegale, în niciuna din formele sale, intenţie sau culpă.
La momentul punerii în executare a acestor acte (autorizaţia şi P.U.D.-ul aferent), ele se bucurau de prezumţia de legalitate, fiind acte perfect valabile. Instanţa, prin admiterea irevocabilă a excepţiei de nelegalitate asupra lor, a constatat caracterul nelegal al lor, însă această împrejurare a fost ulterioară edificării propriu-zise. Or vinovăţia, ca element al răspunderii civile delictuale, trebuie apreciată la momentul săvârşirii faptei ilicite. Pentru a fi întrunit acest element al răspunderii trebuia ca, la momentul la care recurentul pârât a construit, să fi ştiut că edifică în baza unei autorizaţii şi a unui P.U.D. nelegal.
Singura posibilitate în care s-ar putea discuta eventual despre o retroactivitate a acestui element subiectiv al răspunderii este situaţia în care nelegalităţile ar fi fost unele vădite şi flagrante (ex: s-ar obţine o autorizaţie care încalcă în mod flagrant certificatul de urbanism), ceea ce nu este cazul în speţă.
Neavând cunoştinţe juridice sau de urbanism, recurentul a susţinut că nu avea cum să anticipeze că actele în discuţie comportă vicii de nelegalitate, în condiţiile în care nu deţine calitatea de profesionist în materie, a avut încredere, în mod legitim, în documentaţiile de urbanism obţinute.
Pe de altă parte, culpa Municipiului Cluj-Napoca este una evidentă: fiind profesionist, el este cel care are puterea de apreciere asupra emiterii documentaţiei şi a întocmirii ei. Administraţia este cea care este singura răspunzătoare pentru prejudiciu, tocmai pentru că ea este singura care poate să decidă dacă emite sau nu autorizaţia şi în ce condiţii, culpa emiterii actelor aparţinând Municipiului Cluj-Napoca, nu a particularului care a solicitat emiterea acestora.
Singura faptă imputabilă recurentului este nerespectarea autorizaţiei de construire, ceea ce este necesar a fi verificat este dacă fapta acestuia, de a construi cu depăşirea limitelor autorizaţiei, produce prejudiciul pretins de reclamanţi.
Prin raportul de expertiză efectuat se reţine că, nerespectarea autorizaţiei nu produce reclamanţilor niciun prejudiciu. Prin răspunsul la obiectivele III şi IV, expertul reţine că diminuarea valorii de circulaţie a imobilului reclamanţilor nu se datorează lucrărilor executate de recurent, care "exced autorizaţiei de construire", ci celor aprobate prin proiectul avizat spre neschimbare, în baza căruia s-a eliberat Autorizaţia nr. 1210/2008.
În drept, recursul a fost întemeiat pe prevederile art. 998, art. 999 vechiul C. civ. şi art. 304, art. 312 alin. (2) şi 6 C. proc. civ.
Prin întâmpinarea formulată, la recursul declarat de Municipiul Cluj-Napoca, intimaţii-reclamanţi R.A.C. şi R.A.M. au solicitat respingerea excepţiilor invocate şi respingerea recursului ca neîntemeiat, cu consecinţa menţinerii Deciziei civile nr. 147 din data de 09 februarie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
Au arătat intimaţii-reclamanţi că excepţia nelegalei timbrări este atât inadmisibilă, cât şi nefondată, raportat la prevederile art. 20 alin. (5) din Legea nr. 146/1997, coroborat cu art. 38 din O.U.G. nr. 80/2013. În cazul în care instanţa de recurs ar constata că, în faza procesuală a apelului, taxa judiciară de timbru nu ar fi fost plătită în cuantumul legal, sancţiunea este aceea a dării în debit şi nu a anulării cererii de apel.
Raportat la aceste dispoziţii legale, invocarea nelegalei timbrări a unei cereri deja soluţionate de o instanţă inferioară în grad este inadmisibilă.
Excepţia este şi nefondată, întrucât intimaţii-reclamanţi au achitat taxa judiciară de timbru în modalitatea stabilită de instanţă.
Excepţia lipsei calităţii procesual pasive a Municipiului Cluj-Napoca este nefondată, raportat la dispoziţiile art. 21 alin. (1) din Legea nr. 215/2001 a administraţiei publice locale, unitatea administrativ teritorială are calitate procesuală, având personalitate juridică.
Excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune este şi ea neîntemeiată, în condiţiile în care intimaţii-reclamanţi au formulat o acţiune în răspundere civilă delictuală şi nu o acţiune în despăgubiri, subsecventă unei cereri în anularea actului administrativ, potrivit dispoziţiilor Legii nr. 554/2004. De asemenea, trebuie avut în vedere faptul că acţiunea a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Cluj-Napoca în data de 10 septembrie 2009 sub nr. 20105/211 /2009, nu în anul 2012, aşa cum susţine recurentul.
Au arătat că susţinerile recurentului, pe fondul recursului, sunt neîntemeiate.
Prin întâmpinarea formulată la recursul declarat de Ş.I., intimaţii-reclamanţi R.A.C. şi R.A.M. au solicitat respingerea recursului, motivat de următoarele aspecte:
Invocarea excepţiei necompetenţei materiale a instanţei fondului este inadmisibilă, întrucât recurentul nu a exercitat calea de atac a recursului împotriva Sentinţei civile nr. 12796/2012 din 14 iunie 2012, pronunţată de Judecătoria Cluj-Napoca. Potrivit dispoziţiilor art. 158 alin. (3) C. proc. civ., împotriva hotărârii prin care instanţa s-a declarat necompetentă se putea exercita calea de atac a recursului, în termen de 5 zile de la pronunţare. Prin neexercitarea căii de atac, hotărârea de declinare a competenţei a căpătat caracter irevocabil. Dacă împotriva hotărârii de declinare a competenţei nu se declară recurs şi nici nu este provocat un conflict de competenţă, necompetenţa instanţei care a soluţionat cauza primită prin declinare nu poate fi invocată în căile de atac împotriva acestei hotărâri, deoarece aceasta a căpătat putere de lucru judecat. Prin urmare, invocarea în cadrul recursului a dispoziţiilor art. 304 pct. 3, prin raportare la excepţia necompetenţei materiale a instanţei fondului, fără a fi fost exercitată în prealabil calea de atac împotriva sentinţei civile prin care s-a declinat competenţa, apare ca inadmisibilă.
Excepţia este inadmisibilă şi raportat la prevederile art. XXII din Legea nr. 202/2010.
În subsidiar, excepţia este nefondată, în condiţiile în care însuşi recurentul-pârât Ş.I. a invocat excepţia necompetenţei materiale a Judecătoriei Cluj-Napoca. Arată, de asemenea, că au înţeles să se judece cu pârâtul Ş.I., în calitatea sa de constructor al imobilului, nu cu persoana fizică. Nu se poate susţine că natura litigiului nu este influenţată şi nu are nicio legătură cu comerciantul, atât timp cât, urmare a activităţii desfăşurate de acesta, s-a produs prejudiciul.
Pe fond, hotărârea pronunţată de Curtea de Apel Cluj este temeinică şi legală.
Intimatul-pârât Municipiul Cluj-Napoca, prin Primar, a depus concluzii scrise, solicitând ca acestea să fie considerate o completare a motivelor de recurs. A reiterat excepţia lipsei calităţii procesual-pasive, în ceea ce îl priveşte şi a invocat excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Specializat Cluj, raportat la prevederile art. 1 pct. 1 C. proc. civ., arătând, de asemenea, că pe fond, acţiunea nu este dovedită în fapt şi în drept.
Recurentul-pârât Ş.I. a depus note de şedinţă, în susţinerea excepţiei necompetenţei materiale a Tribunalului Specializat Cluj şi privitoare la fondul cauzei.
Analizând motivele de recurs invocate, Înalta Curte constată că recursurile sunt fondate, pentru următoarele considerente:
Instanţa, conform art. 137 alin. (1) C. proc. civ., apreciază ca întemeiat motivul de recurs care se încadrează în dispoziţiile art. 304 pct. 3 C. proc. civ., cu privire la necompetenţa materială a Tribunalului Specializat Cluj.
Judecătoria Cluj-Napoca, prin Sentinţa civilă nr. 12796/2012 din 14 iunie 2012, pronunţată în Dosarul nr. 20105/211/2009, a admis excepţia necompetenţei materiale invocată de pârâtul Ş.I. şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Comercial Cluj.
Instanţa a reţinut calitatea de comerciant a acestui pârât, raportat la dispoziţiile art. 7 şi art. 9 C. com., coroborat cu art. 2, pct. 1, lit. a) C. proc. civ., anterior intrării în vigoare a Legii nr. 71/2011, potrivit căruia, tribunalul judecă în primă instanţă procesele şi cererile în materie comercială al căror obiect are o valoare de peste 100.000 lei, precum şi procesele şi cererile în materie comercială al căror obiect este neevaluabil în bani.
Tribunalul Specializat Cluj, prin Sentinţa civilă nr. 4385/2012, pronunţată la data de 29 noiembrie 2012, în Dosarul nr. 1397/1285/2012, a constatat că este competent material să soluţioneze cauza, în conformitate cu dispoziţiile art. 2 pct. 1 lit. a) C. proc. civ., în vigoare la data sesizării instanţei, având în vedere temeiul juridic invocat de reclamanţi, respectiv art. 998 - 999 C. civ. 1864, raportat la art. 4 C. com. şi la valoarea obiectului celor două capete de cerere susţinute iniţial: desfiinţarea construcţiilor edificate de pârât (valoarea lucrărilor de desfiinţare fiind estimată de reclamanţi la circa 1.000.000 lei ROL) şi obligarea acestuia la repararea prejudiciului cauzat reclamanţilor prin faptul său ilicit, respectiv edificarea unei construcţii în realizarea obiectului de activitate, cu nerespectarea autorizaţiei de construire (valoarea fiind estimată la 283.757 lei).
Excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Specializat Cluj, invocată în faţa instanţei de apel de către intimatul-pârât Ş.I. a fost respinsă prin Decizia civilă nr. 147 din data de 09 februarie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, pentru considerentele expuse mai sus.
Înalta Curte apreciază că nu poate fi reţinută calitatea de comerciant a pârâtului Ş.I., autorizaţia de construire din data de 25 iulie 2008 (aflată la Dosarul nr. 20105/211/2009 al Judecătoriei Cluj-Napoca) fiind emisă pe numele soţilor Ş.I. şi Ş.In.
Din actele aflate la dosarul cauzei nu reiese că pârâtul Ş.I. sau soţia acestuia ar fi acţionat în calitate de comerciant, solicitarea lor, în vederea emiterii autorizaţiei de construire, fiind făcută în calitate de persoane fizice.
Faptele considerate ca fiind "de comerţ" şi excepţiile de la acestea sunt prevăzute de dispoziţiile art. 3 - 6 C. com., printre ele neregăsindu-se construirea unui imobil, chiar şi în cazul în care acesta a fost ulterior înstrăinat către una sau mai multe persoane.
În vederea stabilirii competenţei materiale, se observă că valoarea pretenţiilor cererii deduse judecăţii se situează sub pragul de 500.000 lei, prevăzut de dispoziţiile art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ.
Raportat la momentul invocării excepţiei necompetenţei materiale în faţa instanţei de apel şi reiterate în faţa instanţei de recurs, Înalta Curte reţine că potrivit dispoziţiilor art. 159, pct. 2 C. proc. civ., când pricina este de competenţa unei instanţe de alt grad, necompetenţa este de ordine publică, iar nesocotirea dispoziţiilor legale privitoare la competenţă atrage nulitatea actelor de procedură potrivit prevederilor art. 105 alin. (1) C. proc. civ., nulitate necondiţionată de existenţa vreunei vătămări, motiv pentru care instanţa nu poate deroga de la această normă de competenţă.
Nu poate fi avută în vedere apărarea formulată de intimaţii-reclamanţi prin întâmpinare, cu privire la inadmisibilitatea excepţiei necompetenţei materiale, motivat de faptul că recurentul nu a exercitat calea de atac a recursului împotriva Sentinţei civile nr. 12796 din 14 iunie 2012, pronunţată de Judecătoria Cluj-Napoca, potrivit dispoziţiilor art. 158 alin. (3) C. proc. civ.
Hotărârea de declinare a competenţei dezînvesteşte instanţa care a pronunţat-o şi învesteşte instanţa în favoarea căreia s-a pronunţat declinarea de competenţă. Această hotărâre se bucură de autoritate de lucru judecat, însă, în această materie, efectele autorităţii de lucru judecat se produc numai în ceea ce priveşte instanţa care se dezînvesteşte, nu şi în privinţa instanţei arătate ca fiind competentă.
De asemenea, potrivit prevederilor art. 162 C. proc. civ.: "Excepţiile de procedură de ordine publică pot fi ridicate înaintea instanţei de recurs numai când nu este nevoie de o verificare a împrejurărilor de fapt în afara dosarului".
Nici susţinerea intimaţilor-reclamanţi, potrivit căreia excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Specializat Cluj este inadmisibilă şi raportat la prevederile art. XXII din Legea nr. 202/2010, nu este fondată, avându-se în vedere faptul că cererea de chemare în judecată a fost introdusă pe rolul Judecătoriei Cluj-Napoca la data de 10 septembrie 2009, anterior momentului intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010.
Raportat la aceste aspecte, şi văzând dispoziţiile art. 1 pct. 1 C. proc. civ. (forma în vigoare la momentul sesizării instanţei), instanţa competentă să judece în fond cererea de chemare în judecată este Judecătoria Cluj-Napoca.
Deşi recurentul-pârât Ş.I. a invocat mai multe motive de recurs, dintre care unele atrag casarea şi altele modificarea deciziei recurate, iar recurentul-pârât Municipiul Cluj-Napoca, prin Primar a invocat motive de recurs care atrag modificarea aceleiaşi decizii, Înalta Curte, pentru a asigura o judecată unitară, în temeiul art. 312 alin. (3) şi raportat la prevederile art. 312 alin. (6) şi art. 313 C. proc. civ., va admite recursurile declarate de recurenţii-pârâţi Ş.I. şi Municipiul Cluj-Napoca, prin Primar, va casa Decizia civilă nr. 147 din 9 februarie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, şi Sentinţa civilă nr. 4385 din 29 noiembrie 2012, pronunţată de Tribunalul Specializat Cluj şi va trimite cauza spre competentă soluţionare la Judecătoria Cluj-Napoca.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de recurenţii-pârâţi Ş.I. şi Municipiul Cluj-Napoca, prin Primar, împotriva Deciziei civile nr. 147 din 9 februarie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
Casează Decizia civilă nr. 147 din 9 februarie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal. şi Sentinţa civilă nr. 4385 din 29 noiembrie 2012, pronunţată de Tribunalul Specializat Cluj.
Trimite cauza spre competentă soluţionare la Judecătoria Cluj-Napoca.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 ianuarie 2016.
| ← ICCJ. Decizia nr. 111/2016. Civil | ICCJ. Decizia nr. 108/2016. Civil → |
|---|
