ICCJ. Decizia nr. 280/2016. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 280/2016
Dosar nr. 1001/45/2015
Şedinţa publică din 04 februarie 2016
Deliberând, în condiţiile art. 256 alin. (1) C. proc. civ., asupra recursului de faţă;
Prin sentinţa civilă nr. 12363 din 30 octombrie 2014 a Judecătoriei Iaşi a fost admisă cererea formulată de reclamanta SC P.I. SRL, prin reprezentant legal, cu sediul în mun. Iaşi, în contradictoriu cu pârâta SC C. SA, prin reprezentant legal, cu sediul în mun. Iaşi.
A fost obligată pârâta la plata către reclamantă a sumei de 129.000 lei, reprezentând contravaloare îmbunătăţiri efectuate de reclamantă pe terenul în suprafaţă de 9999 m.p. situat în mun. Iaşi, zona complex C., înscris în CF.
S-a instituit în favoarea reclamantei un drept de retenţie asupra îmbunătăţirilor până la plata de către pârâtă a sumei anterior menţionate.
A fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 6.147,7 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
A fost respinsă cererea pârâtei privind cheltuielile de judecată.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâta SC C. SA.
Prin încheierea din 25 iunie 2015 a Tribunalului Iaşi, secţia II-a civilă de contencios administrativ şi fiscal, s-a admis excepția necompetentei funcționale a Secţiei a II-a civilă de contencios administrativ şi fiscal din cadrul Tribunalului Iaşi în soluţionarea apelului şi s-a transpus cauza la Secţia I civilă a Tribunalului Iaşi.
Pentru a hotărî astfel, s-au reţinut următoarele:
Ţinând cont că prezenta cauză este guvernată de dispoziţiile vechiului C. civ. şi a vechiului cod de procedură civilă şi având în vedere că obiectul cauzei este un litigiu civil şi nu priveşte raporturile dintre profesionişti, tribunalul a apreciat că este întemeiată excepţia necompetenţei funcţionale a Secţiei a II-a civilă de contencios administrativ şi fiscal.
Totodată, având în vedere că litigiul nu are ca izvor un act sau faptă de comerţ, fiind vorba de un litigiu de natură civilă, respectiv îmbogăţire fără justă cauză dintr-un fapt licit, nu contract, şi drept de retenţie, văzând şi Hotărârea Colegiului de conducere al Tribunalului Iaşi nr. 63 din 18 noiembrie 2011 prin care a fost stabilită competenţa funcţională a Secţiei I civilă şi a Secţiei a II-a civilă de contencios administrativ şi fiscal, instanţa a transpus cauza la Secţia I Civilă.
Având apelul spre soluţionare, prin încheierea din 24 septembrie 2015, Tribunalul Iaşi, secţia I civilă, a constatat necompetenţa funcţională a acestei secţii şi a declinat competenţa funcţională de soluţionare a apelului în favoarea Secţiei a II-a civilă de contencios administrativ şi fiscal a Tribunalului Iaşi.
S-a trimis dosarul Curţii de Apel Iaşi, secţia civilă, în vederea soluţionării conflictului negativ de competenţă.
Pentru a hotărî astfel, s-au reţinut următoarele:
Având în vedere faptul că prin prezenta acţiune se solicită obligarea pârâtei, în temeiul îmbogăţirii fără justă cauză, la plata contravalorii îmbunătăţirilor efectuate de reclamantă pe terenul concesionat, părţile fiind profesionişti, litigiul vizând exploatarea unui teren parte a fondului de comerţ, câtă vreme amenajările - îmbunătăţirile aduse terenului sunt destinate tocmai realizării activităţii economice şi profesionale a reclamantei, văzând şi dispoziţiile Hotărârii Colegiului de conducere al Tribunalului Iaşi nr. 63 din 18 noiembrie 2011 privind competenţa funcţională a celor două secţii ale tribunalului, s-a dispus declinarea competenţei funcţionale de soluţionare a apelului în favoarea Secţiei a II-a civilă de contencios administrativ şi fiscal a Tribunalului Iaşi.
Primind conflictul spre soluţionare, Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă, prin sentinţa civilă nr. 77 din 13 octombrie 2015 a constatat că în cauză nu există conflict negativ de competenţă între secţiile specializate ale Tribunalului Iaşi.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Curtea a constatat următoarele:
Reclamanta SC P.I. SRL a învestit instanţa de judecată la data de 14 februarie 2013, astfel cum atestă plicul anexat cererii de chemare în judecată.
Aşa fiind, Curtea a constatat că în raport de data învestirii instanţei de fond – 14 februarie 2013 – în cauză sunt aplicabile dispoziţiile Codului de procedură civilă de la 1865.
Or, din examinarea dispoziţiilor care reglementează conflictele de competenţă şi care sunt cuprinse în Titlul IV C. proc. civ. de la 1865, a rezultat că nu se poate naşte conflict negativ de competenţă între secţiile specializate ale aceleiaşi instanţe.
Drept pentru care, în raport de dispoziţiile art. 22 C. proc. civ., Curtea a constatat că în cauză nu există conflict negativ de competenţă.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta SC C. SA.
Prin cererea de recurs, întemeiată pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., după expunerea istoricului procesual precedent, recurenta pârâtă a susţinut, în esenţă, caracterul comercial al litigiului dedus judecăţii, având în vedere jurisprudența unitară în această materie pe parcursul a zece ani.
În ceea ce priveşte disputa privind competenţa materială funcţională până la modificarea Codului civil şi a Codului de procedură civilă de la 1865 se susţine că a existat o opinie izolată potrivit căreia conflictul între două secţii (civilă şi comercială) ale aceleiaşi instanţe de apel nu ar constitui un veritabil conflict negativ de competenţă. Instanţele de control judiciar restituiau dosarul, în acest caz, instanţei ce a sesizat conflictul, cu menţiunea ca rezolvarea disputei să se facă pe cale administrativă.
Opiniile noi şi unitare au relevat faptul că două instanţe ce se consideră deopotrivă necompetente nu pot rezolva administrativ disputa în apel, neexistând un asemenea mecanism, mai ales în condiţiile art. 6 din C.E.D.O.
Secţiile devin instanţe independente ce judecă procese civile sau comerciale, cu instituţii de sine stătătoare. Susţinerea potrivit căreia ar fi doar o permutare între secţii dispare. Nu mai este un aparent conflict funcţional, ci un conflict material între două instanțe independente, una civilă şi una comercială ce judecă o pricină în apel.
În ceea ce priveşte competenţa de soluţionare a conflictului între secţii în apel se susţine că:
Art. 136 din Noul Cod de procedură civilă, oferă rezolvarea pentru situaţia în care două secţii ale aceleiaşi instanţe judecătoreşti se declară deopotrivă necompetente să soluţioneze o cauză: „Dispoziţiile prezentei secţiuni privitoare la excepţia de necompetenţă şi la conflictul de competenţă se aplică prin asemănare şi în cazul secţiilor specialitate ale aceleiaşi instanţe judecătoreşti. Conflictul se va soluţiona de secţia instanţei stabilite potrivit art. 135 corespunzătoare secţiei înaintea căreia s-a ivit conflictul. Conflictul dintre două secţii ale Înaltei Curţii de Casaţie şi Justiţie se soluţionează de Completul de 5 judecători. Dispoziţiile alin. 1-3 se aplică în mod corespunzător şi în cazul completelor specializate.”
Soluţionarea conflictului negativ de competenţă între secţiile unei instanţe nu a fost reglementată însă, şi de vechiul Cod de procedură civilă, în cuprinsul normelor generale referitoare la competenţa instanţelor şi la soluţionarea incidentelor procedurale ce se pot ivi. În fapt, avea loc o suspendare a judecăţii, dar niciuna dintre părţi de obicei nu invoca această instituţie juridică.
Competenţa de soluţionare a incidentului procedural ivit prin declinarea reciprocă a competenţei de soluţionare a cauzei, între două secţii ale aceluiaşi tribunal, sub imperiul dispoziţiilor vechiului Cod de procedură civilă fost reglementat de jurisprudența unitară.
Se susţine, în continuare, faptul că nu există cale de atac împotriva soluţiei pronunţate administrativ de Preşedintele de instanţă, respectiv că nu se poate formula recurs odată cu fondul; nu se poate ataca în contencios; încheierea dată nu se poate ataca separat.
Competenţa funcţională constituie o instituţie procesuală care este destinată să contribuie la o mai bună administrare a justiţiei. Datorită acestui fapt normele care o consacră trebuie considerate ca având un caracter imperativ. În ipoteza pendinte există un veritabil conflict negativ de competenţă în apel; a doua instanţă a avut dreptate; se impune a admite recursul, a admite sesizarea şi a stabili competenţa materială a primei instanţe sesizate.
Examinând recursul prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată că nu este fondat, urmând să îl respingă pentru considerentele ce succed:
La data de 07 decembrie 2015, a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, recursul declarat de pârâta SC C. SA împotriva sentinţei civile nr. 77 din 13 octombrie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă.
Prin sentinţa civilă nr. 77 din 13 octombrie 2015, Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă, a constatat că în cauză nu există conflict negativ de competenţă între secţiile specializate ale Tribunalului Iaşi.
Aşa cum în mod corect a reţinut Curtea de apel, în raport de data învestirii instanţei de fond – 14 februarie 2013 - în cauză sunt aplicabile dispoziţiile Codului de procedură civilă de la 1865.
În speţă, situaţia invocată în sprijinul solicitării de pronunţare a unui regulator de competenţă nu constituie un conflict negativ de competenţă în accepţiunea legii de procedură aplicabile.
Astfel, dispoziţiile art. 22 cuprinse în Titlul IV „Conflicte de competenţă” C. proc. civ. de la 1865 nu reglementează posibilitatea existenţei unui conflict negativ de competenţă între secţiile unui tribunal, ci între două tribunale (art. 22 alin. (2)), în această din urmă situaţie, competentă fiind Curtea de apel în soluţionarea unui astfel de conflict.
În ceea ce priveşte disputa privind competenţa materială funcţională, până la modificarea Codului civil şi a Codului de procedură civilă de la 1865, de soluţionare a conflictului între secţii în apel, invocată de recurenta pârâtă, Înalta Curte constată că aspectul sesizat nu poate fi soluţionat, în absenţa unui cadru legal, prin mijlocul procedural ales.
În opinia recurentei pârâte, însăşi î mprejurarea că s-a constatat că nu există un text de lege constituie o încălcare a legii în sensul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Înalta Curte constată că în legislaţia în vigoare la data pronunţării hotărârii atacate cu recurs nu există un text de lege care să justifice soluţia existenţei conflictului de competenţă între două secţii ale aceleiaşi instanţe, astfel încât, constatând că în cauză nu există conflict negativ de competenţă între secţiile specializate ale Tribunalului Iaşi, Curtea de apel a pronunţat o hotărâre legală, nesusceptibilă de încălcarea sau aplicarea greşită a legii.
În speţă, prin încheierea din 25 iunie 2015 s-a admis excepția necompetentei funcționale a Secţiei a II-a civilă de contencios administrativ şi fiscal din cadrul Tribunalului Iaşi în soluţionarea apelului şi s-a transpus cauza la Secţia I civilă a Tribunalului Iaşi.
Împotriva acestei încheieri, pârâta SC C. SA a formulat recurs, iar prin Decizia nr. 641 din 04 noiembrie 2015 a Curţii de Apel Iaşi, secţia civilă, s-a respins ca inadmisibil recursul.
Prin încheierea din 24 septembrie 2015, Tribunalul Iaşi, secţia I civilă, a constatat necompetenţa funcţională a acestei secţii şi a declinat competenţa funcţională de soluţionare a apelului în favoarea Secţiei a II-a civilă de contencios administrativ şi fiscal a Tribunalului Iaşi.
Totodată, s-a trimis dosarul Curţii de Apel Iaşi, secţia civilă, în vederea soluţionării conflictului negativ de competenţă.
Prin sentinţa supusă controlului judiciar pendinte, Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă, a constatat că în cauză nu există conflict negativ de competenţă între secţiile specializate ale Tribunalului Iaşi.
În speţă, cele două secţii ale Tribunalului Iaşi au procedat în conformitate cu dispoziţiile art. 99 alin. (2) din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, adoptat de Consiliul Superior al Magistraturii prin Hotărârea nr. 387/2005, cu modificările şi completările ulterioare, actul fiind amendat prin Hotărârea nr. 1375/2015.
Acest text regulamentar se află cuprins în Secţiunea a II-a, intitulată „Activitatea premergătoare şedinţei de judecată şi de rezolvare a lucrărilor cu caracter administrativ”, din Capitolul al III-lea, intitulat „Desfăşurarea activităţii administrativ-judiciare a instanţelor”, ceea ce denotă că activitatea desfăşurată de instanţă cu ocazia transpunerii dosarului de la o secţie la alta este o activitate de administrare eficientă a justiţiei care nu implică şi nu influenţează activitatea judiciară a acesteia, aşa cum implică activitatea de soluţionare a unei excepţii de necompetenţă materială.
Excepţia de necompetenţă materială a unei instanţe judecătoreşti nu este un simplu incident procedural de ordin administrativ, care formează premisa textului art. 99 din Regulamentul C.S.M., ci reprezintă un incident ce afectează însăşi judecata unui dosar.
De aceea, textul art. 99 alin. (2) din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti nu poate fi reţinut pentru a fundamenta rezolvarea unui incident privitor la competenţa instanţelor judecătoreşti, ci va putea fi invocat, eventual, pentru distribuţia între secţiile unei instanţe a unei cauze în vederea asigurării unei mai bune administrări a justiţiei.
Pe de altă parte, competenţa de soluţionare a căii de atac se verifică în raport cu nivelul instanţei, împărţirea pe secţii fiind o chestiune administrativă de organizare judecătorească.
Astfel, în conformitate cu dispoziţiile art. 1 - 4 C. proc. civ., instanţele judecătoreşti sunt: Judecătoriile, Tribunalele, Curţile de Apel şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Potrivit art. 36 alin. (3) din Legea de organizare judiciară nr. 304/2004, în cadrul tribunalelor funcţionează secţii separate pentru cauze civile şi, respectiv, pentru cauze de contencios administrativ şi fiscal, această normă nefiind numai una de organizare judecătorească, ci şi una de competenţă materială procesuală, în funcţie de natura cauzei deduse judecăţii, competenţa materială funcţională referindu-se, într-adevăr, la nivelul instanţei ( judecătorie, tribunal, curte de apel).
Aspectul sesizat, deşi prezintă o problemă practică ce vizează competenţa materială (raţione materiae), stabilită atât sub aspect funcţional (raţione oficii), cât şi sub aspect procesual, nu poate fi soluţionat, în absenţa unui cadru legal, prin mijlocul procedural ales.
Examinând dispoziţiile legale mai sus-menţionate, se constată că în stabilirea competenţei după materie se au în vedere instanţele, astfel cum sunt ele precizate în textele respective, iar organizarea internă a fiecărei instanţe, prin împărţirea în secţii specializate, nu conduce la apariţia unor noi instanţe, respectiv a secţiilor care funcţionează în cadrul unei instanţe.
În aceste condiţii, conflictul negativ de competenţă apare numai dacă două instanţe, prin hotărâri irevocabile, se declară necompetente de a judeca aceeaşi cauză, ori în speţa de faţă, prin încheieri, s-au declarat necompetente două secţii ale aceleiaşi instanţe, respectiv Tribunalul Iaşi, situaţie în care, pe cale administrativă, trebuia să se stabilească secţia căreia îi revine competenţa de a soluţiona dosarul, întrucât, între secţiile aceleiaşi instanţe, nu există conflict negativ de competenţă.
Trimiterea făcută, prin motivele de recurs, la art. 136 din Noul Cod de procedură civilă, ce reglementează o atare situaţie, nu este de natură să atragă incidenţa acestui cod, având în vedere principiul neretroactivităţii legii, dispoziţiile art. 81 din Legea nr. 76/2012 şi prevederile imperative ale art. 3 alin. (1) din aceeaşi lege, care stipulează în mod expres că dispoziţiile codului menţionat se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea acestuia în vigoare.
În concluzie, având în vedere cele ce preced, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC C. SA.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta SC C. SA împotriva Sentinţei civile nr. 77 din 13 octombrie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 04 februarie 2016.
| ← ICCJ. Decizia nr. 28/2016. Civil | ICCJ. Decizia nr. 281/2016. Civil → |
|---|
