ICCJ. Decizia nr. 283/2016. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 283/2016
Dosar nr. 2339/3/2014
Şedinţa publică din 04 februarie 2016
Deliberând asupra cauzei de faţă, reţine următoarele:
Împotriva deciziei civile nr. 77/ A din 19 februarie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, pârâtul Statul Român prin M.F.P. a formulat recurs, în cuprinsul căruia a invocat art. 487 pct. 8 C. proc. civ., respectiv aplicarea greşită a normelor de drept material.
A susţinut că acţiunea formulată de reclamant, prin care se invocă culpa Statului Român, privind modalitatea în care reclamantul a înţeles să îşi valorifice acţiunile este inadmisibilă, aşa cum, de altfel, a reţinut şi curtea de apel în decizia recurată, în sensul că „inadmisibilitatea, ca sancţiune de ordin material – aceasta fiind accepţiunea inadmisibilităţii avută in vedere prin excepţia invocată de pârât şi asupra căreia tribunalul a rămas în pronunţare (fără a face, eventual, aplicarea dispoziţiilor art. 248 alin. (4) C. proc. civ.) – intervine în cazul introducerii unei acţiuni greşit îndreptate ori greşit alese faţă de căile prevăzute de lege pentru valorificarea dreptului pretins sau în cazul exercitării unui drept la acţiune inexistent, stins ori deja epuizat într-o alte cale procesuală.”
A arătat şi că reclamantul a avut la dispoziţie toate legile speciale de reparaţie şi a avut deschisă calea exercitării tuturor căilor de atac, obţinând, în final, despăgubiri, motiv pentru care o acţiune întemeiată pe culpa statului este inadmisibilă.
Pârâtul a mai apreciat şi că instanţa de fond în mod legal a analizat doar excepţiile invocate şi nu a intrat în cercetarea fondului cauzei, având în vedere soluţia pronunţată.
Analizând recursul formulat în cauză, Înalta Curte reţine următoarele:
Prin decizia nr. 77/ A din 19 februarie 2015 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a admis apelul formulat de reclamant, a anulat sentinţa apelată şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe, respectiv Tribunalul București.
În motivare, instanţa a reţinut că prin cererea de chemare în judecată reclamantul a susţinut, în esenţă, că prejudiciul pretins a fost generat de nefuncţionalitatea mecanismului de despăgubire prin acţiuni la Fondul Proprietatea, considerând că sistemul este nefuncțional şi discriminatoriu pentru cei care au primit acţiuni înainte de listarea Fondului, deoarece nu asigură o despăgubire integrală, ci doar una parţială, creanța stabilită prin titlul de despăgubire sus-menţionat neputând fi, deci, stinsă integral.
Pe de altă parte, în opinia reclamantului, pârâtul s-ar face direct vinovat de tergiversarea listării la bursă a Fondului Proprietatea, cu încălcarea unor termene legale imperative, încălcându-se totodată dreptul de proprietate al reclamantului.
Curtea de apel a reţinut, aşadar, că reclamantul a înţeles să sesizeze tribunalul cu o acţiune întemeiată expres pe răspunderea civilă delictuală, voinţa părţii fiind neechivocă în acest sens.
Aşa cum s-a menţionat în practicaua sentinţei apelate, instanţa de fond a acordat cuvântul părţilor numai cu privire la acestea şi, rămânând în pronunţare, fără a mai pune în discuţie probatoriul solicitat de reclamant, instanţa s-a pronunţat prin hotărâre exclusiv asupra excepţiei inadmisibilităţii.
Stabilind că cererea de faţă reprezintă o acţiune de drept comun izvorâtă din săvârşirea unui pretins delict civil, curtea de apel a constatat însă că tribunalul, deşi a reţinut inadmisibilitatea acţiunii formulate de reclamant, prin motivarea sentinţei a făcut o analiză a însăşi fondului dreptului dedus judecăţii, înlăturând susţineri şi apărări ale reclamantului referitoare la caracterul fondat al cererii sale de dezdăunare, reţinând expres chiar că acestea „sunt neîntemeiate” (pag. 22, paragraf 2, din sentinţă).
Or, în aceste condiţii, curtea de apel a constatat ca fiind fondată critica de nelegalitate a apelantului vizând încălcarea drepturilor procesuale ale acestuia prin soluţia dată demersului său în justiţie, fără a mai pune în discuţia contradictorie a părţilor probatoriul solicitat şi fără a le acorda acestora cuvântul pe fondul cauzei, cu toate că instanţa a făcut o analiză a temeiniciei pretenţiilor susţinute de reclamant.
Curtea de apel a reţinut că închiderea dezbaterilor unui proces, după ce s-au pus concluzii numai pe excepţii procesuale şi soluţionarea cauzei pe fond, chiar dacă, formal, soluţia a fost una de „respingere a acţiunii ca fiind inadmisibilă”, fără a se da cuvântul părţilor spre a formula concluzii pe fond, pune părţile şi în imposibilitatea de a se apăra, producându-se astfel o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin anularea hotărârii, în condiţiile art. 175 alin. (1) C. proc. civ.
În consecinţă, curtea de apel a admis apelul şi a anulat sentinţa pronunţată de tribunal, trimiţând cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă de fond, ţinând seama de voinţa reclamantului exprimată expres în acest sens prin cererea de apel.
Din considerentele sus menţionate, se reţine că instanţa de apel a apreciat sentinţa tribunalului nelegală pentru că nu ar fi pus în discuţia părţilor probatoriul solicitat şi nu ar fi acordat cuvântul asupra fondului cauzei, deşi în considerentele sentinţei a analizat temeinicia susținerilor reclamantului.
Din verificările efectuate în dosar, Înalta Curte constată că, în şedinţa de judecată din data de 18 septembrie 2014, când tribunalul a rămas în pronunţare, instanţa a pus în discuţia părţilor prezente, respectiv a reprezentantului reclamantului, excepţiile inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată şi a lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Statul Român prin M.F.P.
Ca atare, reținerea curţii de apel în sensul că nu s-ar fi pus în discuţia părţilor probatoriul solicitat, este greşită, câtă vreme avocatul reclamantului, care a fost prezent la dezbateri, nu a formulat astfel de cereri.
Mai constată Înalta Curte şi că, în considerentele sentinţei apelate, tribunalul a făcut o ampla analiză a inadmisibilităţii acţiunii, din perspectiva dreptului intern şi cu referire la jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, fără a analiza şi aspecte legate de fondul pretenţiilor şi fără a se pronunţa asupra excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârâtul Statul Român.
Referitor la aspectul inadmisibilităţii acţiunii reclamantului, Înalta Curte reaminteşte şi că prin Decizia nr. 27/2011, pronunţată în recurs în interesul legii, s-a stabilit că „1. În acţiunile întemeiate pe dispoziţiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, republicată, prin care se solicită obligarea statului român de a acorda despăgubiri băneşti pentru imobilele preluate în mod abuziv, statul român nu are calitate procesuală pasivă; 2. Acţiunile în acordarea de despăgubiri băneşti pentru imobilele preluate abuziv, imposibil de restituit în natură şi pentru care se prevăd măsuri reparatorii prin titlul VII al Legii nr. 247/2005, îndreptate direct împotriva statului român, întemeiate pe dispoziţiile dreptului comun, ale art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi ale art. 13 din această convenţie, sunt inadmisibile.”
Având în vedere cele arătate mai sus, Înalta Curte urmează să admită recursul formulat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, să caseze decizia atacată şi să respingă, ca nefondat, apelul declarat de reclamantul B.M. împotriva sentinţei civile nr. 1140 din 18 septembrie 2014 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâtul Statul Român prin M.F.P. împotriva deciziei civile nr. 77/ A din 19 februarie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Casează decizia atacată.
Respinge, ca nefondat, apelul declarat de reclamantul B.M. împotriva sentinţei civilă nr. 1140 din 18 septembrie 2014 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 04 februarie 2016.
| ← ICCJ. Decizia nr. 282/2016. Civil. Conflict de competenţă. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 284/2016. Civil → |
|---|
