ICCJ. Decizia nr. 7/2016. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 7/2016
Dosar nr. 2893/1/2015
Şedinţa publică din 19 ianuarie 2016
Asupra contestaţiei în anulare, constată următoarele:
Prin Decizia nr. 136 din 21 ianuarie 2015, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, a fost respins ca nefondat recursul declarat de pârâta SC B.E. SRL Vatra Dornei împotriva Deciziei nr. 183 din 30 iunie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia a II-a Civilă, de contencios Administrativ şi Fiscal.
Pentru a decide astfel, Înalta Curte a reţinut ca pârâta SC B.E. SRL a criticat hotărârea atacată sub aspectul soluţionării excepţiei prematurităţii, excepţiei lipsei unui drept subiectiv şi lipsei calităţii procesuale active a reclamantei şi excepţiei lipsei mandatului reclamantei din partea Statului Român.
Analizând criticile formulate, Înalta Curte a reţinut, potrivit dispoziţiilor art. 304 pct. 7 C. proc. civ., invocate de recurentă, că soluţia instanţei de apel este perfect legală, decizia recurată fiind amplu motivată, argumentele acesteia constituindu-se într-o înlănţuire logică a faptelor şi a regulilor de drept pe baza cărora s-a fundamentat soluţia pronunţată în cauză.
În ceea ce priveşte critica întemeiată pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta a susţinut că excepţia prematurităţii acţiunii a fost respinsă de instanţa de apel fără temei legal, iar modul în care instanţa a făcut inaplicabile dispoziţiile art. 720 C. proc. civ., reprezintă o încălcare, respectiv o aplicare greşită a legii.
Asupra acestei critici, instanţa de recurs a reţinut că scopul concilierii prealabile vizează preîntâmpinarea unui litigiu între părţi, al evitării unor costuri suplimentare constând în cheltuieli de judecată, odată declarat procesul pârâtul având posibilitatea achiesării la pretenţiile reclamantei în condiţiile art. 275 C. proc. civ. sau al soluţionării pe cale amiabilă a litigiului oricând în cursul judecăţii.
Astfel, posibilitatea soluţionării amiabile a litigiului a existat în tot timpul scurs de la data sesizării instanţei de judecată, însă recurenta-pârâtă nu şi-a manifestat intenţia de soluţionare a litigiului pe cale amiabilă, ci mai mult, şi-a manifestat atât în mod tacit, cât şi în mod expres intenţia de a nu soluţiona litigiul pe cale amiabilă, mai ales atunci când a înţeles să reitereze pe tot parcursul litigiului susţinerile, care în opinia sa, ar fi impus admiterea excepţiei lipsei procedurii prealabile a concilierii.
Aşa fiind, în mod legal, instanţa de control judiciar a reţinut că prezentul litigiu a parcurs mai multe cicluri procesuale, iar de la data înregistrării cererii de chemare în judecată - 17 august 2009 - până la soluţionarea apelului - 30 iunie 2014 - părţile au avut posibilitatea de a-şi cunoaşte poziţia procesuală, de a lua cunoştinţă de probele invocate în susţinere şi de a încerca stingerea litigiului pe cale extrajudiciară.
A mai reţinut instanţa, contrar susţinerilor recurentei-pârâte, că în speţă nu se poate face abstracţie de considerentele Deciziei de casare nr. 135 din 13 ianuarie 2012 prin care Curtea de Apel Suceava a statuat în mod irevocabil în ceea ce priveşte excepţiile lipsei unui drept subiectiv şi lipsei calităţii procesuale a reclamantei, iar împrejurarea că s-a procedat la recalificarea căii de atac nu prezintă nicio relevanţă în privinţa puterii de lucru judecat de care se bucură decizia instanţei de recurs.
De asemenea, s-a mai reţinut în ceea ce priveşte lipsa mandatului, că instanţa de apel a apreciat în mod legal faptul că reclamanta a învederat, la termenul de judecată din 25 martie 2013, în faţa Tribunalului Suceava, că prezenta acţiune a fost formulată în nume propriu, fiind nefondate criticile recurentei formulate sub acest aspect.
Împotriva acestei decizii, contestatoarea SC B.E. S.R.L., prin lichidator CLI. P.M. a formulat contestaţie în anulare, înregistrată pe rolul Înaltei Curţi la data de 24 iulie 2016.
În motivarea contestaţiei în anulare, întemeiată pe dispoziţiile art. 318 alin. (1) C. proc. civ., contestatoarea SC B.E. SRL a susţinut că instanţa de recurs a omis să se pronunţe asupra motivului de recurs privind excepţia lipsei mandatului special al intimatei-reclamante din partea Statului Român - reprezentat legal, cu titlu general, de Ministerul de Finanţe ori, cu titlu special, de Agenţia Naţionala pentru Resurse Minerale.
În acest mod, practic instanţa de recurs nu a analizat motivul de recurs privind imposibilitatea reclamantului de a formula o asemenea acţiune, în lipsa unui mandat special din partea Statului Român, indiferent de cine este acesta reprezentat - Ministerul de Finanţe sau Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale.
În acest sens, contestatoarea apreciază că instanţa de recurs cât şi cea de apel au reţinut doar faptul că reclamantul a formulat acţiunea în nume propriu, fără însă să analizeze dacă acest subiect de drept poate formula o astfel de acţiune, iar faptul că reclamantul a susţinut că a promovat acţiunea în nume propriu nu este de natura a prezenta temeiul de drept necesar pentru ca Direcţia Generala a Finanţelor Publice să acţioneze în numele şi pentru Statul Român.
În acest context, se susţine că SC B.E. SRL a contestat tocmai dreptul reclamantului de a intenta un proces în numele şi pentru Statul Român, în lipsa unui mandat specific, or instanţa de recurs reţine că reclamantul afirmă că acţionează în interes propriu.
Mai susţine contestatoarea, că instanţa de recurs a reţinut, strict formal, că reclamanta înţelege să formuleze cererea în nume propriu şi nu în numele Statului Român, cu toate că legea nu-i acorda o asemenea legitimare procesuală, astfel că, în lipsa unui raport de reprezentare juridică convenţională, reprezentare legală deţinând pentru Statul Român doar Ministerul de Finanţe, reclamanta nu are calitate procesuală activă.
Mai mult decât atât, potrivit dispoziţiilor art. 3 alin. (1) pct. 3 din Legea minelor nr. 61/1998, autoritatea competentă care reprezintă interesele statului în domeniul resurselor minerale este Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale.
Prin întâmpinarea depusă de intimata Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Suceava la data de 18 septembrie 2015 s-a solicitat respingerea contestaţiei în anulare.
Analizând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate raportate la temeiului de drept invocat, Înalta Curte urmează a respinge contestaţia în anulare pentru considerentele ce urmează:
Contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac, de retractare prin care se cere instanţei care a pronunţat hotărârea atacată în cazurile şi în condiţiile prevăzute de lege să îşi desfiinţeze propria hotărâre şi să procedeze la o noua judecată.
În speţă, contestatoarea SC B.E. S.R.L., prin lichidator CLI. P.M. şi-a întemeiat în drept calea extraordinară de atac pe dispoziţiile art. 318 alin. (1) C. proc. civ., învestind instanţa cu o contestaţie în anulare specială.
Din analiza dispoziţiilor art. 318 C. proc. civ. rezultă că legiuitorul a statuat admisibilitatea contestaţiei în anulare speciale în cazul a două situaţii, respectiv: "când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale" şi "când instanţa respingând recursul s-au admiţându-l numai în parte a omis din greşeală să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau de casare".
În motivarea căii de atac de retractare exercitate, contestatoarea a susţinut că instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra tuturor criticilor formulate, respectiv a omis să analizeze motivul de recurs privind excepţia lipsei mandatului special al intimatei-reclamante Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Judeţului Suceava din partea Statului Român.
Motivul prevăzut la teza a II-a a art. 318 alin. (1) C. proc. civ., invocat în speţă, are în vedere erori ale instanţei de recurs constând în omisiunea de a cenzura unele dintre motivele de recurs.
În speţă, Înalta Curte apreciază că nu poate fi reţinută incidenţa evocatei norme, întrucât aceasta consemnează expres omisiunea examinării motivului de recurs, iar nu a argumentelor de fapt sau de drept invocate de parte.
Astfel, în raport de cele expuse, Înalta Curte, reţine că motivul invocat de contestatoare în sensul celor arătate este nefondat, instanţa de recurs nefiind ţinută să răspundă tuturor argumentelor de fapt şi de drept invocate în susţinerea motivului de casare, ci le poate analiza global, printr-un raţionament juridic de sinteză, ori să cerceteze un singur aspect considerat esenţial, astfel că omisiunea de a se cerceta un anumit argument sau o afirmaţie a recurentului nu deschide calea contestaţiei în anulare, prevăzută de art. 318 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ.
În acest context, instanţa de recurs a reţinut în ceea ce priveşte invocarea lipsei împuternicirii speciale din partea Ministerului Finanţelor Publice pentru a reprezenta Statul Român, faptul că prezenta acţiune nu a fost formulată de Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Judeţului Suceava în calitate de împuternicit al Ministerului Finanţelor Publice ca reprezentat al statului, ci în nume propriu. Acest considerent a fost reţinut de către instanţa de apel şi menţinut de instanţa de recurs, cu motivarea că prezenta acţiune nu vizează aspecte ce ţin de dreptul de proprietate al Statului Român asupra resurselor minerale situate pe teritoriul şi în subsolul ţării, ci de legalitatea Contractului de cesiune de contract nr. 72 din 10 iunie 2002 încheiat între SC B.M.W. SRL şi SC B.E. SRL Vatra Dornei. În concluzie, s-a apreciat că formularea prezentei acţiuni nu necesită un mandat special din partea Ministerului Finanţelor Publice, în calitate de reprezentat al Statului Român.
Din această perspectivă, se constată că instanţa de recurs a analizat motivele de recurs cu care a fost învestită, răspunzând criticilor formulate de recurentă, contestaţia în anulare fiind nefondată în contextul în care motivele pretins necercetate sunt simple afirmaţii, formulate în susţinerea motivelor de recurs, nu critici subsumate vreunuia dintre motivele de nelegalitate invocate.
Ca atare, nu se poate aprecia că soluţia instanţei de recurs este consecinţa unei erori, în sensul neobservării aspectelor invocate, ci consecinţa analizei coroborate a criticilor subsumate motivelor de nelegalitate invocate de recurentă.
Totodată, se reţine că nemulţumirea contestatoarei cu privire la soluţia pronunţată sau cu privire la argumentele care au format convingerea instanţei de recurs nu poate constitui motiv de admisibilitate a contestaţiei în anulare, iar aspectele invocate în motivarea cererii nu reprezintă omisiuni în sensul art. 318 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ.
În consecinţă, se constată că dezlegarea dată recursului, prin decizia a cărei anulare se solicită, nu este rezultatul omisiunii de cercetare a vreunui motiv de recurs, iar prezenta contestaţie în anulare este nefondată din perspectiva dispoziţiilor art. 318 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ.
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 320 C. proc. civ. va respinge contestaţia în anulare formulată de contestatoarea SC B.E. S.R.L., prin lichidator CLI. P.M.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge contestaţia în anulare formulată de contestatoarea SC B.E. S.R.L., prin lichidator CLI. P.M., împotriva Deciziei nr. 136 din 21 ianuarie 2015, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în Dosarul nr. 5398/86/2009/al**.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 19 ianuarie 2016.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6/2016. Civil | ICCJ. Decizia nr. 377/2016. Civil → |
|---|
