ICCJ. Decizia nr. 95/2016. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE
SECȚIA I CIVILĂ
Decizia nr. 95/2016
Dosar nr. 43527/3/2014
Şedinţa din camera de consiliu de Ia data de 21 ianuarie 2016
Asupra conflictului negativ de competenţă, reţine următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 12 decembrie 2014, pe rolul Tribunalului Bucureşti, reclamantul M.P.P., în contradictoriu cu Comisia şi A.N.R.P., a formulat contestaţie împotriva Deciziei de compensare nr. 1882 din 30 septembrie 2014, emisă de C.N.C.I., prin care a solicitat modificarea deciziei, în sensul majorării despăgubirilor, având în vedere că suprafaţa iniţială a fost de 810 mp, şi nu de 664 mp, precum şi acordarea de despăgubiri în numerar, nu în puncte.
Prin sentinţa civilă nr. 294 din 3 martie 2015, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, a declinat competenţa soluţionării contestaţiei în favoarea Tribunalului Argeş.
În motivare, tribunalul a reţinut că art. 34 şi art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 nu tranşează cu claritate noţiunea de „entitate", în raport de care se stabileşte competenţa de soluţionare a cererii.
Această noţiune este definită de art. 3 pct. 4 din Legea nr. 165/2013, respectiv unitatea deţinătoare, în înţelesul H.G. nr. 250/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, cu modificările şi completările ulterioare, al O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi al O.U.G. nr. 83/1999, republicată; entitatea Investită cu soluţionarea notificării, în înţelesul H.G. nr. 250/2007, cu modificările şi completările ulterioare.
Din interpretarea coroborată a dispoziţiilor legale menţionate în precedent, tribunalul a reţinut competenţa de soluţionare a contestaţiilor formulate împotriva deciziilor emise de C.N.C.I. în favoarea secţiei civile a Tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul entităţii învestite cu soluţionarea cererii, în speţa de faţă Tribunalul Piteşti. Se consideră că această instanţă este cea mai în măsură a analiza contestaţia, în raport de locul situării imobilului, având în vedere că obiectul contestaţiei îl constituie evaluarea imobilului, administrarea de probatorii fiind mai facilă de către această instanţă.
Învestit prin declinare, Tribunalul Argeş, secţia civilă, a pronunţai sentinţa nr. 360 din 11 noiembrie 2015, prin care a declinat soluţionarea cauzei în favoarea Tribunalul Bucureşti, a constat ivit conflict negativ de competenţă, a suspendat din oficiu judecata cauzei şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie instanţa superioară comună instanţelor aflate în conflict, în vederea soluţionării conflictului negativ de competenţă.
În motivare, a arătat că obiectul cererii de chemare în judecată, formulate de reclamant, este contestarea deciziei de compensare emisă de C.N.C.I., prin care s-a validat dispoziţia primarului Municipiului Piteşti şi s-a hotărât modul de atribuire a punctelor de compensare.
În aceste condiţii, faţa de dispoziţiile art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, competenţa teritorială a soluţionării contestaţiei revine tribunalului de la sediul entităţii, respectiv de la sediul C.N.C.I.
Entitatea iniţial învestită prin formularea notificării în baza Legii nr. 10/2001 s-a dezinvestit prin dispoziţia de acordare a despăgubirilor pentru imobilul situat în Piteşti, validată ulterior prin decizia emisă de C.N.C.I., obiectul contestaţiei fiind reprezentat de decizia de compensare, cum se arata expres in cererea de chemare in judecata.
Competenţa materială şi teritorială se stabileşte în raport de obiectul cauzei şi de dispoziţiile legale aplicabile, aşa încât tribunalul a reţinut că nu exista nici un argument faptic sau legal pentru a se aprecia ca Tribunalul Argeş este competent în cauza de faţa.
Cu privire la conflictul negativ de competenţă, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:
Norma de competenţă incidenţă raportului juridic litigios este cea invocată de cele două instanţe, respectiv dispoziţiile art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165 din 16 mai 2013.
Astfel, potrivit acestui text de lege „Deciziile emise cu respectarea prevederile art. 33 şi 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptăţită la secţia civilă a tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul entităţii, în termen de 30 de zile de la data comunicării".
Dispoziţiile legale sus-menţionate instituie o normă de competenţă teritorială absolută, ce conferă tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul entităţii învestite de lege competenţa de soluţionare a contestaţiei formulate împotriva deciziilor emise de aceasta.
Noţiunea de entitate învestită de lege este explicitată la art. 3 alin (1) pct 4 din Legea nr. 165/2013, în sensul că au această semnificaţie următoarele structuri cu atribuţii în procesul de restituire a imobilelor preluate abuziv şi de stabilire a măsurilor reparatorii; a) unitatea deţinătoare, în înţelesul H.G. nr. 250/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, cu modificările şi completările ulterioare, al O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi al O.U.G. nr. 83/1999, republicată; b) entitatea învestită cu soluţionarea notificării, în înţelesul H.G. nr. 250/2007, cu modificările şi completările ulterioare; c) comisia locală de fond funciar, comisiile comunale, orăşeneşti şi municipale constituite în temeiul Legii nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; d) comisia judeţeană de fond funciar sau, după caz, Comisia de Fond Funciar a Municipiului Bucureşti, constituite în temeiul Legii nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; e) Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase şi comunităţilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale din România; f) A.N.R.P., organ de specialitate al administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică; g) C.N.C.I., înfiinţată potrivit legii.
Întrucât în cauză Decizia de invalidare nr. 1882 din 30 septembrie 2014, contestată de reclamant, a fost emisă de C.N.C.I., potrivit art. 3 pct. 4 lit. g) din Legea nr. 165/2013, această instituţie are calitatea de entitate învestită de lege, astfel încât, conform art. 35 alin. (1) din acelaşi act normativ, competenţa de soluţionare a cauzei revine tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul acestei entităţi.
Având în vedere că sediul C.N.C.I. se află în circumscripţia Tribunalului Bucureşti, aceasta este instanţa competentă teritorial să soluţioneze cauza dedusă judecăţii.
În consecinţă, Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea tribunalului în circumscripţia căreia se află sediul C.N.C.I., respectiv Tribunalul Bucureşti.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Stabileşte competenţa de soluţionare în favoarea Tribunalului Bucureşti.
Definitivă
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 ianuarie 2016.
| ← ICCJ. Decizia nr. 92/2016. Civil | ICCJ. Decizia nr. 96/2016. Civil → |
|---|
