ICCJ. Decizia nr. 85/2016. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 85/2016
Dosar nr. 3872/1/2015
Şedinţa publică din 21 ianuarie 2016
Asupra cauzei de faţa, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Botoşani la 8 iunie 2010 şi declinată prin sentinţa nr. 7312 din 23 noiembrie 2010 la Tribunalul Botoşani, reclamantul C.M.B. a solicitai ca, în contradictoriu cu Penitenciarul Botoşani, să se dispună obligarea acestuia la plata de daune morale în cuantum de 1.000.000 de euro.
În motivarea cererii reclamantul a susţinut că pe perioada executării unei pedepse privative de libertate în Penitenciarul Botoşani a dobândit mai multe afecţiuni medicale, între acestea T.B.C. pulmonar, care i-a provocat suferinţe fizice şi psihice. Totodată, datorită bolii contractate în regim de detenţie este în imposibilitate să muncească, să-şi asigure existenţa fiind îndreptăţit să pnmească despăgubiri compensatorii pentru deteriorarea vieţii sale.
Prin sentinţa civilă nr. 416 din 5 martie 2013, Tribunalul Botoşani a admis, în parte, acţiunea reclamantului şi a obligat pârâtul Penitenciarul Botoşani să plătească reclamantului B.C. suma de 5.000 euro, în echivalentul în lei la data plăţii, cu titlu de daune morale.
Prin Decizia civilă nr. 57 din 17 octombrie 2013, Curtea de Apel Suceava, secţia I civilă, a admis apelurile declarate de reclamant şi de pârâtă împotriva sentinţei pronunţate de instanţa de fond, a desfiinţat sentinţa atacată şi a trimis cauza spre rejudecare.
Curtea a constatat că prima instanţă, deşi a reţinut că în cauză sunt îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale ce presupun existenţa sau întrunirea cumulativă a următoarelor condiţii sau elemente constitutive: prejudiciul, fapte ilicită, raportul de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu, culpa autorului faptei ilicite şi prejudiciabile, nu a cercetat fondul cauzei, instanţa de fond fiind obligată să arate explicit care sunt probele pe baza cărora a ajuns la concluzia că sunt îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale.
Prin sentinţa civilă nr. 375 din 27 martie 2015, Tribunalul Suceava a admis în parte acţiunea şi a obligat pârâtul să plătească reclamantului suma de 10.000 de euro, în echivalent în lei la data plăţii, cu titlu de daune morale.
Analizând elementele răspunderii civile delictuale prin prisma actelor medicale şi de expertiza medico-legaiă efectuată în cază, tribunalul a reţinut, în sinteză, legătura de cauzalitate dintre condiţiile improprii de detenţie existente în Penitenciarul Botoşani şi faptul că reclamantul a contractat T.B.C. pulmonar între perioada dintre anul încarcerării 2000 şi anul diagnosticării 2005, în care a executat pedeapsa privativă de libertate în Penitenciarul Botoşani, precum şi vinovăţia pârâtului, care nu i-a asigurat reclamantului condiţii optime pentru executarea în siguranţă a pedepsei.
De asemenea, a constatat existenţa prejudiciului constând în contractarea unei boli cronice care îi afectează reclamantului starea de sănătate cu repercursiuni directe asupra veniturilor acestuia, întrucât îi diminuează capacitatea de muncă şi îl obligă la efectuarea unor cheltuieli pentru întreţinerea sănătăţii, după cum există şi legătura de cauzalitate dintre acest prejudiciu şi atitudinea pasivă a pârâtului care nu a asigurat condiţii optime de detenţie ca sănătatea reclamantului să nu fie periclitată.
Reţinând incidenţa în cauză a prevederilor art. 41 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, modificată prin Protocolul nr. 11 la convenţie şi constatând încălcarea unor drepturi fundamentale prevăzute de documentul internaţional, instanţa a stabilit îndreptăţirea reclamantului ia o reparaţie echitabilă ce constă în plata sumei de 10.000 euro, în echivalent în lei la data plăţii, cu titlu de daune morale.
Prin Decizia civilă nr. 636 din 17 septembrie 2015, Curtea de Apel Suceava, secţia I civilă, a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamant şi, admiţând apelul pârâtului Penitenciarul Botoşani împotriva sentinţei pronunţate de instanţa de fond, a schimbat în tot sentinţa apelată în sensul respingerii acţiunii reclamantului, ca fiind prescrisă.
Instanţa de apel a reţinut că, în raport de probele administrate şi faţă de dispoziţiile legale care reglementează instituţia răspunderii civile delictuale, nu a fost probată nici o faptă ilicită în sarcina pârâtului Penitenciarul Botoşani şi, totodată, nu s-a analizat, nu s-a pus în discuţia părţilor şi nu s-a administrat nici o probă cu privire la celelalte condiţii obligatorii (legătura de cauzalitate între faptă şi prejudiciu, respectiv existenţa oricărei forme de vinovăţie), motiv pentru care sentinţa apelată este lipsită de suport faptic şi legal, impunându-se admiterea apelului şl modificarea în tot a sentinţei apelate, în sensul respingerii cererii reclamantului ca nefondată.
Totodată, analizând apelul pârâtului, instanţa de apel a reţinut că, având în vedere dispoziţiile art. 1 şi 3 din Decretul nr. 167/1958, potrivit cărora dreptul la acţiune având un obiect patrimonial se stinge prin prescripţie dacă nu a fost exercitat în termen de 3 ani şi prevederile art. 8 din Decretul 167/1958, în temeiul cărora prescripţia dreptului la acţiune în repararea pagubei pricinuite prin fapta ilicită, începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia sa cunoască atât paguba cât şi pe cel care răspunde de ea, precum şi momentul la care ar fi putut luat cunoştinţă de boala de care suferea, cel mai târziu la data externării din Spitalul Penitenciar Târgu Ocna, respectiv ia data de 12 octombrie 2005, raportat la data formulării cererii de chemare în judecată, 8 iunie 2010, Curtea a constat că în cauză a intervenit prescripţiei dreptului material la acţiune.
A mai reţinut instanţa de apel că starea de detenţie, invocată ca un factor de împiedicare în promovarea acţiunii, nu se încadrează între cazurile de suspendare sau întrerupere a prescripţiei reglementate de art. 13-14, respectiv 16 din Decretul nr. 167/1958, cu atât mai mult cu cât prezenta acţiune a fost introdusă tot în perioada de detenţie a reclamantului, acesta eliberându-se din Penitenciarul Botoşani la data de 7 septembrie 2010.
Prin recursul declarat la data de 3 octombrie 2015, reeurentul-reclamant a reiterat motivele cererii de chemare în judecată iar în privinţa soluţiei prescripţiei dreptului material la acţiune a arătat că aceasta este irelevantă, deoarece, fund atrasă răspundere civila delictuală a intimatului Penitenciarul Botoşani, i se cuvin reparaţii pentru daunele morale şi materiale ce i-au fost cauzate, în temeiul art. 41 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale, modificată prin Protocolul 13, potrivit căruia în cazul în care curtea declară că a avut loc o încălcare a convenţiei sau a protocoalelor sale şi dacă dreptul intern al părţii contractante nu permite decât o înlăturare incompletă a consecinţelor încălcării, curtea acordă părţii o reparaţie echitabilă.
Analizând cu prioritate excepţia nulităţii recursului, în temeiul ort. 137 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 316 coroborat cu art. 298 C. proc. civ., Înalta Curte urmează sa o admită având în vedere următoarele considerente:
În conformitate cu art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs trebuie sa cuprindă, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea acestora, în timp ce art. 306 alin. (3) C. proc. civ. prevede că indicarea greşită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului dacă, din dezvoltarea acestora, este posibilă încadrarea lor în vreunul dintre carurile prevăzute de art. 304 C. proc. civ.
Neîncadrarea susţinerilor din motivarea căii de atac în cazurile din art. 304 C. proc. civ. echivalează cu nedepunerea motivelor de recurs în termenul legal, respectiv odată cu cererea de recurs, conform art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., sau înlăuntrul termenului prevăzut de art. 301 C. proc. civ., de 15 zile de la comunicarea deciziei de apel.
Din textele legale menţionate anterior, rezultă că, pentru ca recursul să fie considerat ca fiind motivat, nu este suficientă enunţarea unor nemulţumiri ale părţii în legătură cu soluţionarea nefavorabilă a cererii sale, fiind necesară dezvoltarea criticilor de nelegalitate ia adresa deciziei pronunţate în apel.
Totodată, întrucât decizia de apel este supusă recursului, în condiţiile art. 299 C. proc. civ., motivele care pot fi invocate prin cererea de recurs trebuie să vizeze modul de soiuţsonare a cererii de apel, prin prisma considerentelor reţinute de instanţa de apel în sprijinul soluţiei adoptate.
Astfel, partea trebuie să arate argumentele de fapt pentru care consideră că decizia este nelegală, într-o expunere articulată şi coerentă, cu referire la considerentele criticate, pentru demonstrarea încălcării de către instanţă a dispoziţiilor legale invocate, de natură a permite controlul de legalitate din partea instanţei de control judiciar.
În cauză, se reţine faptul că instanţa de apei a admis motivul de apel invocat de pârât împotriva deciziei pronunţate de instanţa de fond, referitor la prescripţia dreptului material la acţiunea în răspundere civilă delictuală, prin raportare la art. 1, 3 şi 8 din Decretul nr. 167/1958 şi la momentul la care reclamantul ar fi putu lua cunoştinţă de prejudiciu şi de persoana răspunzătoare de cauzarea acestuia. în consecinţă, instanţa a modificând decizia primei instanţe, în sensul respingerii acţiunii ca fiind prescrisă.
Or, în recursul declarat împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de apel, recurentul reia motivele cererii de chemare în judecată şi susţine caracterul fondat al acţiuni promovate, din perspectiva existenţei condiţiilor răspunderii civile delictuale, referitoare la existenţa faptei, a prejudiciului, a raportului de cauzalitate dintre faptă şi prejudiciu, precum şi a vinovăţiei pârâtului.
În ceea ce priveşte prescripţia dreptului material la acţiune se limitează la a arăta numai că aceasta este irelevantă, din perspectiva art. 41 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale, modificată prin Protocolul 11, în temeiul căruia arată că i se cuvin despăgubiri băneşti, urmare a încălcării drepturilor prevăzute de Convenţie.
În consecinţă, recursul promovat împotriva Deciziei civile nr. 636 din 17 septembrie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia I civilă, nu vizează de fapt soluţia pronunţată de instanţa de apel şi argumentele pe care s-a întemeiat raţionamentul judecătorilor.
Faţă de cele expuse anterior, Înalta Curte constată că, în speţă, recursul este nul, în condiţiile în care niciuna dintre susţinerile din cererea de recurs nu relevă vreo critică de nelegalitate a deciziei pronunţate de instanţa de apel, care să poată fi încadrată în vreunul dintre cazurile prevăzute de art. 304 din cod.
Totodată, se constată că nu a fost identificat, nici din oficiu şi nici urmare a memoriului depus de recurent, vreun motiv de ordine publică, în sensul prevederilor art. 306 alin. (2) C. proc. civ., astfel că, în temeiul art. 306 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va constata nulitatea recursului, astfel cum a fost formulat.
Dată fiind prioritatea soluţionării excepţiei nulităţii recursului, celelalte aspecte subsumate prezentei căi de atac, nu vor mai fi analizate, în conformitate cu dispoziţiile art. 137 alin. (1) C. proc. civ., excepţia invocată fiind o excepţie de fond absolută şi peremptorie, ce face de prisos analiza motivelor de recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Constată nul recursul declarat de reclamantul B.C. împotriva Deciziei civile nr. 636 din 17 septembrie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia I civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 21 ianuarie 2016.
| ← ICCJ. Decizia nr. 84/2016. Civil | ICCJ. Decizia nr. 86/2016. Civil → |
|---|
