ICCJ. Decizia nr. 84/2016. Civil
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 84/2016
Dosar nr. 437/39/2015
Şedinţa publică din 21 ianuarie 2016
Asupra cauzei de faţa, constată următoarele:
După parcurgerea mai multor cicluri procesuale în cauză, prin Decizia civilă nr. 1899 din 9 decembrie 2005, pronunţată în Dosarul nr. 4265/C/2005, Tribunalul Suceava a admis acţiunea civilă având ca obiect anulare titlu de proprietate formulată de reclamantul Creţu V- Vasiîe, în contradictoriu cu pârâţii C.N. şi C.J.S.D.P. Neamţ, întemeiată pe prevederile Legii nr. 18/1991 şi în consecinţă: a constatat nulitatea absolută parţială a titlului de proprietate din 3 martie 1994 în sensul excluderii suprafeţei de 2024 mp teren arabil situat în intravilanul satului Brăsăuţi, com. Dumbrava Roşie, jud. Neamţ, învecinată drum sătesc - N, drum sătesc - E, M.V. - S. şi C.G.V.V.; a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului C.V. şi în consecinţă: a respins, ca inadmisibilă, acţiunea formulată de către acesta pentru anularea titlului de proprietate din 1994.
Această decizie a fost menţinută de Curtea de Apel Suceava prin Decizia civilă nr. 1512 din 28 iunie 2006, pronunţată in soluţionarea recursului.
Prin Decizia civilă nr. 64 din 3 aprilie 2012, pronunţată în Dosarul nr. 8305/86/2011, Tribunalul Suceava a respins cererea de revizuire a Deciziei civile nr. 1899 din 9 decembrie 2005 pronunţată de Tribunalul Suceava în Dosarul nr. 4265/C/2005, formulată de revizuienţii C.G., prin procurator C.L. şî C.L., ca nefondată, instanţa reţinând că în cauză nu sunt întrunite cerinţele limitativ prevăzute de dispoziţiile art. 322 pct. 4 şi 5, invocate ca temei al revizuirii.
Prin Decizia nr. 150 din data de 19 mai 2015, Curtea de Apel Suceava a respins, ca nefondat, recursul declarat de recurenţii C.G., prin procurator C.L. şi C.L., împotriva Deciziei civile nr. 64 din 3 aprilie 2012, pronunţata de Tribunalul Suceava în Dosarul nr. 8305/86/2011.
Instanţa a constatat că prima instanţă de revizuire a realizat o corectă interpretare şi aplicare a dispoziţiilor legale, nefiind incidente motivele de revizuire invocate.
Împotriva acestei decizii a formulat contestaţie în anulare revizuenta C.L., în numele ei şi în calitate de procurator al lui C.G.
Prin Decizia nr. 187 din 17 iulie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia I civilă, a fost respinsă contestaţia în anulare formulată împotriva Deciziei civile nr. 150 din 19 mai 2015, ca nefondată, instanţa reţinând că susţinerile contestatorilor nu se încadrează în noţiunea de greşeală materială, prevăzută de art. 338 C. proc. civ., contestatorii realizând de fapt critici de nelesaiitate ale hotărârii atacate.
La data de 26 octombrie 2016, contestaioarele au declarat recurs împotriva Deciziei civile nr. 187 din 17 iulie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia I civilă, invocând apărări de fond.
Analizând cu prioritate excepţia inadmisiblităţii recursului, în temeiul art. 137 alin. (1) C. proc. civ., coroborat cu art. 316 raportat la art. 298 C. proc. civ., Înalta Curte urmează să o admită, având în vedere următoarele considerente:
Prin dispoziţiile art. 129 alin. (1) C. proc. civ., legiuitorul a impus în sarcina persoanelor interesate exercitarea drepturilor procesuale în condiţiile, ordinea şi termenele stabilite de lege sau de judecător.
Prin urmare, revine persoanei interesate obligaţia de a sesiza jurisdicţia competentă, în condiţiile legii procesual civile, aceeaşi pentru subiecţi de drept aflaţi în situaţii identice.
Aceleaşi exigenţe exclud examinarea în fond a unei cereri sau căi de atac exercitate în alte condiţii decât cele determinate în dreptul intern prin legea procesuală.
Din dispoziţiile codului de procedură civilă rezultă că, între alte condiţii ce se cer a fi întrunite cumulativ pentru exercitarea oricărei cai de atac, este şt cea privind existenţa unei hotărâri determinate ca atare de lege ca fiind susceptibilă a fi supusă controlului judiciar pe această cale.
În speţă, se reţine că hotărârea împotriva căreia a fost exercitat recursul este Decizia civilă nr. 187 din 17 iulie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia I civilă, prin care a fost respinsă, ca neîntemeiată, contestaţia în anulare formulată de revizuenta C.L. în numele ei şi în calitate de procurator al lui C.G. împotriva Deciziei civile nr. 150 din 19 mai 2015, pronunţată de aceiaşi instanţă.
Totodată, prin Decizia civilă nr. 150 din 19 mai 2015, pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia I civilă, a fost respins, ca nefondat, recursul declarat de recurenţii C.G., prin procurator C.L. şi C.L., împotriva Deciziei civile nr. 64 din 3 aprilie 2012, pronunţată de Tribunalul Suceava în Dosarul nr. 8305/86/2011.
Instanţa reţine că potrivit art. 299 C. proc. civ., sunt supuse recursului hotărârile date iară drept de apel, cele date în apel, precum şi în condiţiile legii, hotărârile altor organe cu activitate jurisdicţională.
În consecinţă, hotărârile pronunţate de curţile de apel cu ocazia soluţionării recursurilor nu mai pot fi atacate cu recurs, întrucât nu se găsesc cuprinse în dispoziţiile art. 299 din C. proc. civ., iar, pe de alta parte, aceste hotărâri sunt irevocabile, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 377 pct. 4 din acelaşi cod.
Totodată, potrivit art. 328 alin. (1) C. proc. civ. „Hotărârea dată asupra revizuirii este supusă căilor de atac prevăzute de lege pentru hotărârea revizuită".
De asemenea, potrivit art. 320 alin. (3) C. proc. civ., hotărârea dată tn contestaţie în anulare este supusă aceloraşi căi de atac ca şi hotărârea atacată."
Se reţine că hotărârea atacată cu contestaţie în anulare din 17 iulie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia l civilă, este o decizie irevocabilă, pronunţată în recursul îndreptat împotriva deciziei instanţei de revizuire în fond, fiind deci, în raport de dispoziţiile art. 299 C. proc. civ., coroborat cu art. 328 alin. (1) şi art. 320 alin. (3) C. proc. civ., nesusceptîbila de a fi recurata.
Astfel, decizia pronunţată în soluţionarea contestaţiei în anulare fund irevocabilă, nu mai poate fi atacată cu recurs, motiv pentru care, declarând prezenta cale de atac împotriva respectivei decizii, contestatorii nu s-a conformat unei condiţii specifice de admisibilitate a recursului în această materie.
Recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalităţii acestora, precum şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii şi autorităţilor şi, din aceste considerente, apare ca o situaţie inadmisibilă în ordinea de drept.
Astfel fiind, recursul contestatorii or este inadmisibil, urmând a fi respins în consecinţă.
Dată fiind prioritatea soluţionării excepţiei inadmisibilităţii, celelalte aspecte subsumate prezentei căi de atac, nu vor mai fi analizate, în conformitate cu dispoziţiile art. 137 alin. (1) C. proc. civ., excepţia invocată fiind o excepţie de fond absolută şi peremptorie, ce face de prisos analiza motivelor de recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de contestatorii C.G. şi C.L. împotriva Deciziei civile nr. 187 din 17 iulie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia I civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 21 ianuarie 2016.
← ICCJ. Decizia nr. 96/2016. Civil | ICCJ. Decizia nr. 85/2016. Civil → |
---|