ICCJ. Decizia nr. 86/2016. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 86/2016
Dosar nr. 1665/1/2015
Şedinţa publică din 21 ianuarie 2016
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 1446 din 11 noiembrie 2010, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, a respins, ca rămasă tară obiect, acţiunea înregistrată la data de 28 octombrie 2009, prin care reclamantul Municipiul Bucureşti, prin primarul general, a solicitat în contradictoriu cu pârâta C.I. şi pârâtul C.I., să se dispună exproprierea pentru cauză de utilitate de interes public, a suprafeţei de 136 mp din imobilul proprietatea pârâtei, format din teren în suprafaţă de 1637, 4 mps situat în Bucureşti, sectorul 1 şi obligarea la a achita pârâtei despăgubiri de 204.494 lei, potrivit Legii nr. 33/1994 şi art. 481 C. civ.
Instanţa de fond a reţinut că, prin Legea nr. 198/2004 privind unele măsuri prealabile lucrărilor de construcţie de drumuri de interes naţional, judeţean şi local, care a abrogat implicit prevederile art. 21 din Legea nr. 33/1994, se stabileşte o procedură distinctă în cadrul căreia exproprierea este declanşată prin hotărâre a Guvernului sau a autorităţii publice locale, prin care se stabileşte, printre aitele, suma globală a despăgubirilor estimată de expropriator, iar instanţa poate interveni numai în condiţiile art. 9 din Legea nr. 198/2004, pentru soluţionarea contestaţiei împotriva cuantumului despăgubirilor.
Cum la dosar au fost depuse H.G. nr. 592/2010, prin care a fost aprobată declanşarea procedurilor de expropriere -şi cu privire la imobilul în litigiu, precum şi Hotărârea de stabilire a despăgubirilor din 05 august 2010, emisă de Municipiul Bucureşti în favoarea pârâtei C.I., instanţa a reţinut că acţiunea a rămas fără obiect, partea expropriată nemulţumită de cuantumul despăgubirilor stabilite având posibilitatea exercitării căilor de atac prevăzute de legea specială şi nu de a continua prezentului proces.
Prin Decizia civilă nr. 582 din 31 mai 2011, Curtea de Apei Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâtul C.I. împotriva hotărârii instanţei de fond.
Instanţa de apel a reţinut, în esenţă, că exproprierea terenului s-a produs ia data de 25 iunie 2010, sub imperiul Legii nr. 198/2004, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 184/2008, prin O.U.G. nr. 228/2008 şi respectiv prin Legea nr. 35/2009, iar nu în anul 2007, sub imperiul Legii nr. 33/1994.
Astfel, prin Hotărârea nr. 267 din 02 noiembrie 2006, emisă în aplicarea art. 7 din Legea nr. 33/1994, C.G.M.B. a declarat de utilitate publică terenul din litigiu, la data emiterii hotărârii fiind In vigoare dispoziţiile Legii nr. 33/1994 care, prin art. 21 prevedeau în mod expres că soluţionarea cererilor de expropriere este de competenţa tribunalului judeţean sau a Tribunalului municipiului Bucureşti, în raza căruia este situat imobilul propus pentru expropriere.
Împotriva acestei hotărâri, pârâtul a formulat întâmpinare, care a fost respinsă prin Decizia nr. 73 din 11 octombrie 2007 a Comisiei pentru soluţionarea întâmpinărilor, iar împotriva acestei decizii, acesta a formulat contestaţie ce i-a fost respinsă prin sentinţa civilă nr. 1644 din 14 aprilie 2009, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VlII-a de contencios administrativ şi fiscal. Contestaţia respectivă a fost urmată de acţiunea de faţă, introdusă la data de 28 octombrie 2009, prin care Municipiul Bucureşti a solicitat exproprierea imobilului, în temeiul art. 21 din Legea nr. 33/1994.
Instanţa de apel a mai reţinut că, în urma modificărilor aduse Legii nr. 33/1994, prin Legea nr. 198 din 25 mai 2004, modificată Ia rândul său prin Legea nr. 184/2008, O.U.G. nr. 228/2008 şi Legea nr. 35/2009, s-a schimbat competenţa organului îndrituit să dispună asupra exproprierii, în sensul că autoritatea administrativă centrală sau cea locală dispune exproprierea, iar nu instanţa de judecată.
Or în baza Legii nr. 198/2004, astfel cum a fost modificată pe parcursul judecăţii cauzei de faţă, s-a produs exproprierea imobilului în litigiu, prin publicarea în M.Of. la data de 25 iunie 2010 a H.G. nr. 592 din 23 iunie 2010 privind declanşarea procedurilor de expropriere pentru cauză de utilitate publică a imobilelor proprietate privată situate pe amplasamentul lucrării de interes public local, „Supralărgire str. G.I.S. - B-dul I.I.B."
Totodată, la data de 25 iunie 2010, când s-a produs exproprierea, pârâta C.I. era proprietara exclusivă a terenului rămas neexpropriat, cât şi a creanţei reprezentând despăgubirea de expropriere, urmare a faptului că prin sentinţa civilă nr. 2679 din 20 februarie 2007 a Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti a fost declarată desiacută căsătoria dintre pârât şi pârâta C.I., iar prin sentinţa civilă nr. 10772 din 06 octombrie 2009 a aceleiaşi instanţe, s-a luat act de tranzacţia privind partajul bunurilor comune, intervenit între cei doi soţi, întreaga suprafaţă de 1.633 mp teren situat în Municipiul Bucureşti, sector 1, incluzând inclusiv terenul expropriat, revenind pârâtei.
Prin Decizia civilă nr. 3843 din 29 mai 2012, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţue, secţia I civilă, a respins, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul C.I. împotriva Deciziei nr. 582/A din 31 mai 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Instanţa de recurs a reţinut, în rezumat, ca şi instanţa de apel, faptul că, deşi procedura de expropriere a fost începută în temeiul Legii nr. 33/1994, aceasta nu a fost finalizată decât, sub imperiul Legii nr. 198/2004 şi a modificărilor ulterioare ale respectivei legi.
Astfel, pe parcursul desfăşurării procesului de faţă, intentat de reclamantul Municipiul Bucureşti, în temeiul art. 21 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, în urma modificărilor Legii nr. 198/2004 prin Legea nr. 184/2008, O.U.G. nr. 228/2008 şi Legea nr. 35/2009 şi a schimbării competenţei organului îndrituit să dispună asupra exproprierii, a fost emisă H.G. nr. 592 din 23 Iunie 2010, prin care s-a aprobat declanşarea procedurilor de expropriere, inclusiv a imobilului în litigiu situat în str. G.I.S.
În consecinţă, procedura exproprierii nu s-a consumat sub imperiul Legii nr. 33/1995, nefîind finalizată prin pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti în sensul, art. 21 din respectiva lege, ci la data din 25 iunie 2010 când s-a publicat în M. Of. H.G. nr. 592 din 23 iunie 2010, emisă în temeiul Legii nr. 198/2004, astfel cum a fost modificată şi republicată la data de 20 martie 2009.
La data de 30 aprilie 2015, revizuentul C.I. a formulat revizuire împotriva Deciziei civile nr. 3843 din 29 mai 2012, pronunţată Înalta Curte de Casaţie si Justiţie, secţia I civilă, în Dosarul nr. 42699/3/2009, întemeiată de dispoziţiile art. 322, pct. 10 C. proc. civ., invocând excepţia de neconstituţionalitate, aşa cum a fost constatată de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 12 din 15 ianuarie 2015, publicată în M. Of. - Partea I din 3 martie 2015, a dispoziţiilor art. 9 teza a două din Legea nr. 198/2004 privind unele măsuri prealabile lucrărilor de construcţie de autostrăzi şi drumuri naţionale, în forma anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 184/2008, raportate la sintagma "la data întocmirii raportului de experţi", cuprinsă în dispoziţiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică".
Revizuentul a arătat, în sinteză, caprin Decizia nr. 12 din 15 ianuarie 2015, Curtea Constituţionala a constatat ca neconstituţională aplicarea prevederilor art. 9 din Legea nr. 198/2004, în materie de despăgubiri, "în procedura de expropriere a imobilelor proprietate privată situate pe amplasamentul lucrării de interes public, iar aplicarea acesteia afectează grav art. 44 alin (3), din Constituţia României".
Raportat la această reţinere, revizuentul susţine că a invocat, în cauza finalizată prin hotărârea a cărei revizuire se solicită, faptul ca îi este afectat dreptul de proprietate apărat de prevederile art. 44 alin, (3) din Constituţie, prin faptul că deşi lucrările de supralărgire a Bulevardului G.l.S. fuseseră executate şi trecute în cadastru şi cartea funciară în proprietatea Municipiului Bucureşti încă din anul 2007, a fost schimbat temeiul legal al cererii de chemare în judecată întemeiată pe prevederile Legii nr,33/1994, în acţiune întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 198/2004 şi s-a apreciat eă li sunt sunt aplicabile prevederile H.G. nr. 592/2010. Deoarece instanţa a aplicat greşit prevederile H.G. nr. 592/2010, precum şi ale Legii nr. 198/2004, declarate ca fiind neconstituţionale, susţine că are dreptul să promoveze revizuirea de ţaţă.
Totodată, a invocat faptul că dezlegarea dată prin Decizia nr. 12 din 15 ianuarie 2015, emisă de Curtea Constituţionala a României duce la concluzia "fraudării legii", respectiv încălcarea art. 44 din Constituţie, motiv pentru care hotărârile instanţelor de fond. apel şi recurs sunt lovite de nulitate absolută.
Astfel, instanţele, de fond, apel şi recurs au reţinut că procedura exproprierii s-ar fi făcut pe baza Legu nr. 198/2004, iar nu pe baza Legii nr. 33/1994, iar ulterior, prin decizia Curţii Constituţionale, s-a reţinut că Legea nr. 33/1994 este legea cadru în materie de expropriere.
Mai. arata revizuentul că, pe lingă criticile aduse hotărârii a cărei revizuire o solicită în baza Deciziei nr. 12 a Curţii Constituţionale, invocă şi alte încălcări ale ordinii de drept, respectiv:
- Încălcarea principiul autorităţii lucrului judecat, motivat de faptul că Tribunalul Bucureşti, prin încheierea din 29 martie 2010, neapelată, a respins excepţia calităţii procesuale pasive a revizuentului, pe considerentul că „la data când s-a produs efectul translativ de proprietate către stat, ambii soţi aveau calitatea de proprietari ai imobilului". Totodată, prin sentinţa civilă nr. 1644 din 14 aprilie 2009, pronunţata de Curtea de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ, definitivă şi irevocabilă, a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei vizând nemulţumirile privind valoarea despăgubirilor, în favoarea Tribunalului Bucureşti, în conformitate cu prevederile art. 18-20 din Legea nr. 33/1994.
- Interpretarea că exproprierea nu s-a produs în anul 2007, conduce la incidenţa legii penale, pentru infracţiunea de tulburare de posesie, în condiţiile în care lucrările fuseseră executate pe proprietatea sa şi trecute în cartea funciară aşa cum însăşi intimata a recunoscut in întâmpinările sale.
- Trebuia reţinută reaua - credinţa a intimatei, care i-a făcut o propunere de despăgubiri sub jumătatea sumei stabilite de expertul său în evaluarea iniţiala.
- Instanţele au încălcat principiul neretroactivităţii legilor.
- A fost încălcat dreptul al un proces echitabil, prin faptul că nu s-a reţinut că în apel a participat reprezentantul Ministerului Public, ce a pus concluzii In sensul admiterii apelului.
Analizând cu prioritate excepţia madmisibttităţii cererii de revizuire, invocată din oficiu, în temeiul dispoziţiilor art. 137 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art 326 C. proc. civ., Înalta Curte urmează să o admită având în vedere următoarele considerente:
Revizuirea este o cale extraordinară de atac ce permite retractarea imeî hotărâri numai pentru cazurile strict şi limitativ prevăzute de dispoziţiile art. 322 pct. 1-10 C.proc.civ,
Înalta Curte reţine că potrivit art. 322 alin. (1) pct. 10 C. proc. civ., invocată ca temei al revizuirii, revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanţa de apel sau prin neapelare, precum şi a unei hotărâri dată de o instanţă de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere (...) dacă, după ce hotărârea a devenit definitivă, Curtea Constituţională s-a pronunţat asupra excepţiei invocate în acea camă, declarând neconstituţională legea, ordonanţa ori o dispoziţie dintr-o lege sau dintr~o ordonanţă care a făcut obiectul acestei excepţii ori alte dispoziţii din actul atacat, care, în mod necesar şi evident, nu pot fi disociate de prevederile menţionate în sesizare."
Înalta Curte observă că, prin introducerea pct. 10 al art. 322 C. proc. civ., legiuitorul a reglementat calea de atac a revizuirii unei hotărâri judecătoreşti definitive pronunţate în cauzele în care a fost ulterior admisă o excepţiei de neconstituţionalitate, în scopu! acordării mij bacelor de apărare în vederea realizării drepturilor şi intereselor părţilor în faţa justiţiei.
Astfel, Curtea Constituţională a reţinut (Decizia nr. 766/2011) că dispoziţiile legale constatate ca fund neconstituţionale nemaifiind în vigoare, vor fi înlăturate de la aplicare pentru viitor, în virtutea principiului „tempus regii actum", dar că, în egală măsură, deciziile de constatare a neconstîtuţionalităţii trebuie să profite, în primul rând, autorului excepţiei lezat în drepturile sale prin norma constatată ca neconstituţionaîă.
Se constată, prin urmare, că pentru a fi admisibilă revizuirea întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 10 C. proc. civ., este necesar ca, după pronunţarea unei hotărâri definitive într-o cauză în care a fost invocată excepţia de neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe, sau a unor dispoziţii legale dintr-o lege sau ordonanţă, Curtea Constituţională să se pronunţe în sensul admiterii excepţiei de neconstuţionalitate invocate în acea cauză.
Analizând actele şi lucrările dosarului, se constată că, în speţă, revizuentul invocă faptul că, după pronunţarea Deciziei civile nr. 3843 din 29 mai 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, prin Decizia nr. 12 din 15 ianuarie 2015, publicată în M. Of. - Partea I din 3 martie 2015, Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 9 teza a II-a din Legea nr. 198/2004, raportate la sintagma "la data întocmirii raportului de experţi", cuprinsă în dispoziţiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, motiv pentru care se impune anularea deciziei atacate cu revizuire şi reluarea judecăţii în vederea pronunţării unei hotărâri legale, bazate pe prevederile constituţionale.
Înalta Curte constată ca în cauză nu sunt incidente prevederile art. 322 pct. 10 C. proc. civ.
Astfel, se reţine că, pe parcursul judecării cererii ce a făcut obiect al Dosarului nr. 42699/3/2009, nu a fost invocată, nici de părţi, nici de instanţa., din oficiu, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor legale constatate ca neconstituţionale prin Decizia nr. 12 din 15 ianuarie 2015, pronunţată de Curtea Constituţională şi, în consecinţă nici nu a fost admisă sau respinsă vreo cerere de sesizare a Curţii Constituţionale cu analiza respectivei excepţii.
De altfel, pe parcursul procesului finalizat cu Decizia nr. 3843 din 29 mai 2012 nici nu a fost invocată sau analizată aplicarea în cauză a prevederilor art. 9 teza a II-a din Legea nr. 198/2004, raportate la sintagma la data întocmirii raportului de experţi", cuprinsă în dispoziţiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994.
Înalta Curte reţine ca principalele aspecte analizate de instanţe, în cauza. finalizată prin decizia atacată, au fost legate de aplicarea în timp a dispoziţiilor art. 21 din Legea nr. 33/1994, prin raportare la dispoziţiile Legii nr. 198/2004, cu, modificările ulterioare, în raport de organele abilitate a se pronunţa asupra exproprierii şi momentul la care a avut Ioc exproprierea în cauză., precum şi îndreptăţirea pârâtului la a obţine despăgubiri pentru imobilul expropriat.
Or, raportat la problema de drept dedusă judecăţii, nici instanţele, din oficiu, nici părţile, nu au invocat neconstituţionalitatea unor prevederi legale ce au legătură cu criteriile şi momentul în raport de care se determină cuantumul despăgubirilor.
Înalta Curte constată că, de fapt, prin invocarea formală a dispoziţiilor art. 322 alin. (1) pct. 10 C. proc. civ., raportat la Decizia nr. 12 din 15 ianuarie 2015, pronunţată de Curtea Constituţională, revizuentul invocă nemulţumirea sa referitoare la modul în care au fost analizate cererile sale de apel şi recurs, în încercarea de a provoca o nouă rejudecare a cauzei.
Astfel, prin raportare la aspectele mai sus menţionate, precum şi la dispoziţiile art. 326 alin. (3) C. proc. civ., care stipulează că la judecarea cererii de revizuire dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea acestei căi de atac şi Ia faptele pe care se întemeiază, se reţine că cererea de revizuire promovată în cauza este inadmisibilă,
Dată fiind prioritatea soluţionării excepţiei inadmisibiliiăţii, celelalte aspecte subsumate prezentei căi de atac, nu vor mai fi analizate, în conformitate cu dispoziţiile art. 137 alin. (1) C. proc. civ., excepţia invocată fiind o excepţie de fond absolută şi peremptorie, ce face de prisos analiza cererii de revizuire.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul C.I. împotriva Deciziei civile nr. 3843 din 29 mai 2012 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 21 ianuarie 2016.
| ← ICCJ. Decizia nr. 85/2016. Civil | ICCJ. Decizia nr. 82/2016. Civil → |
|---|
