Daune-interese pentru introducerea filei CEC la plată, cu neîndeplinirea condițiilor pentru plata creanței principale. Executare silită.
| Comentarii |
|
Efectele în plan procesual ale executării silite a creanței asupra căii de valorificare a dreptului de a pretinde daune-interese
Legea nr. 59/1934, art. 54
În condițiile în care executarea creanței beneficiarului CEC-ului s-a realizat pe calea executării silite, solicitarea de daune-interese (întemeiată pe faptul că executarea silită ar fi fost nelegală) nu poate fi primită, o astfel de cerere neputându-se realiza pe calea unei acțiuni în răspundere delictuală de drept comun, ci exclusiv pe calea contestației la executare.
Așadar, în cauză, susținerile de fapt formulate de reclamante atât prin cererea introductivă, cât și prin motivele de apel au fost apreciate în mod corect de către instanțele devolutive ca neîntemeiate, din perspectiva normelor speciale, derogatorii de la dreptul comun, în speță, Legea nr. 59/1934 privind CEC-ul, în sensul că reclamantele aveau alte căi procedurale pentru contestarea creanței cuprinse în fila CEC, demersul lor judiciar nepermițând valorificarea dreptului la daune-interese, în lipsa preexistenței unei desființări a titlului de creanță, care a fost valorificat nu direct prin introducerea la plată, ci pe calea executării silite, procedură în cadrul căreia reclamantele aveau calea contestației la executare, de care însă nu au uzat.
Î.C.C.J., Secția a II-a civilă, decizia nr. 2493 din 8 decembrie 2020
Prin cererea înregistrată la data de 19 iunie 2018 pe rolul Tribunalului Vaslui, sub nr. x/89/2018, reclamantele S.C. A. S.R.L. și S.C. B. S.R.L. au solicitat, în contradictoriu cu pârâta S.C. C. S.R.L.:
1. Obligarea pârâtei la plata sumei de 351.184.80 lei, reprezentând prejudiciul stabilit prin aplicarea clauzei penale inserate în procesul-verbal de predare-primire - pactul cambial încheiat între părți.
2. Obligarea pârâtei la plata sumei de 15.127,41 lei, reprezentând dobânda legală aferentă sumei de 351.184.80 lei, calculată de la data de 21 decembrie 2017 (data introducerii la plată a filei CEC) și până la data formulării acțiunii, respectiv 25 mai 2018, precum și în continuare până la data plății efective.
3. Obligarea pârâtei la restituirea către reclamante a filei CEC seria PIRB1BM NR. 004056.
4. Obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluționarea litigiului.
În drept, au fost invocate prevederile art. 1350, art. 1530, art. 1535 și art. 1538 Noul Cod Civil, precum și dispozițiile O.G. nr. 13/2011.
Prin întâmpinare, pârâta S.C. C. S.R.L. a susținut că nu este întemeiată acțiunea reclamantelor, invocând, totodată, mai multe excepții, respectiv excepția lipsei de interes în formularea acțiunii, excepția inadmisibilității și excepția tardivității cererii de chemare în judecată.
Excepția lipsei de interes și excepția inadmisibilității au fost invocate de către pârâtă motivat de faptul că reclamanta S.C. A. S.R.L. nu este emitenta filei CEC seria PIRB1BM NR. 004056.
Pârâta a invocat excepția tardivității și excepția inadmisibilității motivat de faptul că reclamanta S.C. A. S.R.L. a recunoscut caracterul cert, lichid și exigibil al sumei de 175.592,92 lei, prin adresa nr. 44/26.01.2018 din dosarul de executare nr. 1/2018, precum și motivat de împrejurarea că nu a înțeles să formuleze opoziție la executare în termenul de 5 zile prevăzut de art. 54 din Legea nr. 59/1934.
Prin sentința civilă nr. 1360 din 19 noiembrie 2018, pronunțată de Tribunalul Vaslui, Secția civilă, în dosarul nr. x/89/2018, s-au respins excepția inadmisibilității și excepția tardivității cererii de chemare în judecată, precum și excepția lipsei de interes; s-a respins cererea formulată de reclamantele S.C. A. S.R.L. și S.C. B. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta S.C. C.
S.R.L.
Prin decizia civilă nr. 201 din 22 aprilie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Iași, Secția civilă, s-a respins ca neîntemeiat apelul promovat de S.C. A. S.R.L. și de S.C. B. S.R.L. Împotriva sentinței civile nr. 1360 din 19 noiembrie 2018 a Tribunalului Vaslui, care a fost păstrată.
La data de 9 septembrie 2019 s-a înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secția a II-a civilă, recursul declarat de reclamantele S.C. A. S.R.L. și S.C. B. S.R.L. Împotriva deciziei civile nr. 201 din 22 aprilie 2019, pronunțate de Curtea de Apel Iași, Secția civilă.
Recurentele-reclamante au solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel, apreciind că sunt incidente motivele de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 4, pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ. De asemenea, au solicitat obligarea intimatei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluționarea litigiului.
În primul rând, au susținut că instanța de apel nu a arătat, în mod concret, de ce criticile formulate au fost apreciate ca fiind neîntemeiate și, mai mult, aceasta și-a depășit rolul activ, aducând cauzei „critici” și aspecte noi raportat la criticile intimatei și care nu au fost puse în discuția părților.
Instanța de apel nu a făcut altceva decât să invoce, în mod formal, o serie de dispoziții din Legea nr. 59/1934, decizia nr. 6/2015 a Curții Constituționale și dispoziții din Legea nr. 76/2012, motivarea efectivă limitându-se la două susțineri, respectiv:
- „recurenta nu numai că nu a uzat de calea specială instituită de Legea nr. 59/1934 pentru a contesta fondul raporturilor de drept cambial, dar a și recunoscut și achitat în integralitate creanța în faza de executare silită”.
- „împrejurarea că nu a solicitat restituirea prestațiilor achitate în baza contractului cadru de prestări servicii nr. 28/2017, ci doar a daunelor-interese, constituie o recunoaștere implicită a caracterului cert, lichid și exigibil al creanței”.
În opinia recurentelor, o astfel de motivare nu respectă dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., care stabilesc că hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.
Consideră că dreptul la un proces echitabil nu poate fi considerat efectiv decât dacă observațiile părților sunt corect examinate de către instanță, care are în mod necesar obligația de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor și elementelor de probă, cel puțin pentru a le aprecia pertinența.
Pe de altă parte, nemotivarea unei hotărâri judecătorești echivalează practic cu soluționarea procesului fără a cerceta fondul cauzei, de natură să justifice casarea cu trimitere spre rejudecare, în temeiul prevederilor art. 498 alin. (2) C. proc. civ., raportat la dispozițiile art. 497 din același cod.
Or, atâta timp cât în considerente instanța nu analizează probele care au fost administrate, nu stabilește împrejurările de fapt esențiale în cauză, nu evocă normele substanțiale și procedurale incidente și aplicarea lor în speță, soluția exprimată prin dispozitiv rămâne nesusținută și pur formală, nefiind corolarul motivelor ce o preced.
O astfel de hotărâre devine arbitrară și nu permite exercitarea controlului judiciar, obligând la o casare cu trimitere, chiar dacă, strict teoretic, instanța s-a pronunțat pe „fond”, respingând acțiunea nu pe excepție, ci ca „neîntemeiată”.
Pornind de la aceste aspecte, recurentele-reclamante apreciază că instanța de apel nu s-a pronunțat în niciun fel asupra criticilor supuse analizei prin apelul formulat în cauză.
Subsumat motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4 și pct. 8 C. proc. civ. s-au invocat următoarele critici:
Instanțele devolutive au analizat, în mod trunchiat, aspectele sesizate de către reclamante, înțelegând să dea prevalență apărărilor părții adverse, fără însă a arăta, în concret, care este rațiunea pentru care solicitările formulate au fost apreciate ca fiind neîntemeiate.
Cu privire la istoricul diferendului apărut între părți s-a arătat că la data de 25 octombrie 2017 între reclamanta S.C. A. S.R.L., în calitate de achizitor, și societatea intimată, în calitate de prestator, s-a încheiat contractul cadru de prestări servicii pe bază de comandă nr. 28.
Potrivit art. 2, obiectul contractului era reprezentat de „stabilirea elementelor/condițiilor esențiale care vor guverna comenzile ferme subsecvente ce urmează a fi atribuite pe durata derulării...comenzile ferme subsecvente ce urmează a fi atribuite au ca obiect livrarea de agregate cât și închirierea utilajelor în conformitate cu prevederile contractului”.
Conform art. 3, durata contractului era de 45 zile de la data semnării contractului de către ultima parte. Valoarea totală a contractului era prevăzută, pentru fiecare comandă fermă subsecventă, în ofertele date de către prestator. Achizitorul se obligă să plătească un avans parțial de 20.000 lei pe baza facturii întocmite de către prestator, urmând ca acesta din urmă să livreze materialele solicitate și să pună la dispoziția prestatorului utilajele necesare.
În vederea garantării plăților aferente contractului cadru de prestări servicii nr. 28/2017 părțile au agreat emiterea unei file CEC, sens în care a fost încheiat un proces-verbal de predare-primire a filei CEC seria PIRB1BM NR. 004056 între:
- S.C. B. S.R.L., în calitate de emitent al filei CEC și garant al contractului cadru nr.
- S.C. A. S.R.L., în calitate de achizitor în contractul cadru nr.
- S.C. C. S.R.L., în calitate de prestator în contractul cadru nr.
Potrivit celor inserate în procesul-verbal de predare-primire a filei CEC, părțile au stabilit
că aceasta nu putea fi introdusă la plată decât la trecerea a 15 zile de la data neîndeplinirii obligațiilor de plată (stabilite conform contractului), numai în situația existenței unei creanțe certe, lichide și exigibile și numai cu notificarea prealabilă în scris a emitentului, a semnatarului E., dar și a achizitorului, cu 72 de ore înainte de introducerea la plată.
Or, ambele instanțe au înțeles să înlăture aspectele invocate prin cererea de chemare în judecată, apreciind că nu sunt importante în soluționarea cauzei, deși unica obligație pe care o avea instanța de judecată era aceea de a soluționa cauza în limitele învestirii.
Prin același proces-verbal părțile au stabilit și că fila CEC nu putea fi introdusă pentru plata altor datorii ale achizitorului față de prestatorul de servicii, altele decât cele stabilite prin contractul nr. 28, precum și că fila CEC nu putea fi girată fără acordul scris și prealabil al emitentului.
Contrar celor reținute de către instanța de judecată, în cuprinsul procesului-verbal nu există o condiționare în sensul că activarea clauzei penale nu s-ar produce în situația în care reclamantele ar avea vreo culpă, astfel că soluția pronunțată este una nelegală.
S-a susținut că se impune a fi înlăturată reținerea instanței de apel, potrivit căreia ar exista o culpă a reclamantelor.
În realitate, contrar celor reținute, procesul-verbal de predare-primire a filei CEC avea natura unui „pact cambial” care prevedea condițiile care trebuiau în mod obligatoriu să fie respectate în situația completării și introducerii la plată a filei CEC lăsate ca și garanție.
Acesta stabilea că fila CEC putea fi introdusă de către beneficiar la plată doar la expirarea a 15 zile de la data „neîndeplinirii obligațiilor”, așa cum era prevăzut în contractul de lucrări și numai în situația existenței unei creanțe certe, lichide și exigibile și numai cu notificarea prealabilă în scris a emitentului, achizitorului și a semnatarului cu 72 de ore înainte de introducerea la plată.
Totodată, în cuprinsul acelui proces-verbal de predare-primire s-a prevăzut o clauză penală, potrivit căreia în cazul în care beneficiarul va introduce la plată fila CEC, cu încălcarea prevederilor stabilite, va datora emitentului daune-interese egale cu dublul sumei înscrise în fila CEC.
Practic, în contextul pretențiilor formulate de către reclamante, instanța de judecată avea obligația să constate că, pentru a introduce la plată fila CEC lăsată ca și garanție, trebuiau să fie îndeplinite, în mod cumulativ, o serie de condiții, respectiv:
- termenul de plată, astfel cum era prevăzut în contractul de lucrări, să fie expirat, iar de la data neîndeplinirii obligației de plată să fi trecut 15 zile.
- suma solicitată a fi plătită să îndeplinească condiția de a fi certă, lichidă și exigibilă.
- anterior introducerii la plată, respectiv cu 72 de ore înainte, să existe notificarea în scris a emitentului, achizitorului și a semnatarului.
- să nu fie introdusă pentru plata altor datorii.
Recurentele apreciază că este nelegală soluția pronunțată în cauză, întrucât s-a reținut că „în contextul existenței culpei” invocarea neîndeplinirii acestor condiții este „de prisos în condițiile în care intimata nu și-a îndestulat creanța prin introducerea filei CEC”.
Cu alte cuvinte, recurentele-reclamante susțin că, atâta timp cât în cuprinsul pactului cambial nu era prevăzută o asemenea dispoziție, instanța de judecată nu putea să rețină în motivarea hotărârii faptul că activarea clauzei penale ar fi fost condiționată de inexistența culpei.
Au mai precizat că instanța de judecată nu a analizat întregul material probator și că a pronunțat o soluție care contravine înțelegerii părților.
În acest sens, au menționat că instanța nu a făcut altceva decât să-și depășească limitele cu care fusese învestită, preferând să dea o interpretare proprie diferendului existent.
S-a arătat că în ipoteza în care nu erau îndeplinite obligațiile de plată, intimata-pârâtă avea posibilitatea introducerii la plată a filei CEC, însă numai cu îndeplinirea cumulativă a condițiilor stabilite de pactul cambial, fără ca acest lucru să limiteze în vreun fel posibilitatea de activare a clauzei penale.
În opinia recurentelor-reclamante, nu contează faptul că intimata nu și-a îndestulat creanța prin introducerea la plată a filei CEC, ci are relevanță în cauză împrejurarea dacă la momentul introducerii la plată a acesteia erau îndeplinite sau nu, în mod cumulativ, condițiile stabilite de părți.
Prin urmare, se apreciază că prin soluția pronunțată instanța nu a făcut altceva decât să dea o interpretare proprie dispozițiilor pactului cambial, interpretare care este într-o contradicție vădită cu „înțelegerea” părților.
De asemenea, s-a susținut că instanța nu a fost învestită de către niciuna dintre părți cu analizarea „culpei” reclamantelor, ci exclusiv cu analizarea „culpei” intimatei -pârâte de a nu respecta, la momentul introducerii la plată a filei CEC, condițiile stabilite de pactul cambial, fapt ce atrăgea obligarea acesteia la plata de daune-interese.
Recurentele-reclamante consideră că decizia recurată este nelegală, întrucât existența sau inexistența culpei reclamantelor nu avea nicio relevanță în ceea ce privește activarea clauzei penale.
În acest context, s-a susținut că instanța de judecată și-a depășit atribuțiile puterii judecătorești, fiind incident motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ.
Cu privire la creanța invocată ca fiind datorată și pentru care intimata-pârâtă a înțeles să introducă la plată fila CEC, respectiv suma de 175.592.4 lei, recurentele-reclamante au formulat următoarele critici:
Exigibilitatea prețurilor convenite de părți era condiționată de îndeplinirea obligațiilor intimatei-pârâte în calitatea acesteia de prestator, obligații care, fie nu au fost îndeplinite (nu au fost furnizate certificatele de calitate și declarațiile de conformitate), fie au fost îndeplinite cu mare întârziere.
Până la momentul introducerii la plată a filei CEC în vederea recuperării unei presupuse creanțe certe, lichide și exigibile, societatea intimată era cea care nu și -a îndeplinit obligațiile asumate prin contract, însă a avut pretenția ca reclamantele să îi achite sumele „nedatorate” la acea dată.
La data de 21 decembrie 2017, cu ocazia introducerii la plată a filei CEC, reclamantele au transmis intimatei-pârâte adresa nr. 43, prin care i s-a comunicat faptul că, raportat la situația reală existentă între părți, niciuna dintre condițiile stabilite în procesul-verbal de predare-primire a filei CEC nu era îndeplinită, motiv pentru care a fost activată clauza penală.
Prin urmare, la 21 decembrie 2017, intimata-pârâtă nu putea deține împotriva reclamantelor o creanță certă, lichidă și exigibilă, motivat, în primul rând, de faptul că aceasta nu își îndeplinise integral obligațiile asumate.
Ulterior, întrucât intimata nu a înțeles să retragă fila CEC din circuitul bancar demarând executarea acesteia, prin adresa nr. 44 din data de 26 ianuarie 2018, reclamanta S.C. A. S.R.L., tară a recunoaște în vreun fel „debitul pretins” și numai pentru a evita blocarea activității economice, a transmis către intimată o solicitare de a accepta plata sumei pretinse în mai multe tranșe.
În mod greșit, instanța de judecată a reținut împrejurarea că reclamanta S.C. A. S.R.L. ar fi recunoscut debitul pretins, de vreme ce s-a menționat, în mod expres, prin adresa nr. 44/26.01.2018 și prin cererea de chemare în judecată faptul că va plăti în tranșe suma respectivă pentru a nu își bloca activitatea.
Instanța de judecată a înțeles să dea o interpretare proprie aspectelor învederate, fără să țină cont de faptul că debitul nu a fost recunoscut.
S-a criticat decizia recurată și din perspectiva soluției pronunțate în ceea ce privește capătul de cerere vizând obligarea intimatei-pârâte la restituirea filei CEC.
Astfel, recurentele au susținut că atâta timp cât pârâta și-a recuperat în integralitate debitul pretins trebuia să procedeze la restituirea filei CEC lăsată ca și garanție de reclamante, filă care se află încă la dosarul de executare, fiind refuzată restituirea.
Sub acest aspect, recurentele consideră că nu se poate reține faptul că fila CEC poate fi restituită doar de către deținătorul actual (executorul judecătoresc), de vreme ce acesta nu poate dispune în sensul restituirii decât în ipoteza în care intimata îi solicită sau este de acord cu restituirea.
S-a arătat că aceste critici au fost invocate în fața instanței de apel, însă nu au fost analizate temeinic, soluția fiind pronunțată fără a exista o motivare completă.
Recurentele-reclamante au reiterat faptul că în niciun moment nu au recunoscut că ar datora societății intimate sumele pretinse de către aceasta, iar solicitarea de eșalonare a debitului și plățile efectuate ulterior au avut la bază împrejurarea că fusese demarată procedura de executare silită.
Un alt motiv pentru care reclamantele au fost „forțate” să achite sumele solicitate a fost și acela că demararea procedurii de executare silită putea conduce la înființarea unor popriri și la afectarea activității economice desfășurate, ceea ce le-ar fi cauzat grave prejudicii, atât de ordin material, cât și în relația cu partenerii comerciali.
S-a mai susținut că, neexistând o notificare prealabilă cu privire la introducerea filei CEC în circuitul bancar, astfel cum prevedea pactul cambial, la data introducerii efective nu a fost disponibil în cont și, pe cale de consecință, societatea reclamantă a fost raportată în Centrala Incidentelor de Plăți, aspect care i-a cauzat prejudicii suplimentare.
Cu privire la aplicarea clauzei penale, raportat la aspectele învederate în cuprinsul cererii de recurs și la materialul probator administrat în cauză, rezultă că la data de 21 decembrie 2017 intimata-pârâtă nu putea introduce la plată fila CEC lăsată ca și garanție, condițiile prevăzute de procesul-verbal de predare-primire nefiind îndeplinite cumulativ.
Astfel, s-a susținut că suma de 175.592,40 lei înscrisă în fila CEC seria PIRBIBM nr. 004056 introdusă la plată nu îndeplinea condiția de a fi o creanță certă, lichidă și exigibilă.
Totodată, recurentele au arătat că la momentul introducerii la plată a filei CEC nu era îndeplinită condiția ca, anterior introducerii la plată, respectiv cu 72 de ore înainte, să existe notificarea în scris a emitentului, a achizitorului și a semnatarului.
În opinia recurentelor, reținerea instanței de la pagina 20 alineatul 3, în sensul că „lipsa notificării cu 72 de ore înainte nu poate fi verificată” este nelegală, deoarece în acest caz sarcina probei aparținea intimatei-pârâte.
Față de toate aspectele relevate și fără a fi nevoie să facă dovada existenței unui prejudiciu, recurentele-reclamante consideră că pot cere executarea clauzei penale, în temeiul dispozițiilor art. 1538 alin. (4) C. civ.
În fine, recurentele apreciază că trebuia să fie admis și capătul al treilea din cererea de chemare în judecată, respectiv se impunea obligarea intimatei-pârâte la restituirea filei CEC seria PIRB1BM nr. 004056.
În acest sens, s-a susținut că această operațiune nu putea fi efectuată direct de către executorul judecătoresc, așa cum a reținut instanța, întrucât acesta a fost învestit să demareze procedura de executare silită de intimată, aceasta fiind cea care îl putea mandata pe executor să restituie fila CEC.
Pentru toate aceste motive, recurentele-reclamante au solicitat admiterea recursului astfel cum a fost formulat.
Înalta Curte a luat în examinare recursul, iar prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale incidente în materie, a constatat că acesta este nefondat, urmând să îl respingă pentru următoarele considerente:
În ceea ce privește critica de nelegalitate referitoare la nemotivarea deciziei din apel, încadrată în drept în dispozițiile art. 488 alin. 1 pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte constată că aceasta este nefondată, deoarece, contrar celor susținute de recurente, decizia recurată cuprinde motivele de fapt și de drept pe care se sprijină soluția dată apelului, respectând astfel exigențele art. 425 alin. 1 lit. b) C. proc. civ.
Astfel, instanța de apel a făcut o analiză judicioasă a situației de fapt, calificând corect raportul juridic dedus judecății, iar raportat la temeiul juridic aplicabil acestei situații de fapt și la cererea de chemare în judecată, la obiectul și cauza acesteia, a fost corect aplicat, cu consecința menținerii soluției primei instanțe de respingere a cererii.
Așadar, invocarea dispozițiilor Legii nr. 59/1934, cu caracter special în ce privește raportul juridic de drept cambial dedus judecății, cu referire și la Decizia nr. 4/2009 pronunțată de ÎCCJ, nu s-a făcut doar formal, cum susțin recurentele, ci cu scopul de a răspunde criticilor apelantei în raport cu soluția dată de prima instanță.
Soluția dată de instanța de apel în calea de atac ordinară, de reformare, devolutivă a apelului este justificată în motivarea deciziei, iar faptul că recurentele nu sunt mulțumite de argumentele reținute de instanța de apel, nu conduce la concluzia că decizia astfel criticată pentru motive de nelegalitate nu ar fi motivată.
Mai mult, așa cum reține instanța de apel, cererea de chemare în judecată formulată de reclamante are ca obiect obligarea pârâtei la plata unor daune-interese pentru introducerea filei CEC la plată, în condițiile în care, pretind reclamantele, nu erau îndeplinite condițiile pentru plata creanței principale, însă executarea creanței beneficiarului CEC-ului s-a realizat pe calea executării silite, iar nu prin plata de către societatea bancară (plătitoare) în condițiile în care a existat un refuz la plată pentru lipsă disponibil. În atare condițiuni, în mod corect s-a apreciat că, în realitate, reclamantele doresc să obțină daune-interese, pretinzând că executarea silită ar fi fost nelegală, ceea ce desigur că nu se putea realiza pe calea unei acțiuni în răspundere delictuală de drept comun, ci exclusiv pe calea contestației la executare, cale specifică procedurii executării silite.
Așadar, susținerile de fapt formulate de reclamante atât prin cererea introductivă, cât și prin motivele de apel au fost apreciate în mod corect de către instanțele devolutive ca neîntemeiate, din perspectiva normelor speciale, derogatorii de la dreptul comun, aplicabile dreptului cambial, în speță, Legea nr. 59/1934 privind CEC-ul, în sensul că reclamantele aveau alte căi procedurale pentru contestarea creanței cuprinse în fila CEC, cererea din cauza de față fiind o procedură oarecum subsidiară, care nu permite valorificarea dreptului său la daune-interese, în lipsa preexistenței unei desființări a acestui titlu de creanță, care a fost valorificat nu direct prin introducerea la plată, ci pe calea executării silite, procedură în cadrul căreia, așa cum au reținut și instanțele anterioare, reclamantele aveau calea contestației la executare, de care însă nu au uzat.
Ca atare, Înalta Curte constată că nu este incident motivul de casare reglementat de art. 488 alin. 1 pct. 6 C. proc. civ.
Cu privire la critica încadrată în art. 488 alin. 1 pct. 4 C. proc. civ., referitoare la faptul că instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești, de asemenea, aceasta este nefondată, recurentele nearătând în concret în ce mod instanța de apel a depășit atribuțiile puterii judecătorești, în realitate acestea criticând modul cum instanțele devolutive au interpretat relațiile contractuale dintre părți, respectiv actele juridice încheiate între acestea, modul cum au fost practic interpretate probele administrate. În acest context, critica nu reprezintă un motiv de nelegalitate în sine, ci înglobează în conținutul său propunerea de reinterpretare a contractului și a situației de fapt, ceea ce nu este îngăduit instanței de recurs. Precizările recurentelor referitoare la contractul cadru nr. 28 încheiat pe bază de comandă, la efectele procesului-verbal și ale filei CEC introduse la plată, la condițiile concrete în care ar fi trebuit să fie introdus la plată acest titlu de creanță cambial, toate referitoare la raportul juridic fundamental, se circumscriu în realitate unor critici privind situația de fapt, critici de netemeinicie, iar nu de nelegalitate, acestea excedând limitelor recursului, ca și cale extraordinară de atac exercitată exclusiv pentru motive de nelegalitate.
Cu alte cuvinte, Înalta Curte reține că nu este vorba despre o depășire a atribuțiilor puterii judecătorești, ci despre o exercitare întocmai a puterii judecătorești prin judecata apelului cu respectarea dispozițiilor procedurale reglementate și de art. 476 - art. 478 C. proc. civ.
Sub aspectul criticii încadrate de recurente în dispozițiile art. 488 alin. 1 pct. 8 C. proc. civ., respectiv încălcarea normelor de drept material, Înalta Curtea reține că recursul este nefondat, având în vedere că recurentele nu au arătat în concret care ar fi normele de drept material ce ar fi fost încălcate de către instanța de apel, reiterând în realitate propunerile sale de reinterpretare a condițiilor concrete de derulare a relațiilor contractuale, cu referire la raportul juridic fundamental din care izvorăște dreptul de creanță încorporat în fila CEC emisă tocmai pentru valorificarea acestuia, aspecte care, așa cum s-a mai arătat, exced cadrului procesual al recursului limitat exclusiv la motive de nelegalitate.
Dimpotrivă, Înalta Curte constată că dispozițiile de drept material la care instanța de apel a făcut referire în considerentele de drept ale deciziei recurate au fost corect interpretate și aplicate la situația de fapt din speță.
Având în vedere toate aceste considerente, Înalta Curte conchide în sensul că nu este incident nici unul dintre motivele de nelegalitate invocate de recurente, respectiv cele prevăzute de art. 488 alin. 1 pct. 4, 6 și 8 C. proc. civ., astfel încât recursul a fost respins ca nefondat.
| ← Răspundere civilă delictuală. Despăgubiri prejudiciu moral... | Contract de transport fluvial de mărfuri. Acțiune în... → |
|---|
