Avocat. Contract de asigurare de răspundere civilă profesională. Clauză de anterioritate. Cauză ilicită. Condiții și efecte. Noul Cod Civil.
| Comentarii |
|
Noul Cod Civil, art. 1236 alin. (2), art. 1239 alin. (2), art. 2224 alin. (2)
Statutul avocaților, art. 124
Potrivit dispozițiilor art. 1236 alin. (2) C. civ., este ilicită cauza atunci când este contrară legii și ordinii publice.
Potrivit dispozițiilor legale prevăzute în art. 124 din Statutul avocaților, aceștia au obligația de a se asigura de răspundere profesională, astfel că încheierea unui astfel de contract de asigurare reprezintă îndeplinirea unei obligații legale pentru orice avocat.
Cauza nu poate fi ilicită atunci când încheierea contractului se face în vederea îndeplinirii unei obligații prevăzute de lege.
În această situație nu se poate reține că există o cauză ilicită în ipoteza în care se solicită introducerea într-un contract de asigurare a unei clauze de anterioritate.
I.C.C.J., Secția a II-a civilă, decizia nr. 46 din 16 ianuarie 2020
A. Obiectul cererii introductive
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Brașov, Secția I civilă, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâta B., în calitate de avocat titular al Cabinetului de avocat B. - CIF -20280878, solicitând instanței obligarea acesteia la plata sumei de 230.605,10 lei (RON) reprezentând contravaloarea prejudiciului cauzat urmare îndeplinirii defectuoase a obligațiilor asumate prin contractul de asistență juridică nr. 50 din 23 octombrie 2009.
La data de 19 octombrie 2015 reclamanta a modificat cererea de chemare în judecată în sensul chemării în judecată a asigurătorului C. S.A. În temeiul prevederilor art. 204 C. proc. civ., cerere întemeiată pe dispozițiile art. 2.224 C. civ.
Ca o consecință a acestei modificări, apreciază că se impune soluționarea cererii de chemare în judecată și în contradictoriu cu Cabinetul de avocat B. - titularul poliței de asigurare încheiate cu C. S.A.
Pârâta a formulat cerere de chemare în garanție a asigurătorului C. S.A.
B. Hotărârea primei instanțe
Prin sentința civilă nr. 72/S din 9 mai 2017 pronunțată de Tribunalul Brașov, Secția I civilă a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei B.; a fost respinsă acțiunea civilă formulată și precizată de reclamanta A. În contradictoriu cu pârâții B., în calitate de avocat titular al Cabinetului de avocat „B.” și S.C. C. S.A. ca neîntemeiată; a fost respinsă cererea de chemare în garanție a pârâtei S.C. C. S.A. formulată de pârâta B.
C. Calea de atac împotriva hotărârii primei instanțe
Împotriva sentinței pronunțată de Tribunalul Brașov a declarat apel reclamanta A. solicitând modificarea ei, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată. În motivarea cererii de apel se arată că sentința atacată este neîntemeiată, respectiv că argumentele primei instanțe sunt contradictorii și neîntemeiate.
D. Hotărârea instanței de apel
Prin decizia civilă nr. 451/Ap din 18 aprilie 2018, Curtea de Apel Brașov, Secția civilă a admis apelul declarat de reclamanta A. Împotriva sentinței civile nr. 72/2017 a Tribunalului Brașov; a respins apelul provocat declarat de pârâta B. În calitate de avocat titular al Cabinetului de avocat B. Împotriva aceleiași sentințe; a schimbat în parte sentința civilă nr. 72/2017 a Tribunalului Brașov, în sensul că a obligat pârâta S.C. C. S.A. să plătească reclamantei suma de 230.605,10 RON, diminuată cu franșiza de 250 de euro la cursul BNR din ziua plății, cu titlu de despăgubiri; a obligat pârâta B. În calitate de avocat titular al Cabinetului de avocat B. să plătească reclamantei suma de 250 Euro la cursul BNR din ziua plății, cu titlu de despăgubiri; a menținut celelalte dispoziții ale sentinței atacate.
E. Calea de atac împotriva hotărârii instanței de apel
Împotriva deciziei pronunțate de Curtea de Apel Brașov a declarat recurs S.C. C. S.A. criticând-o sub următoarele motive de nelegalitate:
Instanța de apel a aplicat greșit normele prevăzute în cuprinsul art. 1.243 C. civ. și s-a ajuns în acest mod la aplicarea eronată a normelor prevăzute în art. 2.204 C. civ.
Astfel, conform art. 33.3 din Cap. III, numit Excluderi, din Condițiile generale privind asigurarea de răspundere civilă profesională, nu vor fi cuprinse în asigurare și, astfel, asigurătorul nu va acorda despăgubiri pentru daunele bazate pe „orice circumstanță cunoscută de Asigurat la momentul încheierii poliței de asigurare care ar putea conduce la solicitări de despăgubiri formulate împotriva Asiguratului pe perioada de valabilitate a poliței”.
Conform art. 38 lit. a) din Condițiile generale privind asigurarea de răspundere civilă profesională: „Asiguratul este obligat să declare, la data încheierii contractului, orice informații sau împrejurări pe care le cunoaște și care, de asemenea, sunt esențiale pentru evaluarea riscului”.
S-au aplicat greșit dispozițiile legale prevăzute de art. 1236 alin. (2) C. civ.
Instanța arată faptul că la 6 mai 2014, contractul inițial a fost modificat, în sensul că suma asigurată era de 60.000 Euro și s-a introdus clauza de anterioritate de 36 de luni, potrivit căreia asigurătorul urma să acopere dauna produsă de asigurat, prin fapte petrecute anterior cu 36 de luni.
Este evident că împrejurările pe care pârâta trebuia să le aducă la cunoștința recurentei la momentul înregistrării cererii de suplimentare erau esențiale pentru evaluarea producerii riscului.
Instanța face aplicarea greșită a art. 1270 C. civ., astfel că se ajunge la denaturarea sensului noțiunii de „împrejurări esențiale”, intervenindu-se în acordul încheiat între părți.
Instanța se raportează la împrejurări exterioare care țin de activitatea Cabinetului de avocat B., elemente care nu au fost avute în vedere la încheierea, respectiv modificarea contractului de asigurare.
Introducând clauza de anterioritate de 36 luni, asiguratul a avut în vedere o eventuală tragere la răspundere pentru activitatea profesională și prejudiciile produse prin aceasta în perioada acoperită de polița de asigurare. Acest raționament al pârâtei a constituit temeiul modificării contractului, aceasta solicitând suplimentarea tocmai în considerarea unei cauze ilicite, respectiv existența unei iminente acțiuni în scopul atragerii răspunderii acesteia pentru prejudiciile produse, neîndeplinindu-și, astfel, obligația de informare.
Prin prisma profesiei și a experienței, asigurata cunoștea probabilitatea ridicată de pierdere a litigiului intentat Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților. Recurenta consideră că asiguratul a solicitat cu rea-credință majorarea sumei asigurate la cuantumul de 60.000 Euro.
Instanța de apel a aplicat greșit normele privitoare la plata taxei judiciare de timbru, întrucât petitul referitor la constatarea nulității contractului de asigurare nu este de natură să genereze obligația de plată a taxei judiciare de timbru, nulitatea fiind invocată pe cale de excepție, și nu pe cale de acțiune.
Pe de altă parte, pârâta, prin apelul provocat formulat, a solicitat obligarea societății de asigurări la plata sumei de 230.605,10 RON, iar cererea acesteia trebuia timbrată la valoare. În mod greșit, instanța a scutit apelul formulat de pârâtă de la plata taxei de timbru.
Instanța de apel a aplicat în mod greșit dispozițiile legale privitoare la obligativitatea plății taxei judiciare de timbru, recurenta fiind obligată, în mod nelegal, la plata acesteia.
Se solicită admiterea recursului, cu consecința modificării în tot a deciziei recurate și respingerea cererii de chemare în judecată formulate.
Reclamanta A. a formulat recurs provocat, solicitând ca, în eventualitatea în care se admite recursul principal, să se dispună admiterea propriului recurs și obligarea pârâtei principale B., în calitate de avocat titular al Cabinetului de avocat B. - CIF - 20280878, la plata sumei de 230.605,10 RON reprezentând contravaloarea prejudiciului cauzat ca urmare a îndeplinirii defectuoase a obligațiilor asumate față de reclamantă prin contractul de asistență juridică nr. 50 din 23 octombrie 2009.
În ipoteza puțin probabilă a admiterii recursului principal, se solicită și admiterea recursului provocat, aceasta fiind unica modalitate aflată la îndemâna reclamantei pentru a obține obligarea pârâtei la plata despăgubirilor datorate.
F. Analizând recursurile prin prisma motivelor de nelegalitate invocate, Înalta Curte a apreciat că acestea sunt nefondate și le-a respins pentru următoarele considerente:
Relația dintre recurenta C. S.A. și intimata B. are la bază contractul de asigurare, respectiv polița de asigurare nr. 571048763 având ca obiect asigurare de răspundere civilă profesională a avocaților încheiată între C. S.A. și cabinet de avocat B.
Instanța de apel a făcut o corectă aplicare și interpretare a dispozițiilor art. 1236 alin. 2 C. civ. care prevede că este ilicită cauza atunci când este contrară legii și ordinii publice.
Potrivit dispozițiilor legale prevăzute în art. 124 din Statutul avocaților, aceștia au obligația de a se asigura de răspundere profesională, astfel că încheierea unui astfel de contract de asigurare reprezintă îndeplinirea unei obligații legale pentru orice avocat, deci și pentru pârâtă.
Cauza nu poate fi ilicită atunci când încheierea contractului se face în vederea îndeplinirii unei obligații prevăzute de lege.
În această situație nu se poate reține că există o cauză ilicită în ipoteza în care se solicită introducerea într-un contract de asigurare a unei clauze de anterioritate.
Criticile referitoare la valoarea titlului de despăgubire - 230.605,10 lei - , care este apropiată de valoarea poliței de asigurare - 266.466,60 lei - și demararea litigiului în contradictoriu cu Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, care a fost „menit” să creeze o aparență de bună-credință, nu constituie critici de nelegalitate care se pot înscrie în cerințele art. 488 pct. 1-8 C. proc. civ.
În realitate, între societatea de asigurări și pârâtă există un contract de asigurare valabil încheiat, neexistând nici o cauză de nulitate a poliței de asigurare.
La momentul solicitării de majorare a limitei răspunderii - 6 mai 2014 - nu existau reclamații cu privire la modul în care pârâta B. și-a exercitat atribuțiile în calitate de avocat și nici nu existau indicii despre iminența vreunui litigiu în cadrul căruia exista posibilitatea de a fi obligată aceasta la plata contravalorii prejudiciului produs ca urmare a unei conduite ilicite.
De altfel, în acest sens este de menționat chiar atitudinea recurentei S.C. C. S.A. care a solicitat respingerea acțiunii, respectiv apelului formulat de reclamanta A., invocând lipsa culpei pârâtei B.
Pe de altă parte, art. 1239 alin. (2) C. civ. prevede că „Existența unei cauze valabile se prezumă până la proba contrară”.
Așa fiind, sarcina probei revenea asigurătorului, câtă vreme buna-credință operează în favoarea asiguratului.
În cauză, nu s-a dovedit că a intervenit nulitatea poliței de asigurare, astfel că aceasta urmează a-și produce efectele.
În ceea ce privește critica privind aplicarea greșită a normelor O.U.G. nr. 80/2013, aceasta este inadmisibilă, aspectele vizând modul de stabilire a taxei judiciare de timbru nu pot fi supuse analizei instanței de recurs.
Potrivit dispozițiilor art. 39 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013, „împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru, reclamantul poate face cerere de reexaminare, la aceeași instanță, în termen de 3 zile de la data comunicării taxei datorate”.
În speță, S.C. C. S.A. a formulat cerere de reexaminare care a fost admisă în parte prin Încheierea din 8 martie 2018.
Față de aceste considerente, recursul formulat de S.C. C. S.A. este nefondat și, pe cale de consecință, a fost respins.
Cu privire la recursul provocat formulat de A., Înalta Curte a reținut următoarele:
Reclamanta a solicitat despăgubiri de la asigurătorul S.C. C. S.A. În temeiul art. 2.224 alin. (2) C. civ.
Prin polița de asigurare din 14 martie 2014, completată de condițiile generale privind asigurarea de răspundere civilă profesională nu s-a prevăzut existența vreunei solidarități, iar dispozițiile art. 2.223 și urm. C. civ. nu prevăd existența răspunderii solidare între asigurător și asigurat.
Așa fiind, reținând și respingerea ca nefondat a recursului declarat de societatea de asigurări, a fost respins recursul provocat declarat de reclamanta A.
Față de această soluție, potrivit dispozițiilor art. 453 C. proc. civ., recurentele au fost obligate la câte 4.162,35 lei fiecare, cu titlu de cheltuieli de judecată către intimata-pârâtă B.
| ← Contract de transport fluvial de mărfuri. Acțiune în... | Constatare nulitate clauze contract încheiat anterior Legii nr.... → |
|---|
