Acțiune în restituirea unei plăți nedatorate. Bilet la ordin emis în cursul procedurii insolvenței. Consecințe
| Comentarii |
|
Noul Cod Civil, art. 1341
Legea nr. 85/2014, art. 118 - art. 122
În cadrul unei acțiuni întemeiate pe instituția juridică a plății nedatorate este exclusă analizarea aspectelor privind consecințele emiterii unui bilet la ordin din perspectiva interdicțiilor stabilite prin Legea nr. 85/2014 și a verificării legalității stingerii obligațiilor de plată cu respectarea unor norme speciale, derogatorii de la dreptul comun.
Astfel, modalitatea efectivă în care a avut loc stingerea unor debite în cadrul procedurii insolvenței, consecințele emiterii biletului la ordin și realitatea obligației de plată a sumei înscrise într-un instrument de plată a cărui anulare nu s-a solicitat în raport cu dispozițiile Legii nr. 85/2014 exced cadrului procesual dedus judecății și instanței de drept comun sesizată cu restituirea unei plăți nedatorate.
Î.C.C.J., Secția a II-a civilă, decizia nr. 1274 din 7 iulie 2020
1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la Tribunalul Specializat Mureș la data de 11 aprilie 2016, sub nr. x/1371/2016, reclamanta S.C. A. S.R.L. prin administrator judiciar B. S.P.R.L. a solicitat obligarea pârâtei S.C. C. S.A. la plata sumei de 1.033.693,01 lei, reprezentând plată nedatorată, cu cheltuieli de judecată.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 1341 și urm. C. civ., art. 1635-1641 C. civ. și Legea nr. 85/2014.
Cererii principale i-a fost alăturată cea accesorie circumscrisă dispozițiunilor art. 451 C. proc. civ., prin care s-au solicitat și cheltuieli de judecată.
2. Prin sentința nr. 72 din 21 octombrie 2016, Tribunalul Specializat Mureș a respins acțiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. prin administrator judiciar B. S.P.R.L.
În temeiul art. 406 alin. (1) C. proc. civ., instanța a constatat renunțarea la judecata cererii privind obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
3. Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta S.C. A. S.R.L. prin administrator judiciar B. S.P.R.L. care a fost respins prin decizia nr. 404/A din 2 noiembrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Târgu-Mureș, Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.
4. La data de 28 decembrie 2018, reclamanta S.C. A. S.R.L. prin administrator judiciar B.
S.P.R.L. a declarat recurs împotriva deciziei nr. 404/A din 2 noiembrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Târgu-Mureș, Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin care a solicitat admiterea căii extraordinare de atac, casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanței de apel.
Recursul recurentei-reclamante a fost întemeiat în drept pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ.
Subsumat motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta a susținut că instanța de apel nu a respectat principiul contradictorialității procesului civil, deoarece nu a avut un rol activ în sensul punerii în discuția părților a conținutului încheierii din 7 septembrie 2016 a Tribunalului Specializat Mureș, încheiere ce a format obiectul apelului său.
Totodată, s-a mai învederat că instanțele de fond nu au motivat hotărârile prin raportare la prevederile art. 1341 C. civ., în sensul verificării și argumentării îndeplinirii sau nu a condițiilor plății nedatorate.
Recurenta-reclamantă a subliniat că argumentele instanței de apel s-au referit la imposibilitatea aplicării dispozițiilor legale ale dreptului comun, față de împrejurarea că reclamanta se afla în procedura insolvenței, reținând că acțiunea ar fi trebuit adresată judecătorului-sindic.
În consecință, s-a apreciat că aceste chestiuni, nefiind puse în discuția contradictorie a părților sub forma unei excepții de necompetență materială-funcțională, prin decizia recurată, instanța de apel a pronunțat o hotărâre nelegală, fiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (l) pct. 5 C. proc. civ.
Recurenta a precizat că, în mod greșit, instanța de apel a constatat că nu poate fi reținută critica sa potrivit căreia biletul la ordin în litigiu a fost emis ca o garanție, deoarece nu a fost emis în alb.
În acest sens, s-a menționat că reclamanta a emis biletul la ordin, iar pârâta a uzitat instrumentul de plată, deși de la data deschiderii procedurii și până în prezent nu s-a înregistrat nicio datorie față de pârâta S.C. C. S.A. În realitate, biletul la ordin nu mai putea fi folosit de către intimata-pârâtă cât timp produsele livrate de aceasta reclamantei s-au achitat fie la livrare cu numerar, fie prin ordin de plată.
Motivul de recurs întemeiat de recurentă pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. vizează faptul că instanța de apel nu a analizat critica referitoare la îndeplinirea sau nu a cerințelor existenței unei plăți nedatorate.
Sub acest aspect, recurenta-reclamantă a arătat că instanța de apel, pe de o parte face o greșită aplicare a prevederilor art. 1341 C. civ., iar pe de altă parte nu motivează hotărârea cu privire la îndeplinirea sau nu a cerințelor art. 1341 C. civ., limitându-se la a conchide că se invocă o pretinsă plată nedatorată în baza unui bilet la ordin emis de reclamantă la o dată la care era deschisă procedura insolvenței, context în care dispozițiile dreptului comun privind plata nedatorată vin în concurs cu dispozițiile a două legi speciale, și anume Legea nr. 58/1934 și Legea nr. 85/2014. Practic, argumentele pentru care reclamanta consideră că este vorba de o plată nedatorată ce s-ar impune a fi restituită vizează aspecte legate de efectele deschiderii procedurii și exced cadrului procesual dedus judecății.
În contextul celor expuse anterior, recurenta-reclamantă apreciază că hotărârea atacată nu cuprinde o motivare prin raportare la ceea ce s-a cerut, ci se invocă necompetența funcțională, dar prin dispozitiv se acordă dezlegare asupra fondului cauzei, devenind astfel incident și motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.
Astfel, s-a învederat că prin hotărârile pronunțate, instanțele anterioare au soluționat fondul litigiului, deoarece au respins acțiunea ca neîntemeiată, în sensul că nu ar exista o plată nedatorată, însă în considerentele acestor hotărâri instanțele prezintă argumente cu privire la o presupusă plată nedatorată asupra căreia numai judecătorul-sindic ar putea decide.
Prin urmare, s-a subliniat că recurenta-reclamantă avea dreptul de a efectua plăți, deoarece se regăsea în perioadă de observație, nefiindu-i ridicat dreptul de administrare, iar acțiuni de genul cauzei pendinte sunt de competența instanțelor de drept comun, iar nu a judecătorului-sindic.
Totodată, arată recurenta că nu a solicitat nulitatea plății, deoarece a apreciat că nu se încadrează în dispozițiile art. 84 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, fiind o plată efectuată în perioada de observație conform art. 87 din această lege, or numai o plată ce încalcă art. 84 alin. (1) din lege ar putea fi analizată de judecătorul-sindic în vederea constatării nulității de drept, nu și o plată care nu încalcă aceste dispoziții legale.
5. La data de 8 martie 2019, intimata-pârâtă S.C. C. S.A. a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului declarat de reclamantă, cu consecința menținerii deciziei atacate ca fiind legală și temeinică.
În combaterea argumentelor prezentate în recurs, intimata-pârâtă a susținut că instanța de apel a soluționat cererea prin examinarea susținerilor părților și a probațiunii administrate în cauză, precum și a înscrisurilor aflate la dosarul cauzei, inclusiv prin raportare la încheierile de ședință în cuprinsul cărora sunt redate aspectele puse în discuția părților.
În plus, s-a învederat că aceste critici privind încălcarea principiului contradictorialității aspectelor reținute în cuprinsul încheierii de ședință din 7 septembrie 2016 a primei instanțe sunt indicate pentru prima oară în calea de atac a recursului, sub forma unei critici a hotărârii instanței de apel, cu toate că această încheiere a fost pronunțată în dosarul primei instanțe.
Prin urmare, s-a subliniat că împrejurarea potrivit căreia instanța de control judiciar nu a supus dezbaterii contradictorii aspectele reținute în cuprinsul încheierii de ședință din 7 septembrie 2016 nu echivalează cu încălcarea principiului contradictorialității sau cu încălcarea principiului rolului activ al judecătorului, având în vedere că instanța de control judiciar s-a considerat lămurită sub toate aspectele.
Intimata-pârâtă a mai susținut că instanța de apel nu a apreciat că Tribunalul Specializat Mureș nu ar fi avut competența de a soluționa prezenta cauză, ci, de fapt, instanța a reținut că în cadrul unei astfel de acțiuni nu poate fi analizată respectarea rigorilor Legii nr. 85/2014 din punct de vedere al condițiilor și legalității stingerii obligațiilor de plată.
Cu privire la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (l) pct. 6 C. proc. civ., intimata a învederat că hotărârea instanței de apel cuprinde motivele pentru care s-a respins apelul recurentei și s-a menținut soluția primei instanțe.
De asemenea, și criticile întemeiate pe prevederile art. 488 alin. (l) pct. 8 C. proc. civ. sunt, în opinia intimatei-pârâte, nefondate, având în vedere că instanța de apel a procedat la expunerea pe larg a motivelor pentru care a apreciat că nu sunt îndeplinite condițiile plății nedatorate.
6. Înalta Curte, analizând decizia atacată în raport cu criticile formulate, în limitele controlului de legalitate și temeiurilor de drept invocate, a reținut următoarele considerente:
Recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L., prin administrator judiciar B. S.P.R.L., a fost întemeiat în drept pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ.
Subsumat motivului de recurs întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a susținut că instanța de apel nu a respectat principiul contradictorialității procesului civil, deoarece nu a avut un rol activ în sensul punerii în discuția părților, pe de o parte, a conținutului încheierii din 7 septembrie 2016 a Tribunalului Specializat Mureș, iar pe de altă parte, nu a pus în discuția părților excepția necompetenței material-funcționale a instanței de drept comun.
Motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. poate fi invocat atunci când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității.
Analizând decizia recurată, din perspectiva criticilor formulate cu privire la încălcarea principiului contradictorialității constând în omisiunea tribunalului de a pune în discuția părților încheierea din 7 septembrie 2016, instanța de apel a reținut că, potrivit consemnărilor din această încheiere, prima instanță a solicitat informații suplimentare din dosarul de insolvență al societății reclamante pentru a vedea în ce măsură administratorul judiciar, în conformitate cu dispozițiile art. 118 - 122 din Legea nr. 85/2014, a analizat raportul cambial cu prilejul sarcinilor ce-i revin într-o astfel de etapă, aceasta și pentru a delimita în mod cert propria sa jurisdicție de jurisdicția judecătorului-sindic.
În consecință, s-a concluzionat că nu sunt întemeiate criticile reclamantei cu privire la încălcarea principiului contradictorialității și disponibilității procesului civil, raportat la temeiurile de drept avute în vedere de prima instanță, reținând, totodată, că prevederile Legii nr. 85/2014 au fost invocate de ambele părți litigante.
Prin urmare, contrar susținerilor recurentei se constată că instanța de apel a analizat criticile formulate privind încălcarea principiului contradictorialității și disponibilității și a arătat argumentat motivele pentru care au fost înlăturate aceste critici.
În plus, Înalta Curte observă că este corectă apărarea intimatei în sensul că instanța de apel nu avea obligația de a pune în discuția părților cuprinsul încheierii de ședință din 7 septembrie 2016, aceasta fiind cunoscută părților, având în vedere că a fost pronunțată de către prima instanță, aspectele reținute în cuprinsul încheierii cuprinzând o serie de elemente referitoare la conturarea stării de fapt în ceea ce privește modalitatea în care a fost emis biletul la ordin ce face obiectul litigiului, din perspectiva datei la care a fost emis, precum și a incidenței anumitor dispoziții legale din Legea nr. 85/2014.
Prin urmare, aceste critici vor fi respinse ca nefondate, deoarece nepunerea în discuția contradictorie a părților a împrejurărilor reținute în cuprinsul încheierii de ședință din 7 septembrie 2016 nu echivalează cu încălcarea principiului contradictorialității sau a principiului rolului activ al judecătorului, iar motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 5 C. proc. civ., derivat din încălcarea dispozițiilor art. 22 alin. 2 din același cod, va fi înlăturat ca nefondat.
Apoi, recurenta-reclamantă a criticat decizia instanței de apel și pentru că nu a pus în discuția părților excepția necompetenței material-funcțională. În acest sens, recurenta a învederat că hotărârea atacată este nelegală, întrucât argumentele instanței de apel s-au referit la imposibilitatea aplicării dreptului comun față de insolvența reclamantei, inducând ideea că acțiunea ar fi trebuit adresată judecătorului-sindic.
Analizând decizia recurată, rezultă că instanța de apel a reținut că biletul la ordin s-a emis la o dată la care era deschisă procedura insolvenței, cu toate consecințele aplicabilității dispozițiilor Legii nr. 85/2014, inclusiv sub aspectul competenței materiale. S-a constatat că în cadrul unei acțiuni întemeiate pe instituția juridică a restituirii unei plăți nedatorate nu pot fi examinate aspectele legate de consecințele emiterii unui bilet la ordin sub aspectul interdicțiilor reglementate de Legea nr. 85/2014 și a verificării condițiilor și legalității stingerii obligațiilor de plată cu respectarea unor norme speciale derogatorii de la dreptul comun.
Astfel, s-a subliniat că modalitatea efectivă în care a avut loc stingerea unor debite în cadrul procedurii insolvenței, consecințele emiterii biletului la ordin și realitatea obligației de plată a sumei înscrise într-un instrument de plată a cărui anulare nu s-a solicitat în raport cu dispozițiile Legii nr. 85/2014 exced cadrului procesual dedus judecății și instanței de drept comun sesizată cu restituirea unei plăți nedatorate.
Prin urmare, Înalta Curte constată că analiza instanței de apel nu a vizat excepția necompetenței material-funcționale, cum eronat a susținut recurenta, ci au fost făcute trimiteri și la dispozițiile Legii nr. 85/2014 pentru a sublinia faptul că exced cadrului procesual aspectele privind condițiile și legalitatea stingerii unor obligații de plată în cadrul procedurii insolvenței a unor sume înscrise într-un instrument de plată care nu a fost anulat.
În consecință, și această critică va fi respinsă ca nefondată, având în vedere că instanța de apel a soluționat litigiul, apreciind că este competentă în acest sens prin raportare la obiectul pricinii.
Criticile recurentei-reclamante întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. vizează lipsa unei motivări a instanței de apel prin raportare la ceea ce s-a cerut în cauză. Astfel, s-a învederat că instanța de apel a motivat decizia atacată apreciind că nu este competentă funcțională, dar prin dispozitiv a dat o dezlegare asupra fondului cauzei.
Analizând decizia recurată din această perspectivă, Înalta Curte constată că instanța de apel nu a considerat că tribunalul nu ar fi fost competent material și funcțional să soluționeze cauza, ci a argumentat că în acest litigiu nu poate fi analizată respectarea rigorilor Legii nr. 85/2014 în privința condițiilor și legalității obligațiilor de plată în cadrul procedurii insolvenței, a unor sume de bani înscrise într-un instrument de plată care nu a fost anulat. Faptul că instanțele au făcut trimitere și la dispozițiile Legii nr. 85/2014 nu are semnificația invocării excepției necompetenței materiale a instanței de drept comun, în condițiile în care ambele instanțe de fond au constatat în mod corect că raportat la obiectul cauzei le revine competența soluționării acesteia.
Prin urmare, instanța de recurs va respinge criticile recurentei-reclamante întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., care pot fi invocate atunci când „hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei”. În acest sens, se constată că hotărârea recurată cuprinde motivele pentru care s-a respins apelul reclamantei și s-a menținut soluția primei instanțe.
În ceea ce privește motivul de recurs întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., care poate fi invocat atunci când „hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material”, recurenta-reclamantă a susținut că instanța de apel a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor art. 1341 C. civ., deoarece nu a analizat îndeplinirea condițiilor existenței unei plăți nedatorate.
Cu privire la acest motiv de casare, Înalta Curte observă că, contrar susținerilor recurentei, instanța de apel a analizat criticile reclamantei conform căreia plata sumei prin operațiunea cambială s-a făcut fără a fi datorată și a confirmat raționamentul tribunalului în sensul că este exclusă utilizarea funcției de garanție invocată de reclamantă drept cauză a emiterii biletului la ordin ce a determinat inițierea mecanismului cambial. Deoarece biletul la ordin nu a fost emis în alb, ci pentru o sumă determinată, cu termen de plată, și în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 58/1934, aceasta a creat obligații autonome și abstracte independente de cele rezultate din raportul juridic fundamental, cuprinzând obligația necondiționată de a plăti la scadență suma înscrisă în facturi, și, de asemenea, putea fi transmis prin gir. În aceste condiții, în considerarea caracterului independent al datoriei rezultate din biletul la ordin și în situația în care nu s-a solicitat și obținut anularea sau restituirea în original a instrumentului de plată, nu se poate susține că s-a făcut o plată nedatorată susceptibilă a fi restituită în conformitate cu dispozițiile art. 1341 C. civ.
Distinct de aceste argumente, instanța de apel a mai subliniat că, în cadrul unei acțiuni întemeiate pe instituția juridică a plății nedatorate, este exclusă analizarea aspectelor privind consecințele emiterii unui bilet la ordin din perspectiva interdicțiilor stabilite prin Legea nr. 85/2014 și a verificării legalității stingerii obligațiilor de plată cu respectarea unor norme speciale, derogatorii de la dreptul comun.
În consecință, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că, în mod judicios, instanța de apel a apreciat că se impune respingerea apelului reclamantei, fiind expus raționamentul în baza căruia s-a ajuns la această concluzie, argumentele fiind dezvoltate punctual, prin expunerea motivelor de fapt și de drept care au format convingerea instanței și care au condus la soluția pronunțată, conform dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.
Față de cele reținute anterior, se constată că decizia atacată cuprinde motivele pe care se întemeiază, nefiind dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material incidente în speță, motivarea instanței de apel fiind una clară, precisă și atașată circumstanțelor cauzei, conducând în mod logic la soluția din dispozitiv.
Având în vedere considerentele arătate, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., a respins ca nefondat recursul declarat de reclamanta de reclamanta S.C. A. S.R.L. prin administrator judiciar B.
În ceea ce privește solicitarea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de intimata-pârâtă S.C. C. S.A., Înalta Curte a admis-o, conform art. 494, raportat la art. 482, la art. 452 și la art. 453 alin. (1) C. proc. civ., având în vedere că au fost dovedite cheltuielile de judecată, prin depunerea la dosar a înscrisurilor justificative.
În consecință, Înalta Curte a obligat-o pe recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L., prin administrator judiciar B., să achite intimatei-pârâte S.C. C. S.A. suma de 910 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
| ← Procedură de insolvență deschisă într-un stat membru.... | Acțiune în restituire. Plată nedatorată și îmbogățire... → |
|---|
