Răspundere civilă delictuală. Acțiune în despăgubiri. Incidența art. 1394 Noul Cod Civil. Consecințe
Comentarii |
|
Noul Cod Civil, art. 1394, art. 2517, art. 2528 alin. (1)
C. pen. din 1968, art. 122 lit. c), art. 178 alin. (2)
Acțiunea civilă în despăgubiri ce are ca temei răspunderea civilă delictuală este supusă prescripției extinctive în termenul general de prescripție de 3 ani de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba, cât și persoana care răspunde de ea în conformitate cu dispozițiile art. 2517 și art. 2528 alin. (1) C. civ.
De la regula generală menționată legiuitorul a stabilit, potrivit art. 1394 C. civ., o excepție pentru situația în care fapta ilicită cauzatoare de prejudicii întrunește elementele constitutive ale unei infracțiuni.
În această situație, în mod corect a reținut instanța de apel aplicabilitatea dispozițiilor art. 1394 C. civ. potrivit cărora prelungirea termenului de prescripție privind acțiunea civilă în despăgubiri se va face până la momentul împlinirii termenului de prescripție a răspunderii penale, astfel încât tragerea la răspundere civilă a persoanei vinovate pentru prejudiciul cauzat prin fapta ilicită, infracțiune, poate avea loc în tot intervalul de timp în care persoana vinovată poate fi trasă la răspundere penală.
Î.C.C.J., Secția a II-a civilă, decizia nr. 1448 din 23 iulie 2020
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, Secția a VÎ-a civilă, la data de 21 aprilie 2017, sub nr. x/3/2017, reclamanții A., B. - prin reprezentant C., D. - prin reprezentant C., E., F. și G. au solicitat obligarea pârâtei H. asigurare - Reasigurare S.A. București la plata sumei de 500.000 Euro, în echivalent lei la data plății efective, către reclamantul A. - fratele defunctului, cu titlu de daune morale; a sumei de 250.000 Euro, în echivalent lei la data plății efective, către reclamanta B. - nepoata defunctului, cu titlu de daune morale; a sumei de 250.000 Euro, în echivalent lei la data plății efective, către reclamanta D. - nepoata defunctului, cu titlu de daune morale; a sumei de 250.000 Euro, în echivalent lei la data plății efective, către reclamanta E. - nepoata defunctului, cu titlu de daune morale; a sumei de 250.000 Euro, în echivalent lei la data plății efective, către reclamanta F. - nepotul defunctului, cu titlu de daune morale; a sumei de 250.000 Euro, în echivalent lei la data plății efective, către reclamanta G. - nepotul defunctului, cu titlu de daune morale; cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
Tribunalul București, Secția a Vl-a civilă, prin sentința civilă nr. 4884 din 20 decembrie 2017, în dosarul nr. x/3/2017, a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune și a respins cererea formulată de reclamanții A., B., prin mama C., D., prin mama C., E., F. și G., în contradictoriu cu pârâta S.C. H. Asigurare Reasigurare SA și intervenientul forțat I., pentru prescripția dreptului material la acțiune.
Împotriva acestei sentințe au formulat apel reclamanții A., B. - prin reprezentant C., D. -prin reprezentant C., E., F. și G.
Curtea de Apel București, Secția a Vl-a civilă, prin decizia civilă nr. 1801, pronunțată la data de 02 octombrie 2018, în dosarul nr. x/3/2017, a admis apelul formulat de apelanții A., B. -prin reprezentant C., D. - prin reprezentant C., E., F. și G. Împotriva deciziei civile nr. 4884 din 20.12.2017 pronunțate de Tribunalul București, Secția a Vl-a civilă, în contradictoriu cu intimații S.C. H. Asigurare Reasigurare S.A. și I.; a anulat hotărârea atacată și a trimis cauza spre rejudecare primei instanțe.
Împotriva acestei decizii recurenta-pârâtă H. Asigurare Reasigurare S.A. București a declarat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
În argumentarea motivului de recurs invocat, recurenta-pârâtă a susținut, în esență, că instanța de apel a aplicat în mod greșit prevederile legale, având în vedere că în speță sunt aplicabile dispozițiile referitoare la prescripția extinctivă din Noul Cod civil, și nu cele din Decretul nr. 167/1958.
Totodată, susține recurenta-pârâtă, cererea de chemare în judecată are un obiect patrimonial, fiind aplicabile dispozițiile art. 2501 noul C. civ., astfel că termenul de prescripție aplicabil în speță este cel de 3 ani - termen prevăzut de art. 2517 noul C. civ.
În legătură cu momentul la care începe să curgă acest termen, recurenta-pârâtă apreciază că în mod just instanțele de fond și de apel au stabilit că, potrivit art. 2528 alin. 1 noul C. civ., prescripția dreptului la acțiune în repararea unei pagube care a fost cauzată printr-o faptă ilicită începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba, cât și pe cel ce răspunde de ea.
Ca atare, atunci când aceste elemente sunt cunoscute, termenul de prescripție extinctivă începe să curgă, existând posibilitatea ca acesta să fie întrerupt/suspendat; mai mult, susține recurenta-pârâtă, din interpretarea dispozițiilor art. 2537 alin. 3 noul C. civ. rezultă cu evidență că începutul curgerii termenului de prescripție extinctivă nu este condiționat de pronunțarea unei soluții de către organele de urmărire penală/instanța penală.
Ca atare, în cazul în care există un dosar de urmărire penală, poate interveni doar întreruperea cursului termenului de prescripție extinctivă prin constituirea ca parte civilă/începerea urmăririi penale - dacă despăgubirea se acordă, potrivit legii, din oficiu, iar împrejurarea că există posibilitatea suspendării acțiunii civile în temeiul art. 413 alin. 1 pct. 2 noul C. proc. civ. nu poate duce la o altă concluzie.
Or, în prezenta cauză nu a intervenit nici un caz de suspendare sau întrerupere a cursului prescripției, prescripția împlinindu-se la data de 01.05.2016, iar acțiunea a fost formulată și introdusă la 21.04.2017- cu mult peste termenul de prescripție.
Având în vedere aceste considerente, recurenta - pârâtă H. Asigurare-Reasigurare S.A. București a solicitat admiterea recursului și trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanței de apel, cu motivarea în sensul în care cererea de chemare în judecată formulată în prezenta cauză este prescrisă.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimații-reclamanți A., B. și D. - ambele reprezentate legal de C., E., F. și G. au invocat excepția inadmisibilității recursului, solicitând în principal respingerea recursului ca inadmisibil, iar în subsidiar respingerea ca nefondat.
Înalta Curte, analizând decizia recurată prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale aplicabile cauzei, a reținut că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Potrivit dispozițiilor art. 488 pct. 8 C. proc. civ., casarea hotărârii se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.
Din perspectiva acestui motiv, recurenta-pârâtă a criticat hotărârea pentru greșita stabilire a momentului de la care începe să curgă termenul de prescripție a dreptului material la acțiune, apreciind că în speță sunt aplicabile dispozițiile referitoare la prescripția extinctivă din noul Cod civil, și nu cele din Decretul nr. 167/1958.
Criticile recurentei sunt nefondate.
Contrar susținerilor recurentei-pârâte, instanța de apel nu a soluționat cauza în temeiul dispozițiilor Decretului nr. 167/1958, ci au fost avute în vedere dispozițiile noului cod civil ce reglementează prescripția extinctivă raportat la prevederile Codului penal anterior.
Acțiunea civilă în despăgubiri ce are ca temei răspunderea civilă delictuală este supusă prescripției extinctive în termenul general de prescripție de 3 ani de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba, cât și persoana care răspunde de ea în conformitate cu dispozițiile art. 2517 și art. 2528 alin. (1) noul C. civ.
De la regula generală menționată legiuitorul a stabilit, potrivit art. 1394 noul C. civ., o excepție pentru situația în care fapta ilicită cauzatoare de prejudicii întrunește elementele constitutive ale unei infracțiuni.
În această situație, în mod corect a reținut instanța de apel aplicabilitatea dispozițiilor art. 1394 potrivit cărora prelungirea termenului de prescripție privind acțiunea civilă în despăgubiri se va face până la momentul împlinirii termenului de prescripție a răspunderii penale, astfel încât tragerea la răspundere civilă a persoanei vinovate pentru prejudiciul cauzat prin fapta ilicită, infracțiune, poate avea loc în tot intervalul de timp în care persoana vinovată poate fi trasă la răspundere penală.
Având în vedere că intimatul-intervenient forțat a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 178 alin. (2) C. pen. vechi, iar pedeapsa prevăzută de lege pentru această faptă fiind de la 2 la 7 ani, instanța de apel în mod judicios a apreciat ca fiind incidente dispozițiile art. 122 lit. c) C. pen. vechi, potrivit cărora termenul de prescripție a răspunderii penale pentru persoana fizică este de 8 ani când „legea prevede pentru infracțiunea săvârșită pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani, dar care nu depășește 10 ani.”
Ca urmare, tragerea la răspundere civilă a persoanei vinovate pentru prejudiciul cauzat prin fapta ilicită ce constituie și infracțiunea prevăzută de art. 178 alin. (2) C. pen. vechi este de 8 ani, astfel cum în mod judicios a reținut instanța de apel.
În ce privește momentul de la care curge termenul de prescripție, în acord cu reținerile instanței de apel, Înalta Curte reține că termenul de prescripție începe să curgă de la data la care păgubitul a cunoscut de existența pagubei și a persoanei vinovate.
În speță, faptul ilicit cauzator de prejudicii și existența prejudiciului au fost cunoscute la data decesului lui J., astfel încât de la data producerii accidentului reclamanții au avut cunoștință atât de existența prejudiciului, cât și de persoana făptuitorului.
De altfel, recurenta-pârâtă recunoaște că ambele instanțe au stabilit în mod corect momentul curgerii termenului de prescripție, iar alegațiile recurentei-pârâte pe acest aspect vor fi înlăturate.
Față de aceste împrejurări, reținând corecta interpretare a dispozițiilor legale aplicabile de către instanța de apel, nefiind incident motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 496 C. proc. civ., a respins recursul ca nefondat.
← Acțiune în restituire. Plată nedatorată și îmbogățire... | Răspundere civilă delictuală. Despăgubiri prejudiciu moral... → |
---|